vikingi

În ultimele zile am descărcat mai multe jocuri, testând diverse modele, poate, poate reușesc să găsesc ceva care să îmi țină ocupate momentele de glorie de la toaletă. Ultimul pe care l-am ținut mai mult de o zi a fost ceva joc de Darts, free, dar cu opțiunea de a-l cumpăra. Mno, până îl cumperi, îți tot afișează reclame, din când în când. La fel ca și celelalte de altfel.

Aici însă e problema.
Oamenii care au dezvoltat jocul ăla te pedepsesc, fizic, cu reclame. Asta e senzația pe care o ai. Reclame pe care EȘTI OBLIGAT să le lași să ruleze minim 5 secunde, tot întrebându-te dacă ai ce trebuie ca să fii un curajos Jarl, ceva mizerie cu vikingi și omuleți care se luptă. Același lucru la un alt joc, Arcery ceva. 1000 de reclame pe joc, înainte și după tregere, sigur nu vrei o săgeată? păi dacă nu vrei, urmărește acest clip de 10 secunde cu un mesaj de la sponsor.

Serios, ca om care trăiește din publicitate întotdeauna am considerat că reclamele trebuie să fie ceva neintruziv, ceva ce nu trebuie să îl oblige pe om să facă ceva. Îți place o reclamă, vei da click pe ea. Nu îți place, o închizi și aia e, mai vedem la următoarea, poate va fi mai pe gustul tău.

Pentru că dacă îl forțezi pe om să vadă/facă ceva, nu înseamnă că brusc l-ai transformat într-un fan al produsului mercantizat, ci doar îți faci tu niște exceluri care arată clientului că a avut milioane de afișări la mizeria sa de reclamă.

Desigur, clienții potențiali sunt dezgustați și au grijă să blocheze orice relație cu produsul respectiv, dar ce mai contează, pe tine, ca publisher, nu te interesează rezultatul final, vânzarea, te interesează aă ai rapoarte bune la afișări.

După care ne întrebăm de ce se duce în cap piața de publicitate. Partea tristă e că hienele care fac asta acum nu vor fi afectate deloc de ceea ce fac, pentru că atunci când le vor scădea încasările, vor trece la o altă metodă de a face bani păcălind pe toată lumea. Vor suferi, ca de obicei, fraierii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pai daca tu stai “pe tron” cat sa te joci un joc d’ala nici nu-ti trebuie bideu, ci spaclu.

  2. #8

    stai sa vezi reclamele cu “last longer in bed” si “grow with 5 inches” de la inceputul…jocurilor de societate

    • #9

      Sper ca stii ca reclamele alea sunt targetate…

    • #10

      the ammount of burn…

    • #11

      :))))))))))))))) ce vrei ma. vine un moment in viata omului cand trebuie sa recunoasca ca o are mica

  3. #12

    Citeste o carte pe tron (ma rog, pe bucati) si scapi de reclame

  4. #13

    Un singur lucru nu stii: reclamele video Adwords nu sunt platite daca nu sunt rulate min 5 sec. Scrie in documentatia lor.

    • #14

      poate fi. care e diferenta?

    • #15

      Nu neg ca maj reclamelor in-game sunt intrusive. Ti-am explicat fix paragraful legat de închiderea reclamelor instant.

  5. #16

    Let The Game of Thrones begin!

    • *cough* unele reclame NU sunt active daca conexiunea de date e închisă *cough*
      Dar da, la unele jocuri e sunt intrusive și dacă nu le mai vrei tre să plătești.

    • #18

      *cough* unele jocuri (a se citi majoritatea) NU pornesc daca nu ai conexiunea de date pornita *cough*
      Si da … we’re back to square one!

