Discutam vineri destul de agitat cu un tip din domeniul pariurilor sportive (dacă vă interesează o listă cu case de pariuri online, organizată dupa top, preferinta, popularitate, cote, oferta lor de pariuri, iată aveți ocazia să o consultați) despre efemera, dar luminoasa existență a arhibetului și că de ce sunt încăpățânat și nu mai vreau să îl refac.
În primul rând, eu nu mă pricep la pariuri. Da, mi-ar plăcea și mie să intru pe un site, văd meci Barcelona-Real, insert bet și gata, succes și multe milioane în cont, viața lui Bilzerian mă așteaptă, cu yacht și avion.
Doar că nu e așa de simplu și încercările mele de a presta în domeniu au fost încununate de succes mediu spre mediocru, neavând, la vremea respectivă, un ghid sau un sfătuitor în acea direcție. Practic, prima oară când am pierdut la asta a fost prin clasa a 12 a, când am pierdut la pronosport, ghicind cred că 2 din 12.
Așa că eu sunt, de departe, ultima persoană care s-ar putea ocupa de așa ceva. Sau na, bine, m-aș putea ocupa, cu de la mine putere, cam de maxim 2 ori, după care s-ar închide brutăria. Sau aș putea face, cum fac toți ceilalți, un românism și aș fura sugestii de la diverși.
Din păcate, chestia asta o putea face doar cel ce se ocupa atunci de site, fiind singurul om care punea acele predicții fără a avea interesul ca jucătorii să piardă și să își scoată bani din așa ceva. Și singurul care câștiga bani, în mod constant, din activitatea respectiva, pariind sume modice și câștigând chiar decent.
Bine, am mai cochetat, de-alungul timpului, cu ideea de a coopta alți oameni în sistem, inclusiv din foștii mei colegi de la casino, dar întotdeauna oamenii vor rezultate imediate, plus acel yacht. Da, necredincioșilor, la un moment dat, în lunga mea viață, am fost și dealer de casino, începând cu Casino Victoria, fie-i țărâna ușoară. Știu că cei vechi cunosc informația, dar cei noi, din ce în ce mai mulți, nu prea au idee.
Era pe vremea când casinourile erau casinouri și se numeau Lido, Vernescu, Hilton, Athenee Palace, nu SC Ghirlanda SRL sau cum se numesc acum alea de pe Calea Victoriei. Chiar, știați că, pe vremuri, oricine era într-un casino, putea să bea,să mănânce și să fumeze mokka? Nojoke, unul din motivele pentru care oamenii alegeau un casino sau altul era calitatea și cantitatea de mâncare oferită. La vernescu era o super mâncare, la Lido primeai, dacă cereai o țigară, un pachet întreg. Princess Casino erau mai sărăcuți, cam cu mâncare de cazan, dar erau și mai…rău famați.
Desigur, eu nu jucam vreodată și, dacă mergeam de distracție, împreună cu prietenii, anunțam că lucrez în sistem, ca să nu mă trezesc dat afară nevinovat, de pe unde aș fi lucrat atunci. Preferam să merg în mall la vitan și să cheltui 10 lei la ruleta electronică. Dacă știai să joci cu cap și să folosești formațiile, puteai avea ore bune de distracție, practic, gratuită, cu fetele care îți făceau refill la băutură fără să mai ceri, muzică, relaxare #cevafin.
Între timp, am îmbătrânit, numai puțin, suficient cât să încep să am amintiri de astea care încep cu Ehei, taică, pe vremea mea…ce știți voi, tineretul din ziua de azi.
Da, deci concluzionând, idei există, doar oamenii cu care să faci diverse proiecte nu prea sunt.
NOU
BTW – cei care v-ati facut conturi online si ati pariat la greu la casele alea care nu mai aveau licenta, ca i-au durut in bascheti de ea si de voi, ati primit prin posta amenda aia mare de la stat? Eu unul prefer sa stau cuminte, cand imi vine cate-o inspiratie pun pe site la Stanley si scot un cod, cu care ma duc fizic in agentie, ca asa nu ma intreaba nimeni de sanatate dupa ce pariez un 10 lei pe Steaua.
