Contul meu
E o discuție recentă pe această temă, discuție unde concluzia ar fi că, pe angajați, îi motivează banii.
Nu vreau să spun care este opinia mea, pentru a nu crea un bias în discuție. Aș vrea să știu, doar, banii sunt singurul lucru care vă motivează la job, atunci când deja salariul vă acoperă nevoile de bază și chiar și un plus?
Aș prefera răspunsuri de la alți oameni decât cei ce lucrează în IT sau freelanceri.
Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->
NOU
Nu ma motiveaza banii, ci nevoile.
Lucrez pe minimul pe economie, deci nu ma duc la munca pt bani, ci impins de nevoi. Ca trebuie sa traiesti, sa mamanci, sa iei medicamente, sa te imbraci, sa una, sa alta.
In principal, omul nu se duce la munca de drag, ci impins de nevoi. Ca daca ar avea stabilitate financiara, de ce sa-si bata capul cu fel de fel de probleme la serviciu, cand poate sta sa doarma, la malul lacului, cu undita intr-o mana si berea in alta?
NOU
Ce vrei tu sa zici acolo e ca nu te motiveaza banii, ci nevoia de bani. Adica acelasi lucru.
NOU
Omul cred ca a vrut sa spuna ca el munceste ca sa traiasca…..nu traieste ca sa munceasca….
NOU
Cel care are mari nevoi se numeste nevoiaș, nu? Asa sa-ti ramaie numele in vecii vecilor, amin!
Motivatia mea este pixda, sunt singurul mascul printre 20 de femeiusti, e un fel de Nirvana “futacului singuratic”, problema de baza in fiece dis-de-dimineata e care dintre ele provoaca prima erectie totala! Si aceea va fi fericita de “Mister”, nu renunt la job-ul asta nici pt. 1000 E in plus, merci, pardon, salut!
NOU
Lucrez in vanzari. Dincolo de latura financiara si conexe (tel de firma, auto, etc), ma motiveaza programul care de multe ori imi permite sa imi fac singur zilele, ma motiveaza atmosfera de la birou si relationarea cu ceilalti colegi, ma motiveaza rezultatele in urma muncii mele, ma motiveaza zilele de concediu, ma motiveaza asigurarea de sanatate (care insa ar putea sa fie si mai buna). Daca mai imi vine ceva in minte, revin cu update.
NOU
De ce mai este considererat un plus telefonul de firma? Un abonament nelimitat costa 5-10 euro.
NOU
Dacă am ajuns ca telefonul de firmă să ne motiveze e de rău. Să vezi unealta cu care îți faci treaba ca pe un bonus înseamnă că ești la începutul începuturilor
NOU
Nu neapărat motivează, dar e un bonus ok, dacă primești un flagship
NOU
Omul a zis telefon de firma nu abonament pe firma. Daca-i da cate un model nou de iphone cand apare poti sa-l treci la beneficii, chiar substantiale.
NOU
Ți-ai vândut bine marfa, ca un agent bun de vanzari. Dar nu cumpăr.
NOU
Mama, ce dezbatere incinsa… Da, era vorba de TELEFON, nu de abonament. Am ocazia ca la fiecare 2 ani sa-mi aleg un flagship de care vreau, iar dupa aia 2 ani imi ramane mie. Nu stiu cum vedeti voi asta, dar pentru mine e un plus.
NOU
Telefonul de firma e un bonus foarte bun, atata timp cat poti sa-l tii inchis in afara orelor de lucru.
NOU
Cu banii te duci acasa la final de luna. Sunt foarte importanti. Dar mai sunt si alte lucruri importante cum ar fi programul(semi-flexibil preferabil), relatia cu seful/colegii, munca nerepetitiva, sentimentul ca poti schimba ceva si ca nu esti doar o rotita in angrenaj si diversele beneficii(masina, bonusuri, asigurare de sanatate etc).
NOU
Ca poti schimba ceva lol, daca esti corporatist poti sa-ti iei adio de la schimbat ceva la fel alte zeci de joburi. bani, pixda, program lejer, growth, nu neaparat in ordinea asta de fapt banii sunt pe primul loc in general la inceput apoi incep sa fie din ce in ce mai putin importanti, ba chiar si la inceput ce vrei in primul rand e skill k apoi banii curg, problema e ca mai nicaieri nu avansezi prea usor, multi se trag pe cur si iti pun si tie bețe-n roate pt ca, de ce sa aibe altu si nu tu
NOU
Pai, stewardesă , emirate, ma motiveaza ca pot sa cer anumite destinații unde zbor, zile libere, ca nu plătesc chirie sau utilități și locuiesc intr un apartament frumos, unde împart doar livingul și bucătăria cu o alta colega.
Acces la sala/piscina/sauna gratis și astea sunt f scumpe pe aici dacă ar fi sa le plătesc.
Bilete de avion pt mine, familie și câțiva prieteni la prețuri f mici(dar in niște condiții de kkt)
Reduceri prin multe locuri(hoteluri, restaurante, cluburi, saloane, resorturi, magazine, ikea) doar arătând legitimația. Diverse procente dar uneori chiar simți diferența chiar dacă e 10%.
Asigurare medicală platinum, aici și in ro.
NOU
Faptul ca Sahara Tower e plin de libanezi slinosi, ca nimeresti in general in apartament cu 2-3 rusoaice lenese, ca zbori minim de 3-4 ori pe luna spre World Shithole pe zborurile pline de indieni sau pathani, ca rosterul se schimba dupa cum au chef altii and so on… Da e un job cool pana in 25-28 de ani, dupa este doar sclavie la arabi.
Si nu, nu am fost steward, dar am trait in partea aia de lume destul timp incat sa stiu ca, sa fi crew la emirates nu e un job care sa te motiveze pe termen lung.
NOU
@marina: deci asta e diferenta dintre tine si camila. Ca asemanarile le stiam…
NOU
n am zis niciodată ca este un job cool, ziceam doar ce ma motivează pe mine, cât de cât. Ai perfecta dreptate când descri cum decurg lucrurile și culmea ca dacă eu le
explic așa ca și parte negativă, mi se zice ca sunt sensibilă și prea pretențioasa și ca ar trebui sa apreciez mai mult ce am.
Aceasta fiind spuse, stau in apart cu o singura românca, cu care sunt și buna prietena.
Cămila n am fost și nici n o sa fiu pt ca atunci când chiar nu mi convine ceva nu o sa ma oblige nimeni sa fac acel ceva- adică zbor. Iar dacă ma camilesc prea mult pot oricând sa plec acasă- asta e diferența dintre mine și cămila;)
NOU
Marina din Iași? Nu de alta dar fix Marina o cheamă pe o cunoștință care lucrează la Emirates.
NOU
marina olteanca
NOU
Pe colega ta o cheamă Andreea, de curiozitate, dacă lumea e așa de mică.
NOU
Ideal ar fi sa iti placa ceea ce faci si sa primesti o cota parte din afacere chiar daca e simbolica. Asa te simti si tu patronas si nu un bou la caruta. Tragi in jug si mai abitir, o faci cu drag. Sa primesti bice pe cocoasa iese total din discutie pentru ca nu va mai fi nevoie.
NOU
Pe lângă salariu este foarte mișto ca pot lucra de acasă atunci când am nevoie. Este exact ce îmi doream de la un job care nu este prin definitie “remote”
NOU
Nu vreau să par ipocrită, dar pe mine banii mă motivează cel mai puțin. Asta aşa, în general în viață.
Dar 2 din aspectele esențiale la un job sunt: colegii şi superiorul direct. Deşi nu-s excesiv de sociabilă, echipa trebuie să fie ok (adică fără îngâmfare şi mai ales fără bârfă; iar fiecare să-şi vadă de treaba lui). Iar superiorul direct dacă e isteric, absurd, incorect, motivat doar să facă pe plac celor de deasupra fără să țină cont de echipă … ei bine ăsta e motiv clar de demisie (şi a şi fost până acum), poți să mă-mbraci în bani, tot nu stau.
NOU
Sunt inginer si ma motiveaza la job cand vad Ca functioneaza ce am proiectat.
NOU
Si eu sint inginer si m-a motivat multi ani sa stiu ca ceea ce construiesc eu o sa dureze mault mai mult decit mine. Dar vine un timp cind prioritara va fi persoana ta/familia si atunci cauti sa faci ceva care sa iti aduca suficient de multi bani, putin stres si cit mai mult timp liber. Greu de gasit asa ceva daca esti angajatul altcuiva, asa ca trebuie sa te gindesti sa devii tu angajator.
NOU
@mircea: aici te contrazic, eu n-am muncit mai mult in toata viata, decat atunci cand aveam firma mea. Stiind ca la sfarsitu’ lunii ai doar ceea ce ai produs, te motiveaza, da’ uneori te cam impinge in directii extreme, catre care n-ar fi bine sa te indrepti asa, cu-una-cu-doua.
Bine, probabil depinde si la ce varsta ti se intampla, depinde si de situatia familiala, eh… sa zicem ca dupa patrujdeani prioritatile se mai schimba 🙂
PS: nu-s inginer, da’ am aceeași asemănare cu cainii pe care o are orice inginer care se respecta: privirea inteligenta si imposibilitea de a de a ma exprima in cuvinte.
NOU
@mircea, din pacate in domeniul in care lucrez, e practic Imposibil sa fac ceva pe cont propriu. Din fericire, jobul actual e chiar OK pe partea work-family balance.
NOU
Echipa sa fie cat mai OK, oameni deschisi si care colaboreaza OK, nu frustrati si cu atitudine de zei. Sisteme cat mai putin complexe/dependente de altele si care sunt bine puse la punct si informatii/proceduri organizate bine. Lucrez in IT
NOU
Ma motiveaza ca firma e aproape de casa, doar 10-15 minute pierdute pe drum, ca am multe alte beneficii pe langa salariu (cum ar fi sa calatoresc o data sau de doua ori pe an prin toata lumea pe banii firmei), am 28 de zile concediu platite pe an exceptand sarbatorile legale, vinerea programul este pana la 14 …. si NU sunt bugetar 🙂
NOU
Construcții.
Motivat de felul muncii (nu sunt 2 proiecte identice) și de bani. Au fost suficienți încă din prima lună, long time ago.
NOU
Vezi comentariul meu de mai sus. Nu sta pe santier decit pina pe la 40+ ani!
NOU
Banii bre. Viata e ce faci in afara muncii, ca nu toti putem fi prezentatori la top gear.
Si vad ca femeile zic ca banii nu conteaza. Este ca nu prea va platiti iesirile fetelor?
NOU
Ba eu chiar mi le-am plătit dintotdeauna. Şi ieşiri, şi haine, şi machiaje, şi pantofi.
Dar decât ieşiri şi stres constant la job, renunț la ieşiri. 😉 Asta aşa doar ca exemplu ptr că desigur că ideal ar fi să fie şi ceva bani acolo.
NOU
La început au fost banii. Apoi intervin oportunitățile, faptul ca poți dirija tu căruță. Apoi te întrebi de ce nu te retragi,, pt ca ar fi monoton sa stau doar acasă și sa trandavesc.. Asa ca mai bine la job, cunoști oameni, calatoresti,familia o pot plimba liniștea fără stres fără sa ma gândesc la final de luna dacă mai am ceva bani în cont.
NOU
In ordinea importantei: banii, activitatea, colectivul, beneficiile suplimentare, programul (domeniul juridic)
NOU
Sunt deacord cu anatati: colegii si superiorul /superiorii, dar asta se aplica numai dupa ce ai o anumita stabilitate financiara si o varsta la care sa-ti poti baga picioarele, asta implicand si copii pe picioarele lor, etc.
Din ce am mai scris pe aici ai putut lesne sa deduci ca 1 -am trecut prin faza in care ma motivau banii; 2- am trecut prin faza in care eu eram “patronul” cu ghilimele intentionate pentru ca n-am muncit atat nici de atunci nici pana atunci si 3 -sunt in faza in care sunt fericitul angajat la stat (unde chiar se sta) si incasez o suma frumusica pentru a nu face aproape nimic, asta fiind si explicatia faptului ca sunt deacord cu anatati pana la un punct,
Dar asta e opinia unuia de 50+ …
NOU
Ba, primul impuls a fost sa-ti zic sa te duci in pula mea! Gindindu-ma mai bine, monser esti de admirat! Si pentru ca ai reusit sa te aranjezi, si pentru franchete. Chapeau!
NOU
Lucrez in sistemul bancar, operatiuni nu vanzari si salariile in zona cel putin, nu sunt mari deloc, clar ma motiveaza un venit cat mai consistent care sa acopere nevoile de baza si ceva pe langa, e ok sa fie o echipa in care sa te simti relaxat, si ar mai fi timpul liber dar aici intram in zona crepusculara…
NOU
Lucrez in cercetare la o universitate. Clar castig mai putin decat daca as merge in sectorul privat, deci banii nu sunt singura motivatie. Ma motiveaza munca in sine, cautatul problemei/intrebarii, procesul prin care stabilesti cum sa raspunzi (ce masori, cum masori, exista echipemente, cum fuctioneaza, cine mai are experienta etc.), colaborarea cu alti colegi intr-o grupa destul de mica cu ierarhie aproape inexistenta, faptul ca inveti ceva nou in fiecare zi si programul destul de flexibil, conteaza mai mult ce produci, nu cate ore esti prezent.
NOU
Eu si joburile.
Pe mine nu ma motiveaza banii pentru ca niciodata nu am trait din salariu. A nu se intelge, ca primul meu sef, ca asta inseamna ca nu vreau sa fiu platit pentru munca pe care o fac. Salariul nu e in discutie… eu imi merit banii muncesc dedicat si implicat.
Avand in vedere ca eu imi castig banii singur de pe la 18 ani de cand am intrat la medicina nu m-am bazat pe salarii. Asta nu inseamna ca nu am lucrat angajat.. chiar mai multi ani.
La primul job imi placea ce faceam dar aveam un sef dobitoc care se credea foarte smecher pe a face economii. Bani in plic, nu mai facem revizii la.masini asa de des, mai taiem de aici si de acolo ca motive… bonusurile oricum erau in urma cu 4 luni ca in cazul in care iti dai demisia sa ramai cu o mare gaura in buget.
Atunci am aflat ca pe langa bani ma mai intereseaza si cinstea si corectitudinea si colectivul.
Al doilea job angajat, in it… sef super corect intotdeauna la timp, banii la fel ok pentru ce faceam, programul misto… cafea, apa, sucuri, fructe, delegatii misto, tot ce vrei… dar am plecat ca nu avea nici o legatura cu medicina.
Asa am aflat ca mai conteaza sa faci si ce-ti place pe langa bani, cinste, colectiv.
Al 3 lea job a fost cel mai misto, it/medical related, colectiv super, corectitudine tot ce vrei. Firma a ajuns a apogeul ei ca rezultate financiare vanzari etc. Si seful in betia succesului a adus o persoana care intr-un an a facut sa plece din firma toti oamenii buni: aia vechi si aia performanti cu demisii si cu bagat si scos in persoana respectiva. Am fost si eu intre ei… persoana respectiva e inca acolo oamenii tot pleaca de langa ea si cei angajati de ea si are tot felul felul de scuze si pretexte.
La fiecare job am fost pe pozitia mea cel mai bun, cat timp am lucrat, ca performanta.
Acum sunt doar medic si mai fac consultanta pe langa, ma rog, si autor de succes :))
www.humanhealth.ro
NOU
să nu am de-a face cu idioți zi de zi. de aia sunt sărac.
NOU
Foarte greu in ziua de azi, din pacate ne lovim de ei la tot pasul
NOU
🙁 Justin, cum reziști?
NOU
Eu strang bani pentru implant de par.
NOU
Hai in Istanbul!
NOU
Pana la actualul loc de munca eram motivat de bani. Aici, de juma de an, la actualul loc, am prieteni, nu colegi, ba chiar ii consider familie pe unii dintre ei. Si n-as pleca de la ei pentru un salar mai mare niciodata.
Iar asta ma motiveaza sa muncesc mult si cu placere.
NOU
la primul job (18 ani) m-a motivat 100% dorinta de a invata cat mai multe (firma de PR si comunicare). am lucrat in weekenduri, 14-16 ore/zi (maximum a fost 48 de ore fara somn, ca sa inauguram un Mall din Constanta). am fost in miezul noptii prin tipografii sa dau BT pe diverse matrite si sa verific culorile speciale Pantone de pe logo-ul clientului (pentru cunoscatori). m-a motivat intreaga industrie si faptul ca niciodata nu ma plictiseam, nu faceam acelasi lucru de doua ori.
la al doilea job m-a motivat strict aspectul financiar, deoarece a venit criza si am fost nevoita sa ma mut de la mica firma la o banca din top 3; nu am mai lucrat in PR si comunicare, am facut altceva (achizitii) si a trebuit sa invat de la zero.
la actualul job ma motiveaza cultura, mediul, colectivul, flexibilitatea, timpul liber, autonomia rolului. e foarte misto mediul in care lucrez si mi-a luat 9 ani si doua joburi ca sa ajung aici. nu ma vad pensionandu-ma din aceasta profesie (achizitii IT), insa vreo 5 ani tot mai stau 🙂
NOU
Esti o fraiera, stii? Inaugurare mol, 48 ore fara somn, fix pix! Ai statuie in fata molului? Nu? Esti fraiera!