  6. #19

    Total de acord doar ca …

    Luam romania, unde aproape 40% din noi au un smatphone, sa zicem 30% android si 10% iphone, nu stiu sigur si zic din amintiri niste aproximari. Probema e ca il folosim peste tot. La colt vanzatoare e pe smartphone, in piata vanzatoare e smartphone, pe bus pe smartphone, la buda cu smartphone, cand suntem la restaurant/cafea pe smartphone. Se plictisesc repede si instaleaza orice le trece prin mana, daca le place il vor joca jocul oricat ad-uri ar avea iar un mic procent ar da 10-15 lei ca sa scape de ad-uri.

    Adblock-urile – marea spaima a publisherilor. Am instalat un meter pentru adblock, because science si curiozitate, pe un site cu vreo ~ 100.000 unici lunar – site nisa de “femei casnice pana in 30 din Romania” – am un singur banner in header – ghici cat la suta au adblock 4% media – pe 6 luni, din care dupa o analiza atenta a ip-urilor, erau niste colegi din alt oras, adica nici 2 %.

    Eu cred ca marea masa nu face diferenta in ce inseamna spam, intrusive sau “fara reclamele astea evente nu se poate”. O iau asa cum este si nu prea le pasa.

    Daca nu schimba Apple regulile si baga un adblock buton de on/of direct in OS, nu doar portite pentru safari ad blockere, o sa se continue asa, reclame la galeata.

    Posibil sa gresesc.

  7. *mercantilizat 🙂

  8. Nu il transformi in fan dar apare bine la statistici, cum poti sa dai bani pt o sec, tu ca advertiser.

    Consider ca e fair aceasta optiune atat timp cat are maxim 5 secunde.

    • #24

      nu e fair. pentru ca clientul plateste acesti bani, dar are rezultate pula. si va zice, pe buna dreptate, ca advertisingul nu functioneaza si va muta banii in alta parte.

    • E ok pt consumator, adic cel ce vede reclama: imi fac o idee in cele 5 secunde daca merita sau nu, in schimb daca acele secunde nu erau obligatorii maxim o secunda dura sa dau X, deci conversie 0.

      Prin acele secunde obligatorii ei se lauda cu o campanie de succes, sunt curios ce conversii sunt si daca stie clientul ca suntem fortati sa ne uitam sau daca are impresia ca ne uitam de placere.

  9. #26

    Dintre doua rele, prefer jocurile freemium.

  10. Eu dau share si invite.

  11. #28

    smecheria cu wireless off e ok pentru mine.

  12. #29

    Las-o naibii de treaba, nu se mai vind reclame cu CPC din ‘907 toamna. totul e CPM.

    • #30

      Esti sigur ca totul e CPM? Eu unul dupa ce am incercat toate variantele posibile timp de 1 an, de mai bine de 2 ani platesc automat costul cu reclamele google, doar CPC si doar din search, nici nu ma mai intereseaza vreo statistica, platesc “in orb” si automat fiindca are rezultate. Dincolo de asta, nici macar nu mai sunt interesat sa incerc cu cpm si eventual alte labareli nou “inventate”, ca m-am lamurit cu ce trafic venea. Nu tata. Imi trimiti potential client, iti dau cota parte, nu stau eu sa ma stresez de boti, de very low quality si de useri care dau click “sa suporte site-ul” si etc. Si ca mine mai stiu doar din grupul de prieteni inca 3-4 persoane care platesc doar CPC si doar din search activ, Varianta cu spamat internetul cu enspe miliarde de vizualizari luate la kilogram de CPM, poate-poate pica vreun client ametit care nici nu e de fapt interesat de ce oferi, mi se pare primitiva.

      Poate ai vrut sa spui ca CPM nu mai exista din 1900 toamna.

  13. asa au ajuns toate jocurile mai interesante de pe mobil. vrei sa repeti un nivel ce nu ti-a iesit? uita-te la 30 de secunde de reclama. vrei sa mai ai o viata, uita-te la 30 de secunde de reclama. la un moment dat ca sa joci normal te obliga la reclame. pai si atunci sa nu piratezi varianta full?

  14. #32

    majoritatea softului pentru mobile si a jocurilor sunt doar niște scuze pentru reclame.