Nu ştiu dacă aţi observat, dar în ultima perioadă, blogurile s-au transformat într-o platformă certăreaţă, de făcut scandal din orice nimic. Observ asta la marea majoritate a blogurilor pe care intru, inclusiv la blogul căruia îi faceţi onoarea de a-l citi acum (belea de întorsătură de frază, este?).
Nu facem decât să criticăm, tot timpul. Tot timpul ne nemulţumeşte ceva, tot timpul avem ceva de reproşat cuiva, tot timpul e loc de mai bine, în orice loc, în orice domeniu sau la orice om.

Îmi aduc aminte de vremurile de acum 2 ani, când citeam bloguri şi leşinam de râs. Texte reuşite, pline de savoare, ale unor oameni care acum, deşi scriu în continuare, parcă i-a schimbat cineva.. Doar ură, doar răutate. Nu mai există acea scânteioară de frumos, de umor, de veselie, de libertate, care ne făcea pe toţi deosebiţi, bloggeri nelimitaţi de graniţe, materiale sau spirituale. Acum suntem gravi, scriem despre problemele grave ale societăţii civile şi nu numai, suntem docţi şi experţi în toate, avem soluţii de guvernare, de politică externă, de management şi cam la orice.

Cred că ne uităm rostul. La fel ca societatea, ca Real Life, ne ducem de-a dura pe scările civilizaţiei. Ne punem copiii să urle Pericol dacă un străin îi întreabă cum îi cheamă, ne ferecăm sufletele şi casele cu 10 rânduri de chei, plus un lanţ şi aşteptăm ca viaţa să treacă pe lângă noi. Nu ştiu când naiba s-a petrecut schimbarea asta şi ne-am abrutizat atât de tare.

Iar asta se observă în scris, în poveste.
Ne încrâncenăm pe lucruri mărunte, pe un Boc obosit sau altă personalitate, uitând că ei sunt trecători. Ne pierdem timpul şi nervii, strivim haotic gânduri între pleoape cu nisip, după care aruncăm cuvinte.

Cuvinte care lovesc alţi oameni, îi transformă şi influenţează.
Astfel se ajunge, dacă nu s-a ajuns deja, ca un întreg grup de oameni să nu ştie altceva decât să critice. Nu constructiv, nu inteligent. Doar lovituri oarbe şi mute.

Hai să ne schimbăm. Hai să revenim la cei ce eram acum câţiva ani, să ne amintim cum e să râdem de orice tâmpenie, să ne ironizăm prin pagini şi prin comentarii, să ne distreze aberaţiile de dimineaţă la cafea, nu să ne urâţească OTV-ismele cu care ne-am umplut în ultima vreme.

Poate vreţi sau poate nu. Poate vă interesează sau poate nu. Dar EU voi schimba ceva. Poate nu foarte mult deşi, dacă îmi aduc aminte, după ce i-am făcut pe cei de pe twitter cu clăbuci, de a 2 a zi toţi începuseră să se simtă relevanţi, să dea linkuri utile şi consideraţii inteligente, iar cantitatea de Yaaaaaaaaaaawn, m-am trezit acum, ce zi frumoasă, e prima zi din restul vieţii tale, s-a înjumătăţit. Desigur, preţul a fost 1000 de unfollowuri, dar cred sincer că a meritat.

Sau poate nu o să influenţez pe nimeni, iar oamenii se vor simţi bine în melasa în care se scaldă. Nu contează. Măcar cei câţiva oameni care citesc pe-aici vor simţi o schimbare.

Iar prima şi cea mai importantă modificare a zilei este că am şters tagurile rromânia şi mizerii. E timpul să revenim la România.

Şi la ce-o mai fi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

83 comentarii Adaugă comentariu

  1. ce schimbare dramatica ! ai renuntat tu la sintagma RR ???
    Ce te-a facut sa te schimbi asa radical ? Ce a stat in spatele articolului de azi ?!

