Contul meu
Fiecare ne amintim de prima noastra dragoste. De mirajul descoperirii si experimentarii sexului opus.
Chiar daca a fost vorba despre una neimplinita, prima dragoste ramane intiparita in memorie ca si un semn aplicat cu fierul rosu pe piele. Cati dintre voi, femei, barbati, nu ati trait si suferit ca si tanarul Werther din “die Leiden des jungen Werthers” (suferintele tanarului Werther), de Goethe?
Statistic vorbind, prima dragoste este de sacrificiu. Tinerii se iubesc pana ard dupa care se despart.
Pentru ca-si doresc sa experimenteze si altceva, pentru ca isi imagineaza ca se poate si mai bine sau pur si simplu pentru ca nu au termen de comparatie.
Ce am observat eu de-alungul anilor la foarte multe cupluri, este ca legamantul pe viata, decizia de a se casatori, vine dupa o mare deceptie in dragoste, de-obicei dupa prima mare iubire si deobicei dupa cea a barbatului.
Chiar as spune ca, atunci cand dragostea nu mai doare, barbatul este pregatit pentru casnicie…
Ca e bine, ca e rau, asa stau lucrurile, deci conteaza mai putin.
Ceea ce mi se pare mie cel mai relevant este ce se intimpla cu personalitatea individului, cu identitatea ei si a lui intro relatie de tip casnicie.
Se intareste, se contopeste cu cea a partenerului, se pierde pe drum, se transforma in altceva?
Ce parere aveti? Sau ce experiente aveti?
NOU
Cred ca e vorba de compromis nu neaparat de contopire. Pana la urma multe sunt elementele care compun o casnicie fericita, iar compromisul este unul din ele. Iar asta nu cred ca e o pierdere a personalitatii…
NOU
E vorba de agatat ouale-n cui. Si ti le mai iei o data pe saptamana cand minti ca se muta un prieten si-l ajuti la mobila. Ai grija sa-ti uiti telefonul acasa si poate bei si tu o bere la o terasa si-ti mai speli ochii pe sub fuste noi.
NOU
Mno, cred ca depinde si de oua… Daca nu-s foarte tari… 🙂
NOU
Daca ai cuaiele grele, nu prea poate sa ti le agate femeia in cui.
NOU
anatati,
vezi ca tu vorbesti despre altceva… 🙂
NOU
Hary, despre ce vorbesc eu si despre ce vorbesti tu? M-as mira sa nu fi inteles…
NOU
anatati,
nu era vorba despre compromisul inevitabil intro casnicie, nici de cum sa faci o casnicie sa functioneze optim, ci despre personalitatea fiecaruia, eu am intrebat ce se intimpla cu ea intro casnicie.
sint convins ca ai inteles din prima, dar ai raspuns la o alta intrebare, pe care eu nu am puso.
cam asa cum fac femeile de obicei…:-)
NOU
Hary, tu vorbeai de pierderea personalităţii, de contopire. Tu îi spui aşa, eu îi spun compromis. Până la urmă chiar vorbim despre acelaşi lucru. Şi nu, căsnicia nu anihilează personalitatea.
Asta e marea problemă a tuturor celor care intră într-o relaţie (a femeilor) în special: încearcă să schimbe. Tot timpul celălalt trebuie să se modeleze după un ideal pe care îl are partenerul. Or, esenţa iubirii e taman acceptarea celuilalt, nu schimbarea lui ca să se potrivească aşa cum ai vrea tu. Deci acceptarea cu tot cu personalitate.
Dacă nici acum nu vorbim despre acelaşi lucru…
NOU
oooooooooooo…….sensibilosule…….nu-s in stare decat de interjectii….danutz o zice bine, anatati….anatati….parca-i o divortzata care posteaza pa feisbuc…fara suparare
NOU
omugri, Anatati e un om deosebit. Nu o cunosc personal, doar de aici, dar crede-ma ca e la kilometri distanta de cuvintele divortata si facebook.
NOU
cand dragostea nu mai doare barbatul e pregatit pt casnicie- ba, asta-i ceva ce ma pune pa ganduri….da-i tarziu si mi-i somn, da-i adanca bre…
NOU
hary, sa inteleg ca ai numai prieteni casatoriti de pe la 14-15 ani? 🙂 ca pe atunci ai prima mare iubire si prima deceptie 🙂
NOU
Attilla,
nu, insa de la prima mare iubire si pana la sfirsitul durerii poate sa treaca uneori decenii… e de la caz la caz.
