Înainte de orice, un gând bun pentru românul ucis la Londra, în fața unui club de noapte și este privit ca un erou de toată presa din UK. Am văzut filmul morții sale cu carnea încrâncenată și multă ură. Păcat, mare păcat.

Ieri seară, la aeroport, în căbănuța de fumat din fața intrării, vorbeau mai mulți etranjeri între ei, unul fiind francez. Ceilalți, englezi, îi explicau cum trebuie să se ferească de români. Serios, discuție reală 100%. Pentru că sunt hoți, pun mâna pe tot ce e lăsat nesupravegheat, nu trebuie să ai încredere nici în cei cu copii, pentru că își trimit copiii să pună mâna și tot așa.

Inițial mă apucase road rage-ul și eram gata să mă amestec Dar stai, bă, că nu toți suntem așa, de ce generalizați aiurea, dar am tras repede frâna de mână. Mi-am adus aminte de cele 3/4 de avion de țigani cu care venisem ultima oară acasă, de băieții care își strigă semnale prin hypermarket sau înjură casierele, convinși fiind că nu îi înțelege nimeni. Mi-am amintit de șoferii Uber români, de faptul că am nimerit un român șofer pe Delta taxi și am tăcut din gură tot drumul, ca să nu se prindă că suntem români și să ne fure. Mi-am amintit că îmi învăț copiii ca, dacă aud vorbindu-se română în jurul lor, să se îndepărteze rapid, șansele ca respectivii să fie hoți sunt mai mari decât celelalte.

Mi-am amintit de domnii aceștia, singurii pe care i-am văzut în acest oraș făcând așa ceva în parc, pe iarbă, în timp ce hăhăie și urlă de parcă ar fi la 100m distanță unul de celălalt. Și nu m-am mai mirat deloc, mi-a trecut și road rage și tot și i-am înțeles.

Les sauvage roumain, cum a zis francezul. Cum să nu îi înțelegi? Oameni dintr-un oraș ca în Harry Potter, cu case vechi, de cărămidă, cu liniște multă și relaxare, deodată sunt asupriți de o pestă majoritară de hoți gălăgioși, veniți să facă bani de vilă. Mai stai să te gândești Dar vai, nu cred că toți sunt la fel? Nu cred că mai stai. Bine, să nu se înțeleagă că lorzii englezi nu au scârbele lor, hoții lor sau cocalarii lor. Doar că ai noștri le iau fața.

Într-un fel, brexitul mă bucură, prin prisma faptului că se va opri acest aflux de latinitate. Și nu, nu sunt snob, nu mă interesează să rămân aici pe termen nelimitat, vin lunar in Pantelimon cu diverse treburi, așa că mi-e profund indiferent ce se întâmplă. Pe de altă parte, dacă va fi hard brexit, cum se profilează pe aici, cam tot ce înseamnă UE va trebui să își facă bagajele și să o ia frumușel spre casă. Bine, nu știu cu ce avioane, că nici alea nu mai au dreptul de a trece prin spațiile aeriene.

În altă ordine de idei, alți colegi ne duc reputația pe cele mai înalte culmi și prin alte țări. Pentru că, se știe, dacă nu ai porcul tău, tăiat de mâna ta, sărbătorile nu mai sunt la fel. Nici măcar în italia.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

34 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sa-i vezi pe aia din Londra cu alba neagra. Te cuprinde o ura si o furie de n-ai văzut. Sapun as face din ei.

    • #2

      WTF de ce ar vrea cineva sa se spele cu un sapun negru nespalat?

    • #3

      Sa ii vezi si pe aia din Paris (erau unii prin Montmartre cand am fost ultima data) … Niste poligloti de prima mana: “ein zwei drei, don’t play, don’t win” :)))

    • #4

      puligloti

    • #5

      @Radu76
      Am ramas si eu uimit prin august in Paris de acesti tipi+femei care erau o gasca de vreo 12
      Si cred ca sunt aceasi, daca cel care spalacea engleza era un baietas putin brunet la vreo 20ani inalt cu sapca si putin urecheat, iar pe langa o tipa blonda si restul trupei +copii lor +3 tipi care stateau mai departe la panda cu casti in urechi.