  2. #2

    săptămâni de gânduri

  3. Pe blogul Camionagiului nu e ura, nici incrancenare. Desi subiectul dominant e SOFERIA, si ar fi subiecte. Nici agramaticalytatzi 😛 nu prea sunt.
    Ci constructivism, propunere de solutii, comentariu decent, pertinenta si articulare pe real fara mizerie (multa).
    Si, totusi, niciun mare blogger nu m-a bagat in blogroll, nu link-uri, nu nimic.
    Asta asa, ca idee, nu ca ar avea cineva vreo obligatie, ca nu e cazul.

    E ca si cu muzica proasta: toti se plang ca e prea multa mizerie in muzica, dar niciun post de radio nu vrea sa fie primul in sustinera unor formatii noi, care fac altceva. Retele consacrate prin reusita sunt mai bune.

    Ca idee: poti sa faci un set de link-uri declarate “de mana a doua”, sau “tinere sperante”, unde sa promovezi pe cei care, dupa parerea ta, merita.

  4. No lasă, că ne facem noi mari şi ne aducem aminte să nu ne mai lom prea în serios!

  5. #5

    Din pacate tu ceri o chestie foarte grea : unii sa renunte la orgolii, ceea ce pentru un roman, cel putin, nu cred ca este prea usor. Felicitari, asta este intr-adevar genul de atitudine de care avem nevoie cu totii.

  6. #6

    Camionagiu, esti in blogroll. e bine?

  7. #7

    Ai dreptate, majoritatea blogurilor s-au transformat in locuri unde toata lumea critica ceva.
    Frumos articol…mai ales partea cu renuntarea la rromania.
    Hai sa redevenim optimisti

  8. I’m game, chiar dacă din păcate în ultima vreme am mult mai puţin timp să scriu. Dar sunt perfect de acord cu ce zici în articol, prea ne-am înrăit. Nu, n-o ducem tocmai bine, dar asta nu e o scuză să ne băgăm în toţi şi-n toate, ca şi cum am fi cei mai deştepţi.
    Ajung televiziunile, radiourile şi presa, pline de frustraţi, dezbateri pe aceleaşi subiecte şi idioţenii în general. Nuş de alţii, dar când citesc un blog, îl citesc ca să mă destind, să mă relaxez, să mai aflu câte ceva, să mai văd o părere, nu să citesc aceleaşi chestii din cauza cărora închid televizorul/radioul.
    Hai să râdem.

  9. Scriam si la visurat azi.
    Refularea, declararea nemultumirilor intr-un stil de hai sa ne plangem de chestia asta sau cealalta este pt bloggerii romani cel mai abordat subiect. Pt ca nu? romanilor le place sa se planga, iar asta aduce trafic, comentarii.

    ps: e obositoare dispunerea comentariilor grupate cate 20 (sau cate or fi acum la tine). More pageviews?

  10. Am constatat acest lucru de ceva vreme. Si nu este vorba doar de ce este scris in posturi. Si comentariile sau felul in care se raspunde cititorilor este la nivelul de cearta/superioritate. Prea multa energie negativa…mult prea multa.

  11. Absolut de acord! Schimbarea incepe cu noi! + mersi pt. Romania!

  12. #12

    se pare ca nu citesti daily cotcodac 😛

  13. Felicitări pentru decizie şi pentru articol şi mulţumesc 🙂

  14. Exista bloguri de umor, cum este cazul dailycotcodac (aici, de multe ori, comentariile sunt din ce in ce mai bune. Se ajunge la situatia cand ultimul comentariu postat la un articol, este mai amuzant decat respectivul articol 😀 ) si exista bloguri de flame.

    Te intrebi de ce s-au orientat unii catre acest tip de blog? Pai e simplu: pentru trafic si comentarii. Vei obtine categoric mai multe vizite si comentarii la un articol unde il injuri pe Boc, decat la un articol amuzant.

  15. #15

    ce gay ai scris !:D

  16. Daca ai reusit tu, care erai asa incrancenat, sa treci de “rromania”, poate ca o vor face si altii si pana la urma vom intelege ca schimbarea vine de la noi.
    Acum nici sa nu te astepti ca totul va fi roz de azi, dar vorba ta, din cand in cand o critica constructiva cu sugestii si solutii e binevenita.

  17. Propun sa incepi schimbarea dand follow la 2000 de oameni pe twitter :))

    • #18

      nu sunt 2000 de oameni care sa merite sa le dau follow. le dau gradual, cum ii descopar

  18. Wow, multumesc, nu ma asteptam. Asta ma obliga, sper sa nu te dezamagesc.

  19. De pe vremea cand nu erau bloguri am observat ca forumurile deveneau locul de descarcat frustrari, nervi, draci, agresivitati, etc Terapie curata! :-)))

  20. Arhi, fara intrigi si controverse sau fara atacuri intr-o parte sau alta nu mai exista dezbatere. Nu se mai fac valuri.

    O sa vezi. 🙂

  21. Morom3t3 vrea sa nu uitati de unde-atz plecat, sa fiti vrednici, cu coloana si mereu veseli.

  22. am ramas surprins si poate spre rusinea mea, abia acum l-am vazut pe WaTzaP in blogroll, il stiu de ceva timp pe blogger si il citesc pentru ca scrie despre toate lucrurile minuntae din viata lui :)) si i se intampla destule, vezi cazul: Un roman in plus sau in minus, nimeni nu ar observa

  23. #24

    Felicitari! Un post super reusit!

  24. #25

    Felicitari! Sper sa pui in aplicare ceea ce ai scris. In ultima vreme te-ai luat de toti si de toate si nu mai gaseam nicio placere in a citi blogul tau.

  25. şi uite cum Arhi nu doar realizează, dar ne şi demonstrează că “schimbarea începe cu noi” 😉 🙂

  26. Sunt de acord cu tine in privinta asta. Desi sunt nou in blogosfera deja am si avut cateva conflicte. Dar, sunt sigur ca totul va reveni la normal.

  27. Eu de regula ma abtin de la scris daca sint nervos sau simt ca ma cuprinde ura. Asta sper ca se simte. In plus, am tendinta sa umplu spamboxul cu hateri si distrusi, nu prea ii las sa-si faca de cap.

    Felicitarile mele pentru ca ai revenit la ginduri mai bune, un pic de umor in atita descarcare de ura nu are cum sa faca rau.

  28. Eu nu cred in schimbarile astea de genul:”de maine….”. Ramane de vazut. 🙂
    Zici ca-s la o adunare de adventisti.

    Sper sa n-am dreptate, dar tare mi-e ca peste 2 saptamani o sa citesc tot “Mai du-te-n pizda mă-tii şi-n vuvuzeaua mă-tii cu afana bafana. ” 🙂

    We’ll see. 😀

  29. arhi te iubesc

  30. #31

    karma, multumesc, dar ne despart atat de multe, religiile, distanta…:))))))))

  31. #32

    dorian, alea sunt injuraturi faine, la sport se accepta

  32. #33

    sa moara Birca de nu am vrut sa zic la ultimul post ca sunt prea multe certuri si nervi pe aici. da´ nu sunt genu sa dau indicatii.
    peace man :))

  33. 🙂 Faina decizie. Astept sa vad rezultatele.