NOU
Cred tare de tot ca prima dragoste te modeleaza sufleteste pentru urmatoarele. Uite, de exemplu eu am iubit atat de intens prima data, incat atunci cand s-a terminat, n-a mai ramas nimic din sufletul meu. Cel cu care m-am recasatorit a luat ca sa zic asa, o carca sa goala. Tin la el, dar nu a fost fi nu va mai fi nimic din tot ce a fost atunci, la17 ani. Niciodata nu am mai retrait sufleteste vorbind, incandescenta de atunci. Cat despre contopirea caracterelor, in unele cazuri exista, in al meu nu.
NOU
aproape ca imi e mila de tine
NOU
Nu m-am gandit la asta atunci. Pe parcurs mi-am dat seama ce e in neregula. Cat despre mila, pastrati-o pentru altii.
NOU
Blue, eu sunt bucuros pentru tine. Nu esti “prizoniera” unei relatii. Esti libera! ( cel mai mare avantaj ). Oriunde te uiti, vezi un amalgam de oportunitati.
NOU
Blue, parerea mea este ca prima dragoste, desi este de impact in acei primi ani de experimentare sufleteasca si sexuala in acelasi timp, te modeleaza atat cat permiti tu sa fii modelata. Si este normal ca dragostea pe care o traiesti cu partenerul la 17 ani sa nu fie la fel cu cea avuta la 30+ de ani, pentru ca prima este imatura si plina de stari de exaltare emotionala si sufleteasca duse la extrema, ceea ce se intalneste mai putin dupa ce te maturizezi, insa tocmai acest echilibru emotional si sufletesc sunt parte din reteta de succes a unei relatii frumoase si de lunga durata.
Cat despre faptul ca cel de-al 2-lea sot al tau a luat o “carcasa goala”… eu cred ca te inseli, pentru ca daca intr-adevar ai fi fost asa nu te-ar mai fi cerut de sotie. El vede in tine ceea ce tu aparent nu vezi, si anume ca esti o persoana si un suflet deosebit cu un potential de a iubi extraordinar. Tu esti singura care sta in calea propriei fericiri. Si DA, meriti sa fii fericita, dar e necasar ca tu sa alegi sa fii fericita. 🙂
De asemenea, cred ca ar fi minunat sa iti reamintesti ca esti un tot, o relatie doar creaza un tot mai mare, iar daca apare o despartire, tu tot un TOT ramai, chiar daca egoul si anumite tipare religioase adanc inradacinate te pot face sa te simti altfel.
NOU
@Punct:ai atins exact esentialul. Multumesc.
NOU
Cu multa placere! 😉
NOU
Eu sunt un norocos din acest punct de vedere. Sunt cu prima mea dragoste de aproape 13 ani. Ne-am iubit mult in adolescenta (cine nu a iubit atunci?), ne-am despartit, ne-am impacat, iar ne-am despartit… iar acum suntem impreuna si ne completam ca doua jumatati de mar.
Personalitatea unui om nu dispare intr-o relatie. Bine, vorbim de o relatie in care ambele persoane dau si primesc totul si sunt egali unul cu celalalt, nu de tip “De ce nu ai pus fa masa pana acum? Jap”, intelegeti voi la ce ma refer. Un individ implicat intr-o relatie se automodeleaza, face compromisuri pentru partener/a. Iti poti descoperi trasaturi pe care nu stiai ca le ai sau pe care le tineai ascunse. Renunti la ceva, mai adaugi ceva si la un moment dat se ajunge, inevitabil, la un punct de echilibru in care lucrurile se aseaza.
NOU
Caci inima are ratiuni pe care ratiunea nu le-ntelege…
NOU
marcian,
Banuiesc ca esti intro faza de echilibru in casnicia ta. Foarte frumos.
Ce se va intimpla daca va certati din nou, va mai despartiti odata ca sa va impacati la loc? Pentru ca se pare ca aveti exercitiu deja.
Sau aveti deja copii si nu se mai pune problema asa? 🙂
NOU
Despartirile si impacarile s-au petrecut cand amandoi eram in liceu si deci necopti. Acum suntem doua persoane mature, care stiu ce vor de la viata. Am trecut impreuna si prin bune, si prin mai putin bune si am reusit sa depasim inerentele neintelegeri care apar intr-un cuplu. Asa ca nu se mai pune problema unei noi despartiri. Am avut fiecare parte de experiente de viata asa ca acea curiozitate specifica tineretii a disparut.
Si pentru ca subiectul este de fapt ce se intampla cu personalitatea cuiva care intra intr-o relatie, pot sa-ti spun ca amandoi ne-am schimbat, dar fara sa fie nevoie de depunerea vreunui efort in sensul acesta. Sau poate ca nu ne-am schimbat, poate ca asa am fost tot timpul, doar ca nu gasisem persoana care sa ne scoata in evidenta calitatile si sa ne minimalizeze defectele. Cumva personalitatile noastre s-au ingemanat, pana si fizic ni se spune ca semanam (mie nu mi se pare 🙂 ). Asta nu inseamna ca ne-am pierdut individualitatea, din contra.
