Eu, de obicei, nu mă bucur de răul altuia, dar când aud lucruri bune din HORECA, tremură mușchii pe mine de fericire, să știți.

Conform Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), în acest moment ar fi nevoie de circa 25.000 de angajaţi, cei mai mulţi sezonieri, pentru staţiunile de pe litoral. Situaţia dă mari bătăi de cap patronilor, mai ales că urmează luna august când este vârf de sezon.

„Este cea mai mare criză a forţei de muncă de după Revoluţie. Cei care lucrau în turism, datorită jocului de alba – neagra cu închiderea şi deschiderea unităţilor, au plecat în alte sectoare, precum retail, producţie sau au plecat din ţară”, explică Dragoş Răducan, vicepreşedinte FPTR.

Pe lângă faptul că domnul Răducan nu știe sensul cuvintelor din cauză și datorită, simt eu că, de fapt, nu a reușit să pună degetul pe bubă, de fapt.

Nu, domnu Răducanu, nu mai aveți angajați din cauză că sunteți nesimțiți și, cumva, mangalițieni.
Nu aveți angajați din cauză că nu îi plătiți. Din cauză că vă purtați ca niște zapcii și încă trăiți cu impresia că se înghesuie lumea la poarta hotelului sau crâșmei, să îi scuipe în gură manageri de calibrul dumneavoastră.
Efectiv nu aveți angajați din cauza piramidei lui Maslow și a UE, ca să sintetizez și să nu înțelegeți.

„Angajăm ospătar, ajutor ospătar pentru litoral. Oferim salariu 2.000-2.500 lei plus tips, cazare, trei mese pe zi”, aşa suna un anunţ postat încă din luna iunie pe reţelele sociale. De altfel, grupurile de Facebook de pe litoral sunt pline de anunţuri de angajare. Patronii spun că puţini se interesează, dar şi mai puţini vor să muncească cu adevărat.

Acesta este nivelul. Într-o industrie unde proprietarii câștigă, la propriu, milioane din exploatarea turiștilor, cu prețuri de nivel montecarloscian, cel mai mare salariu oferit este de 500 de euro și eventualul tips, care tips știm perfect cum se împarte și cum se plătesc spărturi, pagube și toate căcaturile. La final de sezon, ei rămân, repet, cu milioane, iar un fraier muncitor acolo rămâne cu 1500 de euro, dacă nu plătește nimic și mănâncă la muncă. Bani din care ar trebui să trăiască și el, și familia eventual până la noul sezon.

PĂI NU??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Cum a fost asta “tremura muschii pe mine” :)))))
    Legat de situatia de pe litoral…ma felicit la citirea stirilor de genul asteia ca, acum multi ani, am decis ca nu voi mai calca pe litoralul romanesc niciodata.

    • #2

      Tocmai ce căutăm locuri de muncă pe litoral, dar nu exista niciun site specializat în care sa cauți. Eventual și cu rating. Pe Facebook, sunt câteva grupuri, cu postări de acum 10 ani.
      Si, da, aveți dreptate,unii cred ca șeful este om, iar angajatul, odată ce i-ai permis angajarea, scade în nivel, devine subom.

  2. #3

    ” Bani din care ar trebui să trăiască și el, și familia eventual până la noul sezon.” … pai stai, in domeniu se presupune ca se lucreaza doar 3 luni pe an si restul se sta acasa? Mie salariu oferit mi se pare decent pentru Romania in conditiile in care se asigura cazare si masa, plus ca astea sunt joburi de studenti, nu e ca si cum isi dau demisia de la corporatie ca sa vina sa serveasca la jupiter. Problemele sunt insa restul pe care le enumeri tu. Pe la sfarsitul anilor ’90 am lucrat ca ospatar/barman/bucatar si altele (toate in acelasi loc, pe litoral) doar pe cazare, ceva haleala si bere.

