Ai mei, ca toți ceilalți posesori de apartamente de pe vremea lui Ceaușescu, și-au primit casa din mâinile tovarășului și ale tovarășei, drept răsplată pentru efortul neprecupețit pus în slujba, partidului, statului și oamenilor, ordinea e aleatorie. Reprezentantul tovarășului a fost inginerul Idoraș de la Metrou, locul unde și-a scuipat plămânii și s-a îmbolnăvit tatăl meu.

Nu știu care era valoarea unui apartament cu 2 camere înainte de 1989, eram prea puști. Știu că, în 1995-96 valora 8000 de dolari. Și era un preț bun, pentru apartamentele românești. După care au intrat băncile pe fir.

În 2007, apartamentul era evaluat la 95 000 de euro. Ban cash, atunci, pe loc, fără discuții. BIne, părinții mei sunt la fel de afaceriști ca mine, au refuzat, crezând în poveștile lui Tăriceanu și Băsescu, “criza nu ne va afecta, suntem în afara piețelor mondiale, va fi doar la ei.” Au vândut un altul, în același bloc, acum câțiva ani, cu vreo 40 000.

De fapt, am ajuns la subiectul ăsta din alt motiv.
Anunțul Telefonic împlinește 27 de ani de activitate, fiind una din puținele firme înființate în 1990 care au activitate și în 2017. Primul număr din Anuntul Telefonic a apărut pe 7 iunie 1990, acum 27 de ani.

Cu ocazia asta, mi-au trimis niște linkuri (1, 2, 3, 4)către arhiva ziarului din 1992 și m-a cuprins o super nostalgie. Incluzând chiar și imobiliarele, dacă ne uităm ce prețuri erau atunci.

Media preturilor imobiliare pe primul trimestru din 1992
– Vanzari garsoniere: 4.700 USD
– Vanzari 2 camere: 9.137 USD
– Vanzari 3 camere: 15.214 USD
– Vanzari 4 camere: 17.175 USD
*Nota: 1 USD ~ 307,95 lei (cursul mediu ROL-USD din anul 1992)

Câți bani au făcut băncile românești pe baza naivității românilor, gizăs craist.

Dar pe lângă imobiliare, m-am uitat și la anunțuri și reclame.

Mai țineți minte trupele de dans modern românesc??

Biscuiții și jocurile mecanice?

Sucurile Susanne?

Dar de computerele Commodore?  Sincer să fiu, nu mai știu cum erau, știu că aveam cu siguranță în semilaboratorul de informatică de la liceu, dar habar nu am cum arătau. Știu TimS că avea butoane cu aer, ‘member HC85, dar Commodore? Nu prea.

Și atunci, ca și acum se căutau mașinile Singer.

Mai țineți minte vremurile când managerii bancari puteau da anunțuri de imobiliare în care căutau studente fabuloase pentru weekend la munte, în timp ce căutau o balama?

Mai demult, prin comentarii, pe aici, existau unii care nu credeau că trebuia să dai șpagă să te lege Romtelecom la rețeaua de telefonie fixă. Și cum stătea vecinul de pe cuplaj ca să îți asculte convorbirile.

Și, ca încheiere, pentru pensionarii ca mine de aici, iată și programul tv

Mă uit la toate chestiile astea și mi se par toate atât de copilărești. Eram toți atât de mici și de naivi. Și câte lucruri fundamentale s-a schimbat de-a lungul anilor.

Și e drăguț că, în pofida atâtor schimbări, există un reper care a rezistat la fel tuturor timpurilor care au trecut peste el.
Anunțul Telefonic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Aia cu naivitatea nu s-a schimbat prea mult.

  2. #2

    Asa e, joi si duminica era Dallas, sambata Twin Peaks! :)) dar totusi joi Dallas era 2 ore 25 de minute??? un episod avea maxim 50 de min…aveam 1 ora 35 de reclame??? Sau poate joi erau doua episoade? eh..din misterele trecutului. Ma impresioneaza Viata satului, a rezistat eroic doar a avansat cu 2 ore in program. Asta da constanta desi intr-o societate in majoritate agrara la propriu dar mai ales la figurat cumva are sens.

  3. #4

    vand pantofi din piele de dama

  4. #5

    cu un apartament evaluat la 95 000 de euro in 2007 puteai lua un credit de vreo 500 000 de franci elvetieni . slabani afaceristi parintii tai , acuma erai foarte bogat .

  5. #6

    a mai ramas si alt reper: twin peaks.

