Sărăcia s-a născut la McDonalds

Eu nu prea mănânc la mec. De fapt, nu mănânc aproape niciodată, doar când vine Andrei Crivăț prin București, avem ca loc de reunire mecul. Obiceiuri de bătrâni, deh.
În seara asta, vindeam pe sub mână niște Terapia, în parcare la mecul de la Dristor. După încheierea tranzacției, mi s-a făcut poftă de niște mcnuggets, cu sos dulce acrișor. Nu știu de ce, poate sunt gravidă, ar fi o explicație decentă pentru burduful de 9 luni ce-l port în față.

Intru în mec, omorul de pe lume. Băi, dar omor, nu glumă, ca la coadă la carne pe vremea răposatului.
Mă așez la codă, învățat cu sistemul, pentru că, nu-i așa, duminică seara, când e aglomerat la mec, funcționează doar 3 case de marcat. Și stau, și stau, și stau. Era la vânzare un tip care se mișca precum moartea. Încet și inexorabil.

În fine, după vreo 10 minute, ajunge la rând cel din fața mea.
Și comandă.

– Aș vrea, te rog, 12 Big mac, 12 Big and Tasty și 7 meniuri cheesburger.

Am trântit ușa când ieșeam.
Acasă mi s-a adus aminte că eram cu mașina și puteam trece pe la mcdrive, fără coadă.
Eh, măca regimul băsescu e pe moarte.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt