Mi-a arătat Vasilescu ieri un comentariu de la el, de la unul din comentatorii care o arde și pe aici, dealtminteri foarte decent, în care spunea ceva de gen că gata, înainte de alegeri, Arhi pune tunurile pe USR wink wink, mă-nțelegi, cum sunt eu vândut cuiva, la un moment dat. Luați o poză funny cu domnul Barna și cățelușul lui Vadim, râdeți și mergem mai departe.

Îmi plac foarte mult manifestările astea. În românia ești bun, drept și vertical până când spui ceva de rău de ai noștri. Din momentul acela ești vândut. Am proces de sute de mii de lei cu panarama din Voluntari, pe banii mei, pe timpul meu, pe nervii mei, pentru că v-am arătat și am scris ce face căcătoarea de sârmulițe în București. Nu am scris, ulterior, la ordinul gloatei ceva? E evident că te șantajează cu procesul, de aia nu scrii, te-ai vândut. Am zeci de articole pro USR, în care am scris de bine, inclusiv îndemnuri la vot. Nu contează, nu scrii de bine TOT TIMPUL, ești plătit. Am sute, efectiv sute de articole anti PNL și anti Iohannis. Sute. Zeci de ore de scris, milioane de semne. Ntz, nu e suficient, dai în USR pentru PNL, sigur te-a plătit PNL.

Știți care este, de fapt, problema voastră? Sunteți români. Nu știți ce e aia verticalitatea, pentru voi, poziția ghiocel, cu capul plecat, e poziția asumată la naștere. Habar nu aveți ce înseamnă să ai coloană și să fii drept, INDIFERENT de repercusiuni. De aia aveți joburi de căcat, unde alți români își bat joc de voi, de aia așteptați întotdeauna un tătuc salvator care să vă spună către ce soare să vă îndreptați capetele. Pentru că, efectiv, nu știți ce e aia demnitate. Simplu. Mai citiți pe aici, că încerc să vă învăț.

Și dacă tot se pare că pun tunurile pe USRPLUS înainte de alegeri, să continuăm serialul, că mă simt în formă, după toate astea.
Am fost unul din cei ce l-am privit pe Cioloș, ca prim ministru, drept salvator. Chiar am crezut că va schimb ceva, că va face chestii. După numirea manechinului chiloțar ca ministru la sănătate, mi s-a luat pânza de pe ochi și, alături de alți prieteni, chiar suntem convinși că este calul troian al cuiva, poate chiar PSD, în sânul opoziției, pentru a-i trage pe dreapta. Amintiți-vă că deși putea și TOȚI îl rugau să dea OUG pentru revenirea la alegeri în 2 tururi la primării, a refuzat, bălmăjind depre dreptate și drepturi, în timp ce făcea niștea yoga sau cum se cheamă mizeria aia care o practică nevastă-sa. Rezultatul îl știți, 4 ani de Firea la primărie, care au distrus bucureștiul, în care s-a furat totul, fără nicio perdea.

Tot nu credeți? O știre veche, de la începutul anului, a trecut ușor neobservată prin media aia bună, care e de-a noastră, că doar nu o să îi murdărim epoleții domnului Cioloș, nu?

Dacian Cioloș, vot împotriva intereselor României în Parlamentul European. Renew Europe a respins amendamentele care ar fi ajutat zonele defavorizate din țara noastră și a blocat dezvoltarea energiei nucleare

Am căutat puțin pe net, că na, cum să îți vină să crezi că omul pe care l-ai votat să te reprezinte, plătit cu câteva sute de mii de euro anual, în parlamentul european, să facă așa ceva. Surpriză, bă, chiar așa a făcut, să nu îți vină să crezi, nu??

Prin votul lor împotriva acestor amendamente, eurodeputații Renew Europe au afectat interesele României, privând-o de sprijinul financiar adecvat pentru închiderea zonelor miniere poluante din țara noastră, respectiv de ajutorul prin care țara noastră să facă tranziția mai ușor către o economie neutră din punct de vedere al impactului asupra climei.

Dar stai, că nu doar că a votat împotriva ajutorului pentru închiderea zonelor miniere poluante, zone care oricum se închid, că tot UE cere asta, dar se vor închide pe banii româniei și pe pierderile româniei. A votat și împotriva dezvoltării energiei nucleare.

De notat că liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European este nimeni altul decât europarlamentarul Dacian Cioloș. Deși amendamentul privind energia nucleară ar fi ajutat România, fostul prim-ministru a votat solidar împotriva țării sale, alături de grupul Renew Europe. Asta chiar dacă europarlamentarii PNL au votat in corpore pentru.

S-a mai votat in corpore și împotriva unor alte chestii, gen reducerea impactului pesticidelor în tratarea alimentelor, dar se știe că la noi se pot mânca pesticide, că doar nu suntem francezi.

Cum reușești să împingi o țară în brațele producătorilor de energie? Simplu, îi închizi resursele de energie. De ce să produci energie curată, în centrale nucleare, când o poți cumpăra de la ruși sau alte țări producătoare, devenind dependenți complet. Oare ce culoare au banii de la Gazprom?

Ok, mai spuneți-mi despre cum ar trebui să ne ținem gura legat de chestiile făcute de ăștia, pentru că, nu e așa, nu avem altă șsansă. Băieți, băiatul ăsta, dintr-o poziție de forță în parlamentul european, face niște căcaturi pentru care pesediștii ar fi fost arși în piață, dacă nu eram în românia, sau măcar juca cineva un dans al pinguinului împotriva lor.

Nu putem închide ochii și lăsa să treacă pe lângă noi orice, să închidem ochii la oricine, pentru că vezi tu, nu avem variante. Avem variante, v-am mai scris eu acum câteva luni, totul e să nu rămâi blocat într-un sistem tip US, doar cu 2 partide, în timp ce restul se zbat pe margine, neluați în seamă de nimeni.

Cioloș, omul fără niciun rezultat electoral, omul care și-a făcut un partid de buzunar și l-a agățat de opoziția credibilă, deși, în continuare, partidulețul lui nu a participat la nicio votare, nimeni nu știe care e influența pe care ar avea-o la electoral. Omul care a declarat că el luptă pentru europa, din poziția sa. Băiatul cu pălărie de sânge albastru, care discuiește câmpuri cu mesaje anti PSD, că așa se începe lupta.

Acum puteți continua cu discuții despre cum am pus eu tunurile pe cineva.