NOU
ca orice pe lumea asta, si dragostea se maturizeaza…
insa e atat de complicat cu dragostea asta incat e imposibil sa poti generaliza. unii iubesc cu pasiune de 2,3,4 sau mai multe ori, altii isi consuma dragostea din prima…
ideal e ca pesonalitatea sa se adapteze cu casnicia,sa se maturizeze. dar idealul e mai rar…
frumos zis,Lucianus…
NOU
Pe de alta parte n-as sti sa spun cum difera prima dragoste de altele pentru ca sunt 16 ani de la prima dragoste. Nu s-a terminat. Ba ne-am si casatorit undeva pe drum… Foarte adevarat ca s-a modificat periodic si acum e destul de diferita de cum a inceput…
NOU
” s-a modificat periodic si acum e destul de diferita de cum a inceput…”
Nimic nu se pierde, totul se transforma 🙂
Asta e important.
NOU
Si niciodata nu ai fost tentata sa vezi cum e si …altfel ? Sa privesti dincolo de Apollo ? 🙂
NOU
Dani
Si niciodata nu ai fost tentat sa vezi cum e si …altfel ? Sa privesti dincolo de Apollo ? 🙂
NOU
Ba da. Acum ca vorbim despre asta ma gandesc ca as fi vrut sa stiu/sa cunosc si o alta iubire. Pe de alta parte nici nu ma vad intr-o alta iubire, nici n-as sti sa iubesc pe altcineva.
NOU
Jerome, eu am cunoscut foarte multe femei la viata mea 🙂
NOU
Prima p… nu se uita niciodata :))
Si stiti de ce? N-are poate nici o treaba cu dragostea, dar ca oameni cand facem sau vedem ceva pentru prima oara in viata, acel lucru o sa ramana intotdeauna intiparit in memorie peste celelalte de acelasi fel…
NOU
“Cati dintre voi, femei, barbati, nu ati trait si suferit ca si tanarul Werther din “die Leiden des jungen Werthers” (suferintele tanarului Werther), de Goethe?”
Bai tata. Ai gresit tara !
Nici dracu’ nu auzit de astia aici-sa. Goete in tara asta e o prajitura si nu un mare filozof + institut. Iar suferintele pe-aciulea sunt de alea ale lui Moni cu Colu si ale lui Cruduta cu Putza acompaniate de smiorcaielile lui Salam in microfoane in timp ce altii ii lipesc ieuroi pi fruntea sa de Chopin
Deci nu a suferit nimeni ca tarul Werder Bremen s-a impiedicat si nu a mai nimerit bastarca. Stai chill
NOU
poi ba nezimtzitule cum vb asha da tzara ta ji da cetatzenii ei????acilishia totzi zantem baiernimiunhieni de ghiote ji traim dracostea la modu ei ciel mai proFund
NOU
omugri e un fel de zen. Că demult n-am avut un isteric pe Arhiblog…
NOU
zen…..zazen…..:-)
NOU
Of cu suferinta asta… Urmeaza sa mai scrie si Sofia un articol… La mine lucrurile stau asa: sunt casatorita cu barbatul visurilor mele inca din tanara pruncie, avem doi copii, eu il bat la cap si cu al treilea, aratam la fel, suntem la fel, vom ramane la fel. Dixit!
NOU
dixi
NOU
Nu stiu cum vine asta cu ” barbatul/femeia e gata sa se casatoreasca dupa ce se desparte de prima iubire sau dupa ce are o deceptie”. dupa ce am o deceptie in dragoste nu imi mai vine vreun gand de insuratoare.
Probabil cei care se casatoresc dupa o deceptie o fac de frica sa nu ramana singuri, gandesc ca “bai, ala dinainte era porc rau, asta pare ok, nu cel mai bun insa e ok…sa-l iau de barbat ca nu mai gasesc…”
Eu o sa raman singur… deedee are prieten (plus pisici:)))….life sucks
NOU
Alexandru,
“dupa ce am o deceptie in dragoste nu imi mai vine vreun gand de insuratoare.”
inseamna ca inca nu ai trecut peste ea (deceptia in dragoste).
cand nu te va mai durea, vei fi pregatit :-))
NOU
hary, au trecut totusi vreo 3 ani si multe relatii “neserioase” de la ultima deceptie. Trec relativ repede peste deceptii, dupa o saptamana de “las-o ba dracu’ si hai sa bem” sunt ca nou…
Ideea e ca orice deceptie te face sa fii mai precaut, mai calculat, nu mai merge cu fluturei in stomac si rozomovisme, floricele, bombonele, cuvinte dulci, te face sa constientizezi ceea ce vrei, sa rafinezi criteriile. Poate asta te pregateste de marele pas(fie ca ti-a trecut deceptia sau nu).
