Scris De Dragos Nicolaescu

Am tot auzit vorbindu-se frumos despre statiunea “Nisipurile de Aur” din Bulgaria si cum nu aveam chef sa ma inghesui pe nisipul romanesc mi-am zis sa dau turismului bulgaresc o sansa. Primele trei zile au fost frumoase, cu soare si mancare buna, si tocmai cand eram uimit ca au o statiune mai civilizata decat ale noastre si ma pregateam sa o recomand cu caldura atunci a survenit dezastrul.

Ieri dupa masa de pranz am mers sa schimb bani la un “exchange office” unde era afisat un curs mai bun decat in hotel (1,95 leva = 1 euro). M-am dus la ghiseu si o blonda spalacita cu voce ascutita mi-a turuit ceva, mi-a luat hartia de 100 euro, mi-a dat sa semnez o chitanta si mi-a impins prin fanta ingusta un teanc de leva. Ma apuc sa numar banii si vad ca sunt doar 156 leva si nu 195 cat ar fi trebuit. O intreb ce se intampla, blonda incepe sa se agite si imi arata un panou ascuns dupa usa cu un alt curs de vanzare, imi explica pe un ton ascutit ca pe chitanta pretul de vanzare pe chitanta e scris clar ca fiind 1,56, ca pe afisul mare scrie jos de tot ca pretul afisat e cel maxim si ca o data semnata chitanta nu imi mai pot cere banii inapoi. Evident ca m-am enervat. Incep sa ma cert cu ea, ii tot spun ca asta este o hotie, ca afisele sunt facute intentionat sa induca turistii in eroare, ca oriunde in UE pot sa imi retrag tranzactia chiar daca am semnat o chitanta, in fine, tot ce imi trece prin minte. Ea imi repeta intr-o engleza stricata aceeasi poezie invatata pe dinafara: “Mister, mister, you signed! Why you signed? No money back!”. Vad ca nu ma inteleg cu ea de vorba buna asa ca trec la amenintari. “Give me back my money or I will call the police” ii spun furios. Ea imi zambeste ironic si ma invita calma sa ii chem. Atunci ar fi trebui sa imi dau seama ca este ceva in neregula dar eram deja mult prea aprins.

Am mers alaturi la un restaurant, i-am intrebat ce numar are politia, “adin, adin, nula” imi raspunde plictisit un ospatar si cu bruma de rusa de la scoala imi dau seama ca este acelasi numar ca la noi. La 14:47 sun la 112, si ii explic celui care mi-a raspuns toata tarasenia. Politistul ma asculta plictisit, ma intreaba unde sunt, ii dau ca reper McDonalds-ul din arpopiere si imi zice sa astept echipajul de politie. In timp ce astept echipajul ca sa nu pierd timpul fac poze (fata imi zambeste nosalant de parca ar fi poze pentru cine stie ce revista de moda) si ma invart de colo in colo prin soare.

La un moment dat un cuplu de rusi intra in ghereta sa schimbe bani si ma duc repede la ei sa ii avertizez “Take care! They will try to cheat you!”. Rusii evident ca nu stiu o boaba de engleza si se uita inerti la mine, asa ca trec la limbajul universal al semnelor. Pana la urma se prind, renegociaza cu fata un curs mai bun si isi schimba multumiti rublele pe leve. In rusa “spasiva” inseamna multumesc, dar nu am auzit nimic similar in timp ce plecau leganandu-si burtile. In fine nu degeaba oltenii sunt renumiti pentru incapatanarea lor asa ca ma plantez in fata oficiului si continui sa avertizez inca un cuplu de nemti si unul de romani despre escrocheria la care sunt expusi. Afara e cald, stau in plin soare si mi-e sete, dar cum singurii bani locali pe care ii am sunt cei pe care i-am schimbat acum nu ma indur sa cheltui nimic din ei ca poate reusesc sa ii dau inapoi sa imi recuperez cei 100 de euro.

La 15:18 sun din nou la 112 si mi se spune sa am rabdare ca politia o sa vina si pana una alta “pay attention, Mister!” ca sa nu mai ma pacaleasca hotii. Un sfat bun, desi tardiv, mai ales cand vine de la o politie atat de eficienta, imi spun cu necaz. Observ in ghiseu un numar de telefon pentru reclamatii, sun si acolo dar evident ca nu raspunde nimeni. Probabil e un numar decorativ. Bine ca nu e un numar din ala cu tarif exagerat ca asta chiar ca ar fi fost culmea escrocheriei. Blonda ma priveste dispretuitor cum ma invart ca un prost prin soare si fiindca ii afectez hotia cheama la telefon pe cineva. Ma asteptam sa vina unul imens cat un dulap de muschi, dar ala probabil era la masa, asa ca dupa cateva minute vine apare un tanar subtirel care ma intreaba plictisit ce naiba fac acolo, de ce nu ii las sa isi faca treaba. Are loc aceeasi discutie de mai devreme, cu acelasi rezultat futil si aceeasi invitatie de a chema politia daca nu imi convine.

