Cum ați petrecut de Crăciun

Eu am ales să stau acasă, între sânii familiei. Adevărat, pe 25 la 7 seara s-a trezit nevasta că vrea să facă cozonac, prin urmare căutam prin bucurești un magazin deschis, ca să cumpărăm drojdie. Deh, drojdieri…. Pe care nu l-am găsit decât tot în metropola Pantelimon of Ilfov, laolaltă cu o șampanie Rose Mary zborșită. Cozonacii au fost buni, șampania am aruncat-o. În fine, vinul spumant.

Ieri în schimb am fost plin de idei bune. Prima a fost să mergem la Ikea să ne uităm de niște covorașe de hol. Problema mea a fost că aceeași idee au avut-o încă un milion de cetățeni vajnici. Care se călcau în picioare ca niște eroi prin zonă, pornind cu parcarea și terminând cu uriașele cozi de la case.

Așa că am plecat fără urmă de regret, am sărbătorit evenimentul cu un cheez la mecul din cora și ne-am dus acasă, unde am sărbătorit tradițional și carnal. Pe la 9 seara ne-am decis că poate e momentul să mergem să jucăm un biliard.

Pentru că nu știu altă sală de biliard cu mese la fel de multe, tot spre IDM ne-am dus. Unde nu era la așteptare decât bonul 122 și oameni stând pe treptele de afară, așteptând să intre la mese. Afară, unde era crăciun și 12 grade celsius.

Deci, practic, am petrecut crăciunul acasă. AM auzit că la munte a fost de vis…

42 COMENTARII

  1. Craciunul asta ai avut doar ideei bune… Eu nici una, asa ca am stat acasa pe la je si pe la niste amici.

  2. Ca de obicei in beci cu lanturi, topoare, batai si tot tacamul.

    1. Ți-ai luat-o rău?

  3. Eu am avut un cozonac Bujor, de 1 kil (pentru cunoscatori)

    1. Pentru necunascatori 1000 de grame

    2. Pentru aitisti, 1024 de grame.

    3. Cetin "Arhi" Ametcea

      da, normal, sa fie cifra rotunda

  4. poti incerca si clubul ala din sema park al celor care comenteaza snnokerul la euripsport, ancutza si bontea. sau doar ancutza. mese mai noi decat la idm.

    1. Cetin "Arhi" Ametcea

      unde e asta? sema park nu e langa IDM?

    2. Arhi. Se numeste club Tac si este in dreapta idm-ului tocmai in spatele curtii, intrebi portarul si iti explica mai bine

    3. Cetin "Arhi" Ametcea

      tare. preturi, chestii?

    4. Nu stiu preturile dar din cate am auzit erau mai bune ca la idm. Nu am platit eu cand am fost. Poate se trezeste Corban si iti spune el pentru ca merge mai des acolo

    5. Dani Corban Patron pe Patreon

      E ieftineală. De obicei joc 4-5 ore şi plătesc până în 50 de lei. Lui Alexandru i-am dat vreo 8-0 gratis 🙂
      Alioja joacă binişor..

    1. Cetin "Arhi" Ametcea

      danke:)

  5. Parca Uber iti aducea cozonac de la Ana acasa la 10 lei bucata de craciun… asa am auzit. Ieftin si bun.

    1. Asta cu avantajele Uber ai citit-o pe vreun blog de bricolaj?

    2. Pe blog la Kapra… Da’ parca nu scria de bricolaj nimic acolo.

  6. chiar m-a certat sotul pe motiv de” cred ca esti singura care se apuca de cozonaci in ziua de Craciun”. partea buna e ca eu aveam deja drojdie, dar nu i-am facut din ajun, pentru ca am ajuns f tarziu acasa:)

  7. Numa’ “peizanii” mai mananca cozonaci, lumea buna mâncă panetone. 🙂

    1. @Baxt: Vezi CA COmentariul asta a aparut “decat” o data. Iar are Senioru’ f’ un plugin busit

    2. Adanc….. 🙂

    3. Io si cu Sf Filofteia de la Metrorex ce mai facem ravagii de-astea.

  8. Subsemnatu’: 4 zile la rand pe plantatie, ca orice negru care se respecta.

    1. Cetin "Arhi" Ametcea

      asa e in franta, la comunisti

    2. Tu mai bine schimba nick-ul in MrGhiocel.

  9. Am fost eu de Craciun la Sinaia. Primavara in toata regula. Cald, frumos, puteai sa juri ca-i inceput de aprilie, nu sfarsit de decembrie. Zapada vezi numai de la 1400 in sus, si nici aia nu-i cine stie ce. Din cate zicea un taximetrist care ne-a dus pana la Busteni, in Predeal partia era mai mult namol, numai prin Sinaia, sus la cota 2000 ce se mai putea schia.

  10. Traditional ca la noi in Moldova: baut, mancat, baut, borat, mancat, baut, 112, baut, batut nevasta,112

    1. Viol nu, între 2 borăli și o băută?

    2. Viol de Craciun? Da ce, suntem animale?

  11. De curiozitate: unde sunt copii atunci cand faci toate scamatorile astea? Noi nu prea avem solutii momentan.

  12. Noi am fost la templele Prambanan si Borobudur, pe langa Yogyakarta, Indonesia. Prea cald, prea ca in asia.

    1. Ce moaste se pupa pe acolo-sa?

    2. Cetin "Arhi" Ametcea

      moastele preasfintei Borobudur si a mucenicei Prambanan

    3. @hellfire: moastele turismului supraevaluat.

    4. Cetin "Arhi" Ametcea

      cum, nu te-a dat cu craci-n sus thailanda?

    5. @Arhi: asta a fost trolling, nu?

    6. Cetin "Arhi" Ametcea

      hî hî hî delivering quality trolling since 74

  13. Un pic spre offtopic: stie careva pana cand mai tin luminile de Craciun cei din Sibiu? Am inteles ca Targul de Craciun se termina pe 2, dar atunci se inchide totul? Multumesc anticipat celui care se deranjeaza pentru un raspuns. 🙂

    1. @miha Sibiul e populat cu: 1) ardeleni si 2) soldoveni, multi de rit vechi. Ambele categorii sunt in oarecare decalaj, de-aia e musai sa mai tina ceva vreme.

  14. Nu trebuia decat sa dai un tweet cu “Ba care ai niste drojdie” si se rezolva… 😀

    1. Cetin "Arhi" Ametcea

      true…:))

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam