Stiți ce e aia ANAF, nu? Ăia care nu sunt capabili să recupereze banii de la FELIX și de la restul evazioniștilor, dar trimit acasă somații de plată pentru 15 bani.

Un prieten are un diferend cu o instituție a statului, alta decat ANAF. Instituția consideră că prietenul îi e dator cu niște bani, prietenul nu e de acord cu asta. Așa că a dat instituția în judecată și se judecă pe tema respectivă.

Odată cu procesul, a notificat și ANAF-ul că e în proces cu instituția, să nu își facă probleme. Știți ce a zis ANAF? Că nu poate da curs solicitării. Iar urmarea…

Prin urmare, zvonurile cum că e foame mare la psd și și-au trimis lătrăii în căutare de furturi facile sunt reale. Și dacă ai vreo problemă legală cu statul român, indiferent de legi, statul îți ia banii și ți-i dau ei înapoi, cândva. Cam ca ăia de pe taxa auto, în 5 tranșe anual, pentru că și tu tot în tranșe i i-ai dat.

E interesant cum banca transilvania i-a închis și cardul de credit, din același motiv. Complet ciudat, practic aici vorbim de banii băncii. Dar na, nu mă mir, vorbim de BTR.

Și cam aia e cu egalitatea în fața legii. Dacă aș avea o dispută financiară cu o persoană fizică sau juridică, totul ar sta exact ca acum până la pronunțarea hotărârii definitive. Statul e însă mai egal decât tine, așa că are dreptate din start.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

61 comentarii Adaugă comentariu

  1. cu anaful am avut eu meci. poprire pe contul de firma. platita poprirea, apoi alti bani, ca in final sa-mi zica faptul ca mi-a mai ramas un leu de plata. pentru 260 lei poprire am platiti vreo 500 și tot mai trebuia.
    România…

  2. ANAFu’ e mizerabil.

  3. #3

    Asta e adevărat, chiar dacă dai în judecată sau conteşti ceva, fondurile tot sunt blocate până la soluţionare, moment în care ţi se va compensa cu impozitele viitoare sau restituire în termen de la 1-5 ani.

    Spor.

  4. #4

    Lua-le-as mortii-n pula ca azi am plătit 108 lei amenda pt refuz legitimare in fata militianului

    • #5

      Si totusi, nu era mai simplu sa te legitimezi?

    • #6

      perfect!

    • #7

      Aia sunt meritati. La mai mare pana incepi sa realizezi ce poti si nu poti sa faci.

    • #8

      amin

    • #9

      Cum ma, te futu politia?

    • #10

      o intrebare de necunoscator: daca ai refuzat sa te legitimezi “zii mah cum te cheama?” pe ce nume a trecut amenda? Intreb pentru un prieten

    • #11

      Nu dati cu parul, omul a spus ca a refuzat sa se legitimeze in fata militianului. Probabil abia acum i-a ajuns in posta amenda emisa dinainte de revolutie. Avizul 2…

    • #12

      Aici se vorbeste despre cu totul altceva. Dar tu continua..

    • #13

      La volan? Pieton daca erai nu vad cum ti-a dat amenda daca ai refuzat legitimarea!

    • Lucianus, meritai sa fii si batut in dinti.

    • #15

      pai daca ai refuzat sa te legitimezi cum au stiut cine esti?

  5. #16

    Si ING face la fel.. blocheaza si cardurile de credit. Practic daca n-ai in cont mai mult decat suma poprita, poti sa ai limita un catraliard, ca tot ramai in curul gol.

  6. #17

    Doh, deabea acum ai aflat. Bine ai venit in lumea fiscului romanesc. Dintotdeauna a fost asa. Din momentul in care ANAF-ul iti prezinta RIF-ul (Raport de inspectie fiscala) esti bun de plata indiferent ca-l contesti sau nu. Si daca nu platesti iti executa orice proprietate ai. Si sa vezi ce haios ca dupa circa 18 luni cat dureaza judecata poti sa castigi, dar ei intre timp ti-au vandut casa.
    Eu ma judec cu ei pt 75k eur, cu banii la ei. E frumoasa viata in Ro.