NOU
Nu, nu a primit nimeni amenda. Eu cand ma duc la magazin nu ii cer toate actele proprietarului si il intreb daca isi plateste taxele, oamenii au pariat unde au putut. Acu casele de pariuri din strainatate care nu au licenta in ro sunt blocate din ce stiu. Si e mai comod sa pariezi de acasa. Pe langa faptul ca nu te duci in agentiile stradale unde stau toti dubiosii si pariezi sau retragi sute sau mii de lei, ca e posibil sa te trezesti cu o caramida in cap intr-o zi.
NOU
@Eu ONJN-ul a aplicat o gramadă de amenzi. Că după asta multe din ele au fost contestate si transformate in avertisment e altă treabă.
NOU
Dupa cum vezi pe linkul indicat sunt recomandate 5 case de pariuri online cu licenta pe 10 ani. Cine e informat castiga, restul cotizeaza.
NOU
Arhibetul demarase binisor. Nu e treaba mea si nici nu vreau sa aflu ce s-a intamplat cu el.
Asadar ai un precedent, n-a mers,eu zic sa stai in banca ta 🙂
NOU
Eu ca parior amator am niste reguli facute, imbunatatie si testate in timp. Nu exista castiguri mari pe termen scurt, adica cu 2 lei nu castigi 200000 lei, ai sanse mai mari la 6/49 decat sa prinzi 20 de meciuri cu cote de minim 1.6. Lucrez cu bugete, statistici, astfel ca la sfarsitul saptamanii/lunii sa am profit sau pierderi minime. Nu joc toate ligile si sporturile lumii. Imi aleg deobicei 2, maxim 3 ligi de fotbal si joc doar meciuri de acolo o perioada de cateva luni, pentru ca e foarte dificil de procesat informatii din toate ligile. Nu imi fac biletul in functie de castig sau cota, il fac un functie de sansa de reusita.Si e rara situatia in care depasesc cota de 2. Iau in considerare, forma, jucatori disponibili/indisponibili, informatii despre echipele probabile care vor intra in teren, moral, obiectivele echipei, meciuri viitoare, zvonuri de transfer ale jucatorilor, caut cat mai multe informatii despre jucatori, daca au fost accidentati, bolnavi, au avut evenimente nasoale sau fericite, barfe, moralul echipei. Multi cand analizeaza un meci se opresc la forma si meciuri viitoare. La noi in Romania toti viseaza sa se imbogateasca, pentru mine pariurile sunt un hobby si asa o sa ramana. Pentru a avea succes ai nevoie de stabilitate psihica si capacitate de analiza foarte mare, si tot nu ai sanse prea mari de castig. Trebuie sa eviti sa pariezi cand nu ai o situatie financiara stabila care sa iti permita un joc relaxat, fara presiune si riscuri. Iar in rest, mult noroc.
NOU
🙂 si la sfarsitul analizei, pariezi ca ia dinamo liga campionilor :).
serios, am un prieten care la un moment dat cand era mai copil, facea exact asa cum zici tu. studia toate nebuniile posibile. eu eram uimit de cate informatii reusea sa adune si de cat de pertinenente ii erau analizele. doar ca la sfarsit, in etapele cand juca dinamo (si jucau in toate javrele dracu), pe acelasi bilet indelung muncit, punea si meciul lui dinamo, cu victoria lui dinamo, indiferent ca juca cu avantul prabusirea sau manchester united.
NOU
Regula numarul 1 in pariuri, nu pariezi pe echipele cu care tii. Stiu ca tipul care era pe primul loc la rulaj, nu castig, la noi in Romania, rula undeva la 1,2 – 1,5 mil £ pe luna. 😀 Era un interviu cu el printr-un ziar parca.
NOU
Regula nr 2: niciodata, dar niciodata nu paria pe Halep 🙂
NOU
Regula nr 2 bis: niciodata, dar niciodata nu paria pe Halep mai ales daca ai garantia ca Senioru’ da cu geana pe TV in momentul ala.
NOU
Si nu e mai simplu sa pariezi contra lui Halep si apoi sa il inviti pe Senioru sa vada meciul cu tine? E sigur ca nu ai cum sa pierzi
NOU
Regula numarul 2 e sa nu pariezi niciodata pe dinamo, regula e cu halep.
