Stai să vezi ironie. Te duci să eliberezi o țară, trimiți cele mai avansate avioane de luptă din lume, cu cei mai bine antrenați piloți, cu tehnologie de miliarde de dolari, și ce se întâmplă? Îți dobori propriile avioane. Nu inamicul. Tu. Pe tine. Bine ai venit în lumea “friendly fire”, unde prietenii tăi sunt mai periculoși decât dușmanii.
Kuweit. Mica țară aia de la gâtul Golfului Persic, plină de petrol și de probleme. Pentru cei care au ratat lecțiile de geografie și istorie din școala generală, Kuweitul e un fel de Monaco al Orientului Mijlociu, doar că în loc de cazinouri au rafinării. Și în loc de miliardari ruși cu iahturi, au șeici cu Lamborghini placate cu aur.
Treaba cu cele trei avioane americane doborâte de “foc prietenesc” e genul de știre care te face să te întrebi dacă nu cumva războiul e chiar atât de haotic pe cât pare în filme. Și răspunsul e: da, e chiar mai haotic. Într-un teatru de operațiuni unde ai zeci de națiuni, sute de avioane, mii de vehicule și toată lumea trage în toate direcțiile, e aproape miracol că nu se întâmplă mai des.
Friendly fire, sau “fratricid” cum îi zic militarii când vor să sune mai academic, e una dintre cele mai tragice și stupide modalități de a muri în război. Faci tot antrenamentul, treci toate testele, zbori mii de kilometri, și te doboară colegul tău care te-a confundat cu inamicul. Sau sistemul anti-aerian care ar fi trebuit să te protejeze.
Dar să ne întoarcem la Kuweit. Țara asta mică, cam cât jumătate din Moldova, stă pe aproximativ 6% din rezervele mondiale de petrol. Și asta explică de ce, când Saddam Hussein a decis în 1990 că vrea să-și extindă colecția de țări, America a sărit ca arsă să “elibereze” micuța națiune. Nu că ar fi contat democrația sau drepturile omului. Contau barilele alea care curgeau spre Occident.
De atunci, Kuweitul a devenit cea mai bună prietenă a Americii în zonă. Baze militare, acorduri de apărare, exerciții comune. Practic, americanii au mai multă prezență militară în Kuweit decât au unele țări în propriile teritorii. E un fel de căsătorie de conveniență: tu ne dai petrol ieftin și locație strategică, noi îți dăm protecție împotriva vecinilor nebuni.
Acum, să revenim la avioanele alea doborâte. Armata americană cheltuiește sume obscene pe sisteme de identificare friend-or-foe, pe comunicații criptate, pe radare care ar trebui să deosebească un F-16 de un MiG cu ochii închiși. Și totuși, se întâmplă. Se întâmplă pentru că războiul nu e un joc video unde inamicii au indicator roșu deasupra capului.
În realitate, ai piloți obosiți care zboară de ore întregi. Ai operatori de rachete care trebuie să ia decizii în fracțiuni de secundă. Ai interferențe radio, comunicații întrerupte, haos general. Și uneori, cineva apasă pe trăgaci înainte să verifice de două ori. Trei avioane și probabil trei familii care au primit vestea pe care niciun părinte, soție sau copil nu vrea să o audă.
Armata americană, în stilul ei caracteristic, a emis un comunicat sec și birocratic. “Trei avioane doborâte în incident de foc prietenesc.” Punct. Fără detalii despre cum s-a întâmplat, cine e responsabil, ce măsuri se iau. Pentru că armata nu recunoaște greșeli, armata are doar “incidente regretabile” și “victime colaterale”.
Și uite așa, undeva în Kuweit sau în Irak sau în orice deșert petrolifer din zonă, niște piloți americani au murit nu pentru că inamicul era mai bun, ci pentru că sistemul lor a eșuat. Pentru că cineva, undeva, a făcut o greșeală. Sau mai multe.
Între timp, Kuweitul merge înainte. Au zgârie-nori, mall-uri de lux, și una dintre cele mai mari averi suverane din lume. Cetățenii kuweitieni nu plătesc taxe, primesc subvenții pentru orice, și trăiesc într-un fel de socialism pentru bogați. Bineînțeles, asta e valabil doar pentru cetățeni. Muncitorii din Asia de Sud care construiesc și întrețin tot luxul ăla trăiesc în condiții pe care nu vrei să le știi.
Dar hei, petrolul curge, bazele militare funcționează, și alianța americano-kuweitiană e mai puternică ca niciodată. Chiar dacă, din când în când, mai cad câteva avioane doborâte de prieteni.
Morala poveștii? În Kuweit, ca în viață, cei mai periculoși nu sunt întotdeauna cei pe care îi consideri dușmani. Uneori, cel care te doboară e chiar cel care ar trebui să-ți acopere spatele. Dar măcar petrolul e ieftin, nu?
Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul