Un vag coleg cititor s-a gândit că, poate, sunteți curioși ce prețuri plătesc cei de la camera derutaților la restaurantul din incintă.


Oamenii o duc greu și sunt foarte chinuiți, în zbaterea lor pentru țară, așa că au nevoie de tot ajutorul pe care li-l putem oferi

Un parlamentar primește în mână la sfârșitul lunii 10.500 de lei (circa 2000 euro n.r.). Cei care sunt în Biroul Permanent sau conduc comisii parlamentare permanente mai primesc în plus 1.000 de lei în plus față de suma de bază. La salariul net de bază de 10.500 de lei se adaugă suma forfetară sau diurna pentru ședere în București pe zi de 260 de lei pentru zilele de lucru în Parlament. Apoi se mai adaugă o sumă forfetară pentru cazarea în București dacă nu ai o proprietate a ta, aici. Dacă nu ești proprietarul unei locuințe, casă, apartament primești 4.400 de lei pentru chirie. La acestea se adaugă o sumă forfetară pentru deplasarea lunară în circumscripția electorală de 1.400 de lei. Pentru fiecare drum din București în circumscripție se acoperă transportul în trei formate diferite: ori cu autoturismul și se acoperă numărul de kilometri, fie printr-un un carnețel de tren pentru CFR care-ți permite călătoria în circumscripție și în țară, fie un transport dus-întors o dată pe săptămână cu avionul la cel mai apropiat aeroport de circumscripția în care ai fost ales. Mai există suma dată la dispoziție pentru cabinetul parlamentar de 25.000 de lei, din care se plătesc absolut toate cheltuielile cabinetului: personal, chirii, contracte de colaborare, consumabile, tot ce înseamnă facturi. Toți acești bani se folosesc în chestiunea strictă de organizare, amenajare și funcționare a cabinetului parlamentar ca instituție, nu ca spațiu fizic, că poți să ai și două și a angajaților care lucrează acolo”

Așadar, circa 46.200 de lei pe lună, fără a pune la socoteală diurna pentru zilele de lucru în comisii și decontarea transportului cu trenul /autoturismul/avionul în raport de distanță și de pachetul de transport ales. Totalul: în jur de 10.000 de euro. Sau mai mult pentru că indemnizația lunară depinde de cât de înaltă este funcția deținută. Astfel un președinte de Cameră are o indemnizație brută de 23.920 lei, iar vicepreședinții câte 22. 256 lei, potrivit site-ului Camerei Deputaților. Secretarii și chestorii au o indemnizație brută de 21.840 de lei, liderii de grup 20.800, șefii de comisi permanente 20.176, vicepreședinții de comisii 19.552 iar secretarii de comisii 19136. Toate, sunt indemnizații brute, dar lor li se adaugă sumele forfetare amintite și deconturile pentru transport.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Nu este frumos sa râzi de oamenii handicapați și amărâți din politica…
    Imi vine sa vomit de scarba.

  2. #3

    Ce mă deranjează, nerezonabil/ilogic de tare, este faptul că nimeni de acolo nu știe că se numește “Cordon bleu”…

    • #4

      E reteta facuta dupa reteta lui Gordon Ramsey, deci e Gordon Bleu

    • #5

      Zi mersi ca n-au pus acolo si “salata orientata”. Am vazut destule meniuri scrise asa.

    • Sau topitură moldovenească.

    • #7

      Măcar precizează că e din file, ferească MMS să mănânce altceva

    • #8

      Eu acum vreo 15 ani la un restaurant in Ruse in meniul in limba romana am gasit Carne Ciori. Din pacate erau doar carnaciori. Disappointed!

  3. #9

    Am mancat la (destule) restaurante care cer pe o felie de paine cat cer astia pe un cordon bleu. Cordon, nu gordon, btw.

    • #10

      E bine ca ai prieteni care isi permit sa ti plateasca mancarea la restaurant

      (Sper sa intelegi aluzia)

    • #11

      Nu o inteleg, si nici nu mi s-a intamplat sa-mi plateasca altii masa, daca nu a fost ceva eveniment special (cina de firma sau vreo aniversare).

  4. #12

    3 lei si ceva micu? Mult dom’le.
    Preturile-s mici daca le compari cu ce se practica in restaurante. Unde e dileala, zeci de lei pe cate-o bucatica de carne sau pe-o zeama chioara nimita ciorba. Sa nu mai zic de bautura. Altfel unele preturi as zice ca sint chiar aproape de realitate.
    Ca aia de mananca acolo sint niste jeguri platite degeaba cu foarte multi bani si merita sa sufere in chinuri, e alta treaba.

    • #13

      e portia de doi mici… am fost si eu pe acolo cu treaba, culmea e ca oamenii aia mai iau si restul (de ex daca masa costa 18.75 ia un leu rest si lasa 25 de bani)

    • #14

      Sunt strict costurile preparatelor. Cam atat dai pe o ciorba daca stai s-o faci tu cu manutza ta. In pret nu sunt incluse salariile personalului, intretinerea localului (curent, gaz, renovari etc), plus adaosul restaurantului. Cam astea erau preturile la o carciuma fara pretentii acum 20 de ani.

  5. #15

    Pentru cei mai batrani ii rog sa faca un exercitiu de amintire cand marele Adrian Nastase a mers la acest restaurant si a luat tot restul inclus monezile de 10 bani. Cam asa sunt politicienii…

  6. #16

    Asta se știe de 32 de ani.
    Așa, și? Hai să mai discutăm ceva că n-avem ce.

  7. #17

    Nu stiu cum nu s-a gandit inca niciunul sa ia mancare la sacosa si apoi sa o vanda la suprapret ca un boss!

  8. #18

    Cica in fata unei vitrine stau un senator si soferul. Senatorul spune:

    – De ce se plange poporul ca preturile sunt mari? Uite, un tricou 10 lei, o camasa 20 de lei iar o pereche de pantaloni doar 30.

    La care soferul:

    – Sefu’, suntem in fata unei curatatorii chimice.

  9. #19

    Am avut ceva treaba la ministerul transporturilor acum cativa ani si este fix la fel de ieftin. Si mancarea chiar buna, ca doar nu le dai laturi oamenilor importanti.

    Si stati chill, oricat de ieftin e, aia “jmecheri” oricum nu platesc…

  10. #20

    Ieftin au mancat dar au si legiferat!

  11. #21

    Muia e inclusa, ca nu o vad trecuta pe menu?

  12. #23

    uwu

  13. #25

    Probabil reflecta valoarea celor care iau masa acolo.

  14. #26

    Să le stea în gât..

    • #27

      Dacă ar fi prețurile mai mari nu i-ar ajunge Șoșoașcăi cei 10k de euro de mâncare.

  15. #28

    Sunt niste sume rezonabile, alea 10000 de EUR. Stiu, opinie nepopulara. Doar daca domnii alesi si-ar face treaba si ar fi incoruptibili. Din pacate aceste sume sunt niste bani de tigari, bonus, pe langa ce vine din spagi si combinatii. Inafara de aia din AUR nu cred ca sunt multi care vor in parlament doar ca sa ia acesti 10000 pe luna (care vin cu taxe/cheltuieli) ci pentru aia 10% spaga, ca din aia se fac adevaratele averi.

    • #29

      Si eu sunt pro, ba chiar ar putea sa le faca gratuite si gata.

      Retorica asta pare un razboi de clasa. De parca oamenii aia trebuie sa se duca acolo ca sa se sacrifice pentru binele altora. Intr-un scenariu ideal/utopic ar fi un job care vine cu responsabilitati si beneficii.

  16. #30

    Sunt preturi stabilite fix in baza materiei prime folosite – doar costuri directe (probabil si o mica parte de indirecte) si fara a se practica adaos comercial.

    Cred ca asta se intampla la toate institutiile publice care au organizata o cantina proprie.

    Si da, restul costurilor: utilitati, salarii personal, alte servicii adiacente, etc. – orice ar intra in mod normal in costul unui produs, sunt platite de institutie ca buget separat.

  17. #31

    nici in complexul studentesc din provincie nu gasesti asa preturi

  18. #33

    Daca era mai scump, sigur facea Sosoaca scandal ca ajunge la faliment, asa ca lasa preturile jos, sa isi poata permite cateva portii lejer.