NOU
apropo de sfaturi.. ceva recomandari pentru un noobie care vrea sa cumpere un domeniu si gazduire..? tnx 🙂
NOU
chroot 🙂 super preturi – super support
NOU
hosterion, gazduire moca prima luna
NOU
da domnu badea mircea cum de castiga mereu?
NOU
Pai daca ai noroc atunci cand calci in cacat, iti dai seama cat noroc trebuie sa ai atunci cand mananci cacat…
NOU
Nu tot ce zboara se mananca… invatati diferenta intre realitate si fictiune. Pariorii care fac bani din asta CONSTANT, stiu cum ata treaba. Pana la urma vreti show 🙂
NOU
Merg bine casele de pariuri. E plin Aradul de ele. Atata timp cat exista fraieri pentru ele, vor fi si mai multe. Eu am jucat de 2 ori in viata mea. Odata am castigat si a doua oara am pierdut tot ce am castigat prima data(vreo 150 lei). De atunci m-am lecuit. Cand vezi masinile de lux parcate in fata cazinourilor si te gandesti ca sunt ale patronilor ti se lecuie. Prefer sa cheltui banii pe mancare. Tocmai ce am mancat un hamburger de pui+curcan=delicios!
NOU
Mai sa stii ca unii oameni reusesc chiar sa le faca pe ambele.Sa parieze si sa aiba si bani de hamburger cu pui si curcan
NOU
Nu sunt fraieri cei care joaca, te referi probabil la cei care joaca inconstient si fara sa aiba habar ce fac. Din pacate, sunt majoritari.
NOU
Tantalaul se da mare ca face bani cacalau din pariuri, oare merge tot la netbet?:)
NOU
Casa de Austria, mai nene. detine 90% din casino-uri din Europa. (sau cum s-o numi acu)
Peterson detinea 51%. .plus Africa samd
jucat si eu pe-acolo ceva cativa lei. bine ca nu m-am “infectat”.
pariurile sportive mi se par mai logice.
oricum, sa arunci cu banii aiurea cand habar n-ai , la alea sportive zic, e idiotenie maxima.
probabil ca e posibil, sau mai degraba invers
pun si eu 2 lei ca va pierde M.United cu Barcelona.
NOU
ziceam ca pariurile sportive sunt bazate pe ceva. datu’ cu bila are sanse …probabilitate de …1/36 do the math.
ca sunt pe culoare sau par/impar unde sansele sunt 50/50
am pariat pe rosu (plecat de acasa cu rosu in cap) , =100, lasat acolo, =200, lasat acolo =400. s-am plecat
prietenii mei au plecat cu sula in buzunar.
cu caciula-n buzunar …..nicidecum nu am habar…sapca-n cap , tigarea-n gura…toata ziua p-aratura….capu ‘
plin de beutura …….tractorist…ma doare-n pula!
NOU
Sunt si acum casinouri care ofera de baut jucatorilor. N-am fost in vreunul unde sa serveasca si mancare, dar la cat de des/select merg eu la casino, n-as putea spune sigur.
NOU
Real -Bayern 2 pauza x final, Monaco – Borussia 2 pauza 1 final si peste 3 goluri date. Si pentru cei chiar pasionati, riscati va si bagati ca Leicester ajunge in semifinale . La Barcelona tot ce stiu e ca UEFAlona va primi 2-3 penalty uri, da’ nu garantez ca Messi nu le va da peste, specialitatea casei.
NOU
Ventore, daca iese, iti trimit o lada de bere prin curier.
NOU
Monaco-Borussia 2/1 final presupune din start 3+ 🙂
NOU
Ventor, imi esti dator 100 lei 😀
NOU
La casele de pariuri online plătești impozit și dacă pierzi. Așa că la casele online zic pas 🙂
NOU
De unde ai scos-o pe-asta? Concret, text de lege, nu “mi-a zis un prieten”.
NOU
La casele online platesti impozit doar pentru banii retrasi din cont, indiferent daca sunt castiguri sau sunt bani alimentati de tine. Asa ca, intr-un fel, amandoi aveti dreptate 🙂
NOU
Marcian, ceea ce spui tu stiam. Insa Remington spune altceva, complet aiurea.
