Ce repară românul cu o sârmă?

Ultima data am reparat cu banda izolatoare niste cabluri electrice roase de soareci. Cablurile erau intr-o hala, intinse pe un suport impreuna cu cele de la camere de supraveghere. S-a ‘descoperit’ problema cand incercand cineva sa conecteze camera, a puscat de credeai ca vin rusii.
Da, stiu, improvizatiile nu sunt bune, dar cand asculti de sef, asta e.

Am reparat, mai bine zis demontat, o bicicleta in garajul unui prieten(ca s-o curat). Mi-am dat seama cam tarziu ca am ajuns la piese mult prea mici si habar nu am cum sa le mai pun la loc. Noroc ca era priceput amicul asta al meu, m-a injurat vreo ora printre dinti, dar a reusit s-o scoata la capat. Nu m-a mai primit in garaj de atunci.

Prima poveste este epica. Mi se sparsese un furtun de antigel la dacie si cum era destul de lung l-am taiat si l-am prins cu sarma in loc de colier.
Tot cu sarma poveste de acum doua saptamani, mi-a sarit bratul de inchidere la un vito de firma, am legat usa culisanta cu sarma…si acum e legata tot cu sarma :))
In casa nu am reparat nimic cu sarma, insa la casa bunicilor am legat o poatra de un copac sa nu cada 🙂

Reparatie recenta:
toba rupta inainte de catalizator, zgomot de formula 1 🙂
Sunat la piese auto, rezultat €70 de schimbat.
Patent si sarma si mai merge o saptamana,2 :))

deci, acu vreo 3 ani cand a fost gerul ala crunt mi-a inghetat teava care aducea apa in casa (stau la casa, am apa de la fantana). vreo 7-8 m de teava inghetata. am chemat vreo 2 instalatori, s-au uitat la mine cu mila si au spus ca n-au ce face. unu mi-a spus sa astept primavara. ca doar ma-sa statea fara apa de 3 zile.
in fine, pana la urma am fost si am cumparat vreo 10m de furtun cam cat degetu si am inceput sa torn apa fiarta pe teava (pe intrarea din casa). dupa o noapte de fiert apa am rezolvat problema. si l-am sunat pe instalatorul care mi-a recomandat primavara sa vina sa-mi dezghete tevile din cabina. ca eu eram rupt de oboseala.

Eram mic. Aveam vreo 7-8 ani si jucat fotbal cu fratele…unde altundeva decat in sufragerie. Bibelourile erau aliniate pe biblioteca. Nu erau tintele noastre, dar inevitabil un cal a ramas fara picioare, un peste fara coada. Una bucata printesa a fost decapitata…chestii banale. Noroc de super glue, carioci si tempera. Uite-asa mi-am exersat abilitatile de lucru manual. Nu radeti, perversilor!

Si dupa 3 bibelouri transformate in puzzle, in aceeasi zi, am zis ca mai bine lasam noi mingea de minifotbal si-o luam pe-aia gonflabila, pentru plaja. Si am schimbat si terenul, cu dormitorul alor mei…unde din tavan, eleganta si suava, se prelingea o lustra cu vreo sase-sapte brate, la fel de superba ca Tina Louise. 😀 In cateva secunde ne-am dat seama ca daca eu imping mingea in lustra si fratele procedeaza la fel, socul dauneaza grav integritatii…lustrei, evident. Uite-asa din tavan nu mai atarna o lustra, ci o lustra plus un brat care se mai tinea in cablul electric. Era vreo 3 dup-amiaza. Mai aveam o ora pana la deadline, pentru ca la 4 ”generalul” iesea de la serviciu. Nu vedeam in fata ochilor decat centura lata de-o palma a lui taica-miu. Fratelo era mai mare si mai talentat la tehnici din astea, avea experienta. Traiasca sarma si patentul. Am fi folosit si ciocanul, dar probabil trebuia sa fugim de-acasa dupa.
Elegant, subtil, bratul rupt a fost lipit cu super glue-ul bun la orice (sanatate inventatorului) si legat cu o sarma subtire de corpul lustrei si bara care cobora de la tavan la lustra. In dup-amiaza aia m-a luat un somn de n-ati vazut. Cred c-am dormit pana pe la 8-9 seara. Si urmatoarele zile la fel.
Vreo luna si ceva totul a fost bine si frumos. A venit vacanta de vara si-am plecat la bunici, la tara, tot cu frate-miu. Dupa vreo trei saptamani au venit parintii sa ne ia acasa. Lustra…eheee…a trebuit sa fie stearsa de praf. Dar suspectii principali nu erau acasa, asa ca centura lui papa n-a fost scoasa la munca. Cateva injuraturi trebuie sa fi auzit vecinii.

