Poate v-am mai spus, poate nu. Dintre toți oamenii din online, respectul meu maxim merge către Petreanu. Dealtfel singurul om care mă poate face să tac și în fața căruia mă intimidez. Citiți-i mărturia despre mineriadă. Pentru cine nu a fost acolo, merită.

Clar că am plecat și eu hai hui prin București, la mineriadă, să văd ce se întâmplă. Aveam vreo 16 ani. Prima zi când m-am lovit de ei a fost în pasajul Victoriei, când aproape am leșinat de la sprayul lacrimogen care inundase pasajul. Distrugerile erau maxime, era ca și cum trecuse soldatul rus, în drumul spre pacificarea estului.

A 2 a zi, eram în fața sediului IGP, cred că așa se numea, undeva pe calea victoriei. Sediul respectiv era sub controlul maselor de nespălați, purtători de cozi de târnăcop și folosea, cred, la încarcerea oamenilor arestați de către mineri. Pentru că poate nu știați, dar minerii deveniseră organ de poliție. Erai îmbrăcat la costum? Suspect! Păr lung? Suspect și bătaie.

Am stat gură cască probabil vreo 10-15 minute, timp în care am văzut mai mulți oameni băgați pe poarta, toți luând șuturi în cur și bâte peste cap, picioare, mâini. Iar trupele de gură cască de bucureșteni aplaudau, veniseră salvatorii să îi apere.

Nu Miroane, nu toți am uitat ce ai făcut.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.