  2. #6

    *Roumains, e plural

    Aveam o colegă în China căreia îi era rușine să spună că e româncă, își inventase o biografie romanțată, cum că ar fi de fapt jumate americancă (classy) și prin România mai trecea așa, din când în când, dar departe de ea românitatea. Am mințit-o și eu că îi place unui bulgar de ea (Borislav, o bunăciune), și s-a dat în stambă grav. Cine s-a făcut de căcat? America!

    youtu.be/ejc1wwRGjFk

  3. Să vezi ce interesant este să lucreze omul la construcții în Kent iar colegii să îi spună că sunt două găleți cu materiale sub scară care trebuie duse la duba patronului, că vrea și el să renoveze biroul pe cheltuiala dezvoltatorului imobiliar.

    În altă zi omul nostru luase o cutie de șuruburi că “poate îi trebuie acasă, în România” deși îi rămâneau 1000 de lire în buzunar lunar.

  4. #11

    Toata lumea are un prieten care aude numai discutii deastea despre cat de nasoli sunt romanii.
    Credeam ca lumea e satula de povestile astea..

  5. #15

    Depinde și pe unde o arzi. Era un articol pe blogul lui fratello despre emigrare, băgat la top 2018 views, în care o cucoană se săturase de discriminarea post brexit vote și a șters-o spre italia. Commenturile mizau pe “yorkshire e teleorman de românia”, “zonă defavorizată”, “rasiști”, etc, și mă refer la oameni așezați aici, în UK. Stau în York de vreo 2 ani și ceva. Nu e Scarborough, să fim serioși, dar nu miroase a rasism niciunde. Am o pirandă in fața supermarketului local care urlă în ceva accent ciudat “meri cristmăs” de vreo 2 săptămâni. Și eu fug de “români”. Service-ul auto pe care l-am nimerit e plin de români, care lucreză ieftin și repede, dar mi-au uitat mizilicuri de făcut la fiecare reparație, am un compatriot care avea steagul afișat pe un colț de parbriz și și-a amintit probabil unde stă, că și-a pus un steag al angliei (nu britiș) la portieră, că totuși, livra pizza. Sunt oameni peste tot, români peste tot, dar tot m-am ferit de ai mei pe unde am vizitat în Europa. Depinde și de zonă. Dacă e un pol de migrație: Londra, Madrid, Barcelona, etc., e mai mare șansa să dai de compatrioți care nu generează încredere. Ca reversul medaliei, în Gibraltar, la capătul lumii, erau cei mai apreciați românii, că nu venea nimeni la buzunare până acolo, doar la muncă.

  6. Ar fi fost in zadar efortul tău de a ii convinge ca nu toți romanii sunt la fel. Majoritatea celor plecați sunt cum nu ne dorim, și atunci brandingul de țara ne precede.

    Pentru noi a însemnat sa construim relații timp de ani de zile, și asta pentru a demonstra un singur lucru: ca NOI (eu, soția, copilul) nu suntem la fel. Fuck the rest, deja am dovedit ca nu toți sunt la fel și concluzia o trag singuri ca îs oameni isteți. Subliniez încă o data ca așa se face, și nu vorbind la întâmplare despre alți romani, cu oameni care nici nu te cunosc ori respecta, și pe care nici nu ii cunoști pentru a sti sa ii abordezi in funcție de contextul fiecăruia, pana le schimbi percepția.

    Revelionul asta l-am petrecut (și încă îl petrecem) cu oameni care sunt germani, portughezi, francezi, japonezi, englezi (da, s-a vorbit suficient de Brexit), care trăiesc in Singapore ori in Spania. Ironia e ca avem mai mulți prieteni expați decât romani, fiind singurii romani din grupul asta.

