Contul meu
Se spune că părinții nu ar trebui să facă diferență între copiii lor. Se spune că părinții ar trebui să își iubească copiii în mod egal.
De fapt, într-o familie cu mai mulți copii, întotdeauna va exista un copil de rangul 2. Un copil care va fi ultimul la masă. Un copil care când e mic, va mânca mai puțin sau pe furiș, ca să nu își supere familia. Un copil căruia i se vor cumpăra haine mai rar, pentru că au nevoie ceilalți. Un copil care va încălța pantofi mai mici cu un număr, pentru ca frații lui să aibă ce să încalțe. Un copil care va trebui să facă toate treburile grele din casă, pentru că așa îi este sortit. Un copil care va trebui să își crească frații, atunci când familia trece prin vremuri grele.
Iar acel copil devine adult. Adultul care la mesele familie va fi întotdeauna cel ce stă la coadă. Cel care e tratat întotdeauna cu condescență, indiferent de ceea ce face pentru familia lui. Cel căruia i se dă un bol de supă de milă, pentru că a venit acasă la părinți, indiferent de situația sa materială. Cel ce se ocupă de treburile murdare ale familiei. Cel care rezolvă probleme și în schimb primește un scuipat în ochi, pentru că nu a făcut exact cum credeau alții.
În același timp există favoritul. Cel ce primește totul, din momentul existenței sale. Cel care în copilărie e purtat pe brațe în orice situație. Cel care, adult devenind, primește totul de la toți, necondiționat. Prima mașină este a lui. Prima casă este a lui. Prima îmbrățișare este a lui. Totul există și trăiește doar prin și pentru el. Iar ruda de rangul 2 trăiește și e fericit doar dacă el e fericit.
Unde stă paria, care chiar își iubește rudele? Întotdeauna într-un colț, umil, așteptând o vorbă bună sau o laudă de la oamenii care îi sunt dragi.
Asta ar merge, dacă omul acela ar fi singur. Dar când acel om devine o familie, iar omul drag lui, FAMILIA SA, e asimilat omului de rangul 2 care este el, se schimbă situația. Și nimic, NICIODATĂ, nu va mai fi la fel.
La revedere. Omul de rangul 2 de astăzi își vede de drumul său.
PUNCT.
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
s-ar putea sa fiu banat.. dar articolul asta pare destinat cuiva..
s-au luat ai tai de sotie ?? 😐
NOU
probleme Maestre ? sau orice asemanare cu realitatea e intamplatoare…
NOU
qnx, poate nu e destinat nimanui si e doar o reflectie de moment
NOU
Toată ziua am umblat azi creanga, din blog în blog… Timp pierdut, ar zice unii. Ba, numai câştigat, zic eu. Am avut azi mână bună.
NOU
renata, dacă te-am câștigat de cititor, azi a fost o zi bună 🙂
NOU
Bai, chestia cu iubeste-ti parintii in orice conditii e cel mai mare cliseu al romanilor. Parintii sunt in primul rand oameni, iar tu nu ar trebui sa accepti in jurul tau oameni toxici. Plus ca intr-o relatie, de orice fel, e nevoie de 2 parti – daca e prezenta doar o parte, se numeste autosatisfacere, nu relatie.
NOU
Hmmm. Oameni dragi mie au fost considerati intotdeauna un astfel de “membri de grad 2 ” al familiei. Nu e decat o atitudine de tot cacatul din partea parintilor. Care sunt in cazul asta niste caricaturi de parinti. Daca ai doi copii nu-l poti iubi pe unul mai mult decat pe celalalt, tot asa cum nu iti iubesti un ochi mai mult decat altul. Pur si simplu. Parerea mea.
NOU
Unu din astia m-am simtit eu. Acum poate gandesc eu aiurea. Dar cam asa stateau lucrurile. Imi aduc aminte ca a spalat mama doua tricouri la fel. Desi se stia ca cel patat de cafea e a fratelui , dupa ce l-a spalat si murdaria nu a mai iesit mi l-au dat mie , sa il port eu pe acasa. Sau , lucra tata in Israel. Ne-a adus adidasi. O pereche avea insa un adidas mai mare si unu mai mic. Perechea ciudata mi-au dat-o mie pe motiv ca sunt mai mic in picioare si nu se cunoaste. La prima bicicleta la fel. Ni le-a trimis tata tot din Israel. Una a ajuns cu bine , una cu o roata stramba. Mi-o dau mie ca eu nu stiu sa merg asa bine pe bicicleta si pot sa mai astept pana sa o repare cineva. Si uite asa am ajuns sa fac si crize de nervi si poate sa imi dsconsider parintii uneori. Si in aceste momente mai am senzatia ca se intampla la fel. Numai ca eu nu fac aproape nimic prin casa , poate si pentru a ma razbuna.
