Contul meu
Desfăceam înainte o mandarină și, evident, pentru orice om născut în acea perioadă, m-a năpădit mirosul de Crăciun, l-am simțit pe Moș Gerilă intrând pe hornul casei, mi-a venit să mă duc să văd ce mai fac bananele înfășurate în ziar de după televizor.
Tot cam pe atunci, vine fii-mea cu fafuriuța de Vienetta și îmi zice Nu mai vreau, nu îmi place foarte mult.
Efectiv realizezi că, pentru cei născuți după, mirosul de portocale nu înseamnă nimic, iar Vienetta nu e deloc vârful eleganței culinare. Doar pentru noi, care vedeam portocale, cu puțin noroc, doar în decembrie, iar reclamele de imediat de după revoluție, cu Vienetta, ne-au indus ideea că să mănânci chestia aia e cea mai tare treabă.
Sigur, înțeleg că, de fapt, e bine. Dar rămânem din cei în ce mai puțini cei cu care putem împărtăși experiențele astea și să și știe despre ce vorbim…
NOU
Și azi Moș Gerilă vine tot cu portocale din alea acre, doar că mai des. Rar mai cumpăr niște clementine sau mandarine, că în general portocalele sînt bune de acrit ciorba. După ce am mîncat prin Creta portocale din copac (livadă, nu acrituri din copacii ornamentali de pe stradă), să nu mai văd p-astea calitatea a III-a din comerțul socialist.
NOU
Venea tata de la fabrica in fiecare an cu cate o sacosa facuta cadou pentru copii de catre conducere. Ca tot nu isi permiteau sa le mareasca lefurile prea mult.
Apoi a venit Moeller si eficienta nemteasca (sau ce pizda mamilor lor or fi fost) a inchis aproape tot si apoi a plecat. Mai exista acum o bruma de mini-intreprindere.
Dar pungile alea erau foarte dragute.
Pe la ce firme am mai fost, nici maririle nu erau neparat mari pentru toti, dar de craciun erau doar mesaje seci: avei drept la atata si-atata neimpozabil pentru copii minori.
Ma rog, ideea e ca doua saptamani rontaiam la pungile alea ca erau facute foarte dragut, combinate sa se bucure copilul de tot.
NOU
Singurul “dulce” pe care ai mei si-l permiteau constant inainte de 90 era Cavitul.