  6. In ;92 in vacab=nta de vara m-am angajat la Eco Taxi, aveam pornirea 30 lei si 33 lei/km. 11 centi. Si era cred ca 130 lei litrul de benzina. Daca reuseam sa pun deoparte 10 marci intr-o zi (cumparate de la bisnitari) ziceam “moama ce bine mi-a mers azi”. Dar erau rare zilele alea.

    • #8

      In ’92, un prieten de-ai mei (nu-l stiti voi), lasa AKM-ul plin + un alt incarcator de rezerva bagate sub frunze in padure si fugea din postul de santinela aproape 1 km ca sa vada Tuin pix.

    • #9

      Si mai avea curaj sa se intoarca in padure dupa ce vedea episodul? Stiind ca “bufnitele nu sunt ce par a fi”?
      Eu tin minte ca la inceput, in anii ’90 ideea de cenzura oripila pe toata lumea si vedeai la TV cate si mai cate la ore de maxima audienta.
      Tin minte ca unul din primele thrillere pe care le-am vazut a fost “Les Diaboliques” care era trecut la filme clasice si l-au difuzat in amiaza mare. Si era vacanta si ai mei erau la serviciu si m-am uitat singur. Am ramas putin zdruncinat, mai ales ca nu au castigat comunistii, cum eram eu obisnuit. Ba, in “Jack Spintecatorul”, difuzat la 8 seara fara nicio avertizare prealabila comunistii o luau in freza de la politai si dispareau cu totul din film pe la jumatate. Si Jack Spintecatorul scapa neprins. N-am mai dormit noaptea aia.

  7. #10

    Vreo veste cand relanseaza pagina de matrimoniale?
    Intreb pentru un prieten. 😀

    • #11

      nu stiu, nu cunosc subiectul:)

    • #12

      Iu nub :))) e in picioare din urmatoarea zi de cand au fost inchise matrimonialele … mascata frumos in sectiunea prestari servicii -> servicii diverse

    • #13

      @arhi : acum multi ani conducerea ziarului a fost ridicata de politie pentru proxenetism, din cauza ca rubrica de matrimoniale era plina de escorte.

  8. #14

    Prin 2002-2003 și-au pus ai mei cablu TV, stăteam până pe la 2 noaptea sa vad filme pe Italia 1, Canale 5 sau cea mai noua muzica pe Viva TV. Mă uitam și pe RTL deși nu înțelegeam o boaba de germana. Îmi amintesc că vorbeam cu prietenii daca o să avem vreodată mai mult de 5 posturi TV in limba română.
    Astăzi deschid TV-ul doar sa vizionez un film de pe Memory Stick sau doar dacă e o competiție sportivă.

    • #15

      Gresesti anii. In 2002 aveam 60+ de posturi. Nu mai zic de cele curente romanesti care exista si astazi.

  9. #16

    19.30 Desene animate!!!
    Ce liniște se lăsa în curtea blocului pentru o jumătate de oră! #sandybellrulesbigtime

  10. #17

    Cam asa arata si acum in Moldova (de peste Prut) anunturile sau emisiunile la TV.
    Sa ne aducem aminte de celebra Bemol?

  11. #18

    ~1985. Un apartament 3 camere proprietate personală ajungea pe la 100.000 lei. Ca comparație, o pâine obișnuită era între 3,50 și 4,75, în funcție de model, mai târziu s-au unificat toate la 4 lei fix. Deci să zicem 4 lei. Un apartament costa cât 25.000 de pâini. Păcat că nu știu cât e pâinea acum, ca să calculez cât costă un apartament.

  12. #21

    Cred ca mai am un episod din Dallas pe o caseta video pe undeva

  13. Tare ala cu invatati sa inotati in 7 zile. cumpar balamale.

  14. #23

    Acum am observat ca toate numerele de telefon au 6 cifre (adica sunt din Bucuresti, celelalte aveau numai 5 cifre). Nici nu se mai specifica prefixul.

    • #24

      Trebuia să suni la 066 ca să ai “ton de prefix”, iar prefixele telefonice aveau două cifre, pentru Bucale era 40, parcă?
      Pentru internațional, era 096 și-ți răspundea o operatoare care mai întâi te întreba de nume și “cine v-a aprobat” (a bătrână avea neamuri la Ierusalim).
      Dacă nu era așa, nu-mi săriți la gât, eu asta îmi aduc aminte …

    • #25

      București avea prefixul 90, restul județelor prefix de 3 cifre (începea tot cu 9). Pentru internațional sau unele localități mai mici trebuia să dai comandă, nu mai știu numerele.

    • #26

      suceava, vorbiiiiiiti?