    Eu nu am nimic cu faptul ca o institutie, sau in cazul meu, o firma privata, subventioneaza preturile la cantina, ca si principiu, sper ca acolo pot servi masa toti care activeaza in parlament, inclusiv personalul de curatenie, intretinere, insa dierenta este frapanta, intre veniturile pe care le incaseaza un parlamentar, si preturile respective.

    • #34

      fii sigur ca femeia de serviciu mananca la masa cu Barna

    • @Arhi: pai daca frige ciorba, daca ii cad ochelarii?

    • #36

      Femeia de serviciu (de la parlament) are inclusiv pensie specială și salariu cam de 40k net, fiind toți arondați la ”funcționari publici” cu muncă stresantă (inclusiv șoferii). Aseară la tv spunea un purtător de cuvînt.

    • #37

      Nu cred c-ar avea vreo problema femeia de serviciu cu asta, ea e obisnuita cu gunoaiele, nu i se-apleaca ei doar dintr-atat.

  19. #38

    Preturi de Costinești ’97.

  20. #39

    sunt ieftine dar sunt si calitative?

    tin minte ca aveam jobul cu 5 ani in urma langa facultatea de drept si mergeam la cantina lor la pranz – erau scoruri mici pentru ca nu aveau adaosuri (cred ca si la parlament e la fel – se dau la preturi de producator – profitul celor care gatesc este ca au contractul cu institutia), dar si calitatea era pe masura preturilor: supele erau drese bine cu vegeta si ulei, orezul era balast, mancarea de mazare era mai mult supica etc. noroc cu gratarele de pui cand le nimereai, mbs sau budinca care mai ridicau putin stacheta. faza e ca la pranz era puhoi de lume, 90% din afara facultatii si studentii nu aveau loc intre doua cursuri sa manance. prin urmare au facut gura si conducerea a hotarat ca nu mai are voie nimeni din afara facultatii.

  21. #40

    N-am încredere în buna credință și abilitățile unor oameni care câștigă 2000 de euro pe luna, ca să hotărască bunul mers al unei tari.

    Salariile ar trebui sa fie x10 cât sunt acum, poate asa ar atrage și niște oameni capabili, nu fripturiștii din ziua de azi.

    Cât despre preturi, din nou, irelevant. Dacă și-ar face treaba, ar putea să fie și 10 lei kilu de icre negre pt ei, nu mi-ar părea rău.

    • #41

      @Sauron
      Nu ii obliga nimeni sa fie parlamentari pe 2000 de euro si practic sa faca foamea , ca este logic : nu te poti descurca absolut deloc cu 2000 de euro , poti cumpara cel mult o punga de pufuleti si o apa plata, holy shit man..sper ca ai glumit !
      In sistemul medical salariile sau marit foarte mult dar serviciile medicale si atitudinea personalului a ramas la fel de mizerabila, nu mai incep subiectul cu spagile si indolenta fata de pacienti ca nu mai terminam. Asa ca degeaba maresti salariile , fondul genetic ce a mai ramas pe aici prin Romania este din ce in ce mai de proasta calitate, adica tradus nu mai ai oameni buni, profesionisti,cinstiti,empatici ..etc.
      Ca sa revin la prima ta idee , daca ii platesti cu 10000 de euro pe luna vei avea fix aceleasi rezultate, doar ca in loc de niste imbuibati care nu fac mai nimic o sa ai niste superimbuibati care nu fac nimic.

  22. De-aia dau ei legi de c..at, ca nu au simtul realitatii.

  23. #43

    Faceti un exercitiu simplu: vedeti cine sunt reprezentantii vostri in Parlament si uitati-va pe site sa vedeti activitatea de cand au inceput mandatul. Bai nu fac nimic, absolut nimic, multi dintre ei :))) Efectiv au cateva zile in care voteaza (pe linie de partid) si semneaza la comun 2-3 propuneri de legi. Cred ca in fiecare partid sunt 10-20 care chiar mai gandesc legi si restul care o freaca linistiti.

  24. #44

    Ori nu inteleg eu ori…
    Cred ca e ca la alte impinge tava unde ai pretul pe 50/100/x grame si platesti pretul ala x cate grame ai in farfurie din produsul ala

    Asa mi-am luat-o candva in Italia cu un peste :))

  25. #45

    Partea nasoala e ca firma de catering n-o mai duce mult, in conditiile astea.