    1
    • #4

      Pai și oameni aia in restul anului ce fac, stau ca insectele in insectar și așteaptă vara sa lucreze ?
      Nu trebuie sa mănânce și în restul anului ?
      Deci fie au un serviciu stabil undeva și nu o sa plece de acolo sa lucreze pe litoral, fie nu au un serviciu stabil și atunci dacă tot stau 3 luni departe de casa vor dori un salariu ceva mai mare, astfel încât să rămână cu ceva la urma.

      Iar pe de altă parte dacă sunt la țară acum e treaba cea mai multă, nu la iarnă, deci mai degrabă muncesc cu ziua în satul lor si ies mai câștigați decât să fie ospătari pe litoral

    • #5

      Boss, vrem servicii profesioniste, făcute de profesioniști, nu de studenți exploatați ca negri pentru o ciungă.
      Să vină a doua zi epuizați de muncă, la care mai adaugă tone de alcool și droguri.
      Ce dracu chef și randament să aibă ăla pe 25 de milioane și bonuri?
      Tips? Să sugă PULAAAA toți patronii care menționează asta în anunț. Tipsu se dă benevol de către clienți, nu e obligatoriu. Nice un beneficiu sau un bine făcut de către mă-sa patronului.
      Vrea oameni cu randament? Să le dea 5000 de lei lunar și dacă își fac treaba posibilități reale de tips datorită potențialului localului și clienților care vin.
      A doua zi daca vine zdrobit pentru că nu doarme sau miroase a povarnă, futut cu pula îndoită.
      In rest, pentru patroneții lu pește le urez faliment total și să își facă cuib sub Anghel Saligny.

      1
    • #6

      Mirel, fix pe logica asta iau si aia din horeca pielea de pe tine ca turist. Pai daca sezonul e de 3 luni noi ce sa facem? Tre sa ne scoatem parleala rapid. Nu stiu ce sa faca nici sefii nici angajatii, dar stiu ce nu ar trebui sa aiba pretentia sa munceasca doar 3 luni pe an.

  3. #7

    offtopic: emag mi-a gresit comanda si mi-a dat 3 sticle de sampanie Philipponnat, un whisky Auchentoshan si o prastie de Camus in loc de seminte de in si sare. cine stie unde pot sa le vand? <3

  4. #9

    Am fost o saptamana la Costinesti si la toate fastfood-rile munceau , cu mici exceptii, tineri de max 25 ani, zilnic aceiasi, de la ora 06.00 unii pana seara tarziu in jur de ora 23.00, si toata ziua in picioare evident, cu patronul in spatele lor de multe ori

  5. #10

    Daca stau si ma gandesc putin e posibil sa fi folsit bine termenul “datorita”:
    Pentru ca ei se purtau ca la alba neagra, oamenii aia au acum o sansa in plus sa castige decent si sa fie multumiti de locul lor de munca.

  6. #11

    Am vrut si eu sa fac bani in perioada verii pe vremea studentiei, lucrand ca ospatar la Eforie:
    – programul era 24 cu 24 (da, 24 de ore la serviciu si ziua urmatoare o dormeai rupt acasa)
    – tips. Clientii nu prea lasau, se uitau la bani, sau sume foarte mici (pe langa ca faceau misto de ospatari ca sa isi amuze grupul cu care erau la masa)
    – vaaaai de saracii colegi care erau din provincie, era o ghereta in spatele terasei cu paturi suprapuse si acolo era cazarea
    – daca nu erau clienti stergeai mese, spalai veceul
    – in ziua de salariu: sa stiti ca nu am avut incasari luati de aici X (un procent mult sub jumate din ce ne intelesesem – normal ca era la negru).
    Precizez ca nu a venit nici un control pentru ca patronul era ruda cu un politruc local
    – colegii de la sezlonguri dormeau in chioscurile de pe plaja (ca si pazeau in acelasi timp)

    Ce ai zis, nu mai sunt 100 de milogi la usa, pai sa fim fericiti. Lasa ca se mai gasesc prin fundurile Asiei sau in Africa niste sclavi cum eram noi atunci

    • #12

      Ce ai zis, nu mai sunt 100 de milogi la usa, pai sa fim fericiti. Lasa ca se mai gasesc prin fundurile Asiei sau in Africa niste sclavi cum eram noi atunci

      Fii atent la o chestie; muncitorii veniți din străinătate sunt plătiți salariul mediu (net + asigurare medicala, cazare, ore rezonabile…), în timp ce pe anunțurile de angajare în România sunt sub salariul mediu, trăgând spre cel mic.

