Salut, Arhi!
Cred că mă mai știi, sunt Alle Oancea, între timp am devenit majoră și în America, nu numai în Ro, deci zboară timpul. Uite… am creat un proiect care are mare nevoie de a fi expus oamenilor. Am să îți spun despre ce e vorba și îți zic de pe acum că trebuie să îți cer ajutorul. Sper cumva ca faptul că de la 14 ani sunt în blogosferă să fie cu scopul ca atunci când am nevoie de ajutorul unor bloggeri, să am această ocazie.

Am scris pe blogul meu super detaliat despre ce e vorba: articolul acesta are nevoie de ajutorul tau .

Pe scurt: în România nu există ideea asta de prevenție (sunt studentă la medicină, normal că mă interesează chestiile astea!). Oamenii inclusiv din familia mea merg când e prea târziu la doctor și le e greu să se recupereze și lucrul acesta e nedrept. Așa că vreau să schimb ceva! Și o fac prin conferința Medici pentru Tine, de la Cluj, la care a acceptat să vină Ministrul Sănătății și Academician Prof Hâncu (dacă ei consideră că e importantă ideea proiectului, am speranța că așa și este). Conferința e gratuită, și pe lângă asta am făcut rost de vouchere pt fiecare participant pentru gratuități sau reduceri la screeninguri, plus tombolă cu aparate de luat glicemia.

Am vorbit și la emisiunea România de la A la Z despre conferință și prevenție România de la A la Z, ediția din 01.02.2016 cu Sabin Gherman

De aceea ți-am scris ție.
Poate ai vrea să dai un share, să scrii un articol. Dacă chiar ai incredere în proiect…. poate ai ceva prieteni în presă sau oameni care ar putea face și mai vizibil evenimentul… M-ar ajuta enorm să mai adun câțiva oameni ca să nu mă trezesc cu sala goală. Ți-aș fi foarte recunoscătoare.

Merci fain și o seară bună Arhi, i count on your big soul!

Alle Oancea

Poftim, drăguță Ale, ți-am îndeplinit dorința.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

37 comentarii Adaugă comentariu

  1. Fata are foarte multa dreptate: “în România nu există ideea de prevenție”.
    Incepand de la trecut strada pana la sanatate.

  2. Hâncu nu e ala care a tăiat….?

  3. Exista preventie in rromania. Eu am lucrat la word vision romania (un ong) si am activat intr-un proiect (cel putin unul) la Cluj – Primary Health Care, se numea.
    Dar e cam mult de atunci – cam 18-20 de ani. Ce s-a mai intamplat de atunci nu mai stiu.
    Scuzati lipsa diacriticelor *

  4. #8

    Off-topic: nu inteleg de ce scrie pe subdomeniu wordpress.com gagicuta. I-ar prinde bine un domeniu.

    • #9

      Așa mă gândeam și eu dar ce se întâmplă să zicem dacă cineva are domeniu plătit 5 ani sau 10 de exemplu și încheaga omul ceva bun acolo, și i se întâmplă ceva, moare, după 5 sau 10 ani expiră tot și se pierde toată treaba, așa pe WordPress rămâne pentru eternitate. Sau greșesc eu?

  5. #10

    Jos palaria tinerilor ca si domnisoara Oancea.
    Io nu merg la controale doar cand ma doare ceva, cand ma doare tare de tot ceva mai exact. De frica cred…
    Parintii mei au facut o prostie cand eram mic. De cate ori faceam o prostie ma amenintau ca ma duc la Dr. sa-mi faca injectie. Si-am dus cu mine aceasta fobie dincolo de copilarie.
    Deci daca aveti copii faceti in asa fel incat sa nu le fie frica de politisti si de doctori, parerea mea.

    PS 🙂
    Chiar si presedintele a facut o declaratie:
    Ma preocupă, ma interesează și urmaresc cu atenție si cu un pic de ingrijorare starea generala de sanatate a romanilor.

  6. #11

    Demersul este unul benefic pentru societate, iar daca aveti posibilitatea sa mergeti nu ezitati.
    Nu luati de bune toate informatiile pe care le primiti acolo si treceti tot prin filtrul gandirii sau sunati un prieten. Doar sa nu fie din gasca Oliviutzei lu’ Andi.

