Parcă v-am povestit aventurile mele cu groparii de la Glina, când am avut de înmormântat pe cineva, nu? Bine, nu de alea când îi sărutam mâna doamnei preotese, care e de fapt șefa mistică a satului, ca să îmi dea voie să cumpăr un loc de veci în capătul cimitirului.

Ci despre faptul cum, în cavoul pe care îl deținea cea pe care o îngropam, mai erau îngropați doi oameni, puși unul peste altul. Așa, pe șestache. Puși acolo de când lumea, cavoul lipit cu ciment vechi, ăia uscați, totul în regulă.

Cine erau? Nu se știe nici până azi. Niște cadavre uscate, îngropate sub o cruce cu alt nume.

Praf. Praf de stele, praf în vânt. Oameni care au iubit, au sperat, au crescut copii.
Praf.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.