Ieri am luat un taxi, după ce am lăsat mașina la spălat de tapițerie, să mă duc prin city, la plimbare. Taximetristul, un pic brunet, adică brunet bine. Mașina, o gioarsă de logan de la pelicanul, iar în spate mirosea a vomă.

Din vorbă în vorbă, aflăm că e prima zi a taximetristului și că se grăbește la mama unui client. De fapt, sună mai bine dialogul.

– Mă grăbeam rău, eram în drum spre mama unui client, dar dacă m-ați oprit, am zis să nu pierd cursa.
– Păi cum așa, ce treabă aveți cu mama clientului?
– Clientul m-a luat de la obor și mi-a zis să mergem până la Udriște. La Udriște a zis că nu mai vrea la Udriște, să mergem până la Dorobanți. La Dorobanți, s-a dat jos, a intrat până undeva.
– Și? A fugit??
– Nu, a ieșit afară și mi-a zis să mă duc la mama lui, la piață la Obor, că îmi plătește cursa, că el nu are nici un ban.
– Și credeți că o să vă plătească?
– Păi cum nu, dacă așa mi-a zis??

Sancta simplicitas, am ieșit de acolo hohotind de râs, nici mirosul de vomă nu mă mai deranja. I-am lăsat 3 lei, să își mai acopere din viitoarea pagubă…

Singurul regret e că nu voi afla niciodată ce s-a întâmplat cu mama clientului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.