Știți cum merge o vorbă prin onlineul românesc, că emag și restul fac black fridayul la mișto și, că, de fapt, black fridayul adevărat îl face amazon?
Well, în primul rând, la amazon, doar o mică parte din produse intră în reducere, pe o secțiune specializată de black friday deals. Și, astfel, televizorul meu, pe care am dat 379 de lire, este, acum, de black friday, 459 de lire.
În al doilea rând, ați fi crezut că doar în românia se practică faza cu redusul prețurilor cu o săptămână înainte de BF, nu?
Pe 16 noiembrie adăugam în lista de șopping produsele din imagine. Pe 21 noiembrie, am reintrat, să le verific, pentru că, la amazon, a fost black friday week, ceva cu oferte zilnice. Pe 21, cuptorul cu microunde, care atunci era negru, a ieșit din ofertă. Doar că îi crescuse și prețul, de la 52 la 79 de lire. Am pus corespondentul său roșu și am așteptat ziua de azi.
Între timp, toate produsele din coș s-au dus la gară cu prețurile. Nokian erau 42 de lire, acum stau mândre la 67, aspiratorul era 38, acum e cu 20 de lire mai scump. Nintendo SNES nu și-a schimbat prețul, dar acolo încă mă gândesc dacă m-aș juca Mario sau e doar o reminiscență de copilărie.
Lecții luate de pe amazon așa, rapid? Dacă vezi un produs cu reducere, ia-l, pentru că nu mai revine prețul acela. ȘI a doua, toată lumea ridică prețurile înainte de black friday. Ceea ce e profund trist. Citeam ieri un link, s-a făcut o analiză de preț pe mai multe magazine online, 90% din produsele magazinului au prețuri mai mici în restul anului, chiar și fără reducere.
NOU
Eu am luat niște becuri Hue de săptămâna trecută. Și acum au pachete de 3 la ofertă. 380 lei cu tot cu transport, azi trebuie să ajungă.
NOU
Le-ai luat pe cele de pe eMAG sau ai găsit pe Amazon? Că până să mă gândesc și râzgândesc, Hue-ul de pe eMAG dus a fost…
NOU
Nu te razgandi, cumpara cateva… Sunt cea mai misto chestie de la inventia rotilor. Nici nu stiu cum am putut sa traiesc fara.
NOU
www.youtube.com/watch?v=VIOMzabAa3M&t=528s
NOU
Deci pana la urma cumpara un produs cand ai nevoie de el si nu mai astepta black friday sau alte minuni, asta vrei sa zici?
NOU
Cumpara-l oricand, mai putin cand se anunta “mari reduceri”, ca atunci sigur il gasesti mai scump.
In Romania, am observat ca preturi cu adevarat reduse sunt in cateva perioade ale anului (februarie, august) mai putin spre sfarsitul anului, cand toata lumea cumpara pentru cadouri si sarbatori.
NOU
Acelasi cuptor cu microunde mi l-am luat si eu, tot pe rosu. Am dat 69 lire. Bine, daca te mai uiti un pic, il gasesti si la 66 lire (sau cel putin asa mi-l afiseaza mie acum, probabil ca depinde de seller, eu l-am luat direct din shop-ul Russel Hobbs).
NOU
pai si de ce o dai asa cotita cu microunde, anvelope si aspirator si nu iei pur si simplu nintendo ala?
NOU
inca nu m-am lamurit exact daca merit
NOU
+100 xp. inca putin si faci lvl
NOU
3, 2, 1…..
NOU
Si nemtii au aceleasu probleme de BF, nici nu m-am obosit sa caut ceva, ii aud doar la radio cum se plang. Ceea ce merit aici insa, sunt lichidarile de stoc la terminarea sezonului. Geci reduse de la 50 la 10 euro, set de tacamuri de la 60 la 20, samd.
Ar fi interesant sa fie si in birturi asa ceva: iti faci intrarea timid cu o bere si pac, mai primesti 5 coniacuri din partea casei
NOU
Daca tot esti pe aici, imi permiti sa iti recomand HotUkDeals, ca aplicatie pe telefon, unde gasesti tot felul de deal-uri, de la biscuiti pana la masini. Iar cel mai bun site de price tracking pentru Amazon este uk.camelcamelcamel.com , unde dai paste la linkul de produs de amazon si iti arata istoricul preturilor de cand a fost disponibil produsul.
NOU
thetraktor.com pentru istoric pret
nowinstock.net daca vrei sa vezi unde e mai ieftin 😉 live
NOU
edit : thetraCktor.com
NOU
Eu recomand cu tărie keepa ca si tracker de Amazon.
De multe ori pe co.uk era mai scump ca pe .fr sau .de și asta are funcția sa facă track pe toate diferit.
NOU
ieri H&M Plaza: colanti la 20 RON. Azi, aceeasi colanti, aceeasi marime erau redusi la doar 32 RON: goo.gl/isUpCU – o fi bine?
NOU
Cine vrea reduceri masive pe amazon va trebui să cumpere return pallets și evident va trebui să-și asume faptul că nu știe ce cumpără.