NOU
O mica corectura: “un astfel de membri” suna destul de agramat. Nu bagati in seama “un”. Va rog.
NOU
Cu siguranta e un mare avantaj sa fii singurul copil. Cu toate ca in foarte multe momente e nasol…
NOU
aceasi atitudine o are acum si logodnicul meu,dupa 4 ani in care mama lui a trecut-fata de persoana mea-prin toate starile posibile,de la indifirenta pana,mai nou,la ura.nu a fost tratat in familia lui ca fiind de rangul 2,dimpotriva chiar,insa asta la modul obsesiv.orice parinte isi merita tot respectul din lume pentru nasterea si cresterea copilului,insa eu zic ca trebuie sa stii cand e cazul sa-l lasi sa zboare.si,cu atat mai mult,sa-i respecti jumatatea pentru ca l-a ales pe el.eu imi iubesc mai mult viitorul sot decat parintii,iar pe ei ii ador.cred ca asta spune tot.nu stiu daca are vreo lagatura cu ce ai scris tu,dar esenta e aceeasi:fiecare trebuie sa-si vada de drumul sau.
NOU
Am citit ,am citit..imi venise in cap un exemplu extraordinar despre subiectul asta..si cand sa scriu am uitat despre ce..sa fie oare batranetile?:D
NOU
asa,ca tot veni vorba, nu-nteleg cum pot ai tai sa se plimbe cu masina cea noua si sa te lase sa te chinui cu rabla ta…..poate am eu o alta perceptie asupra dinamicii familiei
NOU
Am ajuns de mai multe ori pe pagina ta dar azi se pare ca mă afecteză sentimental orice subiect. Cred că de la Cabral mi se trage.
Din păcate mulţi părinţi au această atitudine faţă de copiii lor. Nu ştiu dacă în vreo familie sunt trataţi copiii la acelaşi nivel. La mine de exemplu şi-au schimbat preferinţele în funcţie de reuşite sau eşecuri. Bineînţeles că sunt cazuri când preferinţele sunt la extreme greu de imaginat. Singurul lucru care ar putea schimba asta, mă gândesc eu, e să învăţăm să fim noi părinţi mai buni şi mai corecţi la rândul nostru.
NOU
Cam nasol. Dar poate că oamenii adevăraţi, buni şi altruişti nu sunt cei care primesc mereu totul, pentru că alteaptă mereu să vină ceva de la alţii, în timp ce “paria” se dăruieşte celorlalţi, ceea ce îl face om, îl face uman, tangibil şi complet. Îmi plac mai mult astfel de “paria” decât ceilalţi. Pentru că îmi plac oamenii, nu porcii.
NOU
zimbor aia e valabil la 20 de ani, la 40 de ani se presupune ca fitu deja e pe picioarele lui, acuma daca astia au copil un incompetent care nu a fost in stare sa castige niste bani si si-a ratat viata ce sa mai faca la varsta lor
NOU
Ca să dau noi valenţe postului tău nu îţi spun decât atât: “Uneori păţeşti acelaşi lucru chiar şi fiind singur la părinţi. Trist. Foarte trist.”
🙁
NOU
Trebuie vorbit cu parintii de mici, sa ii bagi in ma-sa, sa inteleaga ca nu e normal, altfel o sa existe niste probleme mult mai mari cand tu ajungi adolescent. La fel, trebuie vorbit si cu oamenii in varsta care se senilizeaza dupa vreo 60 de ani si trebuie sa inteleaga ca exagereaza cu anumite chestii si cu insistatul pe anumite teme. Sunt si copii care se complac in aceasta situatie si care vor avea mult de tras pe masura ce inainteaza in varsta. Cea mai simpla solutie pt a-i face pe parinti sa inteleaga macar un pic si sa te respecte mai mult este sa ii vizitezi foarte rar, odata ce te-ai mutat de acasa si ai observat ca vorbitul cu ei nu merge
NOU
trist…familia mea e mica si nu exista nimeni de gradul 2. daca voi avea 2 copii o sa fac tot posibilul ca nici unul din ei sa nu se simta mai putin important decat celalat.
NOU
Am mai auzit și eu de din astea, mi se par de domeniul fantasticului. Nu pot să înțeleg oamenii ăia de-și zic părinți, nu pricep ce-i determină să se comporte așa. Culmea e că, acel copil de gradul 2 de obicei e cel ce sare să-și ajute părinții mai repede și mai cu drag decât ar face-o cel iubit. E trist pentru un suflet de copil să tânjească atenția și dragostea părinților. Iar când copilul se face mare e mai bine să ‘let go’ și să-și vadă de familia intemeiată de el.
Dragoste cu forța nu se poate.