NOU
Mircea ești un fraier. Dacă nici la 18 ani nu îți permiți sa nu dormi 48 de ore pentru a face ceva ce îți face placere, atunci când? La 50?
NOU
Livero: la 18 ani si eu eram la fel de fraier ca domnisoara. Asta imi da dreptul sa ii spun ca e fraiera. Daca e desteapta, invata din greselile altora…
NOU
la care din deschiderile de malluri ai lucrat, la tom sau celalalt, de mai jos?
NOU
@mircea; cu mintea de acum, da, am fost fraiera. cu mintea de atunci, no freaking way. am vrut sa subliniez faptul ca imi placea atat de mult ce faceam, incat nu conta nici sanatatea mea.
@cetin: ala de pe lapusneanu, cel cu parcul, cel cu scandalul.
NOU
Banii boss. Banii au fost si vor ramane numaru unu. Dupa vin “colectiv”, “atmosfera” si alte cacaturi. Dar banu e numarul unu.
Problema e ca “banii” nu se rezuma numa la salariul lunar +/- bonusuri. Degeaba imi dai 1000e in plus, acum, pentru o munca de imi aduce 0 experienta. Raman blocat in locul ala de munca si, practic, pierd bani din viitor.
La fel, faci banu acum, dar daca banu ala se termina in divort…dintr-o data se injumatateste. La fel cu boli si alte cacaturi.
De la un nivel in sus “bani” inseamna cresteri mari. Daca la 24 de ani plecam pentru 300 de euro de nici macar nu ma vedeai, acum la 300 de euro ne mai gandim. As pleca si acum, dar intai ne gandim 😀
NOU
de aia am zis ca nu vreau raspunsuri de la IT-isti. toti it-istii pe care ii stiu, TOTI, sunt ahtiati dupa bani
NOU
@Arhi: “We’re not doing this just for money…We’re doing it for a shitload of money!!!”
NOU
eu nu as fi ahtiat dupa bani. Dar stii cat costa o bicla buna? Iar aia de la bar nu prea cer altceva pentru bere.
Amuzant e ca in momentul in care m-am mutat pe programare am facut-o pentru ca eram mic si prost (norocos, dar prost) si voiam sa fac ceva ce imi place. Aveam un loc simpatic la banca dar m-am mutat la programare. Ca atare, in nici juma de an am pierdut vreo 30% din salariu. Aia in banca aveau 13mil io 8. Plecand de la 6.
Dar, in ultimul timp este evident ca multi dintre cei care se muta pe IT o fac pentru bani si timp. Asta e important, noi avem si bani si timpul necesar sa ii cheltuim
NOU
esti ahtiat dupa bani. nu am zis ca e ceva rau, ci ca e irelevant pentru intrebarea mea.
NOU
Una e sa iti placa IT-ul cu adevarat alta e sa intri in IT “pentru ca se fac bani”. Parerea mea personala (da IT-st) e ca banii conteaza pana in momentul in care iti satisfaci nevoile primare (chirie/rata, un concediu, familia ok, iesiri plimbari). Dupa aia, mai putin si poti sa faci ce iti place sau ce crezi ca ti s-ar potrivi.
NOU
Nu stiu daca sunt mai ahtiati dupa bani sau doar mai expusi pietei internationale de munca. Cand ai colegi care se duc in x- locuri si isi permit nu stiu ce masini sau afli ca iau de 2-3-4-x ori mai mult decat tine, parca vrei si tu la fel. Si tu esti om, poate esti mai bun decat strainul, poti lucra de oriunde, ce conteaza ca scrie la domiciliu Romania, USA sau Franta?
NOU
Lucrez in industrie.
Banii ma motiveaza sa ma dau jos din pat dimineata. Atat.
Am nevoie de ei pentru plata facturilor si mi-ar prinde bine sa fie mai multi, dar… nu lucrez pentru bani.
Ma motiveaza provocarile de la munca. Multe dintre ele inseamna oamenii, de fapt.
Ma motiveaza sa ajut oamenii si, uneori, sa mi se recunoasca valoarea.
Ma motiveaza oamenii care isi fac bine treaba si care au caracter.
NOU
Ma motiveaza provocarile de la munca. Multe dintre ele inseamna oamenii, de fapt.
Ma motiveaza sa ajut oamenii si, uneori, sa mi se recunoasca valoarea.
Ma motiveaza oamenii care isi fac bine treaba si care au caracter.
Marian Godina?
NOU
Nu, Mircea.
Nu sunt Godina, nu am nici lama nici FB 🙂
NOU
lucrez în învățământ, ăla de sus și mai am o mică practică privată. fiind relativ sărac de-a lungul copilăriei și primei părți a tinereții (nu că n-aveam ce mânca, dar dincolo de setul de haine elementare și lucrurile relativ necesare pentru școala, nu prea aveam altceva, doar TV-ul și revistele, mai apoi cărțile) pot să spun că am interiorizat ideea de a nu avea, frustrarea și uneori limitările dureroase. de aceea cred că cel mai important lucru sunt banii – dar e valabil doar daca ai trecut printr-o experienta similara. însă e ciudat că în pofida acestui fapt m-am orientat și cu studiile și cu munca strict în domenii care-mi plăceau si care-mi ofereau o relativă libertate. însă până ce nu am început să câștig un minim decent a fost frustrant și imi blestemam zilele că am ales “să fac ce-mi place” si ma gandeam cum de am fost atat de cretin si naiv. abia acum, după 35 + încep să apară semnele unui trai oarecum bun, dar a fost al naibii de greu. in invatamant insa e extraordinar sa comunici si sa dezbati idei, sa vezi impactul unor cursuri asupra studenților. asta în sine e o motivație extrem de puternică. dar pălește toată pasiunea în momentul în care munca nu-ți asigură și decența existențială minimă.
NOU
dacă salariul acoperă nevoile de bază cu un mic plus (apropos, consider concediul, a avea bani pt câteva zile de concediu, chiar și low buget, o nevoie de bază; ca și nevoia de minime economii, că-ți crapă o țeavă, moare mașina de spălat sau ceva; abonament/asigurare medicală intră la chestiile financiare) sunt acoperite (@Puiu, îmi plătesc singură toate ieșirile și vancanțele) atunci mă motivează respectul, atât din partea colegilor, cât și a superiorilor, atât pt mine, cât și pentru munca mea. nu chestii de genul ”oricine poate să facă ce faci tu”, dar sunt sunată în concediu pt informații și pe site-urile de joburi, job-ul în cauză presupune studii, experiență și anumite cunoștințe. respect și recunoaștere profesională (aici să vină și cu vreun bonus la pachet, că rata n-o plătesc cu daune).
colegi ok, care să fie dispuși să ofere ajutor, fără bârfe și mâncătorie, un șef neisteric, corect și ce mai zice @Anatati mai sus.
un program uman (am fost la un interviu pt un post la care programul era 8-18), puțină flexibilitate la mici întârzieri rare pt rezolvarea unor probleme personale.
nu m-ar deranja nici câteva zile de concediu plătit pe lângă minimul prevăzut de codul muncii și o situare ușor accesibilă cu mijloacele de transort în comun (din punctul meu de vedere degeaba e aproape de casă ca nr de km, pt că nu am mașină și dacă trebuie să schimb 2 metrouri și 3 autobuze…). juma’ de oră de mers pe jos (pt mine) e absolut decent, chiar dacă nu e lejer accesibil cu mijloacele de transport în comun.
NOU
Nu banii. Salariul e salariu si eu am uitat oricum toate maririle dupa vreo 2-3 luni.
Poate mie mi-e usor sa zic asta, fiind un salariu decent. Pe cineva care traieste la limita de jos, cu siguranta il va motiva 100 de lei in plus.
Ma motiveaza recunostinta celorlati. Si un simplu multumesc imi face ziua mai frumoasa, mai ales cand vine de la unul din oamenii mei si nu neaparat de la sefi.
Daca ii mai pui si o panglica si un zorzon, e in scris si cu lume multa in Cc, pai atunci am moral si motivatie sa trag cat de tare pot.
NOU
Corporație, dep. financiar.
În primii ani au fost banii (de fapt pachet salarial: tot brutul pe carte de muncă, salariu plătit fără întârziere, zile de concediu legal, asigurare medicală extinsă pentru toată familia, diverse alte beneficii; asta ca să vă dați seama că am venit dintr-un mediu unde lipseau aceste condiții de bază) și oportunități reale de creștere, promovare fără pile / discriminare.