  7. #18

    Am patit cu Raiffeisen sa-mi blocheze accesul la online banking pentru 15 RON pe minus la contul RON, iar in contul USD erau cateva sute de USD. Si eram si putin plecat din tara…

    • #19

      11 lei. Tot Raiffeisen.
      Datorie acumulata de la comisionul de administrare a unui cont 0.2 lei / luna.
      Comision necomunicat de banca.
      Cont neutilizat de subsemnatul de cativa ani.

  8. #20

    cer scuze, e un pic off topic.

    ” taxa auto, în 5 tranșe anual “.

    a vazut cineva asa ceva pana acum? Eu nu.

    am depus saptamana trecuta o cerere pentru recuperarea alteia, duduia de la sector 6 mi-a confesat ca ei doar accepta cereri in temeiul OU xx\2017, dar nu exista procedura pentru restituire.

    • #21

      Am primit eu transa 1 acum vreun an jumate, dupa care a scos psd taxa si procedura de restituire odata cu ea. Cica se asteapta norme in baza carora sa continue restituirile…

    • #22

      Acum:

      Restituirea sumelor se realizează, în baza deciziilor emise de organul fiscal central competent, astfel:

      pentru taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2018;
      pentru timbrul de mediu pentru autovehicule, în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019.

  9. #23

    De fiecare data cand citesc ceva despre romania ma apuca voma.

    • #24

      Ficatu’? Pancreasu’? Se impune o vizită la nenea doctoru’. 🙂

  10. #25

    Sa va invatati mintea. Ai luat card de credit? Scoateti toti banii de acolo… in buzunar nu va umbla nimeni…

    • #26

      Nu prea intelegi cum functioneaza un card de credit nu?

    • #27

      @claudiu mi-as dori sa-ti dau un mare plus!!!

    • #28

      Eu ii scot mereu de pe cardul de sanatate, lunar am 3000 de lei pe el.

    • #29

      Si eu imi scot lunar toti banii din cont, doar ca mie imi elibereaza pungute cu monede, ca am card de bitcoini. Dar s-a cam imputit treaba, ultima oara mi-a dat doar o margica…

  11. #30

    Si eu as vrea sa iau ANAF-ul putin la morti si raniti, dar nu stiu cum. Mai nou, ca si PFA, platesti taxe in avans (fix ca si acea declaratie 600). Dar asta nu e totul; de la 1 ianuarie, au modificat baietii CAS-ul si CASS-ul si acum platesc de 4 ori mai mult decat plateam anul trecut. Asta pe langa faptul ca PFA-urile si asa platesc o gramada de taxe pentru dracu stie ce.

    Dar normal, eu trebuie sa platesc o asigurare de sanatate pe care nu o folosesc si o pensie pe care nu o sa o vad. Si e si mai ok sa platesc niste taxe pe venituri pe care inca nu le-am facut.

    • #31

      Eu am profesie libera, iar baza de calcul aleasa in D600 depusa pe 3 ianuarie e 1900 lei pe luna (35% CASS si CAS), plus 10% impozit pe venit net. Deci nu e chiar de 4 ori mai mult, ba in cazul meu e cam tot pe acolo. Probabil difera in functie de venituri. Dar e anormal sa platesti anticipat pe ceva ce nu stii daca incasezi.

      Momentan problema mea e ca au bagat obligatoriu declaratii online prin SPV sau e-guvernare numai cu certificat digital pentru declaratiile unde se trece cod fiscal, nu CNP, si ala costa cca. 33 de Euro in primul an. Numai mie mi se pare o grosolanie si un abuz? Vad ca altii nu prea reactioneaza si dau bani ca sa-si poata depuna declaratiile catre ANAF. Pe bune???

  12. #32

    Ugh, ANAF. Plin de toante țâfnoase. Unlike ORC Ilfov, unde e un băiat așaaa de drăguț și săritor, cred că o să modific actul constitutiv în mod regulat doar ca să-mi mai fac drum pe acolo.

    • #33

      Esti genial asa in felul tau masochist imi si inchipui ca multe nunti la care ai fost nu ti-au placut din cauza decoratiunilor.

    • #34

      O nuntă reușită e când se îmbată lumea (me included) și se dă în stambă, românește.