      Când a ieșit la iveală chestia asta, patronașii români nu știau și se chinuiau cum să dea vina ‘pe sistemul internațional’ sau chiar pe muncitorii străini.
      Prin comparație, unii vestici se vaită că patronii plătesc mai puțin să atragă forță de muncă din Europa de Est.

      Cum îți explici asta?

  7. #13

    Adevarul este totusi ca experienta asta ii apartine unui tanar naiv, lipsit de experienta de viata. Si crescut sa nu fure, sa razbeasca prin munca chestii dinastea de moda veche.

    Normal ca angajatii cu experienta in conditiile astea se inraiau, faceau unele combinatii, furtisaguri in defavoarea clientului sau a patronului, altfel nu le-ar fi convenit sa lucreze pe litoral.

    Si inca ceva. Locurile de munca bune (salarii bune, conditii corecte) aveau ACELASI PERSONAL de la an la an. Oameni veneau din provincie la acelasi patron an de an si nu era loc acolo, numai ciumatii schimbau mereu personalul penteu ca plecau pe capete, desigur (cum am nimerit si eu).

  8. #14

    “Oferim salariu 2.000-2.500 lei plus tips”

    Eu din asta inteleg ca patronul ofera tips cand defapt vrea sa zica ca ii da ospatarului niste tips (din ce-a primit), ca nu i-l ia pe tot.

    Cand am lucrat eu ospatar la mare (sa fie vreo 13 ani) tips-ul se impartea egal la toata lumea: bucatarie, bar, ospatari si patron. Adica si patronul avea “parte”

    • #15

      si nu va oprea sparturi si lipsa in gestiune?

    • #16

      În studentie am fost și eu ospatar, asta cu impartirea bacșișului mi se pare normala (mai puțin partea cu patronul și plata sparturilor). Pana la urma satisfacția clientului care se traduce în bacșiș este efort comun. Degeaba ești tu un ospatar exemplar dacă mâncarea e proasta, vine după o ora, băuturile sunt calde sau wc-urile sunt jegoase. Fiecare este o rotita în angrenaj.

    • #17

      da, clar.

    • #18

      Sunt total de acord cu impartirea bacsisului intre ospatari, bucatari, barmani etc. Nu si patronul, insa.

      Legat de sparturi, nu, nu s-a pus problema.

    • #19

      Stiu restaurante/terase din Bucuresti de super fite unde chitra de patron vrea sa participe la tips obligatoriu.
      Oamenii astia sunt specie deiferita, niste avari si chitre, chiar sper sa dea toti faliment.

    • #20

      Amenda 100 de lei pentru 5 minute întârziate.

  9. #21

    “Oferim salariu 2.000-2.500 lei plus tips”

    In traducere, iti dam o mica parte din tips-ul pe care il produci. La sfarsitul programului te aliniezi in curu gol cu ceilalti fericiti pentru control corporal, sa nu cumva sa furi din tips.

    Pe de alta parte, de 2500 lei cate ore lucrezi? 12-14 pe zi?

  10. #23

    Pai ok, 3 mese pe zi, dar fara bautura, wtf?

  11. #24

    Asta cu salariu mic + tips din ofertele de angajare eu o inteleg altfel: nenea ala isi plateste cat de prost poate angajatul (pt ca e obligat sa ii dea ceva) lasandu-ma pe mine (clientul) sa ma ocup de satisfactia lui financiara. Daca ia putin, eu (clientul) sunt de vina ca sunt zgarcit si el (ospatarul) este indreptatit sa imi scuipe in ciorba data viitoare. Sau sa scuipe de la inceput, sa isi verse amarul.

  12. #25

    Apropo de horeca. Un tovaras a cedat la presiunile iubitei si a rezervat 3 nopti la cort. Cica niste corturi mijto, indianstyle cu tot ce trebuie. Asta om de munte si satul de cort a zis….hai mai fata la hotel: AC, baie ca lumea, mic dejun, tv. De banii aia statea la 4 stele. Aia nu si nu, ca e fain, ca ai tot ce trebuie la cort, inclusiv “ventilatie”. Asa scria in oferta. Poze faine, pat dublu, duș, curent.
    Si-a ajuns fratili meu la cort (undeva pe litoral). Si de banii dati (mai scump ca la hotel, ca de hipstareala se plateste), a avut parte de: tantari cu duiumu, apa calda cu portia ca cica era ceva cu panouri solare si-un rezervor si daca o frecai mai mult la dus se termina apa. Iar “ventilatia” era chiar un ventilator. D-ala cu elice. Si-a facut asta o caldura de-a jurat ca nu mai calca in cortu sufletului cat o trai. Pacat de pat, ca era confortabil, da’ n-a pus geana pa geana de caldura. Iar de futut n-a mers ca cica se auzea tot prin panza cortului si erau copchii pe locatie.
    Scoru undeva la 600 pa noapte.
    Aaaa si mult nisip fin peste tot.

    • #26

      la banii aia a fost destul futai in cortul ala. doar ca el a fost ala futut.

    • #27

      Cred ca alea erau corturile lui Mihnea Nastase. Transmite-i salutari de la Bombonel jr.

    • #28

      La scorul ala eu ma desparteam de gagica… Serios.

    • #29

      n-auzi bre nea Luci că era mult nisip fin 🙂

      Maithun, ai legătura.

    • #30

      Le-au facut si reclama la TV. Am vazut un reportaj la digi, sunt la Corbu.
      Fix asta am zis cand am vazut reportajul, ce se intampla cu tantarii 🙂

    • #31

      Mă cunoașteți și știți că sunt un om serios. Despre sex nu fac glume.

      Pe la mijlocul anilor ’90 am fost în Polonia la mare cu tovarășii. Și am fost la o discotecă pe plajă. Acolo “m-am împrietenit și apropiat” de Kasia. Și pe plajă ne-a întrat nisip fin peste tot. Nasol. Nasol. Nasol. Arde nasol.

  13. #32

    Sa fim sinceri,si prin alte tari se munceste din greu pe litoral,insa in Romania angajatul nu e deloc protejat,si ajunge la mila tuturor jegurilor agramate sau interlope,asa zis patroni.
    O sa aduca cu timpul alti amarati,din india,etc,si o sa planga ca nu mai vrea nimeni sa munceasca in Romania.

    Ii inteleg si pe cei care merg un weekend doar sau sunt nostalgici dupa vacantele din copilarie,insa eu nu cred ca mai merita mers pe litoralul romanesc….trebuie boicotat.

    1
  14. #33

    Eu n-am de zis decat atat: “Felicitari, doamna Luna, aveti skilluri exceptionale de Photoshop!”

    • #34

      Eu as zice sa se dea mai la stanga, sa se echilibreze locul acolo.

    • #35

      @Radu
      Eu zic ca e un progres, a facut poza fara deget.

  15. #36

    Având în vedere discuțiile cu amici ce au lucrat în latrina denumită litoral înainte să plece pe vas de croazieră, sunt destul de sigur că nu banii sunt problema ci condițiile de muncă inumane datorată orarului supraîncărcat, șefilor de tip cocalar agresiv și a patronilor securiști sau interlopi. Ca femeie e și mai mișto, ai ocazia de a fi umilită și agresată în mod constant de majoritatea persoanelor cu care intri în contact. Să fii umilit constat că încerci să-ți câștigi pâinea, cine ar accepta așa ceva!?

