Nu ştiu dacă aţi observat, dar în ultima perioadă, blogurile s-au transformat într-o platformă certăreaţă, de făcut scandal din orice nimic. Observ asta la marea majoritate a blogurilor pe care intru, inclusiv la blogul căruia îi faceţi onoarea de a-l citi acum (belea de întorsătură de frază, este?).
Nu facem decât să criticăm, tot timpul. Tot timpul ne nemulţumeşte ceva, tot timpul avem ceva de reproşat cuiva, tot timpul e loc de mai bine, în orice loc, în orice domeniu sau la orice om.

Îmi aduc aminte de vremurile de acum 2 ani, când citeam bloguri şi leşinam de râs. Texte reuşite, pline de savoare, ale unor oameni care acum, deşi scriu în continuare, parcă i-a schimbat cineva.. Doar ură, doar răutate. Nu mai există acea scânteioară de frumos, de umor, de veselie, de libertate, care ne făcea pe toţi deosebiţi, bloggeri nelimitaţi de graniţe, materiale sau spirituale. Acum suntem gravi, scriem despre problemele grave ale societăţii civile şi nu numai, suntem docţi şi experţi în toate, avem soluţii de guvernare, de politică externă, de management şi cam la orice.

Cred că ne uităm rostul. La fel ca societatea, ca Real Life, ne ducem de-a dura pe scările civilizaţiei. Ne punem copiii să urle Pericol dacă un străin îi întreabă cum îi cheamă, ne ferecăm sufletele şi casele cu 10 rânduri de chei, plus un lanţ şi aşteptăm ca viaţa să treacă pe lângă noi. Nu ştiu când naiba s-a petrecut schimbarea asta şi ne-am abrutizat atât de tare.

Iar asta se observă în scris, în poveste.
Ne încrâncenăm pe lucruri mărunte, pe un Boc obosit sau altă personalitate, uitând că ei sunt trecători. Ne pierdem timpul şi nervii, strivim haotic gânduri între pleoape cu nisip, după care aruncăm cuvinte.

Cuvinte care lovesc alţi oameni, îi transformă şi influenţează.
Astfel se ajunge, dacă nu s-a ajuns deja, ca un întreg grup de oameni să nu ştie altceva decât să critice. Nu constructiv, nu inteligent. Doar lovituri oarbe şi mute.

Hai să ne schimbăm. Hai să revenim la cei ce eram acum câţiva ani, să ne amintim cum e să râdem de orice tâmpenie, să ne ironizăm prin pagini şi prin comentarii, să ne distreze aberaţiile de dimineaţă la cafea, nu să ne urâţească OTV-ismele cu care ne-am umplut în ultima vreme.

Poate vreţi sau poate nu. Poate vă interesează sau poate nu. Dar EU voi schimba ceva. Poate nu foarte mult deşi, dacă îmi aduc aminte, după ce i-am făcut pe cei de pe twitter cu clăbuci, de a 2 a zi toţi începuseră să se simtă relevanţi, să dea linkuri utile şi consideraţii inteligente, iar cantitatea de Yaaaaaaaaaaawn, m-am trezit acum, ce zi frumoasă, e prima zi din restul vieţii tale, s-a înjumătăţit. Desigur, preţul a fost 1000 de unfollowuri, dar cred sincer că a meritat.

Sau poate nu o să influenţez pe nimeni, iar oamenii se vor simţi bine în melasa în care se scaldă. Nu contează. Măcar cei câţiva oameni care citesc pe-aici vor simţi o schimbare.

Iar prima şi cea mai importantă modificare a zilei este că am şters tagurile rromânia şi mizerii. E timpul să revenim la România.

Şi la ce-o mai fi.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.