Acum apreciez programul relativ flexibil, autoritatea profesională (sunt lăsat să lucrez mult individual + ofer consultanță superiorilor, propunerile mele sunt mereu ascultate + am drept de veto pe anumite subiecte, sunt expert pe nișa mea + am liber la diverse inițiative personale în cadrul departamentului), respectul celor din jur (șef, colegi, contacte externe), recunoașterea meritelor. Cu siguranță aș dori un pachet de beneficii mai bun, dar nu aș renunța la totul doar pentru bani mai mulți.
Pe viitor probabil voi avea nevoie de alte motoare de motivare: participare ca % din business, afirmare ca leader, creșterea autorității și urcarea pe scara ierarhică. Dar momentan mă dedic mai mult familiei în extindere, jobul fiind pe planul 2.
NOU
Acum apreciez programul relativ flexibil, autoritatea profesională (sunt lăsat să lucrez mult individual + ofer consultanță superiorilor, propunerile mele sunt mereu ascultate + am drept de veto pe anumite subiecte, sunt expert pe nișa mea + am liber la diverse inițiative personale în cadrul departamentului), respectul celor din jur (șef, colegi, contacte externe), recunoașterea meritelor. Cu siguranță aș dori un pachet de beneficii mai bun, dar nu aș renunța la totul doar pentru bani mai mulți.
Tu esti ala care inca n-ai plecat de la lucru cind vine dimineata femeia de servici ca sa faca curatenie in birouri?
NOU
Până la finalul lui 2018 am lucrat pe șantier, implantam linii automate de producție. Bani erau buni, dar și muncă foarte multă și fără pauză. M-am săturat și am plecat din domeniu.
M-am băgat la birou: liniște, 8 ore, curat, luni-vineri. Banii îs oleacă peste mediul pe economie, dar sunt la 2 minute de mers cu mașina. Problema mare e că la birou stau pe loc.
Nu mișc, intru într-un automatism tembel, care mă omoară cu zile.
O să revin pe automatizări industriale din 2020. M-am băgat la școală iar, ca o investiție în mine și pentru viitor.
Ideea e de a avea diversitate, provocări, ceva plimbări să văd locuri, să fiu turist cu munca, să învăț mereu chestii noi și să nu semene una cu alta.
NOU
Eu sunt navigator, nu stiu unde ma situez. Cred ca la freelancer…
La nivelul pozitiei actuale, castig undeva la 3800$/ lună ambarcată(o fi mult, o fi putin, nu stiu. Pentru mine e suficient de motivant incat sa continui). Cred ca asta ma motivează plus faptul ca am concediu 4-5 luni pe an.
Ca minusuri, faptul ca esti plecat, departe de casa, familie etc.
NOU
Eu daca stau acasă nu știu ce să fac și o ard aiurea. De vreo 2 luni lucrez 4 zile pe săptămână că am prea multe zile de concediu neluate și vinerea mi se pare că pierd timpul degeaba. Deci practic job îl mă ține ocupat să nu îmi beau ficatul
NOU
Gata cu galetile de bere zilnice?
NOU
un exercitiu simplu pentru a afla daca te minti singur in fiecare zi.
intrebarea 1 – sunt banii singurul lucuru care te motiveaza sa lucrezi in domeniul tau?
daca raspunsul e nu, raspunde la a doua intrebare.
intrebarea 2 – ai mai face acelasi lucru daca ai avea 100 de milioane de euro si n-ar mai trebui sa muncesti niciodata?
daca raspunsul e din nou nu, inseamna ca raspunsul de la prima intrebare e fals.
NOU
ete pula. Dar fix tipul de dilema tip “ete pula”.
Fix asta as vrea sa fac cu 100mil. Sa vin pana la munca. Zi de zi…
NOU
You must be fun at parties…
NOU
@exile: nu si probabil da.
Confirm cand ajung la 100 mil.
NOU
Eu? Sunt super amuzant la petreceri. Dar, exemplul tau e ok, numa ca trebuie o suma mai mica. Un 2-500mii. O suma care sa iti permita sa te duci sa muncesti oriunde vrea penisu tau, indiferent de salariul pe care il ai.
asa, 100mil este o suma care te scoate de tot din lumea ta.
NOU
dar 1 milion ce-ar avea ?
Ati sarit cam repede la 100
NOU
@animaloo
tu n-ai mai schimba cabluri zi de zi, dar un ins care lucreaza, de exemplu, in cercetare si care e pe cale sau crede ca e pe cale sa faca o mare descoperire, ar lucra in continuare – chiar daca ar avea 100 de milioane in cont.
NOU
Ca ai 1 mi-l sau 100 mil euro sau dolari tot trebuie sa muncești, altfel în 10 ani dacă ai norucul se duc naibii. Banii sunt făcuți sa circule, iar cei veniți ușor sau munciți se duc la fel de repede din momentul în care decizi sa nu mai muncești. Deci faptul ca ai sau nu 100mil nu te scutește de la a mai munci,, chiar dacă nu fizic,,
NOU
singuru cablu pe care il schimb e ala care imi incarca telefonu. Asta asa, ca chestie.
la 100 de milioane ar schimba cabinetul. Sau metodele de lucru. Sau si-ar face singur laboratorul. La 1 milion nu, la un milion abia iti schimbi masina, iti platesti casa si ai bani sa faci vacante. Intelegi diferenta sau nu intelegi numerele prea mari?
Evident, exista oameni destul de atipici psihic pentru care 1 mil sau 100 sunt la fel
NOU
Copywriter, freelance in ultimii 10 ani. Banii sunt bineinteles importanti, dar si mai important este ca nu am mai avut colegi de munca in ultimul deceniu. Dupa cum spune Zoso mai sus, lipsa idiotilor in imediata mea apropiere bate orice.
NOU
Munca este pt furnici si sclavi. Trebuie sa fi nenormal sa vrei sa muncesti deci cine o face, o face de nevoie, nu ne mai pierdeti timpul cu prostiile de genul ” de ce muncim” ca stim toti de ce, de prostii, avem o societate nu prea mult deasupra coloniilor de furnici. Cine nu este de acord cu mine este politician ca astia te mint in fata fara rusine. Muncim ca sintem boi, deaia.
NOU
Prima data au fost banii cand am schimbat jobul.
Acum, chiar daca as castiga mai bine in alta parte, imi place mai mult sa stiu ca pot pleca oricand de la job daca am o problema de rezolvat, ca am o echipa misto in spate, ca am clienti misto. Ar fi si mai misto daca as putea lucra mai mult de acasa dar nu se stie ce imi rezerva viitorul.
NOU
Tocmai mi-am dat seama dupa o schimbare de job ca nu, banii nu sunt totul si nu ei ma motiveaza. Mai importanti sunt colegii, seful, sa rezonezi cu echipa.
Iar ca idee, schimbarea nu am facut-o din start pentru bani (eram oricum peste plafonul de nevoi zilnice), ci pentru a invata lucruri noi. Iar acum imi vine sa-mi bag picioarele in pornirile mele studioase si sa ma intorc la colegii mei cei de treaba.
E ca atunci cand te duci la amanta ca te-ai cam saturat zi de zi de aceeasi nevasta si vrei sa vezi lucruri noi. Si-ti dai seama ce prost ai fost, ca femeile toate au tot o gaura doar ca mai multe pasarici.
NOU
in primul rand banii. pana la urma cine nu ar vrea sa soarba cocktailuri si sa comenteze pe bloguri in alea 8? ore cand trebuie sa “dea cu sapa”? dar atunci cand banii sunt macar la un minim acceptabil imi apar alte chestii… cum ar fi faptul ca apuc sa fac niste treburi la care oameni mai inteligenti si evident mai bine pregatiti ca mine se uita crucis “noi nu am fi stiut sa facem chestia asta”.eh, scoli diferite, joburi diferite dar…. au nevoie de mine si cei cativa dinaintea mea s-au impiedicat in chestii marunte. iar vorba aia a aluia mai mare din firma “stai tu aici pana termina astia, te rog” urmata luna urmatoare de o marire sensibila a fost… well, satisfactie.
evident exista si reversul medaliei… acum 3 zile am comis o duda destul de usturatoare. n-am gresit decat faptul ca nu m-am uitat si pe alt plan in conditiile in care era “UUURRRGEEEENNTTTT!!!!!!!!!” si am busit o cifra. juma’ de zi intarziere si niscai puli si amenintari cu bataia de la un coleg mult mai bine platit decat ii permite intelectul. la puli n-am comentat ca le cam meritam iar la bataie am tacut… dar ramane intre noi care ajunge la politie si care la spital in caz ca se repeta….
NOU
Vezi ca nimeni nu e de neinlocuit!
NOU
@mircea, evident… dar au incercat deja… n-a prea functionat 🙂
NOU
Eu sunt motivat de șefi care nu au dreptate mereu, by default. Sunt motivat de șefi pe care nu-i simt suflându-mi în ceafă. Sunt motivat de șefi care pun preț pe realizările mele lunare și nu pe faptul că azi am ajuns la 9,30 la birou. Eu sunt motivat de șefi…
După aia și de bani, firește.
NOU
In ordinea dupa tricou:
– Banii, care-mi permit sa nu le zic niciodata copiilor “nu-ti cumpar acum, poate la salariu” .
– Faptul ca muncesc de acasa – e bine sa te trezesti cand vrei, sa iesi cu laptopu’ in gradina si sa incepi lucru.
– Ideea ca ceea ce fac e important, ca solutiile mele sunt aplicate la nivel de continent (de pacatu’ mandriei n-am sa scap niciodata).
– Colegii (pe care-i vad o data pe saptamana) – toti deosebit de inteligenti si plini de umor.
NOU
(Lucrez in IT, te rog sa nu iei comentariul urmator ca lauda ci ca o explicatie a felului in care gandesc si a modului cum aleg jobul)
Din punctul meu de vedere, pentru mine, jobul e doar un mijloc de a imi atinge planurile facute impreuna cu familia mea. Eu nu imi mut familia pentru job, gasesc job unde vrea familia sa stea. Pentru mine, familia e cea mai importanta, au fost alaturi de mine tot timpul, peste tot, pentru ei sunt aici si pentru mine ma intereseaza ca lor sa le fie bine. Asta nu inseamna ca voi accepta sa fiu carpa la munca doar ca sa stiu ca ei sunt ok. Daca sotia doreste sa inceapa o anumita scoala, sa se mute intr-o anumita tara, zona, insula, voi avea grija sa se indeplineasca acest lucru si sa fac in asa fel incat sa obtin cel mai bun job din acea zona. Pentru mine, la un job, important este cat timp imi mananca, cat efort depun, cum plec acasa cu caputzul si la ce ora plec acasa sa ajung cat mai repede la familie. Asa aleg angajatorul. Strict salariul oferit de firma respectiva, eu consider ca e doar o cifra, drept urmare am venit aici pe 10% mai putin. Ca iei 4500 sau 4900 inseamna fix pix. Exact cum te-as intreba daca preferi sa iti dau 5000 de euro pe luna sa-i faci reclama lui Gabi sarma-n cur sau iti dau 4500 de euro daca scrii despre asociatia Datuieste Viata sau Casa Hospice. Cand stii ca poti obtine oricand un job, esti tu in pozitia de a alege. Un salariu de 5000 plecand la 8 dimineata si ajungand acasa la 10 noaptea, e mai prost decat 4500 plecand la 9 si ajungand la 5:30. Oricand am suplimentat cu alte venituri, n-am stat niciodata doar in ce a adus jobul. Mi se rupe pula daca imi iau ultimul model de iphone sau daca sorb sau nu cocktail, daca nu stau cu ei. La fel si pozitia, am venit pe o pozitie mai mica. Nu ma intereseaza ca sunt portar sau director. Iubesc foarte mult oamenii indiferent ce job fac si ce rol au in companie, nu pup in cur, am o problema cu muistii, mai ales aia agresivi, dar asta e alta discutie.
Insa, as fi ipocrit sa zic ca banii nu conteaza pentru mine deloc. Eu imi rup din timpul familiei sa muncesc pentru tine, iti voi produce tot timpul mai multi bani si voi avea grija ca lucrurile sa iasa bine, de multe ori facand chestii in plus decat altul de pe pozitia mea, dar, nu-ti muncesc pe coji de seminte daca tu faci profit din asta. Pentru ca, de banii aia, pot sta acasa facand ceva part time si de restul timpului sal petrec alaturi de familie. Sigur, discutia se schimba cand e vorba de voluntariat pentru cauze speciale, de exemplu copii din orfelinat sau in stadiu terminal, pentru ca, atunci, timpul meu oferit e mai important decat suma.
La actualul job, imi place foarte mult cultura. Oamenii sunt relaxati, colegii considerea intreaga firma ca fiind parte dintr-o familie, de fapt asa se si traduce. Insa, nu astept nicaieri ca sa gasesc echipa perfecta, de asta, cat de relaxata e wchipa e mai putin important.. De felul meu, sunt foarte bagator in seama, astfel incat, oricat ai fi de acru, gasim o metoda sa ne intelegem pana la urma si sa ne simtim bine, cat timp e doar bariera asta de comunicare/socializare. Binenteles, daca esti un muist sub orice critica si mai ales daca esti seful mei direct, vom avea o problema pe termen lung,dar nu sunt cel care-ai da demisia din cauza ta, voi avea grija ca tu sa pleci primul, mai ales daca atitudinea ta e o problema pentru intreaga firma.
Apoi, restul, beneficii, discount, bilete de avion gratis au importanta foarte mica. Insa, obligatoriu e ca asigurarea medicala sa fie ok, dar asta e standard peste tot.
Din pacate, jobul meu e nesemnificativ, nu se compara cu cel al unui medic, al unui pompier, politiist, personal smurd sau al unui profesor, nu salvez vieti sau sa educ oameni, sa obtin si o altfel de satisfactie sa simt ca am lasat ceva in urma sau am avut un impact foarte important.
NOU
“as fi ipocrit sa zic ca banii nu conteaza pentru mine deloc”
Păi omul n-a întrebat dacă nu contează. Că e și evident că o să conteze. Știi tu, păpică, căldură, chestii esențiale, sunt pe bani 🙂
De aici până să inventezi un curs de schimb între orice faci și $ e cale lungă.
NOU
doamne, cat de penibil.
NOU
Domnu’ Arhi, un sfat de om intelept cum esti dumitale caut si eu. Daca sunt motivat doar de bani trebuie sa-mi caut altceva?
NOU
deloc, eu caut doar argumentele celor care nu sunt motivati doar de bani
NOU
toată lumea muncește pe bani, dar visul oricui cred că ar fi ca munca pe care o face să-l poată dezvolta ca om și să-i ofere șansă de evoluare!
Și, bineînțeles, cred că toți își mai doresc și să nu fie prea obositoare munca pe care o fac, să nu aibă parte de atmosferă neplăcută și lipsa chestiilor negative care pot apărea și, de cele mai multe ori, apar!
dar na, doar generalizez și eu
NOU
Să-i stric cele 100 de procente ale lui Cetin. Eu sunt IT-ist şi nu-s ahtiat după bani. Mă motivează faptul că am făcut şi încă mai fac ceva cu mânuțele şi cu creierul, ceva care e folosit şi apreciat de nume mari din industrie. Sau, oricum, de departamentele tehnice de acolo.
NOU
“pe care ii cunosc”
NOU
Ah, am simțit o generalizare prin faptul că ai precizat că nu vrei neapărat păreri din IT. Asta cumva mi-a sunat a ”știu o groază din IT ca să-mi formez deja o părere”.
NOU
” Mă motivează faptul că am făcut şi încă mai fac ceva cu mânuțele şi cu creierul” – si mai iau si niste bani pe asta, dar asta nu ma motiveaza.
Vezi, e putin ipocrit. Lucram intr-un domeniu in care stim sigur ca o sa castigam bani decenti spre foarte buni, depinde de noroc. Deci, logic ca nu ne motiveaza banii 😀
NOU
@animaloo, nu e ipocrit, am scris și mai sus, e absurd să spui că nu te interesează (și) banii. Dar motivația e cu totul altceva. Pot să dau exemplul meu. Eu sunt în postura să muncesc cam 4-5 ore pe zi și restul mi le petrec cu familia, pentru că așa vreau eu. Dacă aș munci restul de 4 ore (și crede-mă că trage ”șeful” de mine), aș câștiga dublu, grosier vorbind mi-aș permite probabil să-mi iau o mașină decentă nouă în fiecare an. Nu o fac, pentru că nu mă motivează banii. Dacă aș avea banii pe o tavă, tocmai că aș munci orele pe care le fac acum la chestii cu adevărat personale.
Plus, știam că o să fac asta din 1993 de la primul HC, nu cred că se știa de atunci că o să se câștige bine spre foarte bine din programare.
NOU
In cazul meu particular e important colectivul cu care lucrez. Alt lucru e nava ( vechime construcție echipamente etc.). Acestea au o pondere în decizia de a lucra sau nu pentru o companie alaturi, desigur, de bani.
NOU
Deși nu lucrez in IT( dar job-ul e și IT related) ma motivează tot banii. La orice job caut sa învăț orice e nou, orice îmi aduce plus valoare că sa mă pot dezvolta și să câștig bani mai multi. Apoi vin chestii de colectiv, atmosfera, program.
Doar când ajungi la un salariu decent spre mare poți să zici că te motiveaza alte lucruri. Iar la salariul ăla ajungi când ești foarte bun în aria ta. Pentru mine motivația de a câștiga mai mulți bani vine la pachet cu motivația de a mă dezvolta și a fi bun pe domeniul meu
NOU
Plm, in cazu de fata progeniturile care tre sa le cresc? Inainte de, drogurile si bautura?
NOU
Mă motivează să știu că ce-am făcut la muncă face viața unor oameni mai ușoară.
Normal că și banii contează, dar mai puțin decât motivul de mai sus.
NOU
Bani, multi bani pt care muncesc de sparg.
Imi place sa vad ca “iese” ceva din ideile mele.
Sa fiu laudata de manager, apreciata de colegi, sa mi se hraneasca mandria. Vanitoasa, asta sunt!
Cu toate acestea, oricati bani as primi, nu pot sa raportez unuia mai prost ca mine. Ma usuc, imi creeaza o stare interioara de cacat, se vede pe fata mea => conflict. D’asta o sa incep sa caut altceva dupa ce termin concediuld e maternitate.
Mi-e dor de zilele “pline”, dar mai important e sa fiu langa copil la inceputul lui in viata.
Pfoa, ce dor imi e de munca!
NOU
Craci si fuste scurte
NOU
Și multă ipsațiune, bănuiesc.
NOU
esti crudã:)))
NOU
Motivația cu banii durează max 3 luni. După trebuie sa fie altceva. Am norocul sa-mi placa foarte mult ceea ce fac. Ma motivează si sa-mi fie recunoscute meritele profesionale, sa am voie să “Ma joc” la munca, sa-mi dovedesc ca alegerile mele sunt mai bune decat ale unora cotati ca lideri in branșă, si asa cum spun si celor pe care îi angajez: cu noi nu vei ajunge niciodată să te plictisești (profesional). Recunoașterea se traduce si in bani din cand in cand dar cred ca e prea scump sa ma plătească cineva sa fac ceva ce nu-mi place.
NOU
Nu am cum sa-ti spun public unde lucrez si unde am lucrat.
Dar pot sa spun ce m-a motivat si ce ma motiveaza altceva decat salariul si actiunile la firma la care prestez.
1. Program flexibil. Stiu, asta de regula se traduce prin sclavie 24×7. Dar nu e chiar asa: negociat de la inceput cum ca sedintele de la ora x+ se vor intampla de acasa si nu mai tarziu de ora y. Take it or leave it!
2. Colegii si/sau echipa. Un pic de flexibilitate si acceptare a faptului ca nu poti lucra ok chiar cu oricine. Uneori nu ii poti da afara, uneori nu poti sa eviti feedback negativ de la o anumita persoana. In anumite firme e acceptabil.
3, E ok sa o dai de pereti! Atata timp cat nu f..i o firma, greselile sunt acceptabile! Si sunt firme care sunt dispuse sa discute asta! Am pus pe burta multe in toata cariera mea. Unele grele! Nu a fost niciodata vorba de intentie. Chiar si in faza de interviu unele firme sunt dispuse sa impartaseasca politicile in sensul asta! Nu se aplica deloc daca alegi sa lucezi la banci/auditing/crap si astepti ca ei sa accepte vreo greseala. Aia sunt mereu perfecti! Doar ca spala bani din droguri! Aka: nu te va face fericit vreun spalator de cadavre! Dar te va face bogat!
4. Seful! Daca pute, chiar si un pic, NU! Si tot va fi de supt la un moment dat…dar un prost nu merita si e de fugit! Dar cand merita, e probabil cel mai important punct!
Si inainte de toate: daca personal ai ce vinde, iti poti negocia conditii decente. Daca nu…well….
NOU
SW Engineer / tech lead, banii sunt necesari ca cu ei cumperi mancare si haine si rata la casa, dar nu asta ma motiveaza – atat ca lipsa lor m-ar speria. Ma motiveaza ca fac ce-mi place, munca pentru mine e placuta si interesanta cel putin 70% din timp. Cu alte cuvinte daca banii nu ar mai fi o chestie, gen castig la loto vreo 10 milioane (chiar daca nu joc) tot as face ce fac acum. Sau mi-ar lipsi daca m-ar pune nevasta sa stau acasa sa numaram banii.
Si din ce am vazut banii motiveaza pe termen scurt, o marire semnificativa sau un bonus gras au efect maxim o saptamana, dupa aia revi la ritmul initial.
Si ma mai motiveaza cand cineva zice ca nu se poate 🙂
NOU
La job ar trebui sa te motiveze perspectiva că intr-o zi nu te vei mai duce la job. Daca perspectiva asta nu e nici măcar în zare, cursa de șoareci nu se va sfârși niciodată.
NOU
Asa cum spun si altii: trecând de câștigul banilor satisfacția nu vine “mergând la job”. Satisfactie ai cand esti platit sa faci ce-ți place.
NOU
Pe mine ma motiveaza jobul in sine. Sunt headhunter si imi place mult ceea ce fac. Banii conteaza in masura in care iti acopera nevoile si atat. Dincolo de asta conteaza mult mediul de lucru, echipa si pachetul de beneficii. Uite spre exemplu car allowance-ul este beneficiul meu favorit. Faptul ca pot sa imi iau ce masina vreau pe banii firmei mi se pare genial.
NOU
Lucrez cu echipamente scumpe a naibii si daca as avea ceva catralioane de euro cum zicea cineva mai sus tot asta as face (plus ceva tweaks la ele, ceea ce nu imi permit acum. Industria nu are imaginatie, daca merge ceva nu se agita sa modifice). Imi place sa fac ceva nou si de multe ori am ocazia asta, asa ca e bine. Bani as putea face in multe alte moduri, sunt si ei destui din fericire.
NOU
Din retrospectiva, ca angajat mă motiva cel mai mult puterea. Banii veneau cu puterea dar curba nu a fost paralela. La spitalul la care am lucrat era trecut numele la întrare (director, director medical, director îngrijire, director economic, doi-trei șefi de departamente – printre care și moi). Trebuie sa recunosc că-mi creștea pla când personalul de la intrare își scotea pălăria când veneam dimineața la muncă. Era ca în filmul trading places. Banii erau buni, mai buni ca la maj. doctorilor dar eram totuși angajat în domeniul public.
Alt job, ceva mai târziu… Pierdere de vreme pe salariu cu bonus fff bun, cu high end gadgeturi. Dpdv financiar un vis însă calculam nav-uri și irr-uri toată ziua, scriam dobitocii neinteresante. Pla mi se ridica numai când am făcut primele transferuri bancare cu 8, 9 cifre. După aceea a murit și și-a revenit după ce m-am cărat.
Acum, cu firmulita mea, mă excită creșterea și dezvoltarea și că din ceea ce fac ies proiecte mișto, următorul la un restaurant din dubai.
PS. Un prieten șvab mi-a zis că nu trebuie să alergi după bani ci să alergi în întâmpinarea lor cu bratele deschise – asta dacă țelul vieții este acumularea de cât mai multă avere.
NOU
Numai joburi top level pe aici..
Io conduc o masina d’aia galbena pe care o injura toata lumea(nu in Bucuresti)
PLUSuri:
Programul..muncesti cat vrei, te duci la masa, la cumparaturi, la film..la orice vrei cand vrei.. nu ai program.
Condusul.. este o relaxare pentru mine deci nu o consider munca
Plimbatul.. dupa un timp incep solicitarile de comisioane in alte orase
Banii.. sunt cu mult peste medie(vezi razboiul taxi vs uber vs yango vs bolt)
MINUSuri:
Inasarile depind de orele state in masina
Nu mai exista loc sa profesezi decat platind taxa de smecher celor care au autorizatii/licente de transport ca sa te angajeze
Faptul ca stai mult in masina din punct de vedere al sanatatii
Faptul ca esti considerat gibon, maimuta prin prisma asocierii cu ceilalti taximetristi, privit ca o scursura a societatii cu toate ca fiecare depindem de celalalt(eu gasesc imediat clienti pe strada/statie sau aplicatie..tu poate nu gasesti fiind o ora de varf)
NOU
Sunt foarte curioasa daca si la joburile voastre sunteti nevoiti sa va raportati productivitatea si volumele de munca precum si datul cu badge-ul la intrare/iesire tip pontaj. Primul aspect ma demotiveaza si ma face ori sa masluiesc din pix ori sa nu imi pese.
Sunt analist financiar, la corporatie….pana de curand eram contabil, aveam mult mai multa munca operationala, tip robotel, cumva de inteles ca aveam ” volume de munca” si ce completa in fisa zilnica de activitati.
Dar acum cand munca mea e de tip analitic, ma frustreaza maxim ca trebuie sa completez zilnic, in timp real ce am facut in ziua de munca la birou. Pai poate am facut o analiza detaliata sau aveam nevoie de un raspuns de la cineva din locatie etc…nu am ce sa bag in sistem, productivitate 0 azi, dar 200 maine…
Iar punctul 2 cu pontajul, e al 3 lea angajator care contorizeaza timpul stat fizic la birou. Cumva, pe alocuri.. E ok ca pot ajunge la ora 10 la birou fara sa ma sune sefa sa imi zica ca am depasit de mult ora 9, sa nu se mai intample( fostul angajator), pentru ca compania stie ca indiferent la ce ora ajung, trebuie sa stau 8h la birou, pontata.
Deci da, vad un beneficiu programul flexibil si nedeclararea zilnica a time sheet-ului.
NOU
Asta am rezolvat-o cu ceva mai multă muncă:
1. nu băgăm în fiecare zi seara activitatea în pc (era împărțită la 1/4 de oră).
2. O băgam 1x pe săptămână și împărțeam task-urile cum doream sa apară bine. Mă costa în jur de 40 de minute în plus, dar nici probleme nu aveam.
3. După câteva luni când se obișnuiau cei de la hr ca alexf face munca bună dar nu prea ii arde de pierdut timpul cu cacaturi administrative, băgam datele cam 1x pe lună… Găsisem și un intern care făcea asta 🙂
NOU
“de aia am zis ca nu vreau raspunsuri de la IT-isti. toti it-istii pe care ii stiu, TOTI, sunt ahtiati dupa bani”
Se pare că fac parte din brigada de IT-iști atipici 🙂 Zic asta pentru că am refuzat un salariu dublu față de cel pe care-l aveam. Am ales echipa drăguță, șeful ok și colegii fantastici. Și cultura locului de muncă, extrem de deschisă și de corectă, ca om de support mi-era permis inclusiv să bag și de acasă în condițiile în care logica spune că ar cam trebui să mergi zilnic la birou.
Probabil că aș alege la fel și acum deși facturile nu se plătesc prin echipe și relații. Dar na, ăsta sunt eu 🙂
NOU
Primul job:
1. Majoritatea studenti, colectivul era ok, dar plata era oribila. Dupa 6 luni m-au facut project manager, am cerut mai multi bani, am primit dar plata tot a ramas oribila. Am plecat aproape de finalul proiectului (inca 1.5 ani aprox), dupa ce am invatat cat s-a putut, caci bani in plus pauza .
2. Am plecat la un job tot in domeniu, cam cu 50% mai mult, colectivul fain la inceput, dar pe masura ce capeti mai multa experienta vezi si mizeriile care se intampla. Unii erau mai smecheri si sareau peste munca lor si ramanea pt altii. Imi placea inca locul de munca, l-am anunat pe sef ce se intampla, dar nu s-a schimbat nimic. Asa ca am plecat, iar ca prin minune no exit interview pentru mine…
3. Jobul prezent – am avut o gramada de roluri si activitati, care mi-au permis sa invat multe, nu a fost monotonie. Salariul a crescut, dar nu in ritmul dorit, dar tot am 2.7ori fata de inceput. Ce-mi lispeste aici este feedbackul de la management. Volumul de lucru iarasi e enorm asa ca o sa plec pe alta pozitie unde sper sa fie uman. Alt factor important pentru mine este privelistea. Vreau sa am un geam mare si sa pot sa vad orasul cat mai de sus sau natura.
NOU
Mah,Arhi, minunata femeie cu care imparti blogul, cenzureaza toate comentariile ce o pun pe ea intr-o lumina de femeie fatala. Respect
NOU
De asta nu mi-a apărut un comm?
NOU
In principiu conteaza SI banii. Sa ai minimul acoperit e foarte bine (mai ales cand abia-ti dau mustatile si/sau nu te intretii singur si/sau chiar n-ai variante), dar te simti SI mai bine daca poti sa mai iesi in oras, sa mai pui deoparte, sa faci un plan, o investitie sau o surpriza, sa-ti mai iei si cate o ciocolatica, nu doar aceeasi mancare ieftina nonstop (paranteza: sa nu mai mananci DOAR la mec + foetaj), sa faci fata unei urgente, nenorociri sau mutari, sa mai fii si tu ala care-si permite sa-i imprumute pe altii la nevoie, eventual sa-ti faci cate un moft ocazional fara sa ti se ceara socoteala (cred ca multi stim povesti cu casnice care n-au voie sa-si cumpere ruj fara scandal), etc. Practic sa poti sa tragi linie pe un plus oricat de mic si sa ai sentimentul ca nu traiesti de la o luna la alta.
Poate ca in multe cazuri e vorba SI de o mica mandrie (pe care o inteleg si cred ca are de a face cu recunoasterea efortului* si/sau cu luatul zborului din cuibul parintesc), dar in primul rand, sentimentul de siguranta si de satisfactie ca nu trebuie sa te infometezi sau sa te indatorezi (sau chiar milogesti) e un sentiment foarte bun. Mi se pare un pas logic si natural de urmat (macar de incercat), mai ales pentru tineretul care a trecut cat de cat de pubertate. Macar cat sa nu trebuiasca sa vii, cum se zice, cu bani de-acasa la serviciu, ca sa-ti dea voie sa lucrezi pentru ei.
Nu mai zic ca daca ai si copii, batrani, animale, etc. in intretinere e clar ca ti-ar mai trebui cate ceva in plus si mai ales economii de rezerva in caz ca poate va trebui sa somezi o vreme in viitor. Asta daca nu mai sunt si alte venituri in gospodarie care sa compenseze pentru al tau, desi eu, una, m-as simti prost sa stiu ca:
– ori eu sunt cea mai lepra din casa
– ori toti ceilalti depind de salariul meu (presupunand ca nu-s lepre, gen sunt prea batrani sa se recalifice/ reangajeze sau prea tineri sa castige cat un senior sau studiaza si nu pot munci decat part-time/ sezonier, etc.)
si macar as incerca eu sa ma recalific sau sa-mi iau iau ceva part-time ca sa mai rotunjesc putin venitul total.
*Banii mai pot insemna si recunostinta. E destul de simplu sa cuantifici asta in cifre. Nu vreau sa deschid paranteza cu sanatatea/ tineretea tocata cu statul peste program sau stresatul pentru bani (si care, in principiu, nu merita, pentru ca ulterior bagi alti bani sa-ti repari cat mai poti din corp/ minte), dar in mare, banii stii ca poti sa-i folosesti la ceva si poti simti ca valoarea muncii tale se reflecta material in contul tau bancar.**
Per ansamblu, n-as zice ca-mi fac ochii semnul dolarului, dar in general respect binele pe care poate banul sa faca, gen o casa, o operatie, o bucurie, un ajutor… In fine; nu intru aici in detalii, multi sigur stiti pe cineva carora vreti sa le faceti un bine si nu vi-l permiteti cu una, cu doua, ca trebuie sa mai si mancati de la o zi la alta. Bine, ideal mi s-ar parea sa existe alt sistem decat asta cu bani, dar asta-i alta poveste si nu am nicio idee clar mai buna (cel putin deocamdata), visez si eu utopii aiurea.
Deci pot conta mult si banii, DAR mai conteaza SI alte lucruri, gen atmosfera, cat de prosti sunt sefii, cat de galagiosi sunt colegii, cat de “facut” esti la bonusuri/ nervi/ overtime/ ficatzi, cate ore faci pana la serviciu, cat de des sunt promovati/ recompensati aia care fac greseli capitale in locul celor buni, cat de rezonabili sunt in general, cate bete-n roate ti se pun, cat de frica iti e de ziua de luni, cum comunicati/ colaborati, cat de interesant e, ce perspective ai, ce lucruri noi inveti si daca-ti vor putea folosi si in alta parte sau nu, etc. Bine, nu cred ca zic nimic nou la punctul asta si nici nu vreau sa ma lungesc cu exemple personale. Daca n-ai grija nimanui sau a vreunui credit (si mai ales daca ai vreun talent cautat), poti ridica stacheta destul de sus legat de aspectele astea, pana cand dai de un loc de munca mai bun.