Conduceam dacia lui taicameu… si… am luat o groapa!
Rezultat? teava de esapament atarnand cam la o palma distanta de pamant:D
Rezolvarea? O sarma, un patent si vreo 5 minute de chin.

Cu ce sa incep oare? 🙂 Ca as avea nevoie de un telefon. 🙂
Acum citeva ierni, cind satele din Buzau, Braila si Prahova erau disparute de pe harta, satul meu era si el cam inzapezit. Doar drumul principal era relativ curat.
Si intr-o marti seara, cind erau doar -25 de grade afara (minim) centrala mea pe curent a crapat sincer. Telefon la service, aia dau termen de 48 de ore. Plus facturile si pv-urile si bonul de la buda din centru. Evident ca la ora aia nu am gasit decit vreo doua hirtii din cele cerute. Ca altfel cica plecau fara sa faca nimic. Asa ca am diagnosticat io centrala am gasit piesa defecta. Doar ca piesa de schimb la un mare magazin din fix Dr Taberei. Si o noapte distanta. Cea mai lunga noapte din viata mea. M-a injurat nevasta cit pentru doua vieti. Eu eram vinovat oricum. La 12-14 grade in casa, nu prea ai loc de comentat. Ca pentru orice se strica pe proprietate.
Asa ca a doua zi calarit nameti, maxi taxi,41, calarit alti nameti prin Dr Taberei, cumparat piesa cu durere si frica ca nu se potriveste, calarit nameti, 41, maxi taxi, calarit nameti, reparat centrala. Adica inlocuit piesa. Cu greu ca am uitat o garnitura, un surub si cred ca si acum pompa din centrala sta strimb de atunci. Refacut totul de vreo trei ori. Dar am reusit! Mi-am luat o noua portie de injuraturi din nou, dar mai domol asa. Ca a cumparat si un calorifer electric.

Era duminica dimineata , eram cu prietena prin bucatarie si realizez ca am cosul de gunoi plin , cu apa… mi s-a spart o legatura de la teava de apa care duce de la contor catre bateria de bucatarie. Am dat telefoane la prieteni , rude si parinti si aflu ca e Duminica Mare deci nu lucreaza nimeni si as suna degeaba un instalator , toti erau ocupati cu “spartul de oua”.
Analizand situatia , prietena incepe sa ma motiveze ca sunt destul de barbat ca sa rezolv situatia

Eu am multe “aventuri” cu mobila de la ikea.Mai mult ca sigur ca cine a montat asa ceva vreodata a observat ca in cutiile de scanduri si alte cele sunt EXACT nr de suruburi,cuie,piulite si ce o mai trebui………….dar FIX,zici ca e nasa si mai multe nu:)))
Intr-o seara,la un prieten acasa,am incercat sa montam in 3 insi o chestie care vine pe tot peretele…cu dulap,biblioteca ,rafturi,si cred ca si tren de aterizare avea…dupa ce am “ratacit” cateva suruburi,am inceput sa demontam de prin casa ca sa avem la biblioteca..masca de la baie a decedat complet in cursul acestei operatiuni,dar asta e.dupa lupte seculare care au durat vreo 6 ore si aprox 2 navete de bere,am reusit sa ridicam mobila in picioare……..doar pentru a constata ca absolut toate manerele erau puse invers,si usile se miscau cel putin ciudat:)))…..bun,am trecut si peste asta,hazul maxim a fost cand a trebuit sa punem televizorul pe raft………..care televizor evident ca nu incapea,fiind model mai vechi,cu tub catodic:)))……….deci am luat flexul si am inceput sa taiem spatele bibliotecii,ora era vreo 3 noaptea:)))……..la un moment dat a luat foc placajul ala nenorocit,nu stiu exact cum,eu eram la plimbare pe balcon…..intr-un final,la ora cand lumea normala se trezeste,noi terminasem…fiind fermi convinsi ca astia de la ikea sunt niste cretini,si ca acea biblioteca nu avea nevoie de usi si rafturi……astea sunt niste mituri de fitze:)))))

Anul 2003. Student in anul I fiind, stateam in caminul facultatii. Pe timp de iarna, cand incalzirea lipsea cu desavarsire, toti aveam cate unul sau mai multe resouri in camera, resouri de cele mai multe ori improvizate.
Este lesne de inteles ca reteaua electrica a caminului era suprasolicitata pe tot parcursul sezonului rece, astfel incat nu rareori pica curentul si care mai de care se preumbla pe la tabloul electric, punand lita groasa la sigurante sau facand improvizatii. Intr-o seara a fost randul meu “sa-mi incerc norocul”. In seara cu pricina s-a ars siguranta principala de pe intreg etajul, siguranta care nu putea fi “reparata” cu o lita, ci inlocuita. Ce m-am gandit eu? sa iau o sarma mai groasa si sa fac legatura intre siguranta de pe alt etaj la siguranta etajului meu. Dar de unde sarma mai groasa? Apoi mi-a venit ideea. Am iesit din cladire si am luat o sarma groasa din gard, sarma ce ar putea suporta o sarcina mare. Am rup sarma la lungimea necesara si, cu ajutorul unui patent izolat, am legat-o intre cele doua sigurante. Lumina s-a apins pe etaj si s-au auzit urlete de bucurie. Din pacate, bucuria nu a fost de lunga durata. Sarma a inceput sa se inroseasca si s-a topit dupa putin timp, scufundand etajul din nou in bezna.
Nu pot spune ca am “reparat” ceva cu sarma, dar a fost o experienta din care am invatat 🙂

Era prin ’93-’94. Umblam bezmetic cu maşina prin ţară cu diverse trebi de serviciu. Printre “targeturi” făceam o grămadă de ronduri pe şosele, de fiecare dată schimbate, că doar se cunoaşte că orice drum e bun, dacă nu te-ai plictisit de peisaje. Aşa că, de data asta, pe Transfăgărăşan urcam către ţara Bârsei cu “fierul”. Frumoos, pesaje superbe, drum de vis. Mă simţeam ca Nikki Lauda pe circuitul de F1, când tot amestecând în cutia de viteze cu mestecăul, deodată bâr şi sfârc, mestecăul nu mai vroia să se mişte din poziţia fiză, iar motorul urla ca apucatul în sarcină, cerând, totuşi o a treia…

Oprit în rampă, direct din motor, maşina dârdâind din toate tablele. Deschis capota motorului… Un maldăr de fier, cu multe furtune şi o ţârişică de sârme. Privit ca curca-n lemne la monstru. Articulat câteva vorbe neaoşe, ce vizau producătorul, familiile, mamele, rudele de grad 1 până la 3 şi frigiderele respectivilor.

Glumă, glumă, dar ce fac? După circa 45 de minute de sforţări pe dedesubt, şi încă vreo 5 sfaturi de specialitate de la diferiţi copărtaşi la trafic ce opreau din curiozitate sau din solidaritate de şofer, incluzând una bucată şufă trefilată desfăcută în fibrele-i compozite din care era răsucită în urma încercării de a rezolva măcar temporar problema, am decis. Merg cu a 2-a până sus la Bâlea. Apoi la vale mai vedem noi. Căci ce urcă trebuie să şi coboare, nu? Fizică elemntară.

Zis şi făcut. Pornit motorul în cuplaj, debraiat, plecat la drum. Greu, cu fumşi turaţii de care probabil şi unmotor cu reacţie se simţea surclasat, dar plecat. La drum, cu ochii cât Muntele Făgăraşului pe indicatoarele de temperatură şi ulei. În tunel, am mai popistrat eu vreo două suturi în mestecău, de necaz şi oftică inginerească şi, să vezi Dom’le, s-a eliberat preţ de o treaptă de viteză. Acu aveam şi a treia, la dispoziţie.

Nu m-am mai oprit la Bâlea. Se însera şi până la Sibiu.. mai era cale lungă. La vale a fost ok, fizică elemntară, bat-o vina. Însă a fost cel mai luuuung drum parcurs vreoadată. Ca timp… Şi ca şi strâns din fesieri, tricepşi şi bicepşi femurali. Şi din dinţi. Nu ştiu dăcă de emoţii sau din cauza minunatei frazeologii ce-mi venea nativ din străfundurile minţii, frazeologii cu care aş fi putu scrie un dicţionar de specialitate ăn domeniul sudălmilor. Chiar aş putea să zic acum că a fost momentul în care am inventat celamia multe referinţe de gen din viaţa mea. Şi cred cu tărie că nu numai a mea. Dar ăsta e alt subiect…

La Sibiu, un nenea priceput la toate descoperă că ar fi o problemă de cutie de viteze. Sus maşina, jos cutia. Cutia îmbucătăţită la detaliu. Defect: un rahat de inel zegăr care s-a hotărât că e mai bine să se tocească şi să să se autodispună în mecanism autoblocant. Cu tot cu trenurile de pinioane. Zegăr ca ăla, iok pe piaţa de piese de schimb locală. Aşa că – sârmă de oţel. OLC 35 – de cea mai bună calitate. Reşiţa. Sau Turda, puii mei, nu mai ţin minte. Formată, croită, tricotată şi călită de nenea mecanicul la flama unui oxiacetilenic, bătută pe nicovală, răcită apoi în hârdăul cu apă de ploaie, reîncălzită, tot la flamă şi rerăcită de astă dată într-un bidon de ulei ars. Tot de la motorul meu. După 8 ore de muncă încrâncenată, reasamblat cutia, urcat cutia pe şasiu, jos maşina. Teste, totul ok. Nici măcar un cârc sau vreun zgomot. Totul lis şi flawless. Bine am avut ceva probleme la resetarea pârghiilor de comandă de la mestecăul schimbător de viteze şi până la cutie. Un mecanism atât de complicat şi gândit conform legilor lui Murphy, mai greu de închipuit. Citroeniştii BX ştiu mai bine.

Am plecat iar la drum. Făcut treaba local şi mai apoi la Arad şi Timişoara şi întors către sud, pe la Caraş-Severin – Haţeg – Orşova către Severin. Drum superb, spre toamnă. Culori, soare, muzică bună în habitaclu şi multă fericire. Pe acest drum, nişte nenorocite de serpentine. Io cu grijă că deh, nu ştiam cât de rezistentă e reparaţia şi măcar la Severin mă aştepta un “piece-d’origin” să înlocuiesc zegărul – sârmă gofrat ad-labam, atac un ac de păr cu grijă, către stânga. În timp ce eu mă dădeam în urcare, prin stânga mea, pe interiorul acului de păr, un nene m-a depăşit. Cuprins de simţ civic şi aproape răpus de indignarea necivilizaţiei la volan, îl înjur de toate cele, c-aşa îi şade frumos unui şofer, nu?, şi cu ochii la el, atac acul de păr. Numai că drumul era către stânga iar fierul meu trăgea spre dreapta. Noroc că m-am oprit în parapet. Tremurând, că după parapet era un mic hău, de vreo 50 de metri, m-am dat jos să văd ce am reuşit să fac. Pun piciorul stâng jos, dau să mă ridic din maşină şi, în numai o fracţiune de secundă, mă rostogolesc pe spate, dau cu capul de asfalt şi icnesc. După câteva fracţiuni de secundă cât a durat nedumerirea mea, pe lângă mirosurile minunate de toamnă, din ce în ce mai pregnant se iţea şi unul necaracteristic, de ulei auto.

