Cum rezolvați problema înjuratului la volan?

Când mi s-a născut primul copil, am crezut că automat vocabularul de șofer bucureștean mi se va ajusta corespunzător, eliminând din utilizare organele reproducătoare, mamele, mamelele, prescurile și anafurile, morții, sângele rudelor și restul de anateme ce le aruncam în mod cuvios asupra participanților mai puțin manierați decât mine.

Și, într-un mod foarte curios, a funcționat de minune. În primul an de viață al copilului. Atunci când nu înțelegea nimic. Eram așa de cuminte, nu înjuram, nu scoteam mâna pe geam cu degete fluturânde, nu mai stropeam din mers cu lichide groase parbrizele mașinilor care blocau strada(oh, wait, asta nu s-a întâmplat niciodată, doar îmi imaginez cum ar fi), totul era minunat.

Cam până când fiica a început să o rupă în vorbire, acesta fiind punctul de declic al revirimentului langajului injurios, precar și maledictiv. Cu cât vorbea copilul mai mult, cu atât mai multe înjurături îmi scăpau. Desigur, mai rar, dar totuși, existau.

Cu timpul, am avut norocul ca fi-mea să mă accepte așa, cu micul meu retard și să se mulțumească să îmi atragă atenția când înjur, forțându-mă să îmi cer scuze umile de fiecare dată, strategie care funcționează destul de bine, recursivitatea-mi fiind redusă maxim.

Problema e cu fiul, care, pe lângă că e un drac și jumătate, face tot ce fac eu ca un roboțel. Prin urmare, a repetat jumătate de zi pulapulapulapulapula, de îmi venea să mă iau la palme singur. Sau când a exclamat cu năduf, de era să facă bunică-sa atac de cord MORSII MĂSII DE TRIABĂ. El nu mă trage de urechi, dimpotrivă, ascultă cu ochișori strălucitor și, cu cât e tâmpenia mai mare, cu atât mai ușor o reține.

Bine, după ultima ieșire cu soacra brăileancă (sărumâna, mamă), când mi-a tăiat fața un moldovean neaoș de acolo și toți morții și nișele interne ale maică-sii au fost pomenite, deja e futil să mă mai tratez. Dar ca idee, așa, voi ce faceți ca să nu o mai dați de gard cu copiii de față?

PS: E epidemie de scarlatină, fiul e în spital, aveți grijă cu comunitățile de copii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.