de Dani Corban

De sărbători, unchiul Dan a venit in Bucuresti. Ademenit precum un fluture de luminițe si oameni luminați. Eu l-am îndrăgit mereu pe unchiul Dan, mare figură de om. A venit pe tren cu pastramă si carnați de acasă. Da, a zis ca nu manâncă ” plastic din ăla cumparat ” . Deloc neglijabilă i-a fost mirarea când a văzut puhoiul de lume, învălmășit in alimentare, îndesând victorios plasticul in pungi. ” Dar la Bucuresti lumea nu are tot timpul ce mânca ? ” , a întrebat cu vădită ironie. ” Eh, așa e de sărbători ” Mare figură de om.

A venit in Bucuresti sa râdă de noi. Și asta după ce ne povestise cum la el, lumea și-a strâns ulei si zahăr incă din toamnă, special pentru Crăciun. Poate nu ne-ar fi povestit, dar l-a luat gura pe dinainte când s-a lăudat cu porcul de 150 de kile; din care i-a dat o pulpă si vecinei, să n-o râdă lumea că are masa goală. Unchiul Dan a fost mereu milostiv si cu credința curată. Ne-a amintit că de fapt sărbătorile astea sunt despre Isus, nu despre Mos Crăciun. ”

In timp, Isus a cam pierdut lupta. Mos Crăciun apare atârnat prin toate magazinele, îți pune cadouri sub brad, se plimbă pe străzi împodobit in beteală si zuruind clopoțeii. Isus te bate când halesti tot porcul si te aruncă intr-un pat de spital ” Așa ne zicea…mare figură de om. Dar la Bucuresti a fost încântat sa vadă multă lume credincioasă. I s-a înseninat fața văzând atâtea biserici si mânăstiri si atâta lume cuviincioasă, făcându-și sfânta cruce in dreptul fiecăreia. I-a plăcut mult si in centru, la Unirii.

Din prima seară, a luat tot magazinul la picior, clătindu-și ochii printre oameni si manechine. Intr-un final, s-a rezumat doar la manechine, oamenii fiind aceiași, înveșmântați si însuflețiți de același croitor. La achiziționarea fiecărei perechi de cizme pentru revelion, asista la deja plictisitorul amalgam de emoții : bucuria izbăvirii, încrâncenarea matematicianului pierdut in calcule si spaima față de ziua de mâine. ” Nu credeam să existe așa lume multă strânsă la un loc ” , ne zicea. ” Nu știu de unde vin si unde pleacă, dar tot timpul au undeva de mers. Și tot timpul sunt aceiași. Le e frică sa fie alții, sa fie altfel. Au învațat că nu e bine.” .

De multe ori il aprobam pe unchiul Dan, din politețe. Are darul de a filozofa prea mult despre subiecte pe care nu le înțeleg, sau care nu imi plac, cum ar fi politica.Și in ultimul timp devenise tot mai politic, înflăcărat de vorbe si de semeni. De data asta părea fericit de cum a ieșit: ” După atâta amar de vreme, am scăpat de tiran! Cu ăștia noi o să fie altfel, să vedeți . Prea mult timp am fost învrăjbiți intre noi și ne-am furat căciulile. Prea ne-a dezbinat tiranul! ” Și cum mergea unchiul Dan pe lângă Unirii, cu liniște in suflet si sperantă de mai bine, ceva s-a întâmplat.

Puhoiul de lume s-a agitat brusc, capetele s-au intors la unison, mulțimea s-a despicat, precum un lemn putred sub tăișul toporului. Din marea de paltoane si căciuli s-a ivit o copilă, alergând desculță prin zăpadă, cu un cauciuc in brațe. Zăpada nu avea timp sa se lipească de tălpi. Pașii erau lungi si repezi, aidoma unor salturi disperate din calea morții. Nu era o fugă, era un zbor. Iar zborul peste nămeți a fost spectaculos, până când aripile s-au frânt la primul palton răsucit ferm, primul dos de palmă pogorât din naosul dreptații, trosnind oasele feței .

Hoața s-a rostogolit in zăpadă. Acum nu a mai reusit să o păcălească si era albă de la goliciunea călcâielor, până la baticul mucegăit ce îi îmbrobodea părul. Cauciucul era departe. Zborul intangibil peste nămeti a luat sfârșit. S-a ridicat cu fața spoită de sânge, lacrimi si fulgi topiți . ” Has mi mij ” a țipat spre justițiar și a reluat salturile, de data asta pierzându-se printre blocuri. Puhoiul a revenit la normalitatea din urmă cu câteva secunde. Ninsoarea a inghițit pașii goi si picăturile de sânge, eliminând din film evenimentul găunos.

Dar unchiul Dan s-a rupt din puhoi si a inceput sa alerge după copilă. A lăsat in urmă luminițele, paltoanele si căciulile identice, făcute cadou de oamenii calculați, care se închină mult. A uitat până si de bucuria alegerilor, de înlăturarea tiranului. Avea un singur gând: să o găsească pe fată în labirintul dintre blocuri.

In cale i-a apărut o bătrână, cu hainele jerpelite, dar gros imbrăcată si cu vocea la fel de groasă. Trăgea dintr-o țigară. ” Da mai lasă-ne domne in pace, că v-ati luat roata înapoi ! ” .Unchiul Dan avea mâinile pe genunchi si respira adânc, cu trunchiul îndoit. Nu își mai amintește când a mai alergat atât de mult. ” Nu de asta am venit, doamnă. Vreau să o iau cu mine la magazin, să îi cumpăr ceva de încălțat.” Bătrâna a pufăit zgomotos, înecată și de fumul agonisit în plămâni. “Pfaa, nu e aici. Nu știu unde e. Dar dă mie banii, că o știu pe mă-sa și îi dau ” . ” Vreau să merg cu ea când iși cumpără, nu așa ” . ” Nu auzi domne că nu e ? Și oricum, să nu te apropii de ea, că e păduchioasă. Auzi, da măcar o țigare, dai și matale ? ”

Unchiul Dan nu a mai explicat faptul că nu fumează. In jur lătrau tot mai mulți câini, la distanță surprinzător de mică de pantalonii lui flaușați . A ieșit murmurând dintre blocuri. Acum a început să simtă oboseala si frigul. ” Eh, cu aștia noi o să fie altfel, o să fie mai bine. Ne vom schimba și o să fie bine…” In depărtare se vedea din nou centrul. Luminițele răzbăteau printre fulgi, jucându-se in ochii umezi ai unchiului. Grimasele s-au șters de pe față si acum privea, zâmbind fad, spre magazinul Unirea și spre urarea de an nou,agățată pe acoperiș : ” La Multi Ani 1991 ”

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.