Eu, ca bărbat al casei mele, am norocul că nevesti-mii îi place să monteze și să șurubăiască chestii. În plus, înțelege din prima o schemă de montaj, vede în spațiu, înțelege ce e stânga-dreapta-sus-jos pe acolo, adică tot ceea ce e pentru mine limbă chineză.

Așa că întotdeauna scap de montat chestii, în general IKEA, pentru că se roagă nevastă-mea de mine să o las să le monteze. Iar eu, mărinimos, nici măcar nu o las să se roage mult de mine, cedez după câteva încercă, pentru că așa sunt eu, un om simplu care rezonează la nevoile celor apropiați.

Problema cu helcometru, însă, a fost tristă. Pentru că, acum, Luna are foarte multă treabă, este și prințesa întunericului mușuroind prin jur, așa că nu a avut timp să se roage de mine să o las să îmi monteze aparatul.

Care a arătat așa vreo săptămână.

Azi mi-am luat inima în dinți, am mai verificat o dată dacă Luna e sigură că nu are timp să ne ocupăm împreună de acest minunat proiect pentru doi și m-am apucat de treabă, în uralele publicului de facebook.

Problema a apărut când am deschis cutia cea mare și am găsit schița de montaj. Care e asta.

Moment în care m-am speriat masiv și mi-a trecut prin cap chiar și ideea Dar dacă îi fac eu retur porcăriei ăsteia și nu mai fac nimic?
Totuși, viteaz și puternic, ca un zeu grec, am pus mâna pe cheia de 17, cheia de 14 și o cheie de aia mobilă, că alta nu aveam, pentru ținut contră și, în vreo 3 ore, asta însemnând și demontat de vreo 2 ori chestii, pentru că le montasem aiurea, am reușit.

Serios vorbind, chiar e ușor de montat, deși nu pare. Dacă și-o cumpără cineva, poate să mă caute, vorbim pe whatsapp și îi arăt ce se face ca să scape rapid.

Poate fi găsită aici, la 1999 de lei. Primesc cu drag recomandări de deviceuri atașabile la ea, ori nu știu eu să caut pe emag, ori nu prea se găsește așa ceva.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1
    NOU

    Numai daca vedeam schita, nu numai ca.l trimiteam inapoi( e termen 15 zile parca) dar ii dadeam si in judecata pentru rele tratamente aplicate consumatorului.

  2. Sunt singurul căruia i-a sărit în ochi că parcă lipsește un element structural critic din ansamblul ăsta?

    Picioarele alea stânga/dreapta – sunt prinse în podea cu șuruburi sau alt mecanism de fixare care să nu le dea voie să se depărteze?

    Dacă nu au nici un mecanism de fixare în podea sau măcar o bară rigidă să le fixeze jos între ele mi-e cam teamă că din cauza vibrațiilor care vor apare aparatul ăsta o să facă “șpagatul” când tragi de el.

    • #4
      NOU

      Nu lipseste nimic. E ok. Picioarele sint apasate pe podea de greutati iar miscarea pe care o faci cand lucrezi la aparat nu este una de cracanare a picioarelor, ci din contra de apropiere a lor. Problema la aparatele astea este alta: aduna praf si ocupa loc, mai ales cand te saturi de ele imediat dupa montare.

  3. #5
    NOU

    Acum ai nevoie doar de un motoras electric, doi scripeti si o telecomanda. Ca sa poti sa te joci ridicind si coborind greutatile alea cu o simpla apasare pe buton. Cred ca e o idee buna si de afacere, o aplicatie pe telefon care sa traga de fiare in locul tau….

  4. #7
    NOU

    Felicitări, nu încurcă foarte mult.

  5. #8
    NOU

    Maestre, e cam greu să găsești device-uri atașabile pe eMag… Pentru că, in ton cu ultima fraza, îți definesc cu drag deviceul atasabil perfect – tu.
    Daca te găsesc la vânzare pe eMag înseamnă că s-a dus dracului societatea asta…

  6. #9
    NOU

    da’ au mai ramas piese pt inca un aparat?

  7. #10
    NOU

    Eu ma inscriu la giveaway de pe acum

  8. #13
    NOU

    Ai furat cumva covorasul de joaca al Printesei ca sa-ti pui tu helcometroul pe el? :))

    • #14
      NOU

      Acelasi lucru am observat si eu…nu trece piciorul echipamentului prin spuma aia daca sta o perioada mai mare pe covorasul acela?

  9. #15
    NOU

    Eu mi-am luat cuiere mai mici

    • #16
      NOU

      Si la asta, cand te saturi de el, ii pui usi si il faci sifonier.

  10. #17
    NOU

    Am vazut ceva asemanator la fluture dar in loc de greutati avea buturugi.
    Avea si panze sa creeze portanta ca sa fie mai usor de mutat de colo-colo prin curte.

  11. #18
    NOU

    Eu iti recomand de pe acum sa agati de ea jambon, clisa si carnati, la uscat. Daca vrei sa o dai de tot, o iau eu, ca in fiecare iarna am din astea de agatat!

  12. #19
    NOU

    scaunul unde e?

  13. #20
    NOU

    Foarte fain. La fel aveam o eliptica acasa, am mai sters praful de pe ea, o mai demontam iarna sa fac loc bradului, anul asta dupa sarbatori n-am mai montat-o…

  14. #21
    NOU

    Tu ai montat asta in 3 ore și pe la Mariciu vedeam niste titluri de vloguri cu montat comoda TV in 3 ore, pantofar in 2 ore etc

    • #22
      NOU

      eu sunt mai batran si mai experimentat

    • #23
      NOU

      Pai da, dar eu deja sunt curioasa cate săptămâni i-ar lua sa monteze asta

    • #24
      NOU

      eh, eu am o calificare de mecanic, nu sunt chiar noob la chestii de astea, am lucrat si in fabrica, si in depou la CFR, imi place doar sa ma alint mult si sunt foarte, foarte lenes

  15. #25
    NOU

    Acu, ca sa fiu negru-n ceru gurii te invit sa imi spui o grupa musculara pe care o vei lucra la aparatul asta, pe care nu o puteai lucra din exercitii normale si o bara simpla de tractiuni

  16. #26
    NOU

    chestii de agatat si tras de ele gasesti cand aduc stoc la sport-mag.ro, eu de la ei am luat maner pt dublu ramat si franghie de triceps

  17. E stabil când faci tracțiuni la bara, cu bara dusa la ceafa? :))

  18. #28
    NOU

    La asta merge discuția aia:
    – Am montat perfect, toate la locul lor.
    – Eu am montat la fel de bine, și mi-au și rămas 10 șuruburi

  19. #29
    NOU

    Nu comentez utilitatea aparatului, daca il va folosi sau nu … Dar asa m-a bufnit un ras cand am vazut schema aia …