    @Alle: sfaturi nesolicitate de la un om batran in mediul medical, nu doar in RO.
    1. Asocierea cu un personaj precum individul din fruntea MS nu e benefic din mai multe motive. Cel mai important e ca omul e … “baiatu’ lu’ tata”. Gol de substanta, extrem de subtire ca manager, promovat in mod repetat cu derogari si la exceptie desi nu s-a remarcat cu nimic.
    2. Incidenta o compari (de preferat) cu prevalenta. Stadiul la momentul diagnosticarii il compari cu mortalitatea. Raportul incidenta / prevalenta este puternic influentat de capacitatea de investigare dar atentie, nu orice cheltuiala excesiva in zona screening-ului presupune o dg corecta.
    3. Desi economia duduie (cum spunea un alt mare nul amu’ ceva vreme) avem inca profil de tara bananiera din pdv medical. O descentralizare facuta haotic, sisteme de raspuns nefunctionale, etc.
    4. Cu teste de glicemie de la “o farmacie cum toate ar trebui sa fie” (apropos, mizerii aia inca nu au fost luati la rost pentru pontarea angajatilor prin amprentare) nu poti sa vorbesti de screening in zona onco.
    5. Daca tot il aveti pe achimas cu voi intrebati-l de:
    – strategia nationala de sanatate: au reusit sa dezvolte un plan strategic, exista programe in curs de implementare?
    – cum comenteaza numarul insuficient de specialisti oncologi? De ce sistemul nu e in stare sa creasca nr de locuri la rezidentiat in conditiile in care pe partea de salarizare / conditii de munca nu au facut nimic pentru retentia persoanlului (intreaba-l de curiozitate cate spitale cu sectii de onco respecta Quapos 5). e misto sa nu ai concurenta in spital dar pentru sistemul de sanatate si pentru pacienti e foarte nociv.

    Pacientii au nevoie de programe coerente de screening.
    Asta nu inseamna glicemii si alte investigatii uzuale facute la kil (sau in campanii de bagat banul public in buzunarele privatilor cu laboratoare ca in timpul lui Nicolaescu) ci:
    – specialisti in asistenta primara care sa aiba capacitatea de indrumare a pacientilor in cf cu ghidurile
    – specialisti in laborator / onco pentru investigarea corecta (chiar si partea de preventie)
    – pacienti care sa priceapa ca nu le strica o serie de investigatii la cativa ani (fct de o serie de factori) dar ca uneori nici nu este cazul sa abuzeze.

    Recent, intr-un cadru plin de personulitati in zona medicala romaneasca, cand se dadeau cu dosul de pamant ref la cancerul de un anumit tip (raport incidenta si prevalenta de tip Somalia) am propus o modificare a frecventei de screening (practic modificarea recomandarii de screening de 1 data la 5 ani pentru grupa de varsta peste 35 la 1 la 3 ani) aproape toti mi-au sarit in cap ca “nu-s bani in sistem”. Ce cost de oportunitate, ce analiza beneficii …?

    • #12

      Paul: Pontarea prin amprentare este folosita de multe alte firme din Romania(Mega Image de exemplu) Ce e in neregula cu asta? Banuiesc ca nu aveau de investit bani in carduri de plastic:))(joke)

  7. Multumesc Arhi, i-ai facut si fetei si noua un serviciu!

  8. #14

    Cica avem o problema ca nu se duc romanii la doctor. Ba voi ori aveti mintea scurta ori sunt prea multe chestii faine pe acolo de facut si nu va stau chestii in cap prea mult timp.
    Pai nu se duc ca drumu pina acolo e anevoios, ca avem o problema si cu drumurile si transportul in comun. Nu se mai duc pentru ca spitalele sunt de kkt, e mai curata camera mea uneori decat un spital si dupa ce ca e de kkt mai avem si o problema de coruptie. Si abia la urma nici nu incearca sa se duca pentru ca le-ar trebui o conferinta ca sa afle.
    Am scris asta poate isi mai da vreunu seama si incepe sa gandeasca, nu o zi da si doua nu ca fix din cauza asta a reaparut huidu pe unde a aparut ca lasa ca lumea uita…

    • #15

      E drept, sistemul de sanatate e plin de lacune. si daca e plin de lacune hai sa dam in cap cuiva care incearca sa acopere o particica. Pai ori acopera tot, ori nimic, nu?!?!

    • #16

      Era prea dimineata cind am scris, chiar ma intreb de ce imi bat capu sa scriu prostii de genul asta. Cam pare ca i-am dat in cap proiectului asta. Nu chiar asta imi e intentia, doar ca mi se pare ca in general nu doar cu proiectul asta in romania se intampla ceva de genul “hai sa facem cartofi prajiti in oala de ciorba”. Si chestia asta ma face trist uneori…

  9. #17

    Oamenii n-ar trebui sa mearga la doctor atata timp cat au grija de ei, sa mai compensam si cu sport nu doar cu vizite la medic si sa asteptam ca o pastila minune sa ne faca bine.

    • #18

      @Ryan sunt curios daca rezolvi cancerul de orice fel prin sport…

    • #19

      Si eu sunt curios daca il rezolvi la spital sau cu medicamente, poate am ramas eu in urma.