NOU
Coincidenta nefericita? Poate, dar fix ieri am auzit un caz ce poate fi cu usurinta incadrat aici, chiar daca persoana respectiva provine dintr-o familie cu mai multi copii. Mi-am stapanit lacrimile de dragul bunicii mele…
NOU
Noi suntem trei ( adica moi, mandretea familiei, plus doi fratiori mai mici). Intrucat au crescut sub atenta mea indrumare de sora mai mare si grijulie, nu am facut nici o diferenta in a le administra amandurora bataia zilnica. Acum sunt majori si vaccinati si-mi povestesc (am secrete cu fiecare) problemele lor. Iar maica-mea e mandra foc de progeniturile sale.
Chestiunea cu copilul de gradul 2 am intalnit-o intr-o familie apropiata iar in momentul in care simtul dreptatii foarte ascutit pe care-l posed m-a determinat s-o iau la intrebari pe mama baietilor, aceasta a zis : ” Doru (protejatul) a fost tot timpul mai bolnavicios, apoi cu scoala a mers mai greu, a avut tot timpul nevoie de noi si chiar si acum matur fiind, nu-l vad sa se descurce in viata. Claudiu (copilul de rangul 2) nu mi-a facut niciodata probleme, a mancat tot din farfurie intotdeauna, nu am umblat cu el pe la doctori, in studentie nu a astepta niciodata mandatul cu bani de la noi, ci s-a sustinut tot timpul singur, apoi dupa ce a iesit “pe salar” ne-a mai ajutat si pe noi. ”
Explicatia m-a lasat cu gura cascata, parea a fi logica, dar tot discriminatorie mi s-a parut purtarea mamei…
NOU
Eu is singur la parinti
Ce noroc pe mine …
NOU
Prietenul meu este “o ruda de gradul 2” la el in familie. Am vazut cat sufera, mai ales cand vede cum decurg lucrurile intr-o familie normala. Eu am o sora, dar parintii nu se comporta preferential cu una din noi in detrimentul celeilate.
De asemenea, prietenul mi-a promis ca ma va lasa sa dau cu masina peste maica’sa 😀 (asta ar fi ideal), dar pana la urma am convenit ca nu-i vom duce “cana cu apa” 😀
NOU
Sotul meu este fiul de rangul 2. Insurat, speram si cu un copil pe vine… la casa lui cum s-ar zice (vorba vine, e chirie).
In acelasi timp, are o sora, evident copilul favorit, venit pe lume dintr-o minune dumnezeiasca 🙂 Are 14 ani acum.
Socrii mei au 3 case, plus o casa de vacanta in constructie la munte. Doua sunt inchiriate, iar banii de chirie se duc pe “educatia” Mariei, meditatii, cursuri de pian, de tenis, de canto, de germana.
Noi doi stam cu chirie, iar aseara am atentat la pusculita, ca sa ne luam paine pentru azi la serviciu. Bine ca macar suntem fericiti.
Succes.
NOU
@Bubulina: Ne-am promis cu frate-miu ca la primul repros gen “cana cu apa” al parintilor, le ducem piesa sa o asculte!:D
La noi in familie nu exista diferenta aceasta intre copii, exista doar o diferenta de generatii. Eu fiind m-ai mare cu 4 ani i-am “invatat”, sa zic asa, cu ce inseamna plecat de acasa (scoli departe de casa, iesit in oras, bani trimisi, cheltuieli, etc), iar cu el nu au fost la fel de reticenti sau greu de convins.
Insa cunosc si eu o familie, cu copii care acum sunt oameni in toata firea ( ~ 45 ani) si in care “ruda de gradul 2” este prezenta. Si in cazul acesta, cum a zis si BadPitzi, el e cel care e langa parinti la nevoie, e cel pe care se bazeaza, dar nu e cel favorizat cand vine vb de celelalte lucruri. E trist, dar din pacate REAL.
NOU
trist dar adevarat. traiesc povestea pe piele mea.
NOU
Foarte adevarat, situatii si situatii. Asta e … mereu a fost asa. Nu ai ce sa-i faci, decat sa iti promiti ca nu vei face la fel ca si familia ta. Asta-i viata …
NOU
Eu am o vorba referitoare la parinti: cum ii cresti, asa ii ai!
Nu vreau sa zic ca are persoana din poveste vreo vina, dar cu parintii trebe sa iei atitudine inca de cand esti mic, cat mai repede, altfel ti se urca-n cap si nu mai razbesti cu ei. Nu uita ca ei nu au indoieli. Considera ca tot ce fac e bine. Acum este un pic tarziu, nu cred ca se va mai schimba ceva.
NOU
Deci vreau sa zic ca mi-au dat lacrimile cand am citit ce ai scris. Eu am fost favoritul cu toate ca am luptat pentru egalitate. Bravos…..