Râdeam acum, cu nevastă-mea, de un mesaj primit pe grupul de părinți de la grădiniță, despre cum ar trebui ca pachețelele pe care le pun părinții ar trebui să aibă și o pastilă de aia înghețată, de congelator, ca să mențină totul proaspăt și fresh. Și toate văcuțele alea aplaudau această idee genială.

Mă plimbam ieri, pe stradă și m-am tot întâlnit cu doamne middle-aged, cu colanți pe ele, ieșite la plimbare/alergare. Toate, absolut toate, cu sticle de alea de apă groase, cu capac care are un mâner de poșetă pe el, ca să poți duce sticla confortabil în mânuțe.

Nu reușesc să îmi aduc aminte dacă am primit pachețel la grădiniță, în scurta perioadă cât am frecventat-o. Dar, ffs, știu sigur că nu am primit pachețel la școală în 1-8. Stăteam vizavi de școala 87 și mă duceam la școală 4 ore pe zi, uneori 5, inclusiv sâmbăta. Vai, cum să stea copilul nemâncat 4 ore, doamne ferește, trebuie să îi dai o gustărică. Apă beam de la țâșnitoarea din curtea școlii sau cea de la wc-ul băieților de pe etaj. Vai, dar cum să nu aibă copilul sticluță de apă la el. Cu țâști de ăla ca să nu dea pe el și căpăcel, dar nu de oricare, să se poată deschide ușor, ca să nu moară copilul de sete.

Ieșeam din casă să mă duc la joacă, fotbal sau ce dracu făceam noi. Când simțeam că crăpăm de sete, la propriu, după ce alergam de zănatici ore întregi, căutam prima cișmea disponibilă sau mergeam cu miloaga la scara blocului, la vecinii de la parter sau etajul 1. Daaaaaați-mi și mie o cană de apă. Ne era frică să mergem în casă, ca nu cumva să ne oprească și să nu mai putem ieși. Acum, primul lucru pe care îl iau părinții, cu ei, când ies cu copilașii afară, este să le ia sticluța cu apă, alături de gustărele.

Să ne înțelegem. Nu sunt adeptul ideilor tip Pe vremea mea era mai bine. Am avut o copilărie iad, nu neapărat din cauză că nu aveam sticluță de apă la mine. Nici nu sunt adeptul teoriilor educaționale ale vremilor respective.

Dar, FFS, oameni buni, copiii voștri s-au învățat cu satisfacția instantă, oriunde. Nu au nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă o lipsă. Ei nu știu ce e aia sete sau foame și nu la modul disperat sau ceva, ci doar dacă buzele formează literele MAMI, MI-E SETE, gura micuțului deja e acoperită cu o sticluță cu țâști siliconic, să nu cumva să se rănească.

Copiii voștri vor deveni adolescenți, adulți. Vor suferi lipsuri, la un moment dat, indiferent de câți bani aveți, lipsa nu se cuantifică doar în mâncare sau apă. Și nu vor înțelege de ce, de nicăieri, nu apare o mână caldă, cu o sticluță cu vârf siliconic, care să le aline lipsa.

Educați-vă copiii să devină adulți, nu la limita handicapului.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.