    Și asta pentru ca și tu, dar și noi, știm ce nație de rahat, condusă de politicieni de rahat, am devenit. Și ii includ aici și pe cei ca mine și tine, ca facem parte din nația asta. Îți dai seama ce simt alții dacă noi, care suntem romani, ii mirosim pe alți romani de la distanta și ne ferim de ei pentru cacatul de oameni ce sunt.

    Pentru noi a fost suficient sa ne încadram in alta comunitate și sper ca cei care mai au puțin bun simt sa reușească sa facă la fel. Cât despre a schimba percepția despre România, deja e prea târziu pentru indivizi ca noi, iar Europa e prea fragila sa permită ce ar fi necesar ca societate.

  7. #19

    De când a început sa ni se ducă buhul am un prieten cu toate ca se permit doua cetățenii a solicitat cetățenie doar pentru ca a ținut neapărat sa renunțe la cea romana.

  8. #20

    *Inhales* Booooi.
    Deci mereu, mereu, ii zic nevestii cand mergem in afara, oriunde, daca auzi sau ai cea mai vaga banuiala ca e roman, o dai cu nem tudom. Ani de zile nimic. Asta pana acu… 2? ani, in Viena, la o cafenea draguta la care venisem a 3-a seara, patroana era pe acolo, was machen sie, gutes essen, bla bla, de unde sunteti, eu mint cu nerusinare US (am capatat accent la munca), nevasta apuca sa icneasca un Romania dupa cotul in coaste primit. Fuck. Ah, Romania, am o angajata de acolo in tura, vine maine, va astept. Fuck.
    A doua zi ne-am dus, mai degraba de mancarea buna si zambetele nemtoaicei. Mare greseala. Unde nu incepu romanca noastra sa o balacareasca pe nemtoaica ca rade ea asa dar e nebuna, ca nu are grija de clienti, ca daca ar fi ea sefa nu se face afacerea asa… Tu-ti dumnezeii ma-ti de proastaaaaaa. Noi fetze-fetze. Am avut o mare dilema. Daca ii zicem ei, ne scuipa in mancare sau ne barfeste cine stie la nemtoaica. Daca ii zicem patroanei, probabil aia o sa zica mai rau – ia uite ce paraciosi/ne coboram la nivelul ei/ce tarani sunt romanii… Asa ca doar am platit si am fugit pe sestache sa nu mai dam ochii nu ea.
    Trist.
    Si sunt ferm convins ca a. nu e singura, b. se poate si mai rau.

  9. #21

    Sincer sa fiu, vad articolele astea cu “roamanii fac asa si pe dincolo” nitel superflue cand sunt adresate unei audiente care n-are nici in clin nici in maneca cu personajele care sunt subiectul clasificarii. Sunt superflue si nu schimba nimic.
    Nu am nimic impotriva alora care clasifica toti hotii din aeroporturi si tiganii jucatori de alba-neagra ca fiind romani. Nu cred ca ai pe cine convinge la faza asta, si oamenii gasesc foarte usor sa simplifice cand vine vorba de grupuri sociale.
    Majoritatea judeca oamenii mai putin dupa zona de unde vin cat dupa comportament, aparente, accent si altele asijderea. Dupa ce are loc contactul si prima impresie, faptul ca “esti roman”, de cele mai multe ori intra fie la categoria “si altele” fie la categoria “admirativ – uite ca sunt si de-astia”.
    In schimb mi se pare stupid sa ascunzi vreodata locul de unde vii. Pentru ca in majoritatea cazurilor n-ai decat de pierdut la faza asta, pentru ca o sa-ti fie intotdeauna imputata ca slabiciune numai buna de exploatat.
    Iar daca esti orice natie si abia dupa ce-ai aflat de ce-mi scrie in pasaport incerci sa negociezi un contract sau sa-mi platesti mai putin, nu pot decat sa-ti spun “ce proasta-i ma-ta”. Mai ales daca esti roman.

