Sunt genul de tovarăș care doarme exclusiv pe o parte. Nu am o parte preferată, dar dintotdeauna dorm așa, de preferat cu o mână sub pernă. Pernă care trebuie să fie mare, altfel o fac ghemotoc până se transformă într-o rolă mare.

Până să adorm, mă fâțâi de 100 de ori. Desigur, mă gândesc la toate prostiile, îmi aduc aminte discuții din 94 și ce răspuns ar fi trebuit să am, mă mai cert imaginar cu diverși, chestii de astea sănătoase și tratabile medicamentos.

Știți pe cine mor de invidie?
Pe nevastă-mea. Dacă femeia decide că îi e somn și trebuie să ne băgăm în pat, în aproximativ 42 de secunde din momentul în care și-a pus plapuma-n cap a adormit buștean. Și nu își mai schimbă poziția vreo 4-5 ore. Serios, înlemnește așa, dacă nu ar mai sforăi, din când în când, aș căuta-o de puls.

Iar eu, până adorm, mă mai frec de pe o parte pe alta de 999 de ori. Și na, mi-e dragă, și o iau în brațe, dar, după câteva minute, iar trebuie să mă întorc pe o parte. Și ea, nemuritoare și rece, nu mișcă niciun fir de păr la toată zbaterea mea.

Puteți sta liniștiți, adorm rapid. Maxim 2-3 noaptea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

57 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Aceeasi pozitie, aceleasi ore de somn, aceeasi problema. O rezolv cu o dusca de tarie si 3-4 mg de melatonina. Bustean…

  2. #2

    Intrebarea este: PE CE SALTEA DORMI?!
    :))

    • #3

      Pe acceasi saltea ca si sotia.

    • #4

      În apărarea lui Ciobi să spunem că totuși Cetin și soția lui sunt oameni diferiți, de vârste diferite, confomații fizice diferite, greutăți, vieți care le-au influențat oasele și mușchii.

    • #5

      Ciobi o cunoaste pe nevasta-mea, NIMIC nu e in apararea lui:))))

    • #6

      long live ikea!

  3. Genul ala de articol cand dubiile ca ai fi spionat de Arhi in timp ce dormi iti sunt total spulberate.

  4. #8

    Welcome to my jungle! si cand se face ceasul 3 si vad ca nevasta a dormit deja mai mult decat mai am eu de dormit… asa imi vine sa

  5. #9

    asa iti trebuie daca nu mai bei

  6. #10

    Iu are not singur in this situatie !

  7. #11

    da-i cu xanax

  8. #13

    daca doare doar pe o parte (vezi typo) atunci intoarce si celalalt obraz crestine!

  9. Nevasta-mea ma intreaba daca acum scriu guestpost-uri pe arhiblog.ro…

    • #17

      Nevasta-mea a vazut doar “42 de secunde”, s-a uitat la mine si-a inceput sa ofteze.
      Da’ ce-o fi fost in mintea ei, ca l-a luat pe Terente?

  10. #18

    Si eu adorm in 3 secunde neintoarsa. Poti sa dai bairam in aceeasi camera, numai sa nu ma zgaltai. In rest, vezi ca ai mancat doua litere in prima fraza si reiese ca esti un om care doare.

    • #19

      sunt…

    • #20

      Cand eram eu ceva mai tanar, prin ’99, am reusit sa adorm pe plaja la Costinesti ziua in amiaza mare la 3 m de boxele alora de la Negura Bunget care repetau pt concertul din seara aia. Sarea nisipu’ la 2 metri in sus si-alta nu.
      ps: nu bausem nici macar o bere.
      ps2: acu’ n-as mai putea s-adorm asa daca nu-s macar 5 metri distanta. Deh, varsta.

    • #21

      Nea zapada, io eram in armata cind a batut steaua pe barcelona. Aveam patul la 3 metri de Telecolorul companiei de parasutisti TR de la Caracal. Am dormit tot meciul regulamentar si prelungirile. M-au trezit nemernicii (inclusiv actualul primar al Aradului) la loviturile de la 11 metri ca cica io, plantonul, nu se face sa dorm la “Asa ceva!”

  11. #22

    Mda. Exact asa sunt si eu. Doar ca jumatatea adoarme ceva mai repede. In timp ce vorbeste cu mine. Instant. In mijlocul cuvantului.

  12. #28

    Dacă tot suntem la marturisiri orfeice menționez că îmi place să dorm pe spate. Dar mai întâi și mai întâi trebuie să stau un pic pe partea dreaptă, măcar 2-3 minute. Am constatat că dacă mă bag la somn direct pe spate, somnul uită că avea treabă cu mine și se duce razna.

  13. #29

    Prima data cand a adormit in 30 de secunde, in timp ce ii povesteam ceva, m-am enervat ingrozitor. A doua zi s-a uitat cu ochi nevinovati la mine si a zis: pai, iti spusesem noapte buna! Acum nu doar eu, ci si prietenii buni si rudele stiu ca poate sa adoarma oricand, oriunde, in mai putin de un minut dupa ce a inchis ochii. A adormit in scaun la cinema (la Minions), pe canapea, in fund, in toiul unui chef de revelion pe o muzica ce cutremura blocul, pe canapelele prietenilor/rudelor, daca se trece de o anumita ora.
    Uneori sunt maaaxim de invidioasa, dar mie-mi place ora de discutii din capul meu dinainte de culcare 🙂 Suntem prietene vechi.