Cel ce mă depăşise, avusese o fracţiune de secundă timp să se ferească de răul ce mi s-a întâmplat mie. O imensă baltă de ulei, probabil lăsată moştenire locală de vreun tir sau vreun camion mai beteag… preluare controlul deplasării mele şi selectase traiectoria cea mai potrivită legislaţiei fizice alocate deplasării pe un arg de cerc a unui mobil cu masă “m”, ce se deplasează cu viteza “v”. Mă rog, detalii, fără rost acum.

Parapetul din beton – salvarea mea de atunci – era unul cu baza îngroşată. Ei şi tocmai acea bază se pare că a avut mai multă personalitate decât metalul şi mi-a înfipt roata draptă în prag. Ce-i de făcut? Am hotărât să o iau încet la deal până în prima comună, iar acolo vom vedea. Măcar accedeam la o zonă cu civilizaţie. Ţin minte şi acum cum gemea cauciucul frecând pe prag. Fumul ce se ridica din celulele lui în lupta cu Goliatul de metal. Precum şi învrăjbirea cu care ţineam de volan să nu-mi sară din mână. Deh, personalitate puternică. A maşinii, nu a mea. Eu eram “umed” (citeşte că….t pe mine) de emoţii, ca un flăcău ce mergea prima şi întâia-şi dată la iniţierea inter-relaţională cu o femeie…, dar mai mult îngrozit decât fericit de premiza evenimentului.

Am ajuns în prima comună. Nu mai ştiu cum îi zice acum, a trecut prea mult de atunci… Telefon pentru platformă la Severin. Dus la poliţie pentru declarat accidentul şi pentru dovadă, plus anunţat că era ulei pe serpentinele din urmă cu 7 km. Şi aşteptat. Mult. Într-un târziu, un vecin de acolo de lângă poliţia comunei, vine agale la mine şi mă întreabă ce-i şi cum. Îii spun. El se scarpină în cap sub pălărie şi zice că nu se pricepe dar dacă-mi trebuie are un cric de Dacie şi un ciocan. Şi sârmă, de-mi face trebuinţă. Mulţam bade, da, te rog dă-mi să vad cum măcar o pot imobiliza, zic eu.

Înarmat cu aste scule de performanţă comparativă cu cel puţin o secţie de fabrică modernă cu maşini dotate cu CNC (comandă numerică program), mă arunc în depanarea stricăciunilor. Observ că nimic nu părea rupt, doar că braţul inferior de la sustentaţie este “băgat” în spate. Văd şi luminiţa de la capăturl tunelului şi decid, că dacă reuşesc să fac o pârghie între capul basculei inferioare şi prag poate pot să rezolv temporar buba. Iau cricul meu si salt fierul. Înainte fixez sustentaţia maşinii – căci era cu asieta asistată hidropenumatic – pe maxim. Maşina normal, sau nu ştiu de ce, a răspuns comenzii, şi s-a cocoţat pe maxim, arătând acum ca un cocostârc. În trei picioare, că al patrulea era beteag, doar vă zisăi, nu? Înfig cricul, şi ridic. Merge. Vecinul săritor – l-am văzut cu coada ochiului, devine foarte interesat, şi odată cu autococoţarea maşinii pe poziţia de service, şi-a făcut cruce, “Doamne feri, ce mai bazaconie!”.

Am identificat (ştiu, Ficat!, Ficaaat!”) poziţia de rezemare a cricului vecinului şi am început destinderea. Am muncit cam două ore, tot deschizând cricul omului, înviingând centimetru cu centimetru opoziţia metalului, şi periodic ajustând coarda de sârmă de oţel pe care o legasem astfel încât să constituie o asigurare dacă se rupea ceva şi se hotăra să sară din lăcaşul prevăzut de inginerii ce o construiseră.
Aproape de capul de maxim al şurubului cricului de Dacie, deodată, cilindrul de sustentaţie al roţii cu pricina se hotărăşte, de la sine putere – v-am zis că toate astea inventate de ingineri de pretutindeni dau dovadă de personalitate în anumite momente cheie – să se reaşeze pe aliniament şi să se ridice, împingând toată şamdramaua în poziţia corectă. Moment în care cricul vecinului se hotărăşte că e de ajuns, decide să facă grevă şi plezneşte de ciudă. Sărind, normal, către singurul obiect pe care îl putea distruge – legile lui Murphy în timp real – şi anume, cauciucul deja ros de rulajul în contact cu pragul, care la rându-i protestează violent la un asemenea afront şi explodează spre odihna-i veşnică şi pomenire întru vecii-vecilor, cu un pocnet sec urmat de un oftat de trecere în nefiinţă, ca un om.

Eeeh, dar nu mai conta. Pentru că totul revenise la normal. Sustentaţie, poziţionarea roşii şi trenului de antrenare de la cuite la butucul roţii, sistemul de suspensie, frânele, capul de planetară… totul. Ce mai, eram ped eo pparte fericit că rezolvasem minunea, pe de altăparte puţin nedumerit de simplitatea intervenţiei şi de modul cum problema se auto-rezolvase sine-die. Cu jumate de faţă vânătă de la palma pe care mi-o aplicase o bucată rebelă din cauciucul cu pricina, cu tibia zdrelită de zbaterea cricului vecinului, ce îşi dăduse obştescul sfârşit în încercarea supraomenească la care îl supusesem, dar cu problema rezolvată. Am desfăcut sârma, am pus roata de rezervă şi am plecat către Severin, nu înainte de a îi plăti omului (vecinului) paguba cu o sută (veche) de lei. Ehei, bani păe vremea aia… Coneseurii ştiu…

Am ajuns la Severin pe la ora 9 jumate seara. Direct la service. Unde am aflat că omul cu platforma nici nu fusese anunţat că era nevoie de ajutorul lui, deşi trecuseră numai 5 ore de la telefonul meu. Şi unde, a doua zi, după inspecţii detailate efectuate de specialişti, concluzia a fost că “n-are nimic dom’le, mergeţi cu bine. Drumuri deschise!”

Zegărul, nu l-am mai schimbat evăr. Nici la braţul inferior nu am mai avut nevoie să intervin. Ba chiar am vândut maşina la peste 200k Km, cu aceleaşi modificări – off maintenance & repair manual. Culmea e că cel ce a cumpărat-o, deşi i-am povestit despre ce e vorba şi am insistat să repare în timp bubele anunţate, mai m-a sunat până prin 2010 să îmi zică că totul e OK şi să-mi confirme că nu are nimica dom’le, merge unsă, mulţumesc de aşa maşină. De atunci am pierdut legătura cu el. Sper să nu fi fost datorită maşinii…

Dar am avut noroc. Marele monstru cu spaghete a decis, ce să mai pot zice… :-).

Ma intorceam prin 2003 de la un trainig impreuna cu o colega. Aveam o Dacia 1310, portocalie, cumparata dintr-un lot de taxiuri pt export. Abia reusisem sa-i sterg de pe capota inscriptia cu “Servicio publico” dar asta e alta poveste.
Timp de 3 zile masina s-a odihnit in parcare si duminica am pornit la drum. Drum aglomerat, maxim 2 benzi, TIR-uri si camioane…. si eu.. fara frane…..
Am avut maxim de inspiratie sa trag pe dreapta spre un camp care sa-mi atenueze viteza si sa evit un accident.
Dupa ce am oprit, am cautat un magazin in sat, mi-am pus mobilul in priza (da, stiu… era un amarat de ericsson), am sunat acasa si apoi am binevoit sa accept ca mi-s moi picioarele de la eliberarea de adrenalina.
Intr-o ora au aparut ajutoarele: clasicul mecanic cu salopeta murdara si vesnica tigara in coltul gurii. A taiat o sarma din gardul CAP-ului, a legat-o in maruntaiele masinii si am ajuns acasa cu cea mai buna frana pe care a putut-o vedea o Dacie.

