La un moment dat al vieţii, am avut plăcerea de a lucra la RTC, sub directa îndrumare a domnului Radu Octavian. E posibil ca de la el să fi luat ideea că un bărbat de succes trebuie să aibă burtă, că pe vremea aia avea o siluetă de focă obeză, iar eu aveam stomacul lipit de spate. Cum îl avea şi el dealtfel la început, bârfele din firmă, care spuneau că el de fapt ar fi fost rupt în cur, iar banii îi veneau de la nevastă-sa nemţoaică, îmi spuneau că poate e loc de întâlnit vreo cetăţeană vestică cu bani.

Dar divaghez.
Cel mai bun prieten al meu din perioada aia era un coleg de muncă ţigan. George, ţiganul meu de prieten, era negru precum Connect-R, avea o ditamai mustaţa pe oală, se îmbrăca numai în cămăşi colorate, dar colorate băi, nu aşa, de i-ar fi lăsat şi pe hawaieni de ruşine, nu alta.

Într-o seară, eram cu George la bodega oficială a RTC-iştilor, unde degustam distins nişte vodkă cu fanta, ca ormi personal muncitor care a terminat 8 ore de muncă şi s-ar îndrepta spre casă. Doar că eu, la vremea aia, încă nu eram însurat, iar George era deja prea însurat şi cu vreo 2 puradei acasă, de vârste apropiate, ceva de genul 1 an şi 2 ani, de numai de mers acasă nu îi venea lui.

No, şi aşa, discutam noi numai probleme esenţiale, despre cât de bună e Steaua şi cât de slab e Rapidul, până când, la un moment dat, am început să discutăm despre infractorii care se ascund în galeriile de fotbal şi cum predomină infracţiunile în rândul ţiganilor. La care eu, inteligent brazdă, îl întreb:

– Mă George, cum poţi să te împaci cu ideea că ţiganii voştri sunt numărul 1 la infracţiuni în rromânia?
La care el, buimac, se uită la mine candid şi întreabă:
– Cum adică ţiganii noştri?
– Păi … ţigani, oameni de aceeaşi rasă cu tine

Şi îl văd pe George cum începe o dată să se înnegrească la moacă, după care explodează:
– Bă, eu nu înţeleg de unde până când aveţi voi impresia că aş fi ţigan! Doar pentru că îmi place să mă păstrez bronzat şi am mustaţă?? Ai dracului rasişti sunteţi bă.

Şi scoate o poză de la munte, el şi cu nevastă-sa. George al meu de fapt era alb ca brânza, iar fără mustaţă semăna cu unu suedez brunet. Copiii lui George, albi ca brânza, ba chiar şi blonzi. Nevasta lui George, albă ca brânza, suedeză şi ea.

Nu am mai ţinut legătura cu George, după ce am plecat de la RTC, de unde se vede că nu a fost chiar cea mai puternică prietenie. Dar am învăţat o lecţie.
Niciodată nu îi spun unui ţigan, ţigan. Dacă el de fapt e suedez?

Aţi avut vreodată momente de astea de jenă maximă?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.