  14. #30

    42s, hmm … man, you gotta be fast 🙂

    • #31

      Las ca mine mi-a placut cum o cauta de “puls”…
      Si eu o cauta pe nevasta-mea de puls cu mai ales cand doarme… just to be sure.

  15. #32

    Eu am alta problema. M-am obisnuit sa dorm mai mult pe partea dreapta cu mana intinsa sub cap. Ma trezesc de multe ori cu incheietura umarului amortita si de ceva timp ma doare aproape permanent. Fara gluma, ma gandesc serios sa-mi leg mana cand dorm

  16. #36

    Înainte de somn ma relaxez pe 9gag, la mine ajuta si adorm relativ repede. Mi-am pus si o aplicație pe telefon care diminuează lumina albastra (aici nu pot spune dacă ajuta sau nu, poate e doar placebo).
    Acum am alta problema, ma trezesc aiurea pe la 5-6 dimineața si nu mai reușesc sa adorm.

    • #37

      Clar ajuta apicatia aia. Crede-ma ca e buna si o recomand oricui. Ca sa iti confirm.
      Daca tot te trezesti aiurea la ora aia fa ceva util. Serios, profita cat mai tine. Adica vreo doua zile 🙂
      Eu mi-as dori sa ma pot trezi la 5 dimineata. As bea cafeaua linistit, as face ceva miscare si apoi la muca e cu totul alta viata. Am facut-o de cateva ori, insa nu a tinut ca eu sunt greu la somn. Imi trebuie orele alea.

    • #38

      nu poti ca deranjezi vecinii

  17. #39

    Consider ca enuntul referitor la sotie “daca nu ar mai sforai, din cind in cind” denota un potential maximal de traumatism/ echimoza ( + escoriatii ) in zona faciala dreapta, cu limitarea temporara a mobilitatii articulatiei temporo-mandibulare.

    Si nu, nu ai dreptul sa te aperi.

  18. #40

    Aveam un coleg ce dormea 4 ore pe noapte iar la munca era super obosit, s-a dus la doctor, i-a gasit probleme cu tiroida si a făcut tratament, acum cică doarme ca in studenție când trebuia sa meargă la cursuri.

    Depinde si ce activități ai in cursul zilei, daca te trezești devreme sa mergi la munca, ai o zi grea, ajungi obosit acasă e normal sa adormi in câteva secunde.

  19. #41

    incearca diazepam, adormi bustean pana dimineata

  20. cand eram tanar aveam si eu capacitatea de a adormi inainte de a atinge perna…Acum e mai complicat.
    In plus la mine e si mai distractiv. Daca doamna se trezeste pe la 5jumate vs 8jumate-9, seara de pe la 10 jumate sunt singur in casa. eu si pisicu

  21. De aia nu progreseaza tara asta, ca dormiti plm, in loc sa munciti, hipsterilor!

  22. #44

    @arhi: din cate am inteles nevasta ta are mai multi ani de armata ca tine si aia isi spun cuvantul. Plantoane, alarme, etc. omul trebuie sa valorifice la maxim orice ora disponibila de somn.

  23. #45

    Bai, eu am “descoperit” teatrul audio pe youtube. Cand e cazul sa ma pun la somn imi aleg o piesa si ascult pana adorm. De cateva luni procedez asa si perpelelile inainte de a adormi au scazut. E o idee

  24. #48

    Sleep sounds. apk

  25. #49

    Intr-o sesiune am dat fuga la mare dupa un examen. Fiind semi-nedormita si conducand pana acolo mi s-a facut greata de oboseala si am adormit in secunda in care m-am lungit pe plaja. M-a trezit la 5 dupa-masa insotitorul ca sa fac o baie rapida in mare pana conduc inapoi. Adormitul rapid are si dezavantaje;(

  26. Tu te plangi ca nu se misca prea mult prin pat atunci cand doarme?
    A mea adoarme intr-o parte a patului si in timpul noptii imi vine sa o sugrum. Inca nu a ajuns sa mi se urce pe cap dar mai e timp. Bine ca nu are peste 55 kg ca altfel as suferi contuzii majore!

  27. #52

    Eu bag o bere/o cana cu vin, inainte de culcare. Adorm garantat in 10 minute dupa ce m-am pus in pat. Singura treaba mai trista e ca, uneori, ma mai trezesc pe la 5 din motiv de mers la buda, dar prefer asa decat sa ma chinui sa adorm.

  28. #53

    thats nice

    a mea doarme pe 1% din partea ei si 49% din partea mea

  29. Când adorm greu, îmi ia vreo 5 minute.

  30. #56

    In plm, voi inca n-ati aflat de ce apartamentele la bloc au doua camere? Hah? Dupa “prestatia” de zece minute, baga frate o odihna prelungita “in imperiul tau” de….dincolo, ca doar nu ti-e amanta pe care ai dus-o In Dubai si esti obligat sa dormi cu ea in “matrimonial bed”, ca doar atatia bani ai avut la rezervarea excursiei.