    • dap. in functie de tipul de cancer se poate rezolva la cutit si medicamente. Ceea ce cu sport nu reusesti

    • #21

      Sportul e bun, foarte bun, mai ales pentru a preveni aparatia bolilor cardiovasculare (cardiopatie ischemica, hipertensione), si pe a celor de nutritie/ metabolice (obezitate, DZ tip II), boli in a caror aparitie un factor major il constituie sedentarismul si mancatul “nesanatos”.
      In cancer insa… de mare ajutor nu prea ne este, din pacate. Vezi si : www.thesportster.com/entertainment/top-15-athletes-who-battled-cancer-during-their-careers/?view=all

  10. #22

    Salut,

    Imaginea de pe pagina principala a post-ului asta a stricat aspectul.

  11. #25

    CRED in leacurile “babesti”cu toata fiinta si e aiurea ca medicii minimalizeaza puterea naturii si inclusiv a naturii umane ina inlatura boala ci nu a intarzia moartea amendand efectele, ceea ce fac medicamentele. Medicii ar trebui sa scoata in evidenta puterea naturii, plante, animale insecte, hormoni naturali, si chiar canalizarea propriei energii a spiritului uman, in a inlatura nu doar simptomele ci chiar boala. Daca denigreaza acest fenomen medicina umana are i hiba.

  12. #27

    In Romania nu exista notiunea de preventie. Nici la pacienti, nici la doctori. Eu imi fac analizele uzuale anual. De fiecare data cand ma duc la doctorul de familie pentru a-i cere trimitere catre medicul specialist sau analizele normale de sange/urina, atat el cat si doctorii specialisti se uiti ciudat la mine, intrebandu-ma: “Dar ce ai? Te simti rau?”. De ce trebuie sa ma simt rau pentru a merge la ei? Vreau sa aflu faca plamanii/rinichii mei sunt ok, daca nu am vreun nodul ascuns pe undeva, daca….
    Si ma fac sa imi fie rusine ca ii deranjez pentru atata lucru, un consult care sa imi spuna daca sunt bine sau nu. Chiar daca platesc acel consult sau acele analize, reactia lor prin care arata ca pierd timpul cu o persoana care nu se simte rau este incredibila.

    • Confirm toate cele de mai sus.
      Anul trecut am fost la medic impreuna cu sotia sa facem o serie de analize inainte de a concepe un copil. Am zis ca ar fi logic sa fim amandoi sanatosi daca ne dorim un copil sanatos, iar daca e ceva de reparat, sa o putem face din timp. Am fost intampinati cu o mirare senina si a trebuit sa explicam de mai multe ori (prima data am fost redirectionati la Planificarea Familiei, care de fapt stiu sa prescrie doar anticonceptionale) ca de fapt nu ne luptam cu infertilitate, nu ne chinuim sa concepem un copil de prea mult timp, nu avem probleme fiziologice in a “face treaba”. Se pare ca eram primii care au venit cu asa idei si de fapt norma este sa ajungi la medic/analize cand deja esti cu burta la nas, preferabil deja cu ceva complicatii si infectii, ca abia atunci prezinti interes medical.

    • #29

      Frecventa investigatiilor este data de o serie de factori.
      Nu spun ca-i bine sau rau ca vrei sa iti faci analize in fiecare an.

      Dar din pdv al sistemului de sanatate nu se justifica aceste servicii anuale la un asigurat care este clinic sanatos si care nu se afla intr-o categorie de risc (discutia e mai larga dar sumarizez).

      Te-as intreba: ce investighezi? Ce analize iti faci? Care este rationamentul alegerii parametrilor?
      Nu ar fi mai util ca de banii respectivi sistemul sa asigure o dezvoltare coerenta a asistentei primare?

      Ma uitam in urma cu cativa ani la fostul medic de familie: gagica, de varsta mea, atehnica, etc.
      80% din timpul consultatiei se pierdea pe elemente birocratice care nu aveau nicio valoare adaugata actului medical.
      Ma gandesc oare cum se descurca in acest moment, cu atatea disfunctionalitati in SIUI respectiv cardul electronic.
      De ce sa trimiti pacientul cronic proaspat iesit din spital (cu o scrisoare medicala pe hartie) la medicul de familie sa-i scrie o prescriptie medicala in regim compensat pentru 3 luni?
      De ce sa nu i-o scrie direct medicul specialist iar SM sa mearga via SIUI direct la dosarul pacientului cu notificarea MF?

      Ce vreau sa spun: sistemul nu va evolua atata vreme cat pacientii cred ca stiu ei mai bine cu ajutorul lui dr. Google, medicii si farmacistii vor fi motivati doar de companiile farma (mai un fursec, mai un congres, mai un miliard cash) iar politicile si strategiile de sanatate vor fi facute de incompetenti.

      Ca pacient sunt de acord sa-ti cunosti drepturile si obligatiile dar sa nu abuzezi de acele drepturi.
      Idem si pt ceilalti “actori” ai sistemului.

      Si apropos, preventia incepe acasa; de la alimentatie la stil de viata. Acolo construiesti baza pentru viitor.

    • #30

      @Paul

      Ai dreptate, preventia incepe de acasa. Insa, uneori, cu tot stilul de viata sanatos, apar probleme: le mostenesti, apar din cauza jobului sau pur si simplu.
      Personal, imi fac analizele de sange/urina de 2 ori/an, examen ginecologic de 2 ori/an si, daca am dureri localizate, de henul spate, gat, rinichi, fac si acolo cate o vizita. Asa am descoperit ca am hernie lombara, ca am talasemie minora, ca am noduli in nspe locuri din corp si asa mai departe. Vreau sa stiu daca nodulii aia au crescut, s-au inmultit, s-au inrautatit? Vreau! Cum spuneam si intr-un alt mesaj, atata timp cat nu se face abuz de serviciile medicale, ar fi de preferat sa prevenim decat sa tratam sau sa facem coliva.

  13. #31

    Si treaba asta cu preventia e mai complicata de atat. Spre exemplu in Germania am cerut un set general de analize doar pentru a sti daca sunt in parametri. Mi s-a spus ca, casa nu deconteaza analize generale de preventie la persoane sub 35 de ani. Se pot face doar analize punctuale solicitate de catre medic ca urmare a unor simptome. Evident ca, contra cost puteau sa-mi faca ce analize doream. Daca s-ar face analize gratuite de fiecare data cand cineva solicita desi nu prezinta nici un fel de simptom, ar genera costuri nejustificate se pare. Sunt si persoane care se duc la doctorul de familie cu tot felul de boli inchipuite desi ar trebuie sa mearga la unul de “cap”. Ce ar insemna ca doctorul de familie sa le dea curs tuturor acestor solicitari? Deci e normal ca atunci cand un pacient solicita analize, doctorul sa-l intrebe despre motiv si eventualele simptome.
    In concluzie se pare ca ar fi normala o limita de varsta pentru diferite tipuri de investigatii de preventie, iar aceste limite probabil au fost determinate statistic de specialisti. Evident ca aspectul financiar e un factor ras oricum preventia trebuie facuta dupa un standard ceva.

    • #32

      Corect, iar Romania are si ipohondri destui cat sa “compenseze” pentru cei care ajung in ultimul moment la medic. In sine preventia ar trebui fara indoiala sa faca parte din filozofia noastra, dar medicii de familie au, daca nu ma insel, o limita clara a numarului de analize gratuite/compensate pe care le pot prescrie. Imi amintesc, cand locuiam in Ro, ca medicul de familie m-a amanat de cateva ori “pe luna urmatoare”, pentru ca isi atinsese cota pe luna aia si nu se mai putea.

      Desigur, daca am avea preventie mai buna, nu s-ar cheltui atat pe analize scumpe, facute la urgenta, etc. Bunul-simt/discernamantul ar trebui sa faca parte din ecuatie. Un control anual de baza si daca medicul are orice suspiciune, sa prescrie un set de analize necesar. Nu sa se duca Tanti Floarea sa-si faca brain scan ca a visat urat.

  14. #33

    @Zdruleanu
    Intr-adevar, sunt si persoane care, din prea mult timp liber sau din cauza unor rotite care nu mai sunt bune, consuma timpul medicilor aiurea. Insa, doctorul de familie stie sau ar trebui sa stie cate trimiteri a dat unui pacient, cate analize. Ar trebui sa apara in minunatul sistem. Eu merg o data pe an, cel mult de 2 ori. Pentru asta platesc la salariu alea 4 analize de sange/urina gratuite. Restul de 10 ma priveste.

  15. #34

    Preventia…noua mina de aur a firmelor farma. Nu a mai aparut nimic nou de ani buni de zile iar patentele expira si guvernele prefera sa deconteze genericele in locul celor de “firma”.
    Asa ca accentul se pune pe preventie. Te duci la doctor ca te-ai taiat la deget si nimeni nu se supara cind pleci de acolo cu o lista de analize de un metru pe care sa le faci. Desigur ca guvernul plateste tot.

    • #35

      Explica-mi si mie cum au de cistigat firmele de farma din programele de preventie (sau de screeing ca sa fie mai clar).

    • #36

      @dufu : vanzare de produse homepate
      care mint poporul ca previn si intaresc sistemul imunitar (cu pastille care nu vazut in viata lor ceva substanta activa, gen Oscillococcinum)

      in rest… cred ca indirect se mai pot revitaliza si vanzarile de vitamine sau energizante naturale (cu ginseng, tzelina si Cialis)

    • #37

      homeOpate