NOU
Lucrez in FC la amazon, chiar acum scriu de acolo 😉
chestia asta cu return pallets(liquidation) sau cum le zicem noi destroy e ca si la aia de pe discovery cu geamantanele la licitatie, daca ai ghinion iti vine acasa un palet cu saci de mancare de catel expirata, daca ai noroc 2-3 playstation 4 pro, bijuterii de argint etc
Un lucru e sigur, ciocolata sau dulciuri valabile nu prea prinzi ca o mancam noi pe ascuns 😉
NOU
Altex tine pasu’ la Nokian altex.ro/anvelopa-iarna-nokian-wr-d3-195-65-r15-91t/cpd/CAU35860/
Dati cancel la Amazon, bagatz bani in afacerile Romaniei centenaUre.
NOU
No bun, dar practic inteleg ca Amazon isi asuma ideea de deals pentru zona de Black Friday. Restul, cum ne sunt norocul, rabdarea, inspiratia si transpiratia.
Personal, in continuare gasesc destule produse care pe Amazon UK ajung cu 20% mai ieftin decat cel mai jos pret din Romania, chiar si dupa ce adaug transportul aferent.
Comparatorul de pe camelcamel mi se pare aproape orgasmic. Zic aproape, ca sunt la birou. Termin cand ajung acasa… 🙂
NOU
da, clar, ORICUM dealurile de pe amazon sunt foarte bune. faza e ca, daca astepti BF sperand ca te scoti, ai sanse masive sa nu.
NOU
Daca te uiti in twister, poti sa vezi toti sellerii care vand produsul respectiv si il poti gasi la un pret mai bun. Doar un seller prinde buy box-ul si nu il prinde mereu cel cu pretul cel mai mic. De ex. aspiratorul din lista ta il poti lua cu 55 lire in loc de 58. Nu e diferenta mare in cazul asta dar de multe ori, poti avea suprize daca compari preturile celorlalti selleri.
NOU
Nu suntem nici primii, nici ultimii: www.youtube.com/watch?v=KkEeZM1218M&t=29s.
Stiu sigur ca am vazut si imaginile filmate undeva.
NOU
mă gândesc că bezos ăsta începe să apeleze și la escrocherii, mai ales că din septembrie acțiunile amazon au scăzut cu 20%
NOU
Au scazut ca au raportat rezultate in Q3 sub asteptari. O sa-si revina.
NOU
Au scazut pentru ca in ultima vreme crescusera destul de mult, fara o justificare economica.
Numai asa, din inertie.
NOU
Amazon-ul are un algoritm foarte ciudat, am cumparat si cu reducere de 70%, stiu asta pentru ca urmaresc produsele cel putin cateva luni. Dar…totul e random, pretul scade pana la limita minima, daca se cumpara cateva produse la pretul ala brusc creste la maxim, apoi iar scade incet incet in functie de nr. de cumparatori etc. Daca poti sa urmaresti pretul mai mult timp o sa prinzi oferte foarte bune. Folosesc keepa (amazon price tracker) pentru istoricul preturilor.
NOU
Ca sa le sortezi: snoopowl.com/uk
Ca sa le compari: www.google.com/search?tbm=shop&hl=en-GB&source=hp&biw=&bih=&q=microwave&oq=microwave&gs_l=products-cc.3..0l10.1094.4345.0.4740.17.9.4.4.4.0.114.425.8j1.9.0….0…1ac.1.34.products-cc..1.16.410.6hxSNhQUdjA
Eu am luat un telefon de la Argos unde e cu 30 de lire mai ieftin ca pe Amazon. Si daca aveam un Curry prin zona il luam si mai ieftin.
NOU
și pe amazon.de e la fel. nu contează ce aveai salvat și unde, sau de cine e vândut, TOT e cu minim 10% mai scump.
NOU
Ca si o mica observatie. Sunt power seller atat pe emag cat si amazon eu. Ambii au cerut preturi si stocuri pt BF cu ceva timp inainte. emag cu vreo saptamana doar, dar amazon parca 30 de zile. La emag n-am avut probleme, ce a fost redus, a fost redus, cel mai mic pret al anului, insa la amazon sistemul este putin diferit. Am platit 50 lire/50 euro per produs promovat in campania de BF, cu un stoc minim alocat la ei in depozit (toata marfa era FBA, nu vorbim de FBM). Preturile au fost setate cu 30 de zile inainte de BF ca fiind cele mai mici din an. Intre timp, pe 2 din cele 8 produse promovate, un seller a sarit calul si a scazut pretul sub pretul nostru de BF. Au rezultate 2 deal-uri cu pret de BF mai mare decat pretul de ieri 😀 Nevertheless, s-au vandut 80% din stocuri pana la ora asta.
