Eu sunt un tip care se plictiseşte repede. Nu suport oamenii plicticoşi, nu suport femeile în general (pentru că în marea majoritate a timpului ştiu să vorbească doar despre ele, despre realizările lor, despre corpul lor şi în general, despre ele), nu suport acţiunile repetitive, adică în nici un caz nu aş putea lucra în uzină, să fabric cuzineţi, 10 pe oră, 80 în 8 ore, 400 în 5 zile, 20800 într-un an. Aş lua-o probabil razna ca în filmele cu Stan şi Bran.

Mi-am adus aminte de asta privind o stivă de banane în Auchan. Fiecare babană avea o mică etichetă, pe care scria Dole. Absolut fiecare banană. Clar era acolo lipită cu mâna, pentru că era puse în locuri diferite ale bananelor, inegal, unele se vedea că erau uşor întinse sau şifonate în interiorul ciorchinelui şi dealtfel, nu cred că cineva ar investi într-o asemenea maşină, când oamenii sunt atât de ieftini.

Cum o fi frate, să lucrezi ştampileour de banane? Zi de zi, să te trezeşti la prima oră, să te duci la fabrică, să iei coşul cu etichete şi dă-i. O banană, 2 banane, 3 banane…1000 de banane, 1 milion de banane. Şi având în vedere că astea vin din Costa Rica sau de unde mama huciului vin, e clar că asta e cariera pe viaţă a tipului, să ştampileze banane. Cum o fi să ştii că toată viaţa doar asta o să faci? Să ştampilezi banane?

Un milion o banană, un milion două banane, un milion patru banane…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.