  34. Cel mai important e sa tragi cativa dupa tine, sa adopte si ei stilul si mentalitatea mai optimista si mai relaxata.

  35. Stii ce mi se pare funny la twitter dadeai numa porcherii …. acu o facem pe deontologii …

    O da in fine ……

    Romania tara de kkt Online de kkt Bloguri de kkt

  36. Arhi a recitit arhiblogul din ultimul timp ?

  37. #39

    Arhi, in momentul asta te iubesc (in a non-gay-way, binenteles, si intr-un mod metaforic). Ar fi superb daca ai reusi, pentru ca, sincer, m-am saturat pana peste cap (si eu si toti pe care ii cunosc) de atitudinea “I-hate-this-shit-and-everything-sucks” (de atitudinea aceasta in general). multumesc inca o data pentru decizia luata. voi intra mult mai des. keep up the good work! (da, comentariu suna total gay, dar asta este…)

  38. #40

    corect..s-a schimbat foarte mult blogosfera…am inceput(de exemplu) sa il citesc pe visu’ pentru povestirile amuzante, care m-au tinut lipit de monitor pana le-am citit pe toate…apoi s-a schimbat, nu a mai terminat povestirile incepute si a inceput sa critice non-stop….pe blogul aici de fata intru zilnic si sincer apreciez un articol ce nu are nici cea mai mica legatura cu rromania, pardon Romania…felicitari pentru initiativa, acu sa vedem ce va iesi..

  39. Asta da schimbare! Inseamna ca o sa fie interesante toate articolele tale de acum incolo.

    Dar oare comentatorii tai sunt pregatiti pentru asta? E posibil ca traficul sa-ti scada.

    Din experienta, cititorii romani de bloguri comenteaza mai mult o poza, decat un articol.

  40. ce frumos articol. corect, destule probleme avem in realitate, macar pe internet si pe bloguri sa ne distram si sa ne binedispunem.
    ai inceput saptamana bine 🙂

  41. Apai, daca te vei tine de cuvant, voi redeveni din nou cititorul tau fidel 😛

  42. #44

    Am observat si eu asta la tine, ca de ceva timp esti foarte arogant si critic si deloc cum erai cand am inceput sa te citesc, cu caterinci si cele. O fi fost de la frig 😀

  43. #45

    nah, singura nemultumire e revenirea la Romania, poti macar sa pastrezi termenul de “rroman”?

  44. #46

    Felicitari! Ma bucur sincer ca ai decist sa renunti la ”rromania” si ca vei incerca sa fii mai putin incrancenat, mai putin suparat si mai bine dispus! Mult succes si la cat mai multe articole amuzante!

  45. nice…buna atitudine!spor

  46. O idee buna dar nu prea se poate. Mai ales acuma cand avem o gramada de motive. Ne descarcam unde putem. Oricum o sa ii admir pe cei care reusesc.

  47. Cred ca asta e motivul pentru care nu mai citesc blog-uri personale/sociale.

    Iti urez succes in aventura asta, sa vedem ce o sa iasa.

    ADi.

  48. Chiar am ramas uimit cand am citit articolul. Si asa se demonteaza toate teoriile care spun ca bloggerii mari se ocupa doar cu criticatul. Sincer, e de admirat.

    PS: cine zicea ca Arhi nu ajuta bloggerii mici s-a inselat. Vezi Camionagiu 🙂

  49. #51

    Chiar inainte sa citesc acest post am venit de pe zoso.ro si imi spuneam exact acelasi lucru. Nu mai gasesti decat ura pe bloguri. Felicitari, in primul rand pentru ca ai renuntat la rr din Romania.

    Multa bafta in ce ti-ai pus in cap si spor la treaba. 😀

  50. @Arhi
    Daca esti pregatit sa-ti sacrifici audienta si implicit cotatia de pe piata blogurilor romanesti de dragul unui scop nobil si extrem de generos, atunci vei avea in mine un sustinator. Sa iei totusi in calcul starea cultural-comportamentala a celor care iti fac vizite si sunt interesati de ceea ce scrii. Pana la urma te inhami la o misiune delicata cu riscuri imense pe termen lung care te pot arunca intr-o zona a dezinteresului. Laudabila asanarea blogului de taguri virulente, dar in acest moment nu poti scrie nimic despre romania intorcand fata binelui. Unii care trec pe aici sau prin alte locuri sunt asemeni unor larve hranite cu puroi proaspat, iar gandul ca rana se va cicatriza nu-i va transforma in pupe de fluturi

  51. Cel mai mult uram pe blogul asta sintagma “Rromania” (prezenta din pacate si in alte locuri). Mersi ca ai renuntat la ea.