    Multă muie horecăi de pe litoral, anul ăsta se fac 8 ani de când nu am mai călcat pe acolo.

    1
  16. #37

    Doar ca nu e chiar cum prezinta ei situatia pe teren. Fiul meu(21 ani) anul acesta a vrut in receptie hotel 4 stele, foarte bine, a aplicat, a fost facuta seletie( ha, ha) lucrezi de noapte de Paste ca noi deschidem doar 3 zile, el si un coleg, pe zi altcineva. 100 lei ,12 ore, de noapte si sarbatoare, fara transport asigurat. Hai merge, macar va fi la vara job serios. Trebuia sa reinceapa in iunie, la jumatatea lunii, il suna cu o zi inainte, ca a venit personalul vechi inapoi si sa treaca ospatar.
    Bineinteles, hai pa la revedere. Dupa o saptamana si acum iar saptamana trecuta, posta ca are nevoie de receptioneri, da cum sa nu, toti ne-am anuntat intre noi ca sunt neseriosi.
    La alt job unde s-a dus de 4 stele, ca are masa si transport asigurat, iar teapa, doar daca ramane de mancare de la turisti( si nu ramane) iar la transport seara dupa tura, cu cine apuca din familie sau ramane acolo peste noapte( microbuzele au program pana la 22).
    Ziua pleaca cu microbuzul( pe banii lui) asa ca, salariu fix si cu ce-i iese plateste una alta. Cica sa mai gaseasca personal.
    Normal ca daca va aduce oameni din afara va platii ceea ce zice la inceput, dar pentru localnici nu e ok deloc.

  17. #38

    Stai, că:

    1. 2000 – 2500 nu e net, e brut. Adică, 100 de lei pe zi iei dacă nu ai experiență, iar 125 de lei pe zi iei dacă ai experiență.
    2. Cât e pe oră, 12 lei teoretic, practic 8 lei sau mai puțin? Deci muncești pe 5 lei pe oră, practic.
    3. La banii ăștia, numai disperații se duc, deci nu ppți face nicio performanță, nu poți oferi niciun fel de calitate.

    Turismul de 2 lei se face cu salarii de 5 lei.

    1
  18. #39

    Presupunand prin absurd ca industria ar fi civilizata, oamenii se muta si se reconvertesc profesional greu. Daca patronii s-au salvat pe ei mai intai si nu au tinut oamnii la greu, oamenii aia s-au reconvertit intre timp de nevoie si probabil le e la fel de bine ca inainte in alta industrie. Acum, ca industria e de kkt, mult noroc sa gasesti oameni, mai ales dintre cei care s-au reconvertit cu succes. Trebuie sa platesti chiar mai bine ca inainte sa ii aduci la loc. Nu e ca si cum le-ar fi rau altundeva si abia ar astepta sa manance acelasi kkt.

  19. #40

    Nu mai sunt vouchere noi de vacanta, plătite prin supraimpozitare, 45; la sută, a normei de hrana, care era 10 la sută. Asta in timp ce escrocii care ne conduc au pus impozitare 10 la sută la banii pentru eroi covid si pentru centre de vaccinare, de parcă aia nu sunt tot bani asimilați salariilor, cum a definit banditul PSD norma de hrana. PS bugetari, prin septembrie scăpați de platit voucherul acordat ultima oară! Va duce capul să cereți că norma de hrana să revină la impozit 10 la sută sau multi și prosti,in continuare?

  20. #41

    Din pacate din cauza aceasta au de suferit si oamenii seriosi, da, mai exista si din astia, dupa cum zicea cineva mai sus sunt firme care isi pastreaza personalul de la an la an…deci se poate. Si nu , nu cu salarii de 1000e pe luna va asigur asta, este un job sezonier, in completarea sursei principale de venit, numai un naiv poate spera sa traiasca 12 luni cu ce produce in 3. Un naiv sau traficant.