Așa cum am mai zis, pentru mine o parte din deliciul acestui sait o constituie comentariile. Citesc și-mi dau seama că fiecare din noi avem un Creangă și-un Eminescu ascunși pe undeva și pe care-i scoatem doar în articole de-astea concurs… Păcat! Unii chiar aveți talent.
Revenind la topic, observ că pățaniile tuturor sunt în jurul prizei, robinetului sau Daciei. Sârma, dragii moșului, nu e deloc o sculă sau un înlocuitor de sculă ci e igeniozitatea noastră nativă, e prelungirea imaginației noastre ca neam. Aflându-ne la răscrucea dintre orient și occident, acest ghiveci pe care l-am încorporat în limbă, obiceiuri, înjurături și bucătărie, un soi de cultură de compromis în care sârma este reprezentația istețimii acestui neam. Țin minte că în facultate aveam un carnețel pe care notam expresii din popor auzite în tren, în parc sau la piață. Habar n-aveți de câte ori am auzit povestindu-se de sârmă…
Uite, de-aia mi se face mie dor de țara aia… și uit de toate năpastele și hibele care vin din aceeași zacuscă culturală de care vă spuneam.

Cred ca aveam vreo 17 ani, ai mei m-au lasat sa traiesc singur cateva luni. Prima si singura mancare pe care stiam sa o fac era salata de vinete. Pentru care am vrut sa folosesc mixerul. Care a cedat dupa primele 2 minute, deh, chinezarie.

Curios din fire, dar fara abilitati de electronist la purtator ( poate doar genetic ), am desfacut mixerul si am gasit un fir dezlipit ( cel care facea contact + schimba vitezele ). Am luat un pistol de lipit din casa, am gasit si niste cositor si…bzzzz.

Prima si cea mai buna salata !

Eram studenta si mancam de 2 ori pe saptamana supa de ceapa. Incepuse chair sa-mi placa. Uscatorul de rufe din camin il foloseam 5 fete, asa ca dupa cateva luni a cedat sub greautatea hanoracelor si s-a rupt. Drept urmare, am luat sarma si l-am legat, cat ca sa reziste pentru inca vreo 3 generatii de studenti.

Din cand in cand mai repar pe la serviciu calculatoarele colegilor. Fie o devirusare, o reinstalare de sistem, o asamblare sau un upgrade, ii ajut pe toti. A venit la mine intr-o zi un coleg cu un laptop. Avea o colectie de virusi, asa ca l-am devirusat si i-am pus Avira, l-am rezolvat pe om si a plecat multumit de la mine din birou. El vazuse la mine ca ma duc cu unitatile la compresor si le mai suflu de praf, insa nu a vazut exact cum fac (blochez ventilatoarele inainte cu surubelnite si am grija sa nu fie prea puternic suflul de aer). S-a gandit el ca ar fi bine sa isi curete si el laptopul de praf, asa ca a dat drumu’ la aer tare si a bagat in toate gaurile laptopului. Urmarea a fost ca a rupt toate paletele ventilatorului de pe procesorul laptopului. Inlocuirea lui l-a costat aproximativ 100 lei in service. Daca intreba inainte si nu facea de capul lui era acum mai bogat cu 100 lei.

Fa o vizita de documentare pe la Lehliu sa vezi de ce sunt aia ‘n stare cu o sarma.Kilometri de garduri, sute de porti, tiglele de pe case sunt legate cu sarma.