La 15:35 sun din nou si politistul de la celalalt cap al liniei ma linisteste din nou ca masina de politie e pe drum. Ma plimb agitat de colo colo si de sete si cald ma apuca paranoia. Mi se pare ca toti vanzatorii bulgarii din zona stiu despre ce este vorba, ca sunt toti mana in mana. Mai ales cand vad pe unul ca ia niste euro de la fata si ii ascunde in buzunarul de la spate. Turistii trec nestiutori si buni de jumulit prin fata noastra dar nu mai intra nimeni in ghiseu. Acum dupa ce am vorbit cu tanarul, incep sa ma gandesc la mafia bulgareasca si ma trec fiori reci. Ma uit la ceas, a trecut mai mult de o ora de cand astept politia. Hm, oare in toata statiunea aste este un singur echipaj de politie? Si daca as fi patit ceva cu adevarat rau, m-ar fi furat sau batut cineva, ce naiba as fi facut? As fi stat tot asa ca prostul in soare asteptand o masina de politie imaginara? Acum nu mai sunt furios pe nenorocitii care incearca sa jecmaneasca turistii naivi ci pe politia bulgareasca. Clar, nu mai vin in Bulgaria in vacanta in viata mea!

La 16:00, tocmai cand sunam a patra oara la 112 sa le zic ca ma dau batut, ajunge in sfarsit o masina de politie cu doi politisti bulgari care nu vorbeau engleza, dar avand cu ei un politist roman care vorbea bulgareste. Le explic toata povestea si imi repeta si ei ca nu pot sa faca nimic, ca am semnat chitanta deci sunt bun de plata. Probabil s-au plicitsit de cate ori au jucat scena asta. Incerc sa ii iau pe ocolite si le explic ca pentru o hotie nenorocita ca cea din oficiul asta de schimb valutar pierd sute de turisti pentru fiecare turist inselat si ei dau din umeri. “N-avem ce sa facem, nu e de competenta noastra” imi arunca peste umar politistul bulgar nepasator. Politistul roman ma vede nervos si incearca sa ma linisteasca spunandu-mi ca si la noi pe litoral functioneaza aceeasi escrocherie. De parca asta m-ar face sa ma simt mai bine. Vad in privirea lor inerta ca s-ar bucura daca m-as da naibii batut si as pleca la mine la hotel acceptandu-mi rolul de victima neputincioasa ceea ce ma infurie si mai tare. Nu ma las descurajat, insist si le tot explic ca e o hotie si ca ar trebui sa faca ceva in legatura cu asta. Politistul roman imi sopteste ca numai pe plaja asta mai sunt vreo 20 de astfel de oficii de schimb care practica aceeasi hotie. Eu ii tot dau inainte ca vreau banii inapoi si ei se prefac ocupati, poate, poate ma razgandesc. Ii intreb de ce a durat asa de mult pana au ajuns la mine si imi explica ca nu m-au gasit fiindca sunt vreo 5 McDonalds-uri pe plaja si toate au langa ele un astfel de oficiu valutar. “Hm, si nu puteati sa ma sunati sa ma intrebati unde sunt exact?” imi zic in minte, dar nu ma mai deranjez sa ma cert cu ei si pentru asta.

Intr-un tarziu, cand vad ei ca nu e chip sa scape de mine si ca se strange lumea in jurul nostru ca la circ, unul din politisti sopocaieste ceva cu fata si imi zice ca a convins-o in mod exceptional sa imi refaca schimbul la un curs mai bun de 1,80 leva ptr 1 euro. Accept, dau inapoi bani primiti si chitanta iar fata de la ghiseu imi da o noua chitanta si 180 de leva in timp ce incearca sa ma convinga in continuare ca ea e cinstita si eu sunt un prost care fac scandal. Fac greseala sa imi apar inca o data punctul de vedere la care imi arunca cu dispret un “Shut up!” si imi impinge banii cu dezgust prin fanta ghiseului. Ii iau umilit si exasperat, multumesc formal politistilor si plec obosit.

Am recuperat banii, dar a trebuit sa stau o ora in soare, sa ma cert in engleza si sa fiu umilit de o hoata cu mult tupeu. Dar ma gandesc ca am scapat bine. Puteau foarte bine sa inchida ghiseul si sa plece sau sa ma bata pur si simplu sa ma invat minte. Norocul meu ca mafia bulgareasca e la fel de ineficienta ca si politia lor. Sau poate ca politia le face treaba suficient de bine incat nici nu mai au nevoie de mafioti. Cine stie?

PS. Am atasat pozele cu tot ce am reusit sa documentez, inclusiv telefoanele date la 112, ca sa previn comentariile de genul “povesti, nene” sau “asa iti trebuie fraiere, mie nu mi s-ar fi intamplat asa ceva”.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.