Aseară, în sfârșit, s-a făcut dreptate. Echipa care nu a jucat nimic tot turneul, care nu a marcat niciun gol real, în toate meciurile jucate și care a fost împinsă de arbitri, meci de meci, ca să ajungă cât mai departe, a plecat acasă. Doamne, cât i-am urât pe francezi și jocul lor absolut […]
Pur și simplu chestia asta mi se pare ideală. Esti emigrant, beneficiezi de bunăvoința unei țări care te-a adoptat, dar ai o problema cu migrația, care e ceva rău.
Fix ca românii care au votat pro Brexit, ca să scape dde emigranți, domle, ca nu se mai poate asa ceva, prea […]
Pentru că prăjitura Măgura conține alcool.
Trimis de V.
Aseară înainte să ajung acasă am oprit la Penny sa iau niste pulpe și în drum spre casă am luat și doua prăjituri Măgura. În drum spre casă am devorat repede cele doua prăjituri Măgura. Mare filtru de poliție cu 100 de m înainte să ajung acasă, […]
Efectiv acesta este descrierea cea mai bună pentru învățământul românesc. Știu, e evident, pentru majoritatea românilor, copiii sunt de vină, nu au luat suficientă bătaie acasă, nu se mai face carte ca pe vremea noastră, nu se mai respectă profesorul cum trebuie, pe vremea noastră înghețai de frică când intra profesorul în clasă. And […]
Cu o cotă de piață de 30%, Microsoft Office este una dintre cele mai populare suite de birou din lume și cel mai utilizat produs plătit. La Godeal24, poți economisi timp și bani cu licențele Microsoft la preț redus. Pentru o perioadă limitată, poți obține o licență pe viață pentru Microsoft Office Professional 2021 […]
Mai țineți minte cum, anul trecut, SAGA Festival anunța chiar în ziua concertului, că bietul Lil Nas X nu mai cântă, pentru că este fff bolnav și nasol, iar Lil Nas X a cântat a doua zi la Glastonbury? Sigur nu mai țineți minte, pentru că sunteți români și aveți memoria unui caras […]
punKreas:
Anglia (1-1) Elveția
Țările de Jos (2-1) Turcia
drk:
Anglia (1-1) Elveția
Țările de Jos (2-1) Turcia
Cetin:
Anglia (1-0) Elveția
Țările de Jos (2-0) Turcia
Șerban:
Anglia (3-1) Elveția
Țările de Jos (2-3) Turcia
A fost si saptamana aceasta o săptămână productiva. Din păcate, nu la pescuit, unde, spre deosebire de Hemingway, am prins exact 4 hamsii si un pui de hamsie de vreo 12 mm.
Mă ia cumva, disperarea, când mă uit că, pe de o parte, avem Ciolaci, Geoană, Ciuci, Grindeni și pe de cealaltă parte sunt nătărăii ăștia blocați în bula lor de copii de 11 ani, cu magicieni, rabini și călugări. Doamne, mult ghinion are țara asta. Și mulți […]
Pronosticuri, comentarii, opinii greșite sau mai puțin greșite. Unde sunt eu acum, niște domni de nationalitate similara cu a mea, dar posibil etnie diferita, s-au făcut praf si Scandează 3-0! 3-0!
Acum, sincer sa fiu, nu cred că avem vreo șansă, analizând obiectiv. Desigur, m-aș bucura enorm pentru o calificare, dar e mult pana […]
Vremurile grele fac oameni buni. Oamenii buni fac vremuri bune. Vremurile bune fac cretinii care sunt acum la putere în politică.
Lumea e în flăcări pentru că Curtea Supremă de Sociopați a US a decis că Trump are imunitate completă în fața legii, indiferent ce ar face, ca președinte. Dar vai, așa ceva nu se […]
punKreas:
Franța (0-0) Belgia
Portugalia (2-1) Slovenia
drk:
Franța (2-2/ Prelungiri: 2-3) Belgia
Portugalia (3-1) Slovenia
AlexandruD:
Franța (1-2) Belgia
Portugalia (2-0) Slovenia
Șerban:
Franța (1-2) Belgia
Portugalia (2-1) Slovenia
Bine, clipul e haios, ți-ai luat mașină nouă, nu neapărat ieftină, că Dusterul nu mai e demult o plasticăraie ieftină, care scârțâie din toate încheieturile, ci e o plasticăraie scumpă care scârțâie din toate încheieturile, dar te plângi că ai consumul mare. Vorbind despre ăia care își iau limuzine pe care le parchează în fața […]
M-am uitat în weekend la un anime mișto, pe Netflix, Hell’s Paradise. Foarte mișto făcut, ca acțiune și ca realizare, ieșit puțin din modul ăla de temporizare a acțiunii tipic filmelor indiene.
https://storage.googleapis.com/praffdaddy/indians.mp4
Se aseamănă, puțin, cu Blue Eyed Samurai și, poate puțin, cu Arcane.
Așa că, mă gândeam, să ne împărtășiți și nouă din animeurile […]
punKreas:
Anglia (1-0) Slovacia
Spania (3-1) Georgia
AlexandruD:
Anglia (2-1) Slovacia
Spania (3-0) Georgia
Panteruta:
Anglia (0-1) Slovacia
Spania (3-0) Georgia
drk:
Elveția (0-2) Italia
Germania (2-0) Danemarca
AlexandruD:
Elveția (1-0) Italia
Germania (3-0) Danemarca
punKreas:
Elveția (1-1) Italia
Germania (2-0) Danemarca
Cetin:
Elveția (0-0 / 5-4) Italia
Germania (2-0) Danemarca
Șerban:
Elveția (0-1) Italia
Germania (2-1) Danemarca