  10. #22

    Sunt de patru ani in Dublin și îmi este rușine că sunt român. Trei ani am stat fix in centrul orașului (nici urmă de tigan pe strada) de câteva luni m-am mutat in alt apartament și sunt la câteva minute de centru. Acum mă simt ca în România, defapt mă mint, nici acasă nu aveam atâția țigani idioți. Strada e plina de ei, șatre întregi. Furturi, câcaturi și câcaturi? Cunoaștem toți, nu are rost sa zic.
    Dar nu doar despre țigani. Romanul e ăla care mănâncă semințe pe strada, înjură pe oricine, lipsa de respect…

    Noroc pe mine, sunt polonez. Bine, dubla mea identitate, personaj mistic. Îmi este rușine de mine când spun că sunt alta natie, din cauza acestor gunoaie.

  11. Nene Cetin, pe unde te perinzi in UK? Nu de alta, dar poate bem o bere daca tot esti pe aceste meleaguri.
    P.S. Iti promit ca nu sunt ca cei pe care i-ai descris in articol 🙂

    • #24

      momentan, piscina cu ficat:)

    • #25

      Meh, doar 2 ora jumatate pana la tine.
      Poate ne vedem intr-un weekend la un pint de bere.

  12. #26

    Nu inteleg ce pazeste politia in toate tarile astea…Ok, in anii 90 au fost luati prin surprindere, nu au mai avut de a face cu asa ceva, dar au trecut 20-25 de ani de atunci.
    De fapt, n-ar trebui sa ne mire ce se intampla in Europa, daca interlopii din Romania au ajuns pana in America, si se pare ca o duc foarte bine acolo. Deja este faimos pe youtube, Bihorean Alexandru(“nu e problema de razboi”).
    Mictioneaza cu jet pe faimoasa politie americana si pe FBI.

  13. #27

    M-am mutat in UK in 2015 si pot spune ca sunt fel si fel de oameni. Am intalnit pana acum si Romani asa cum trebuie, la locul lor, dar si genul de care iti vine sa faci stanga imprejur cand ii vezi pe strada (mai ales daca stiu ca esti roman si tu).

    Din pacate pentru noi ca natie, cei care au emigrat primii au fost cei pusi pe furturi si alte cacaturi, nu cei dornici de munca, pentru ca marea majoritate aveau deja un job in tara.

    Caz real, primul job, Manager IT, coleg programator (angajat pentru ca stia programare, desi el aplicase pentru Manager IT fara sa aibe vreo legatura sau experienta cu jobul). Noi 2, eram pulimea sub Head of IT. Dupa 1 an si ceva, ma cheama in birou Ben (seful de departament) si imi zice sa inchid usa. Dupa …incepe si imi povesteste cum colegul meu Marian ma musca de cur pe la cine apuca, ca eu nu fac bine treaba, ca eu fac nush ce, ca eu dreg si alte balarii. Evident ca simteam cum imi creste pulsul, dar m-a calmat repede spunand, stai linistit, toti stiu ca tu nu faci ce spune el, se face singur de rusine si daca ajunge la urechile patronului, o sa fie dat afara. Si acolo s-a incheiat relatia mea cu singurul roman (coleg) de cand sunt in UK.

    Consider ca, comportamentul pe care il au cei pe care ii evitam, vine de la o proasta crestere si educatie. Am fost golan in tinerete, mi-am luat bataie de la mama de m-am plictisit eu, dar cand m-am maturizat am realizat ca acel comportament nu era ok si mi-am revenit. Din pacate, marea majoritate, nefiind influentati de catre parinti, isi mentin comportamentul si dupa maturitate.