    Oricum orice articol din asta care prezinata numai jumate din imagine, in covarsitoarea majoritate numai din punctul de vedere popular al oamenilor muncii si care infiereraza burjuii de patroni care suge sangele boborului …orice articol de acest gen se descalifica ca seriozitate si profesionalism, e doar propaganda bolsevica atat de draga romanilor.

    Da, bineinteles ca exista ghertoii de care se vorbeste acolo dar sunt depasiti de angajatii lor: mangleala, lene, indolenta. Trandavie, cotzcarie, pauze lungi si dese, cat mai multe drepturi zehro obligatii. De ce nu se aminteste de asta? Angajati care nu vin la lucru din prima zi sau daca vin le sclipesc ochii dupa furat…sa fim seriosi, fiecare isi merita soarta. Beti, drogati, agresivi, galagiosi, cum sa angajezi un asemenea individ care are de face cu alti oameni?

    Cineva cere mai sus 5000 lei pe luna in turism, pai bre’ tre’ sa produci de vreo 4 ori mai mult in firma ca sa iei legal acesti bani. Si nimeni nu produce atata, oricat de preturi de Monaco ar fi… iar criza de pe piata muncii e o problema cu adevarat acuta si grava, nu o zice tony toneta ci altiii cu adevarat in tema. Iar 90% din hartuirea sexuala la locul de munca vine din partea colegilor nu a sefului. Ala are amanta si nevasta care-i sufla in ceafa, nu are chef sa-si cpmplice viata ptr o aventura. Sunt si frustati de astia corect, dar nu in proportia din articolele leftiste…va stau la dispozitie cu informatii, sunt conectat la ambele lumi.

    Ca prim sfat: nu va vindeti ieftin dar livrati ce ati promis la angajare: seriozitate, discretie, profesionalism, etc. Prima impresie conteaza, daca la angajare aveti un redflag plecati direct, situatia nu se va aranja ba din contra, in timp va escalada iar daca ca seful munceste cot la cot cu voi nu va asteptati sa munciti mai putin decat el. Vindeti-va timpul si munca ptr pret rezonabil ca nu sunteti buricul universului sa faceti fifty-fifty cu patronu’ sau chiar mai mult decat el dupa cum au pretentia unii pe aici.

    Pana una alta rog tinerii cu creierii incinsi de la iarba necunoscuta vanduta de vreun dubios, sa-mi raspunda de ce nu se fac ei patroni daca e asa bine. Asta in caz ca acest pomelnic este aprobat la publicare. Caz in care pot reveni cu niste intamplari reale din universul horeca romanesc.

    1
    • #42

      Eu unul astept acele intamplari si atata timp cat nu bati campii nu vad de ce nu ti-ar fi aprobate comentariile (sau pomelnicele).

      In alta ordine de idei e prima oara cand nu mai merg la mare pe litoralul nostru, ci putin mai la sud, la “fratii” nostri bulgari. Nu va plictisesc cu multe detalii, dar cand dai 1000 de lei pentru 5 nopti pentru o camera single sau 1800 pentru o camera dubla la “all inclusive”, asta la inceput de august, nu mi se pare enorm. Sa mai ceara ei 250 de lei pe noapte in Costineti si nici conditiile nu erau cine stie ce (asta acum 3 ani), iar pe aia nu-i interesa ca stai tu singur in camera sau doi. O cafea nu era inclusa in pretul asta. Sa mai spun ca in Costinesti era pensiune, iar in Bulgaria e vorba de hotel cu piscina? Fiecare face ce vrea cu banii lui, dar conditiile si preturile mi se par din ce in ce mai rele in tara noastra (cel putin pe litoral).

    • #43

      nu am nicio problema sa i le aprob desi mizeriile alea de la început…in fine, e irelevant

    • #44

      Am lucrat multi ani in hosteleria spaniola. Preturile erau făcute sa acopere asa…
      1/4pretul produsului
      1/4 chirie plus cheltuieli (curent/contabil etc)
      1/4 salariatii
      1/4 patronul
      Evident, facuta o medie… la unele produse aveai pret mai mic, la altu mai mare..
      Cate localuri din Ro respecta o regula asemanatoare?
      In Ro, oricine are o carciuma vrea sa isi ia bmw si vila dupa prima vara…

    • #45

      Nu zic că nu ai dreptate, dar de ce majoritatea patronilor de restaurante/tersase/cafenele de pe litoral au numai BMW-uri de 100.000E?