  52. Dailycotcodac, groparu, cabral pana si piticigratis imi smulg zambete de aproape fiecare data cand ii accesez.

    Inainte oamenii se uitau la frumusetea unor rosii, inainte de a le cumpara. GUSTUL nu prea conta, ci doar FRUMUSETEA. Vanzatorii s-au adaptat, si acum gasesti peste tot rosii FRUMOASE, dar fara GUST. A adus cineva rosii turcesti, din cauza clientilor exigenti. S-a creat un fel de trend.
    Blogurile bune contineau mai demult articole frumoase, care te binedispuneau. Intre timp CINEVA a vazut ca scandalul si injuraturile atrag vizitatori si comentarii. S-a creat un trend.
    Cum inca se pare ca oamenii prefera rosiile perfecte, asa si blogurile nu vor inceta cu scandalurile si injuraturile. Plm, sper sa ma insel.

  53. #55

    Domnu’, mata ne vrei raul.. Noi vrem sange. (cred ca te-ai intalnit cu MB la munte si la mare)

  54. Daca vrei cu adevarat sa fii trendsetter rade blogrollu actual si pune irelevantii acolo. In felul asta poti arata ca sita cerne 😉

    Ok, strict la obiect si ca sa emit o parere (sport national dupa cum se vede) bleagosfera este la ora actuala o adunatura de certareti si oameni cu diverse frustrari. Nu stiu de ce, toata lumea se cearta ca femeile in piata si nu inteleg de ce. Pe de alta parte deh, e internet, poti sa scrii ce vrei tu.
    Cat despre arhiblog… ma sa stii ca da, am observat o tendinta asa de rant-uri inutile si total… nu stiu cum sa zic… gratuite? (nu cred ca asta e cuvantul… in fine…). Din cauza asta dadeam cu ochii, citeam un pic de text si out ca deja erai “yet another one”…

    In fine, om trai si-om vedea 🙂

  55. un articol plin de optimism. mie mi-a inveselit ziua
    minunat 🙂

  56. Io eram de parere ca esti influentat in ce scrii de cartierul in care te-ai mutat. Si ziceam: e de inteles ca gindesti asa (la rr ma refer) fiindca asta vezi toata ziua in Pantelimon. Acum, ori ai inteles in sfirsit ca Pantelimonu’ nu-i toata Romania sau ca nu toti romanii-s pantelimonezi, ori te-ai mutat in alt cartier… 🙂
    In orice caz, io ma bucur.
    P.S. Dar sper ca il injuri in continuare pe Base, ca sa ma pot lauda si eu ca is atit de open minded sa citesc si pe cineva de alta optiune politica.

  57. Mai bine asa mon ami 🙂 ce zici tu acolo = mare motiv pentru care nu prea mai urmaresc zeci de bloguri pe care le citeam cu placere la un moment dat. N-am inteles niciodata chestia asta sincer sa fiu, si nici la mine pe blog n-a avut loc vreodata din ce tin eu minte. Go retarded (sau ironic sau whatever), its way more fun! 😀 (sper sa iei replica asta in felul in care trebuie, si nu ca pe vreo insulta sau ceva 😀 ). Groh!

  58. #60

    Dom’le, nu c-ar conta prea mult, dar habar n-ai cat de mult ma bucur 🙂

  59. toate la timpul lor, cu cat suntem mai multi care promoveaza inteligenta umoristica cu atat numarul celor care nu ne fac cinste se vor muta in alta parte

  60. Iar prima şi cea mai importantă modificare a zilei este că am şters tagurile rromânia şi mizerii. E timpul să revenim la România.