    Nu vreau sa generalizez, dar din propria experienta, din cati romani am intalnit de cand sunt aici, procentul celor ok este infim.

    • Din fericire pentru mine cei 3 români de la firma la care lucrez sunt ok. Așa mi-a fost norocul 😀

  14. #29

    Va anunt ca romanii-spaima europei au ajuns si in Portugalia. In concediu fiind am discutat cu portughezi si se pare ca romanii sunt cunoscuti in primul mare imperiu al europei ca: hoti, cersetori, paraziti social care traiesc pe bugetul statului portughez.
    Va dati seama in plm? Portugalia care nu e G5, la salarii sunt aproape comparabili cu salariile din Ro….

    Cand am ajuns la Sintra, langa Lisabona, ce sa vedeti? soferul unui tuk tuk era roman din Moldova.

    Bah nene, eu cred ca aia cu 4,5 milioae de romani plecati e vrajeala, pe bune cred ca sunt vreo 7 milioane.
    Am intalnit romani in Hanovra, in orasele de 50k locuitori din Franta, in Dublin si in satuce din italia.

    • #30

      În Portugalia majoritatea ajunși sunt țigani.
      Românii stau mai mult pe la sate unde lucrează în agricultură sau sunt meseriași.

  15. #31

    Am postat un comentariu acu’ vreo 2-3 zile in care am facut “ greseala” sa afirm ca,oriunde in Europa,cind aud bastinasii de romani,se albesc la fatza…mi-a sarit un “ patriot” geto-dac in cap ca sint cu cercul,ca nu vad bine si ca ma cac pe mine…probabil ca omul are arealul de miscare rezumat la spatiul moldo-valah…

  16. #32

    În străinătate am dat și români cumsecade, chiar în Sintra am găsit un bucătar din Cluj sau Oradea, i-a dat lacrimile când ne-a auzit vorbind română.

    Desigur sunt si multe excepții, eu m-am mutat in București după ce România a intrat in UE si îmi povesteau colegii bucureșteni cum capitala a devenit un oraș mai sigur de când au plecat hoții de buzunare.

    Până la urma, nu toți au avut norocul sa traiască într-o familie care sa te poată susține la scoală si apoi la facultate iar cum Serviciile Sociale din România sunt practic inexistente, eu ma bucur ca românii mai putin norocoși au reușit sa plece într-o țară mai civilizată.

    Vă amintiți când UE si Madonna spuneau sa îi integram pe rromi ? acum este rândul restului europei sa-i educe.

  17. #33

    Am prieteni italieni și când mergem in SUA ei au fix aceeași problemă :))

    Mai rău e că la ei deja faza cu italienii îs mafioți deja e chestie de pop-culture.

    E incomparabil, încă nu există filme și seriale care să se bazeze exclusiv pe propagarea de stereotipuri cu români.

    Și țiganii din SUA americanii îi știu că ar veni din Ungaria nu din România.

  18. #34

    Voi deontologi lumi,capete incoronate de ce nu prasiti in Romanika. Cand marile democrati occidentale sa kakau pe strada si au fost capabili de doua razboaie fara sa castige unu. Care brexit pai no sa mai importam Rolls R,Adevarul ca a apus imperiul si nimeni nu mai sa fie sclavi lor, in afara de voi .Nu sunt eu avocatul tiganilor dar concluzia mea banala e ca au reusit o comunitate ,hoarda,banda de ai nostri sa cucereasca, UK,Germania,Italia,Spania tari care au impreuna PIBul a jumatate de planeta si nu au legi sa i potoleasca. Sa u cei ce pastoresc aceste tari gandesc ca voi adika p Rost. Va multumesc sper sa va salvati macar voi ,caci eu raman in patrie , nu vin pentru doar 10000 e pe luna sa le fac concurenta occidentalilor. Voi carcotasi sunteti in aceiaso oala cu conducatori nostri pentru ca nu aveti soluti si atunci faceti parte din problema…