    • #46

      Nu conteaza ce masini au, pot sa aiba si Ferrari de 200.000 euro.
      Dar in conditiile astea nu ar trebui sa se mai planga de faptul ca nu gasesc forta de munca suficienta. Este clar ca exista posibilitatea de a da salarii mai mari fiindca afacerea aduce profit in continuare profit. Poti sa te plangi doar in momentul in care tu muncesti la fel de mult ca angajatii, iar afacerea este pe zero sau in pierdere.

    • #47

      Ai uitat sa spui si de chiria unui șezlong, 30-40 lei pe zi, cind el costa de nou 140…

  21. #48

    Faptul ca exista si victime colaterale este intr-adevar o mizerie sefu’…deci cam da, adevarul e mizerabil la urma urmei. Nu stiu daca are rost sa continui cu ceva intamplari traite ptr ca nu-s deloc placute ptr urechea populara dar credeti-ma cand zic ca si angajatii sunt la fel de vinovati ptr situatie. Nu toti dar destui cat sa ne invartim in jurul cozii. Ghertoi sunt in ambele tabere si sunt majoritari din pacate.

    • #49

      Normal ca sunt, dar te-ai gandit vreodata ce fel de om iti sta pe 2000-2500 net pe luna, la un job sezonier cu program de minim 240 de ore lucrate (nu ma lua cu vrajeli, nu exista 40/sapt in horeca) si ce fel de om iti vine pentru 4000-4500?
      De ce ar trebui sa accepte cineva, in 2021, la un job sezonier, 10 lei pe ora? Ce crezi ca il mana in lupta? Crezi ca, daca accepta atat, e samanta buna? Crezi ca un om decent (serios, cu bun simt) ajunge sa te coste atat? Nu mai bine merge la Kaufland, pentru 15 lei pe ora, protectie sociala si un job stabil tot timpul anului?
      Cand stacheta e ATAT de jos, primesti exact ce ai platit

    • #50

      Esti prea orbit de furie proletara man tovarase, nu vezi situatia de sus…citeste ce am zis mai devreme: nu va vindeti ieftin timpul si munca!
      Cine se aseamana se aduna doar atata zic.

    • #51

      Pai, si nu e datoria angajatorului, patronului sa gestioneze resursa umană? Adică el trebuie sa observe oamenii buni, sa ii oprească, sa ii profesionaliseze pe cerințele postului și sa le ofere un loc de munca plăcut. Un angajat odihnit, satisfăcut, va rămâne la locul de munca și va da mai mult randament, inclusiv amabilitate, decât unu care trebuie sa muncească 24 de h. Numai gândul de a munci 24 de h l-a obosit de la prima ora. Oferă program flexibil (unu poate mai mult, altul vrea sa câștige mai mult). Cred ca e vorba despre cum se face bussines in România, nu despre resursa umană . În alte tari, scăderea TVA ului (spre ex Luxemburg, unde înțeleg ca e mai ieftin sa mănânci la restaurant decât acasă), a avut efect. La noi, orice avantaj nu se vede în servicii (investiții în baza materiala, în resursa umană). Pentru ca asta e mentalitatea biznitarilor de România. Bineînțeles ca exista și patroni buni, dar aici, în discuție, vorbim despre ceilalți.

  22. #52

    Eu nu am lucrat ca chelner, însă am livrat pizza prin Düsseldorf când eram școlar, prin ’92, ’93. Cel mai mișto bacșiș, vreo 50 de mărci, l-am primit de la un nazist. Am sunat la ușă, a deschis un tip cât ușa de mare, tatuat cu zvastici și chestii nordice. Mi-a dat 50 de mărci (pe vremea aia ăștia erau o avere. Eu primeam 8-9 mărci pe oră + 30 de pfennigi pe kilometru). Sper că a vrut să mi dea și nu am luat-o eu la fugă cu banii când l-am văzut.

  23. #54

    Totul pleaca de la bani punct.Plateste-l pe unul cu 5000 lei +tips si iti garantez ca se va comporta si lucra brici ca daca nu sta altul la rand.Dar asa cu 2500 lei isi baga picioarele.Nu zic ca toti vor fi ok daca vor primi 5000 lei dar se vor gandi de doua ori daca merita sa isi riste jobul pentru o mizerie.

  24. #55

    Nu ati luat in calcul spagile pe care le dau patronii sa obtina autorizatii si spagile pentru controale, protectie, etc.
    Este un cerc vicios, fiecare incearca sa fure mai cu talent: si autoritatile, si patronii, si unii dintre angajati. De platit, plateste clientul care accepta servicii mizere si mai da si tips din compasiune pentru angajatul prost platit.

    • #56

      Niciodata nu am inteles bacsisul asta din compasiune. Adica sa lasi ceva indiferent cat de proasta a fost servirea.

    • #57

      Cind patronul unde lucrez imi va da bonus, atunci voi lasa si eu bacsis la cîrciuma.

  25. #59

    Poza a fost un “dare chalange” “Imi fac o poza la sala mancand ciocolata” ?

  26. #60

    Mergeam anual cu parintii pe litoral cand eram mic prin 1998-2010. Din 2006-2008 am observat o degradare a litoralului romanesc, in special la statiunile contra-cost. La Mamaia au platit ai mei bani pe parcare si sezlong, si apa marii era murdara, nisipul murdar , aspru si plin de scoici , urat mirositor, plin de alge imputite, MEDUZE care cand te ciupeau, pescarusi care mai atacau copii, curentii mari de te puteai sa te ineci daca intrai in apa cu salteaua, era nasol, si pe deasupra curve care faceau topless (ma rog, pe alea le gaseai si prin 2003) si bosorogi nudisti , fara niciun pic de respect sau rusine fata de copii sau fata de alte persoane. Si evident, specimenele de bombardieri care lasau gunoaie si puneau manele.

    Ah, si un pahar cu suc era 5-10 lei, foarte mult pentru atunci. Acum cred ca sunt preturi ca-n barurile si cafenelele din cinematografe. Cred ca e vreo 20 lei un pahar sau o sticla de 0,5.

    Din 2010 am incetat sa mai merg anual la mare din cauza crizei si pentru ca ai mei nu-si mai permiteau sa dea sute de lei pentru o noapte in hotelurile mizerabile de 4 stele , si sincer, chiar nu mi-a lipsit litoralul romanesc. Am inceput sa merg de atunci numai la munte, in special in Transilvania, pe la Sibiu, Brasov… nu sunt niste orase frumoase, ba arata ca niste favele fata de orasele germane, dar macar acolo inca mai persista civilizatia si bunul simt….inca!

    Ultima oara cand am fost la mare a fost in vara 2014, numai pentru o zi , si fara sa intru in apa,
    numai ca sa vizitez cetatea Histria si muzeul de istorie de acolo.
    Parca mai frumoase erau ruinele de la Histria decat toata statiunea Mamaia, ma jur!

  27. Tocmai am venit de pe litoralul românesc, de la hotel Laguna din Mangalia.
    Hotelul pe plajă, personal amabil, mobilier nou, curat etc.
    Întrucât eram cu cineva în cărucior cu rotile, au montat rampe, iar băieții de la șezlonguri m-au ajutat, toată lumea era amabilă.
    Mâncarea era extrem de proastă în zonă, nu am mâncat nimic decent în zona din jurul hotelului.
    Țânțari nu am văzut, dar erau muște peste tot, în hotel, peste tot, la localuri, invazie (hotelul avea plase).