    Ai reparat o greseala. Cred ca esti de acord ca asta a fost. In afara de romani nu am mai auzit pe nimeni sa se rusineze cu tara lui. Eu am spus intotdeauna ca sunt roman si ca vin din Romania indiferent de tara in care eram sau de persoanele cu care vorbeam. Oameni calumea sau de rahat exista in orice tara. Trebuie sa fim mai patrioti.
    Bravo Arhi. Mult succes.

  61. #63

    asta-i articol de premiu pulitzer pentru bloguri, bravos

  62. blogurile au devenit altele doar din motiv că au prins mai multe stelute ca altii (cu toate că au rămas nimeni) şi îşi permit să dea cu parul în uşa cui nu ar fi. la fel printre comentatori, sunt o mulţime de nătărăi care încearcă mereu să-şi promoveze prostia – adică doresc a fi proşti şi on-line nu doar şi fizic.

  63. Foarte frumos articolul. Poate cel mai frumos citit in ultimul timp.
    Ma bucur si ca ai decis sa scrii Romania cu un singur r.

  64. #66

    Si cum rămane cu motto-ul “Din ţara unde nici apocalipsa nu vine”
    Daca vrei mai mult optimism în acest blog, va trebui să-l schimbi .

  65. circul se vinde cel mai bine.Era de asteptat ca muulti sa adopte un stil critic(de prea multe ori).Ce vrea romanu?…cum e si emisiunea aia pe antena.-Paine si circ :>

    Deseori conflictele incep din comentarii.Nu stiu daca mai sti…era cineva care cam pe la orice post de-al tau critica.Avea un nume f. ciudat.Si se luase de mine :)))) pt simplul fapt ca imi expusesem o parere cu privire la atacul evreeilor si depsre rasism ..(sau ceva de genu asta)

    Voie buna.!

  66. #68

    Ole!

  67. #69

    pai e plin peste tot de hateri, si prietenul tau zoso se inscrie in categoria pe care ai enumerat`o mai sus, mereu injura, mereu jigneste, mereu e super nervos…nimic amuzant, cand intru pe bloguri parca intru intr-un cazan plin de refulari
    am gasit totusi zilele trecute, un blog despre calatorii, un tip care a fost in vre`o 70 si ceva de tari, asa ceva este intr-adevar interesant, si merita citit, nu despre viziunea unor indivizi asupra vietii, care isi doresc sa o impuna cu forta cititorilor

    SPUNETI NU HATERILOR !!!

  68. @nick de fata random: despre ce blog este vorba? (cu calatorii)

  69. #71

    Sunt in total asentiment. M-am saturat sa aud vorbindu-se numai de scenarii apocaliptice si de zile negre. M-am saturat de smiorcaieli si neputinta.

    In loc sa ne plangem de lucrurile pe care oricum nu le putem schimba, ar trebui sa ne focusam energiile pe schimbarea care ne este la indemana. Cu totii suntem in stare sa o facem.

