Vorbeam în articolul precedent că ziariști mai sunt câțiva, iar restul sunt hiene. Hiene și pupători anal, uitasem de completarea asta.
Dacă vreți exemplu, puteți citi aici, sub bagheta maestrului Gheorghe Smeoreanu, un pupat de hemoroizi de toată frumusețea.

Discutam despre aspecte ale presei, într-o emisiune de la Absolut TV din Argeș, chiar cu directorul postului de televiziune Georgiana Drăghici; am întors problema pe toate feţele şi ajunsesem la capitolul mizerii în presă, atacuri la persoană, nevoia de a avea stomac tare în această meserie.

Şi atunci, s-a produs decliclul.

Georgiana Drăghici a început să vorbească, absolut spontan, ca şi cum acesta ar fi fost subiectul, despre iubirea sa faţă de soţ, despre cât de special este acest om, despre bunătatea sufletului său de bărbat, despre fericirea şi puterea pe care le dăruieşte femeii cu care face familie şi echipă.———————————————
L-am pus la colecţia mea de momente fericite din viaţa de ziarist.

Dacă nu înțelegeți:
Georgiana Drăghici este angajatorul lui Smeoreanu și proprietara televiziunii, iar Mircea Drăghici, soțul doamnei, este ministrul transporturilor, trezorierul PSD.

Cât de adâncă limbă, ce profunzimi nebănuite atinse și totul doar într-o viață de așa zis ziarist.
Cum ziceam, ziariștii, în românia, sunt câțiva, restul au emigrat sau s-au transformat în lingăi sau dispersatori de materiale servite.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

23 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sper ca e ironic doar. N-ai cum sa fii chiar in halul asta… nu cred

  2. #3

    eu atrag atenția că în rromânia jurnalist înseamnă să ai maxim 30 ani, o crăpătură epilată sau nu între picioare și multe puXi în crăpătură și în gură
    uitați’vă la posturile de știri: a3, rtv, realitatea, b1, digi24 și vedeți că jurnaliste de maxim 30 ani ne prezintă știrile și reportajele
    și curvăsăreala asta e luată din occident, de la cnn și tv5 monde, ca exemple

    • #4

      E normal, pentru ca doar pana in 30 de ani ai chef de teren, de inghetat prin fata usilor de parchete sau partide, pus pe hold planuri de concedii, uichenduri si alte alea, pentru ca niciodata nu stii daca nu cumva pleci la filmare, in deplasare etc. Si, pe la 30 de ani, cand, daca ai putin creier si demnitate, realizezi ca nu vei avansa nicaieri (maximum pe scara din fata DNA), dar salariul tau e la fel cu al unui corporatist care, de bine, de rau, iarna sta la caldura si vara la aer conditionat, iti iei campii.
      Am avut colegi de teren care la 30 de ani stiau mai bine codul penal decat unii dintre avocatii pe care ii filmau, deci varsta nu este un etalon principal pentru meseria asta 🙂

    • #5

      HăștaggangbangcuDeniseRifai&LauraChiriac

  3. #6

    exista si oameni obiectivi, seriosi si dornici sa isi faca treaba. ex ionut cristache de la tvr1. un excelent jurnalist format la scoala voiculescu.

  4. Si mai sunt idioti din mass media care deplang faptul ca romanii nu mai citesc ziare sau ca nu se mai uita la televizor….

  5. #10

    Opera domnului poate fi citită pe site-ul www.criterii.ro. Practică cu mare talent limbi umede către PSD. Absolut TV nu mai există, și-a trăit traiul și și-a atins scopurile.

  6. #11

    Când a fost altfel (cu mici excepții) jurnalismul local? M-am distrat cu Smeoreanu, mai ales secțiunea literar-panseistică. Culturica de județ/plasă/raion e delicioasă, drame mici trăite monstruos, mini-glorii, tristețe și în general toată pasmanteria provincialismului bine împlinit. Mi-am adus aminte de distinsul Lucian Strochi din Piatra-Neamț, pe unde m-am școlit eu. Îl știu de mic, era vag amic cu maică-mea, l-am prins bibliotecar în vreo trei locuri (la județeană, la mine la școală, plus la biblioteca de limbi străine, care chiar era mișto, am găsit inclusiv un volum cu Villon, inițial am vrut să-l fur dar până la urmă am smuls doar câteva fascicule, cât să nu bată la ochi, hă hă). Ei bine, iată-l acum, peste ani, pe propria pagină de Wikipedia, crepuscular:

    ro.wikipedia.org/wiki/Lucian_Strochi

    Cea mai tare mi se pare asta:
    Diploma „BENE MERENTI” din partea Consiliului local al Comunei Tazlău și a Fundației Culturale I.I.Mironescu pentru „merite deosebite în sprijinirea dezvoltării materiale, culturale și spirituale a localității”

    • #12

      Strochi, get it?:))))

    • #13

      Breaking: Din Smeoreanu am ajuns în Mujea.

      oanamujea.com/despre/

    • #14

      What do I stroke? IT!

    • #15

      oh, doamna Mujea. sunt personaj in una din cartile ei

    • #16

      încă un comentariu absolut delicios 🙂
      continuă munca excelentă depusă
      și succes cu oana mujea!

    • #17

      🙂 Mersik, Toni, mă străduiesc cât pot, sper să las și eu în urmă măcar o uliță, o școală primară și un penitenciar de mâna a doua care să-mi poarte numele.

    • #18

      penitenciarul unde stii de la inceput ce primești:)))

    • #19

      așa cum tu dorești un penitenciar care să se cheme MAITHUN sau ce nume vrei, eu doresc un sanatoriu care să se cheme TONI MONTANA MEMORIAL, mă gândesc că institutu de psihiatrie socola e candidatu perfect!

  7. #20

    Nu e presă mai proastă decât aia așa zis sportivă.
    Dobitocii de la gazeta sporturilor au pus un incompetent agramat și semi-analfabet (cum altfel?) să facă un articol despre sektorieni.
    Cine-s ăștia? Câțiva băieți care au făcut o pagină pe facebook ce parodiază FCSB-ul și fanii ei. Ăștia au anunțat, la mișto, că merg la Belgrad cu barca să susțină naționala.
    Cu 3 click-uri ar fi aflat cine sunt și nu se mai osteneau să scrie o știre mincinoasă.
    Credeți că l-a dus capul pe “jurnalist”? Exact. Au vrut să îi aștepte la Belgrad pentru un articol pe larg dar i-a tras lumea de mânecă, au realizat că sunt cretini, au șters știrea și au trecut mai departe.
    Ar fi comic dacă nu ar fi tragic. Ăștia sunt formatori de opinie în România.

    Las un link, merită și alții să râdă. E cu screenshoturi și tot ce trebuie: www.cristianscutariu.ro/sektor-03-apare-in-gazeta-sporturilor-a-cui-e-planeta-asta/

  8. Arges? Fuckin flyover county.

  9. #23

    presa argeseana?