**Completare, pentru ca si munca neplatita poate fi valoroasa pentru cineva: daca nu as avea personal nevoie sa “produc” bani (si inca sper sa vina ziua aia, desi poate-s prea visatoare), mi-as dori sa fac (doar) voluntariat full- sau part-time pana nu mai pot sa misc/judec de batranete. Cel mai probabil ceva cu Excel, minisite-uri si/sau traduceri/ interpretare, desi sunt sigura ca majoritatea lucrurilor pe care pot sa le fac de la bine in sus vor putea fi automatizate, iar la lucrul cu carca nu m-am priceput niciodata, maxim ceva gradinarit si curatenie. Dar in principiu, cred ca voluntariatul (si oricare alt tip de munca fara plata) e in mare parte pentru cei care n-au nevoie sa se intretina (ii tin altii, au alte surse de venit/pasiv, au castigat la loto/mostenire, beneficiaza de un sistem nemaipomenit de somaj unde pot refuza munca pe bani in schimbul muncii nonprofit, etc.) sau pentru cei carora, la finalul zilei de lucru, le ramane foarte mult timp liber sau energie.
NOU
+ Sunt de acord cu toti cei care au comentat despre beneficii gen lucru de acasa, zile libere in plus, lucru flexibil, asigurare medicala, decontare transport, sala, evenimente, etc. Dar din punctul meu de vedere, nu le incadrez la elemente motivante.
Poate ca m-ar face sa ma gandesc de doua ori inainte sa plec daca urmatorul loc de munca mi-ar oferi beneficii asemanatoare sau nu (desi nu cred ca ar trebui sa fie un factor decisiv decat poate in cazuri extreme, gen copil bolnav de stat cu el mult), dar n-as zice ca lucrurile astea m-ar motiva mai mult decat banii si mediul de lucru sa lucrez cu mai mult drag si spor.
NOU
Jobul ca loc unde vii cu plăcere, așteptând să întâlnești oameni interesanți, unde să înveți lucruri noi, și eventual să și construiești ceva – ca alternativa la a te plictisi acasă.
Pe mine asta m-a “mânat in luptă” și nu m-am căcat pe mine dacă am mai pus de la mine un overtime neplătit, atâta vreme cât totul avea o coerență, era un efort spre ceva clar definit.
De vreun an și ceva, deși banii curg gârlă – și tot așa se duc aproape jumătate spre taxe – totuși restul chestiilor motivante s-au estompat. O mai târăsc câteva luni și dacă nu apare nimic pasionant, e cam cazul de un semi- sau chiar early- retirement. Mă fac dresor de muște.
NOU
Serios vorbind, m-aș face ceva legat de tenis: antrenor de juniori sau stringer; știu o cucoană fostă contabilă, care lucrează cu piticoți ca antrenor pt gas & grocery money, si o face cu pasiune.
Ideal ar fi sparring partner pt un jucător din ATP poziția dincolo de 100, dar sunt cam puriu.
NOU
Banii in plus motivează pe termen foarte scurt, până te obișnuiești să-i spargi mai cu talent.
Apoi apare rutina, și spirala continuă…
NOU
Pentru cei care inca nu au gasit pasiunea lor din care sa faca bani si sa traiasca satisfacator (si sunt multi asa, me included) prima chestie importanta sunt banii.
Apoi sunt cei care si-au gasit pasiunea, au exploatat-o printr-o scoala si apoi practica si au inteles ca se pupa bine si partea cu banii si partea cu placerea.
Ce caut eu este ceva ce sa ma tina in priza, sa ma pot dezvolta, sa pot invata constant (si de la altii) si sa ma depasesc. Un job care ma mentine in loc, nu pot evolua si nu mai sunt si alte cai in sus, in scurt timp devine plictisitor si frustrant. Chiar daca e partea financiara buna spre foarte buna. Aici e trickul daca continui asa toata viata sau incerci si altceva.
Pe langa aspectul financiar, daca ai familie si alte hobby-uri, posibilitatea de a fi alaturi de familie fara sa pierzi tot ce e mai important in viata, doar pentru leafa de la sfarsit de luna.
Cine le gaseste pe toate si reuseste sa fie echilibrat din punctul acesta de vedere, e un om norocos si multumit. Si pentru care banii nu mai sunt prima chestie importanta.
NOU
The thrill of the hunt 🙂
NOU
bugetar, nu ma motiveaza absolut nimic
timpul trece, leafa merge
NOU
Banii si starea de psihic cu care ajungi acasa dupa 8 ore la birou. Ambele pe primul loc, fifti fifti. Pe locul 2 este acel ‘mediu propice de dezvoltare’ de prin anunturile clasice, care nu prea exista prin multe locuri. Adica sa invat constant lucruri noi, sa am un superior direct care sa ma faca sa vreau sa fiu ca el. Sa mananc pe paine ce zice si face ca sa ajung olecuta mai sus. Rar de tot si asta, spre deloc prin multe parti.
Daca ne intoarcem la locul 1, banii pot devansa lejer atmosfera. Adica daca ma intorc acasa incarcata de nervi, frustrari si stres de la birou, trebuie sa fiu platita in consecinta. Adica suficient cat sa-mi fac restul de ore din zi si zilele libere misto. Ceea ce se intampla cu un salariu motivant. Si atunci, da, fara ipocrizie, banii sunt cei mai importanti. Daca ma si platesti prosti si ma si freci la icre, demise direct.
NOU
E bine da e si si e rau ca ai exclus IT din ecuatie. La nivelurile de top mai ales, acolo sa vezi tata motivatie pentru ce fac. Paradoxal, pe primul loc e pasiunea pentru ce fac, abia apoi vine treaba cu banii. Am inteles totusi ca la un moment dat pe multi ii fura peisajul asta, al banilor. E si greu sa rezisti, cand te trezesti ca incepi de la 8-10000 de coco pe luna si tu ai 22-23 de ani… Dar revin, principalul motor e pasiunea.
NOU
Mai greu de stabilit o zona comuna cu ce ne motiveaza, pt ca sunt o mie si una de povesti individuale in ziua de azi. De muncit gratis sau ca si gratis – putini au luxul asta. Ca iti trebuie sa ai cu ce plati diverse chestii – unele absolut necesare. Banii ca motivatie exclusiva se potrivesc numai in povesti cu o continuare in episodul viitor, gen “fac asta X ani, pe urma schimb macazul si ma pun sa-mi fac o viata”. Numa ca tre’ sa mai gasesti cu cine, sau sa te astepte. In fine, cum am zis, fiecare cu piticii (si nevoile) lui.
Ce vroiam sa adaug e ca ar trebui sa ne motiveze sau sa ne puna pe fuga – ori de cate ori ne permitem alegerea – rezultatul a ce facem. Pentru ce punem noi mintea sau spinarea la bataie. Ca daca pentru ce-ul ala, za big picture, nu da nimic societatii, sau chiar vine sa ne muste de fund mai tarziu, e foarte trist.
Daca aia pt care lucrezi o sa se scuture de tine cand esti obosit, epuizat, batran sau bolnav, si intre timp ii intereseaza vax albina de societatea in care tu cu familionul tau traiesti – care va avea sau nu grija de tine si ai tai, dupa cum o “incurajam” sa fie – sry, but no motivation. E ca si cum muncim cu spor si zel sa ne taiem craca de sub picioare. Si nu zic aici ca ar trebui sa te tina careva de mila, e vorba de locuri de munca care nu inteleg sa respecte legile (alea putine – din multe care-s intentionat aiurea facute, care teoretic protejeaza cetateanul), si care se autofelicita de cate ori au o gaselnita cum sa le eludeze. Locuri de munca unde cu pixul pe hartie angajatului nu-i ajunge ce castige ca sa se prezinte onorabil la munca, dar ei sunt orbi si surzi la dinastea. Etc. Locuri de munca unde scopul muncii se invarte in zone discutabile – nu poti, repet, pune umarul cu dedicatie la un anume fel de distrugere a standardelor si a calitatii sociale si umane, pe urma sa te plangi cand te trezesti cu fundul in balta, de partea cealalta a situatiei.
Cumva pe romani – nush, poate nu numai pe ei, dar aici vb-im romaneste – i-a spalat cineva miraculos pe creier si toti se vad cetateni ai lumii, toti lideri in fasa sau deplini, fara nevoie de identitate, stabilitate, cu reguli pe care mereu numai altii sa le respecte, ei nu. Ciudat, dar real. A disparut decenta si empatia, preocuparea de a te intreba macar cui ii dedici energia ta, si ce fel de lume ajuti sa se formeze pentru peste 1 an, 5 ani, 20 de ani. Atata cat poate fiecare la nivelul lui.