Ai mei, ca toți ceilalți posesori de apartamente de pe vremea lui Ceaușescu, și-au primit casa din mâinile tovarășului și ale tovarășei, drept răsplată pentru efortul neprecupețit pus în slujba, partidului, statului și oamenilor, ordinea e aleatorie. Reprezentantul tovarășului a fost inginerul Idoraș de la Metrou, locul unde și-a scuipat plămânii și s-a îmbolnăvit tatăl meu.

Nu știu care era valoarea unui apartament cu 2 camere înainte de 1989, eram prea puști. Știu că, în 1995-96 valora 8000 de dolari. Și era un preț bun, pentru apartamentele românești. După care au intrat băncile pe fir.

În 2007, apartamentul era evaluat la 95 000 de euro. Ban cash, atunci, pe loc, fără discuții. BIne, părinții mei sunt la fel de afaceriști ca mine, au refuzat, crezând în poveștile lui Tăriceanu și Băsescu, “criza nu ne va afecta, suntem în afara piețelor mondiale, va fi doar la ei.” Au vândut un altul, în același bloc, acum câțiva ani, cu vreo 40 000.

De fapt, am ajuns la subiectul ăsta din alt motiv.
Anunțul Telefonic împlinește 27 de ani de activitate, fiind una din puținele firme înființate în 1990 care au activitate și în 2017. Primul număr din Anuntul Telefonic a apărut pe 7 iunie 1990, acum 27 de ani.

Cu ocazia asta, mi-au trimis niște linkuri (1, 2, 3, 4)către arhiva ziarului din 1992 și m-a cuprins o super nostalgie. Incluzând chiar și imobiliarele, dacă ne uităm ce prețuri erau atunci.

Media preturilor imobiliare pe primul trimestru din 1992
– Vanzari garsoniere: 4.700 USD
– Vanzari 2 camere: 9.137 USD
– Vanzari 3 camere: 15.214 USD
– Vanzari 4 camere: 17.175 USD
*Nota: 1 USD ~ 307,95 lei (cursul mediu ROL-USD din anul 1992)

Câți bani au făcut băncile românești pe baza naivității românilor, gizăs craist.

Dar pe lângă imobiliare, m-am uitat și la anunțuri și reclame.

Mai țineți minte trupele de dans modern românesc??

Biscuiții și jocurile mecanice?

Sucurile Susanne?

Dar de computerele Commodore?  Sincer să fiu, nu mai știu cum erau, știu că aveam cu siguranță în semilaboratorul de informatică de la liceu, dar habar nu am cum arătau. Știu TimS că avea butoane cu aer, ‘member HC85, dar Commodore? Nu prea.

Și atunci, ca și acum se căutau mașinile Singer.

Mai țineți minte vremurile când managerii bancari puteau da anunțuri de imobiliare în care căutau studente fabuloase pentru weekend la munte, în timp ce căutau o balama?

Mai demult, prin comentarii, pe aici, existau unii care nu credeau că trebuia să dai șpagă să te lege Romtelecom la rețeaua de telefonie fixă. Și cum stătea vecinul de pe cuplaj ca să îți asculte convorbirile.

Și, ca încheiere, pentru pensionarii ca mine de aici, iată și programul tv

Mă uit la toate chestiile astea și mi se par toate atât de copilărești. Eram toți atât de mici și de naivi. Și câte lucruri fundamentale s-a schimbat de-a lungul anilor.

Și e drăguț că, în pofida atâtor schimbări, există un reper care a rezistat la fel tuturor timpurilor care au trecut peste el.
Anunțul Telefonic.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.