Nu sunt deloc adeptul teoriilor constipației, nu consider că oamenii ne dujmănesc pentru că ne tragem din poporul ales, dacii și avem tuneluri în Bucegi, ba chiar privesc cu lejer dispreț pe oricine începe să aibă un discurs de genul când discută cu mine.

Dar astăzi, serios, la meciul de box al lui Mihai Nistor, am fost pur și simplu obligat să schimb tabăra, pentru că devenise ultragiant. Timp de 3 reprize, boxerul român l-a zăpăcit din bătaie pe iordanianul anonim din ring. DAR! Încă din timpul meciului mi s-a părut că ceva e putred.

Pentru că, de fiecare dată când Nistor îl năucea puțin pe iordanian cu câte un pumn, intra rapid arbitrul în scenă și oprea jocul, îi verifica mănușile arabului sau, de ce nu, îl număra puțin, să îi dea timp să își revină și să respire. Am simțit, serios am simțit că se pregătește ceva.

După care arbitrii l-au văzut învingător pe arab. Care fusese bătut de îi stătuse ceasul și fusese numărat de 2 ori, pentru că, dacă nu oprea meciul ca să îl numere, totul era jucat de mult. Disperarea sa se vede cel mai bine în poză, când a lovit cu palma, practic, nu mai avea forță să strângă pumnul.

După aceea am aflat că de fapt lucrurile se aranjează pentru a-i face culoar liber francezului Yoka, care trebuie să câștige, pentru a-l onora pe noul conducător AIBA, un domn francez, nu mă întrebați cine, că nu am nervi să caut.

Deci și prin urmare, am fost furați pentru ca un omletdufromaj să își gâdile orgoliul. Măcar nu din cauză că tunel sub Bucegi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

16 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    c-asa-i in sport.

  2. #2

    Te apucă crizele când vezi cât de neputincioşi suntem. M-a apucat criza, la rândul meu, câd văzui dozele în excess de xenofilie.

    Nici acum nu o să înţeleg umilinţa, rostul ei, sau ce beneficii ar aduce.

  3. #3

    Nimic personal, doar afaceri. Je suis Charlie.

  4. #4

    O rusine, bine macar ca Iohannis priveste situatia cu profunda ingrijorare.

  5. #5

    Te pregătești 1-2-3-4 ani (uneori mult mai mulți) și la final te fură niște nenorociți. Să nu le fu’ mu’ în cu’?

  6. #6

    Singurii daci care mai trăiesc și astăzi sunt in Maramureș și da, chiar sunt tuneluri sub munți, al treilea război mondial se va da intre americani și ruși pe teritoriul Europei de Est în mare pe teritoriul României. Dacii din Maramureș se vor băga acolo și vor scăpa de urgie. Când nimeni n-o să mai fie pe pământ după război, dacii vor ieși din nou învingători din tunel ! Am văzut eu un documentar pe YouTube

    • #7

      Si cica Freige San a murit…s-a reincarnat, mostenirea sa va dainui peste veacuri la fel ca prostia si eucaliptul.

  7. #8

    Atunci e bine! Sa punem toti banii pe Yoka-tapioca ala si sa curga berea si micii ca profitul e garantat.

  8. #9

    Gura bate fundu’ …

    Cat il trageau de maneca pe Rudel s-o lase mai moale cu fluieratul in biserica … dureri masive de rect.
    Dupa, l-au pus pe Doroftel naucel in fruntea federatiei …

  9. boxul e si mai mafiot decat fotbalul. Daca mergeau procurorii nu la sediul FIFA, ci la federatiile de box, gaseau o mizerie si mai mare.

  10. #11

    Macar castigam la Dota 2 cu milioanele 🙂 Singurul reprezentant roman (w33 – twitter.com/w33haa ) de la The International 2016 (www.dota2.com/international/overview/ ) a castigat impreuna cu echipa lui $3.4 mil (pentru locul 2), iar locul 1 – $9 mil.

    Asta da performanta…

  11. #12

    Mda, n-ai ce face. Astia sint magarii. Si de ar fi doar la un sport si sa zici ca aia e.
    Dar pina si eu am trecut prin mizerii din astea. Aranjamente clare si pe fata. Cred ca o singura data n-au avut ce sa-mi faca la o judeteana si m-am dus la zonala unde normal mi-au dat-o 🙂 Eram tinar asa ca am trecut repede peste mizerii.

  12. #13

    Am vazut meciul si chiar a fost japca! Pana si reactia tribunelor a fost evidenta!

  13. #14

    Când vezi ce spune Doroftei te apucă râsul, cică ” să antrenăm sportivii noştri să-şi termine adversarii întainte de final” adică înainte de 3 runde, mda şi apoi ne uităm la el care e campion şi vedem că din 22 de victorii doar 2 sunt în primele 3 runde.

  14. #16

    deadspin.com/5931226/was-this-disgraceful-olympic-boxing-match-fixed

    Il faci pe adversar KO, adversarul castiga. What the…..fuck?

    Avand in vedere ca arbitrii care au tras-o pe sfoara pe Shin A Lam in 2012 inca stau bine mersi in functiile lor, nu imi fac iluzii ca cineva sa puna piciorul in prag si sa traga niste sanctiuni nasoale la toate blaturile care au loc in anumite sporturi…