  70. #72

    M-ai recastigat cititor al blogului

  71. #73

    Poate ca gresesc eu, si CEEA CE spui si MODUL CUM spui (si sper sa si faci) dumneata o fi calea cea buna, dar dupa parerea mea SI ACEASTA atitudine, ca si oricare alta prea rigida, tot gresita este, reprezentand o exagerare.
    Da, si eu sunt de parere sa lasam deoparte limbajul (si atitudinile) vulgare si/sau violente, da, sa revenim la sentimente mai bune,da, sa incetam de a promova (prin exemplu personal) atitudini care starnesc (sau atata) ura, sau xenofobia, sau sovinismul, sau rasismul, sau iredentismul, dar – in opinia mea – asta NU inseamna sa abandonam si atitudinea critica, sau satirizarea sau ironizarea – sau la-urma-urmei simpla tachinare.
    Sa nu uitam ca blogul este varianta moderna, electronica, a ceea ce CANDVA era “Jurnalul” personal, pe care unii aleg sa il faca public, pe cand altii poate prefera sa-l pastreze numai pt ei (n-am de unde sa STIU acest lucru, dar pot sa-l presupun ca “educated guess”), scriind acolo doar pt neuitare, sau eventual pt refularea si defularea prea-plinului psihicului, pt descarcarea de ceea ce “ii sta pe suflet” cetateanului.
    In acest context, e un lucru meritoriu (cu atat mai meritoriu) de corectat atitudinea de pe blog, aceasta in principiu indicand si corectarea (sau cel putin intentia, dorinta de corectare) si a atitudinii personale fata de problema in chestiune – avand grija sa nu exageram, sa nu devenim puritani.
    Da, e bine, frumos si corect sa ne referim la tara noastra ca Romania, dar sa nu uitam ca SI derivativul rromanica isi are sorgintea TOT in psihicul si mentalul nostru colectiv contemporan (dovada fiind rapiditatea cu care s-a raspandit si instalat utilizarea termenului), reflectand (din pacate) o realitate incontestabila. E bine sa nu exageram cu aceste derivari, dar NICI sa le “banam” cu totul nu cred ca e constructiv intrucat ele reprezinta o metoda foarte sintetica si sugestiva de specificare prescurtata a genului de aspecte din tara si societate care sunt (sau urmeaza sa fie) vizate in textul care incorporeaza respectiva formulare.
    DAR – summa sumarum – SI EU aprob atitudinea exprimata in text (sub rezerva non-exagerarii).

  72. Sunt deacord cu tot ce este scris in articol, dar cu timpul totul v-a reveni la normal.

  73. #75

    Neata,
    Foarte frumos din partea ta sa mai scoti din mizerii 🙂
    Nu e neaparat nevoie sa renunti de tot la rromania si opinii politice, critici si certuri, dar cu cat mai putine, cu atat mai bine.
    Bafta!

  74. #76

    @Cristi Mosora e posibil sa fie vorba despre blogul lui Tim. Cauta pe google blogul lui Tim.
    Omul are ceva bani, astfel ca isi permite sa calatoreasca.
    Noi restul vom ramane sa ne certam pe bloguri 😀

  75. @un gog: Mersi mult, chiar vroiam sa gasesc un blog din asta. Si eu am pe cineva care bate lumea in lung si-n lat, si isi tine niste jurnale (documente word, cu poze), ii recomandasem sa faca un blog, dar ca sa se convinga (habar nu stie cu ce se mananca) a zis ca ar vrea sa vada un exemplu 🙂

  76. #78

    @cristi mosora,
    adresa este asta: imperatortravel.blogspot.com/

  77. Arhi, sunt surprins de gestul tau.
    eu unu voi scrie tot romania. atata timp cat gloata continua sa fie manevrata, cat timp isi asteapta ratia de fan ca oile, cat timp nu stie ca are in romania si drepturi nu doar obligatii nu am de ce sa respect tara asta care se degradeaza din ce in ce mai tare.
    certurile din blogosfera m-au facut sa renunt sa vizitez multe bloguri si am preferat sa nu am de-a face cu o serie de “mari bloggeri” [de ce aia sunt mari si ceialti mic??? traficul inseamna totul?].
    am scris ca ma retrag pe insula mea in 2008 cred. nu las link pt ca este irelevant si nu vreau sa fiu acuzat de unii din citittorii tai ca am postat sa te spamez.
    felicitari insa.
    ai curajul de a propune o schimbare de atitudine. o schimbare pe care multi nu vor sa o faca deoarece s-au obisnuit asa. s-au incadrat in sistem.

    desi sunt sceptic si nu cred ca gestul tau va aduce schimbari in romania… iti urez bafta.