NOU
Doamne ce prostii scot unii, da la offline platesti taxa 5% si daca pierzi. Online, nici daca castigi nu platesti. Decat,la retragere.
NOU
La casele online plătești impozit pe orice retragere pe care o faci.
Dacă tu ai depus 1000 de lei, ai pariat 400 și ai pierdut, îți mai rămân în cont 600 de lei.
Dacă îi retragi pe ăia 600 pe care nu i-ai rulat deloc, plătești impozit anul următor.
Da, exprimarea mea nu fost cea mai fericită. Mi se pare absurd să plătesc impozit pe ceva ce nu e venit, dar asta e legea
NOU
@Cadar Marius
În cazul în care câștigi la offline, plătești impozit 1% din câștig, pe lângă ăia 5% pe care îi plătești când faci pariul.
La online, tu ce faci? Lași banii acolo, nu îi retragi deloc? Dacă ai 200 de retrageri sau 1 retragere, plătești impozit pentru fiecare retragere pe care o faci.
NOU
Nu stiu cum e la online, dar la offline nu te intreaba decat CNP-ul cand castigi la sumele mici, pana in 400 lei.
NOU
Uite aici, Cartus, articolul 110 și o să vezi că pe lângă CNP mai dai niște bani. Și nu e sub 400 de lei, e de la 0 în sus.
Practic, nu îi dai tu, îți dă casa de pariuri mai puțin decât scrie pe bilet că ai câștigat.
Teoretic, tu îi plătești, deși ție nu ți se pare așa pentru că nu îi dai tu fizic, din mână.
NOU
Inseamna ca n-am mai castigat de mult timp…. damn, trebuie sa mai bag niste bani la Stanley.
NOU
De un site unde sa ne jucam poker ce zici? Castigatorii primesc stelute la username! 🙂
NOU
Pokerstars ? 🙂
NOU
Eu am pariat 50 de lei pe calificarea Barcelonei. M-am gândit așa că e win-win: dacă se califică câștig un 200 de lei sau ceva, am uitat cât că n-am calculat eu biletul.
Dacă nu se califică, câștig oricum pentru că eu țin cu Buffon dintotdeauna.
NOU
Logica feminina: pariez ca e rosu. Daca e verde castig, pentru ca mie imi place albastru.
NOU
Auzi boss, de curiozitate, Jerome de ce a disparut din peisaj? era o placere sa beau cafeaua in weekend cu el si adyzah si botul lui magnific.
NOU
a decis sa iasa
NOU
O sa radeti. Dar, am un prieten care nu are nicio treaba cu sportul, in general. Cu toate astea, si a facut un cont online, unde a depus ceva bani si, mic hacker fiind, urmareste zilnic nu stiu ce siteuri de pariuri si face un cumul de meciuri, asa zise ale zilei. Pana acum, dupa cateva luni de joc, este pe plus. Sa vedem cat dureaza. Momentan, ma amuz teribil pe povestirile ce le debiteaza din noua lui pasiune. Si, sincer sa fiu, avand in vedere ca sunt antitalent la pariuri, parca i as urma “sfaturile”.
NOU
Ohh, am uitat sa precizez. Si eu il urmaream pe Jerome. Stiu ca am castigat 200 de lei in urma ponturilor sale. Csf, unii se multunesc cu putin.
NOU
Baga niste amintiri (macar 2-3 articole) de pe vremea aia, tre’ sa fie interesante.
NOU
Ati auzit, doamna Luna? Pofteste viata de Blizzerian.
A bagat acolo, strategic americaneste, yacht si avion dar orice mascul alfa stie la ce se gandea el….
NOU
sa facem diferenta intre cazino-uri cu jocuri live si salile mai spalate de pacanele care tot cazino era intitulat.
Primele, gen Palace, Platinium ( MGM ) rulau sume ametitoare, de aici si potolul gratis. La Palace cei de la Vernescu dadeau haleala si era de 5*. Acum vreo 3 ani cand trecui ultima oara pe la un casino inca era mancare disponibila, ma refer la chestii gatite.
NOU
bine, eu zic de chestii de acum 14 ani…