Ce vreau sa spun e ca, uneori, chiar n-ai control asupra kkturilor de genul asta. Si nu, nu putem vinde la pretul celuilalt seller, ar fi sub pretul nostru de achizitie :/
NOU
Eu urmăresc o sculă de la început anului. Cel mai mic preț 139.99. Pe toate site-urile din UK varia intre 139.99 – 180
Și azi de dimineață am cautat-o iar. Am găsit-o oferită pe un site cu – 15%. 119. Și am luat-o :). Deal de bf. Ptr unii merge, ptr alții ba 🙂
NOU
ba, eu nu vreau sa par gica contra sau royalty. cand imi trebuie ceva, dau cu banul daca pot, dar nu am gasit redus nimic din ce imi trebuia de black friday (gadget like), exceptand o saltea noua (ca oricum 1/3 din viata o dorm). Asa ca, pot sa dau £259 pe un fossil q explorist, dar chestiile “perisabile” cu functii reduse tot timpul le-am ciupit de pe marketplace. Aspirator Dyson Animal C nustiucat (ca am 2 pisici) 2 ani-£25, microunde panasonic 3ani-£10, hometheatre LG 500W 2ani-£50. la fel incalzeste mancarea si dupa 2 ani, sau aspira, sau canta, sau etc. da, daca vreau sa imi schimb placa video, ma mananca interior vreo 25 ore de functionare. nu as lua second. m-as baga la un rtx2080ti, dar mai stau un pic.
NOU
bun dysonul? ca ma mananca si pe mine
NOU
Din punctul meu de vedere, Amazon e site-ul unde m-as astepta cel mai putin sa intalnesc o atitudine onesta fata de client din punctul de vedere al reducerilor si al generozitatii in general. Amazonul e condus de Jeff Bezos, care isi exploateaza fara mila toti angajatii pana cand ii aduce literalmente in pragul sinuciderii. Nefericitii care lucreaza in magaziile Amazon alearga printre rafturi, se pisa in borcane pentru ca nu au timp sa mearga la baie si acopera ceasurile de pe pereti cu ambalaje ca sa nu vada cate ore le-au mai ramas din tura. Pe omul ala il doare undeva de tot ce inseamna viata umana, il intereseaza doar banii si nimic altceva. Pana si pe fata i se citeste lipsa totala de empatie. Mi se pare logic ca si vizavi de client sa manifeste o atitudine similara.
NOU
cine’i pune pe ăia să fie sclavii lui bezos?
dacă n’au educație, n’au pregătire, nuștiu să facă nimic, cine dracu să’i angajeze?
nu’i ține nimeni cu forța, pot pleca oricând
NOU
Anti-bezos sunt noii vegani
NOU
@Toni Montana da, adevarat, nu-i pune nimeni. Nu au de ales, tocmai din cauza motivelor enumerate de tine : nu au educatie, nu au pregatire, nu stiu sa faca nimic. Nu pleaca pentru ca nu au unde sa se duca si e mai bine sa stea acolo decat sa moara de foame. Dar dupa tine asta inseamna ca legile lumii civilizate nu se aplica in cazul lor, si ca trebuie sa fie exploatati ca in Evul Mediu, fara sa se tina cont de conditiile de munca impuse de legile in vigoare? Bun, e un loc de munca “pentru prosti”, daca vrei, dar si pentru acele locuri de munca exista anumite conditii care trebuiesc respectate, nu inseamna ca daca angajezi persoane fara pregatire ai voie sa faci ce vrea pula ta cu ei, poti sa-i transformi in carne de tun, ca doar is prosti fara pregatire, sa plece daca nu le convine. Cine gandeste asa e un rahat cu ochi, nu om.
NOU
pricespy isi face destul de bine treaba. Cateodata nu realizeaza ca produsul “la oferta” nu mai e pe stoc deci istoriuc de pret s-ar putea sa fie distorsionat. Insa poti sa-ti faci o idee.
De exeplu:
bit.ly/2R75HeQ
Aspiratorul in poza ta fost la oferta la £30 la intrarea pe piata in rest il gaseai ( si il gasesti inca) la £50 lire.
Evident, sfatul tau e corect: daca ai nevoie de un produs si il vezi suficient de bun la pret, nu astepta sa “sa vina oferta” ca e foarte posibil sa astepti degeaba.
In plus, daca nu l-ai vazut la £38, desi nu figureaza la oferta si pricespy – care e doar un robot – stie ca e £50, insemna ca ESTE deja la oferta.
NOU
Scuze de dublu post: tocmai am vazut ca aspiratorul in cauza nu mai e £58. e £67.97 dar e redus de la £99.99
NOU
eMag Black Fraiday ce mai mare țeapă tipic Romanesc am luat un ceas casio la ofertă de -75% și un telefon -5% .azi ma suna și îmi spune ca ceasul nul mai au dar telefonul mi-l trimit până luni România stil.
NOU
luni trimite și tu telefonul înapoi
NOU
yea, să se învețe minte
NOU
Eu folosesc Keepa.com pentru tracking prețuri, istoric si alerte preț pentru diverse produse pe care le urmăresc. Îmi place ca iti arată prețul unui produs pe multiple site-uri Amazon in paralel, daca vânzătorul e Amazon sau din marketplace.