Discutam aseară cu colegii de chat (unde s-a format un grup foarte, foarte mișto), iar ei erau absolut dați peste cap de schimbarea orei. Că neodihnit, că vai, că nu mai e om, că ady-bulinutza nu se mai poate trezi etc.

Niciodată nu am înțeles chestia asta, nici măcar în anii de tristă amintire în care mă trezeam și dădeam cu sapa la corporație sau pe unde am mai prășit eu de-alungul timpului. Mai ales că se întâmplă duminica. O oră de somn în minus nu e chiar moarte de om.

Și nu sunt deloc moralist. Pur și simplu nu m-am simțit niciodată mai obosit sau mai puțin leneș decât în mod normal și să pot sintetiza Deci frate,această extruziune temporală ăsta m-a ucis…

E luni, zâmbiți, aveți de muncă, citiți arhiblogul, ce poate fi mai frumos?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.