Nu știu dacă v-ați gândit vreodată la imensitatea de timp trecută de la formarea Terrei până acum, adică de acum 4 miliarde și jumătate de ani. Adică patru mii cincisute de milioane de ani.

Istoric vorbind, evoluția umană așa cum o știm noi a început acum vreo 6 milioane de ani, în Miocen. Atunci au apărut, conform dovezilor, primele semne ale desăvârșirii noastre ca oameni, evoluând până acum 12 000 de ani, când omul a început să își pună amprenta asupra planetei, activitatea sa distinctă ridicând nivelurile de CO2 din atmosferă. Dar activități agriculturale umane sunt găsite încă de acum 300 000 de ani. Mult, nu? Și totuși, destul de puțin. Practic, ce suntem acum a pornit de acum 6 milioane de ani, sub formă de mamifer simplu. Destul de puțin, la scala planetară, nu?

Știți că tyranosaurus rex și raptorii ăia nu au trăit niciodată împreună? Raptorii au trăit acum 230 de milioane de ani, iar tyranosaurus rex a trăit acum 65 de milioane de ani. Știți ce înseamnă asta, în ani planetari? Că între perioada de când a dispărut raptorul până când a apărut tyranosaurul se puteau dezvolta, evolutiv, de la zero, 40 de generații de hominizi, de la stadiul copac până la stadiul de zbor printre stele.

Ce vreau să spun este că, în cei 4.5 miliarde de ani de când a apărut pământul, pe suprafața sa ar fi putut umbla multe, multe, foarte multe generații de ființe posesoare de inteligență și nu, nu neapărat sub formă umană. Poate acum un miliard de ani a existat o civilizație înfloritoare de caracatițe. Sau poate tyranozaurii erau cățelușii de pază ai unei civilizații de giganți singuratici, care își împărțiseră zonele de influență în funcție de cercetările științifice pe care le făceau. Iar un accident de laborator a făcut ca niște animăluțe crescute pentru experiențe, păroase, gălăgioase și murdare, să scape în exterior și să se ascundă în peșteri, de frica morții. După care au venit meteoriții.

Suntem de atât de puțin timp pe terra și avem pretenția că știm atât de multe, știm cum am evoluat, știm ce s-a întâmplat acum zeci și sute de milioane de ani, pe baza unor schelete fosilizate. Cei care sunt rupți de întunericul deiform au inclusiv ipoteza că suntem produsul înccrucișărilor extraterestre, după care le-am construit piramide, în semn de supunere și mulțumire.

Dar dacă, de fapt, extratereștrii sunt foștii locuitori ai terrei, ajunși la nivelul superior al evoluției și care, la plecare, au lăsat în loc un alt model evolutiv, noi? Dacă creatorii noștri au avut ca bază luna, au recoltat de acolo metalele necesare, după care au plecat pe Marte, locul de unde, în final, au putut să plece spre stele, fără a fi trași înapoi de gravitația fostei case?

Iar noi suntem doar o fisură într-un proces evolutiv continuu ce ne trage spre stele?