Am vrut să comentez eu pozele astea, dar textul inchizitorului Valeriu Nicolae e mai bun decât ce aș putea scrie eu. Și demonstrează ce groapă de gunoi a ajuns USR și cum îi îndepărtează tot mai mult pe foștii votanți.

Nu am crezut că o să ajung să zic că o parte a USR-ului este dusă rău cu căpșorul. Este. Linșajul de care am avut parte pe o listă internă a USR-ului, încurajat de Dan Barna este amuzant și stupefiant de prostesc. Atacul cu mantă la Allen Coliban este și mai tâmpițel mai ales că este unul dintre cei doi cei mai importanți primari USR.

Denunțul este unul haios din care AbURiștii pot învăța. Mai jos extrase comentate.
De câteva zile i-a cășunat pe Vlad Botoș. Botoș chiar a condus o fabrică. Eh, nu avea acum, era prea tânăr. Fabrica există, are sute de angajați, toată lumea din județ știe că Botoș a condus-o. Nu există, zice Valeriu.”

Nu am scris sau spus că fabrica nu există. Există, numai că Botoș nu a condus-o. Nici măcar Botoș nu susține că a condus-o. În loc să lămurească problemele lui Botoș care refuză să își publice CV-ul știind că nu are cum să justifice o serie de minciuni pe care le-a spus pentru a ajunge în Parlamentul European, team Barna se afundă și mai solid în hazna .
Valeriu a avut două tentative de a fi europarla­mentar. Ultima dată la USR PLUS. Partidul a tipărit sute de mii de pliante cu fața și numele lui Valeriu Nicolae candidat. Apoi a anunțat că se retrage. Dar nu e prima dată . S-a întâmplat la fel și cu PSD. Din dorința de a părea inclusiv, PSD căuta să pună un rom cunoscut pe liste. A bătut palma cu Valeriu, apoi s-au certat pe locul exact de pe listă. Așa a ajuns Damian Drăghici europarlamentar. Valeriu Nicolae este omul care a dat aceeași teapă și PSD și USR. Traseism spectaculos?
Gâdea ar fi mândru. Bravo team Barna! Eu făceam PSD-ul pulbere de ceva ani și ei băteau în capul vostru dus cu pluta palma cu mine pentru europarlamentare. Frățică, sunteți duși cu capul rău de tot. Damian Drăghici a fost pe listele UNPR-ului și nu pe cele ale PSD-ului că doar verificați ce citiți și nu sunteți bolovani. Eu publicam articole în Dilema super dure și despre Oprea și despre PSD și trebuie să fii tare prostovan sau extraordinar de mizerabil să scoți o inepție de felul ăsta.

Ca să nu mai zicem că la ce nenorociri am scris eu despre PSD ar fi fost megaidioți să nu scoată “informația” asta ei.
Plecarea mea din USRPLUS se dovedește a fi, considerând înfierarea asta comică și securistoidă, cea mai bună decizie pe care am luat-o.

Ce îl caracterizează constant este faptul că pleacă cu scandal și supărare: a fondat o organizație pentru drepturile romilor. A plecat supărat aruncând cu noroi în cei rămași.
Adevărat am fondat o organizație pentru drepturile romilor. Din care am plecat exact cum am spus că o să plec după 5 ani pentru că era normal să plec pentru a fi condusă de altcineva că doar nu sunt lider pe viață. Organizație pe care am ajutat-o mulți ani după cu tot ce am putut și cu care am păstrat legături foarte strânse. Voluntariatul de la școala 136 se întămpla în sediul organizației și a continuat pentru șapte ani după ce am plecat din organizație până am fost dat afară de primarul PSD, Florea.

“A fost în guvernul tehnocrat. Nu a livrat nimic acolo. A plecat repede, supărat.”
Nu am plecat deloc supărat. Chiar am avut un chef fain când am plecat la care a fost și Cristian Ghinea, Dacian Cioloș, Vlad Voiculescu și mama. Am plecat doar cu o lună înainte de a pleca și Ghinea și Drulă și alți tehnocrați care s-au dus în USR. Cănd am venit în guvern am venit de pe un salariu de cinci ori mai mare iar organizația de unde am plecat mi-a ținut postul blocat pentru că și-au dorit foarte tare să revin deși rolul meu nu avea nicio legătură cu România.

“Din ce trăiește Valeriu Nicolae? ANIpeBune. Știți? El zice că uneori, când are nevoie de bani merge prin Orientul Mijlociu și predă cursuri de comunica­re la niste șeici, pe foarte mulți bani.”
Am spus, scris și explicat de sute de ori din ce trăiesc și cum. Am publicat declarații de avere care demonstrează acest lucru. Am arătat jurnaliștilor interesați, contractele mele. Asta în ciuda faptului că nu am trăit niciodată din contracte cu statul sau finanțări europene. Banii pe care i-am primit de la stat în lunile de guvernare tehnocrată i-am donat. Sunt sute de oameni care pot confirma tot ceea ce am scris că am făcut. Team Barna în schimb a fost dat în judecată și a pierdut tocmai pentru că nu au fost transparenți cu cheltuirea banului public.

“Rezumat: un inginer IT autoproclamat expert în comunicare, fără surse de venit vizibile, derulează o operațiune permanentă de PR negru pentru USR cu scopul fie de a-l concura, fie de a influența dinamica internă din partid. O fi beția puterii, o fi operațiunea agentul Haos? “
Tipul ăsta de text este unul clasic, securistoid, de intoxicare.
Am peste 20 de ani de experiență în comunicare, am scris și publicat de mai mult de zece ani în unele dintre cele mai bune publicații din România și Bruxelles, am făcut sute de traininguri pe comunicare în peste 20 de țări, am căștigat câteva premii importante pentru comunicare incluzând comunicatorul anului în România. Am mai scris și niște cărți și am și câteva certificări de pe la Comisia Europeană și alte organizații la fel de amărăștene.

Dan Barna știe toate aceste lucruri. Și totuși a pus comentariul ăsta incredibil de mizerabil (vezi poză) la nemernicia asta de text. L-am sunat și rugat să își retragă comentariul încercând să evit postarea asta. Mi-a răspuns că nu are de ce să o facă. În capul team Barna eu, Catavencii, Alina Mungiu Pippidi și alții suntem niște “inchizitori”. În viziunea fostului șef al USR, candidatul pentru Cotroceni eu sunt “răul”.

Gândiți-vă ce părere aveați pe vremuri despre acești oameni și unde au ajuns acum. Valeriu Nicolae e doar ultima încarnare și veți ține minte acest text: peste câțiva ani o să vă fie rușine că acum îl creditați.
Textul ăsta plin de curaj nu este semnat. Este promovat de Radu Popescu și barniștii, incluzând și un om foarte important din Comisia Națională de Arbitraj a USR sunt în mod prostesc și slinos entuziasmați de el.
Frățică, încercați ceva ceai de sunătoare sau de mușețel, niște masaj cu cremă de gălbinele poate, poate, vă trece. Dacă nu, poate rezolvați cu niște demisii că legați așa de scaune vă prostiți de tot.
#nuvămaiîncarnați
#ninonino