NOU
io am observat altceva- ca decizia de a divorta vine mai des la cuplurile vechi, alea care au fost impreuna 2-4-6-8-9 ani. dupa casatorie s-a dus toata dragostea pe apa sambetei. am 12(douasprezece) exemple- in familie si intre prieteni. statistica a dat-o`n bara.
anyway, io la 30 de ani zbor din floare in floare si mi-e ok. nici nu mai stiu cum arata prima dragoste. sau prima p&da. ca de la un numar incolo nu mai vezi diferenta.
cat despre ce se discuta de fapt aci, copii, personalitate, dragoste. overrated.
NOU
AMEN BROTHA” !!! Chiar ca “dragostea” e overrated…doar naivii mai cred in asa ceva
NOU
Toti prietenii mei care sunt casatoriti, imi este mila de ei. De ce? Pentru ca traiesc sub papuc. Si culmea ca sunt mai tineri decat mine. N-au coaie, n-au coloana vertebrala. Ce le zice sotia, ei executa ca niste soldati in armata! Eu nu o sa ajung asa niciodata pentru ca am big cojones. Si da-sotia trebuie sa te accepte asa cum esti, nu sa incerce sa te schimbe. Multe divorturi incep de aici. Pai daca stii ca inainte de casatorie bea sau fumeaza de ce incerci sa-l schimbi? El nu-ti spune ca te-ai ingrasat ca o vaca pentru ca are bun simt.
NOU
Of, frate, dac-ai stii cata dreptate ai… Si eu am cunoscuti de genul. Oare de ce se intampla asa, sa se considere femeia stapana barbatului ?! Poate din cauza emanciparii prost intelese ?!
Fiecare are locul lui, iar cand barbatul sau femeia nu inteleg asta…incep dereglarile, care nu duc decat la chestii nasoale.
Stii ce cred eu ?! Din cauza educatiei DEZASTRUOASE din momentul actual, femeile au impresia ca sa fi o pitzi sau o crizata care da doar comenzi, este ceva normal… Este evident ca asta este cauza acestei anomalii…
NOU
sa mori tu c-ai vazut pizda in viatza asta…..hai……sa mori tu cu mana pa picamar….
NOU
Se transforma in altceva. Aventurierul, nebunul, trec pe locul 2. Dar raman acolo si e important sa ramana, fiindca pe parcurs o sa mai fie nevoie de ei. E bine sa fie reactivati la momentul potrivit. Iar cand apare copilul, intreaga constructie se ajusteaza. Tabloul prinde contur, lumea se coloreaza, neclaritatile incep sa dispara. Aventurierul si nebunul se aud din ce in ce mai putin, dar e musai ca ei sa ramana acolo. Daca dispar, s-a terminat smecheria, barbatul se transforma intr-un batran fara intelepciune.
NOU
alea care va tin sub papuc sunt niste p*zde nesimtite si egoiste, iar voi cei mai mari tantalai ca acceptati asta 🙂
NOU
O femeie cu mintea la ea! Bravo
NOU
“Tinerii se iubesc pana ard” – e, uite, vezi, eu aproape as vrea sa trec sau sa fi trecut prin asta. Il iubesc pe omul meu, la fel si el pe mine, dar relatia noastra e calma, rationala, si desi a devenit “committed” devreme, nu era dintr-o frenezie copilareasca de tipul “O sa te iubesc pentru totdeauna” ci dintr-un pragmatism care zice “Te iubesc acum, si am incredere ca nu o sa ma faci sa te urasc in cativa ani”. Poate e pentru ca e relativ tarziu pentru prima relatie propriu-zisa, mai mult decat un flirt la vreun concert/petrecere, poate e pentru ca am ars singura pana la 21 de ani cand altele isi dadeau sufletu’ pentru vreun baietel egoist, dar nu arde prea rau . Ma face sa ma intreb daca nu-s cumva ciudata sau daca inseamna ca ce avem noi e “mai putin” decat ce au altii de varsta noastra.
NOU
Jo, parerea mea este ca ce aveti voi este ceva super minunat, iar comparatia cu “ce au altii” nu isi are rostul.
Cred ca cea mai corecta intrebare ar fi: sunteti fericiti impreuna? Daca da, ce conteaza ce au altii!? De fapt, indiferent de raspuns comparatia cu experientele altora nu isi are rostul, pentru ca fiecare individ este unic si are experiente unice, iar ceea ce conteaza cu adevarat este ca tu sa fii fercita cu experientele pe care le ai.
NOU
Jo, eu cred ca toti ar trebui sa-si doreasca pragmatismul despre care vorbesti tu.