      E lung pământul, ba e lat…

    • #35

      La nunta in stamba se dau naivii.
      Aia pi*dosi se dau in danteluta

  13. ce mai cautam pe-aici? hai sa ne caram toti! 🙁

  14. Am mai observat ceva ciudat. Mi-au venit 2 hârtii de la ei. Una emisă în 5-8 decembrie sau ceva și a ajuns in 15-17, dar aia emisă prin noiembrie a ajuns pe 20+ decembrie. Desigur, data e importantă pentru că ai 60 de zile de când zic ei că au emis hârtia, nu de când ai aflat cât ai de plată.
    In rest fără vreo ștampilă de la poștă pe plic, ca să poți vedea când a plecat pe bune de la ei. Seems legit.

  15. #38

    Buna ziua.
    Intradevar este mare foamea de bani: mai am de recuperat doua transe din taxa auto si ce credeti, primele doua le-am incasat in luna decembrie 2014 si 2015, a treia a fost platita chiar in noiembrie 2016 (pe vremea lui Ciolos), iar in decembrie 2017 pauza. Am intrebat saptamana trecuta la ANAF si mi s-a spus ca nu stiu cand ii vor plati, dar sa nu ma agit ca ii voi primi, chiar pe toti o data. Probabil pe la anul cumva, daca vin altii la guvernare sa scoata castanele…..

  16. #39

    Se vor potoli cu mizeriile astea cand vor fi dati in judecata pentru abuz si pusi sa plateasca si daune morale cu cat mai multe zerouri. Faptul ca iti iau banii cand exista un proces pe tema asta si ca hotarasc unilateral sa iti restituie banii in rate nu este altceva decat abuz.

    • #40

      Inca nu ai context legal, nu exista responsabilitatea functionarului public.

    • #41

      Ce ma intereseaza functionarul public. Dai in judecata institutia si ceri daune de la institutie. Nu ma incalzeste cu nimic daca Gigel de la ANAF e dat afara sau nu.

  17. #42

    o clasică MUIE ANAF! MUIE INCOMPETENȚII ȘI RETARZII DIN PSD!

  18. #43

    E foame de bani…asta e clar..
    6% crestere economica din creion, nu fac bani cash pentru plata pensiilor si salariilor.
    Acum Valcu sa intors secretar de stat, o sa vedem curand pe ecrane impozitul progresiv!
    Si da, au dat drumul la cainii de la ANAF sa stranga bani, de la cine nu e cu ei.

  19. #44

    Ma scuzați, dar în caz că se contestă în instanță executarea (poprirea) se poate cere (cu plata unei cauțiuni) și suspendarea popririi pe perioada în care se va judeca efectiv contestarea.
    In momentul în care instanța dispune suspendarea te duci cu dovada (fie încheierea de ședință, fie un certificat de grefă) la bancă și se suspendă popririle pe cont. (Asta înseamnă că sumele blocate până la acel moment rămân blocate în continuare, dar poți dispune de orice sume care intră pe viitor; de asemenea, banca n-ar trebui să plătească poprirea din sumele blocate). Dacă instanța a dispus suspendarea popririi, ANAF poa’ să-ți sugă ciorapii.
    În cazul în care n-ai cerut suspendarea popririi în cadrul procesului de contestație la executare, iartă-mă, dar atunci ANAF e ok. Și ar trebui să iei la șuturi avocatul că nu ți-a zis.
    Mă rog, prietenul tău.

    • #45

      Art 278 din Legea 207/2015- cod de procedură fiscală coroborat cu art 14-15 din Legea 554/2004- contencios administrativ.

  20. #46

    eu am primit hartie ca tre sa dau la ANAF un leu.Plic, instiintare, semnaturi, timbru , posta… , Am fost la ei azi si mi-au spus ca s-a prescris. Nu mai am sa le dau nimic. Am facut doar putina miscare

  21. #48

    Banii de la stat (daca este forba de drepturi salariale castigate in instanta) ii primesti in 5 ani, dar nu oricum. In primul an 5%, in al doilea an 10%, al treilea 15 si cate 35 % in ultimii doi ani. Si cand te gandesti ca banii astia astia, de drept, trebuia sa-mi fie platiti in cadrul salariului pe cca 10 luni.

  22. #49

    3.5 lei de plata, impozit pe castiguri din pariuri sportive online, 1 plic instiintare ca am de plata ceva, sa ma duc sa declar. Dus, declarat ca nu mai stiu exact cat am castigat… tanti de la ghiseu, aaaa aveti de plata 3,5 lei… mda, hai sa platesc… nuuu, trebuie sa va trimitem acasa instiintare de plata (cred ca se numeste, ca am primit o hartiuta din asta la 1 luna) si apoi cu ea platiti. Deci, pt 3,5 lei 2 scrisori (recomandate) si 1,5 luni ca sa platesc 3,5 lei. GG statu lu papira voda

    • #50

      ONJN-ul și casele de pariuri vor reținerea impozitului pe caștiguri la sursă, ministrul de finanțe a zis ca nu vrea, el vrea să stăm noi la cozi anual ca să platim cativa lei. plm, șleahtă de cretini.

    • #51

      Nu stiu daca unibet face retinerea la sursa ca in cazul caselor de pariuri locale. Contul l-am facut dupa iesirea bet365 de pe piata.

    • #52

      @pew unibet nu poate reține la sursă nici să vrea că nu-i dă voie codul fiscal a lu pește

    • #53

      daca ar face retinere la sursa peste tot, ce ar mai face pizdele alea de la ANAF, de la cele 4 ghisee pe unde trebuie sa treci ca sa poti plati? a? a?

  23. Eu tocmai ce am hotarare definitiva de executat silit ANAF S6 pt taxa auto+dobanzi+cheltuieli de judecata.
    “Decat” 3 ani durata.

    MUIE ANAF.

  24. #55

    Offtopic: nu pricep de ce ai scos rating-urile. Mare rahat daca isi lua cineva multe minusuri. Pe mine ma deranjeaza ca multe comentarii sunt geniale.. si n-am cum sa imi arat aprecierea 🙂 La celalalt se poate da rating in continueare.. si nu s-a intamplat nimic rau.

    • #56

      te ai gandit ca ao putea sa îl lauzi, pur si simplu, ca reply la comentariu?

    • #57

      Bravo, Marius!

    • #58

      Sincer sa fiu.. m-am gandit…. dar n-am timp de d-astea.. nici vorbele la mine mereu. Si mi se pare si un pic penibil.

  25. #59

    Eu am patit tot la Raiffeisen acum vreun an si ceva. Aveam in cont (contul in care in plateam un credit) doar vreo 20-30 lei.Au pus aia de la impozite locale poprire si m-am trezit ca figuram cu -270 lei. Adica, hai ca inteleg, i-au luat pe aia care existau efectiv, dar restul?
    Situatia s-a reglat dupa ce am umblat cateva zile, dar a fost deranjant, ca si cum a fost banca generoasa si a dat in numele meu ~270 lei.

  26. #60

    Nu vreau să fiu redundant, dar voi ştiţi că banii odată depuşi la bancă, nu mai sunt ai voştrii, ci sunt ai băncii.
    Ce se întâmplă este că banca îţi datorează ţie nişte bani, în nişte termeni şi condiţii, cum e de ex, limita aia de 150k.

    Deci tehnic, ANAF merge la unul din debitorii tăi, şi le cere banii care ţi s-ar cuveni ţie, să fie redirecţionaţi.

    De asta se poate evita legal, legea care zice că proprietatea privată poate fi executată doar cu ordin judecătoresc. Pentru poprire nu e nevoie de ordin judecătoresc pentru că tehnic nu mai sunt banii tăi, sunt ai băncii, şi banca îţi datorează ţie înapoi acei bani, în anumite condiţii.

    Era ceva reporter cu ceva clip pe facebook care era supărat că anaf poate executa conturile fără hotărâre judecătorească, de parcă banii din bancă ar fi consideraţi proprietate 🙂

  27. #61

    12 bani, in 2017 la ANAF…scrisoare recomandata, cred ca 2 ron sau 2,5 a costat numai scrisoarea…plus coli, plic, timpul pierdut de angajatul de acolo…apoi motorina mea, timpul meu pierdut, al angajatei de acolo cu mine, nu au vrut sa-mi ia bani…la ceva timp mi-a venit alta recomandata (2-2,5 ron, da?) in care mi se comunica ca sunt scutit de cei 12 bani, suma fiind prea mica!