  26. Cum plm? Cașcavalul pane are același preț ca cel natur?!

  27. #47

    Am fost de două ori acreditat la niște congrese de partid care au ținut de dimineață până seara. Au permis accesul jurnaliștilor inclusiv la restaurantul Parlamentului. Doamne ajută, aia a însemnat să fiu mafiot. Niște simpatici, o duc greu…

  28. #48

    Preturile mi se par in linie cu cele de la restaurante fara pretenții gen cantină, nu e nimic special la un meniul zilei cu ciorba, felul 2 și o salată la 20 de lei. Dacă te uiți la gramaje sunt mai pe subtireanu așa, Sosoaca poate de aia e așa de hangry, mai bine dublăm porțiile să o ia toropeala aia dulce de când e burta plină

  29. Cred ca trebuie sa aiba ceva satisfactie cei care lucreaza la bucataria parlamentului. Sa poti sa tragi un scuipat in mancarea parlamentarilor nu e de colo..

  30. #51

    Oare livreaza si la spitale unde mancarea e bataie de joc?

    Asa cum nu s-a schimbat politica nu s-a schimbat nici meniul, a ramas la cuisine comunist.

    Nu ii vad pe stimabilli nostri parlamentari sa manance ”gordon bleu” cu cartofi prajiti, ei sunt pe fin 🙂

    Ce naiba e ”cascaval natur” ?

  31. #53

    Avand in vedere ca la preturile astea firma cu cantina face totusi profit imi dau seama cata japca e in restaurantele celelalte de pe strada pentru oamenii oarecare.

  32. Mie salariul de parlamentar mi se pare mic. De asta nu se baga lumea ij politica.

    Pana ajungi acolo investești si dupa nu ti se merita pe cai legale sa recuperezi

  33. #55

    Imi place partea cu:

    “Pentru fiecare drum din București în circumscripție se acoperă […] printr-un un carnețel de tren pentru CFR care-ți permite călătoria în circumscripție și în țară ”

    Chiar sunt curios cand a pus vreun parlamentar ultima oara piciorul intr-un tren …

  34. #56

    Nimeni nu observa ca acel meniu este din anii 90? Exact meniul asta il gasesti la motelurile de marginea drumului unde opresc soferii de tir sa manance si de-a o UE.
    Cand se va schimba meniul ala va fi primul semn ca romania se indreapta spre o directie buna.

  35. #57

    Opinie nepopulara: e normal sa fie preturile alea cand restaurantul nu se bazeaza pe profit. Acolo sunt efectiv costurile de productie a mancarii.
    Da, parlamentarii au salarii porcesti, dar tot acolo probabil mananca toti functionarii si oamenii mai mici care sunt prin parlament si ministerele din jur. Sunt multumit sa stiu ca au un loc tinta, unde sa se duca sa manance ca apoi sa se intoarca la munca, decat sa mai piarda timpul aiurea cu comenzi si mers pe cine stie unde zilnic.
    Plange Dirstorul de mana cu taranul ala care a mostenit avere de la ta-su din Suceava, ca nu fac extra profit pe aia in timp ce isi muncesc oamenii pe nimic. Asta e.

  36. #58

    Domul mai in varsta care a comentat inaintea mea e rugat sa si puna ochelarii: e din 2022 (sau e sarcastic si nu m am prins eu).

    2000 de E, e putin comparat cu “actorul” Arsinel care incaseaza 5000 E/luna.

    La ministerul transporturilor e cate o cantina pe fiecare etaj si e moka tot.

    La energie si la agricultura, era la fel acum 3 ani.

    Aia e la toti ni-i greu!

  37. #59

    Si atunci va mirati cand ne spun ca un roman ar trebui sa poata trai din salariul minim (daca-l stiu). Cu preturi de genul asta sigur traiesc intr-un univers paralel.

  38. Prețurile alea reprezintă doar food-costul, cred. Restul de costuri și profitul de unde vin? Că presupun că sunt niște firme private care operează cantinele alea.

    • #61

      De unde le vine profitul?… Din alte locatii si nici nu-i calca statul cu controalele. Sau alte afaceri din alte domenii unde au “castigat” licitatiile.