Această întrebare este strict pentru doamnele sitului, comentariile masculine vor fi doar niște adăugiri grațioase. Puteți fi cât de anonime vreți voi, chiar aș dori un răspuns sincer.
Să ne imaginăm momentul când el, alesul vostru, inima voastră, cântecul îngeresc de harpă ce vă susură în urechiușe de atâția ani, v-a cerut de soție. Iar pentru a marca momentul și pentru a le arăta celorlalți pretendenți că nu mai sunteți disponibilă pentru împerechere cu nimeni, v-a pus pe deget un inel.
Aici vine întrebarea mea.
A avut vreo urmă de importanță prețul acelui inel? Ați simțit că dragostea e cu atât mai împlinită, cu cât inelul e mai scump și cu diamant mai mare? Ați fost dezamăgite că a fost un inel ieftin?
Ca să înțelegeți de ce întreb, am un prieten care nu își cere femeia în căsătorie pentru că nu are bani de un inel extrem de scump, cu diamante and shit. Nu vă zic mai mult, pentru că nu vreau să vă influențez opiniile.
pai de ce nu o ajuta el cu niste bani, sa ia ceva cum trebuie? 😀
Daca pentru ea conteaza pretul inelului… imi pare rau pentru el.
E virgina, clar, altfel ar fi stiut ca maciuca trebuie sa fie pe primul loc. Si sa nu o bata in fiecare zi.
depinde de locatie. daca locatia e Vaslui atunci este „sa o bata in fiecare zi”.
Dacă ești bărbat adevărat nu-ți faci probleme de-astea. Poți să-i iei o sârmă ușor argintie, eu zic că este mai degrabă un test al maturității.
Mai bine un inel pe care se tin chei, e mai usor de gasit si nu te complici sa cauti sarme (plus ca fata de sarma are si forma de inel de la inceput).
Eu una personal nu as tine cont, dar am prietene care au teorii de genul ca trebuie sa coste macar cat a nu stiu cata parte din venituri sau idiotenii din astea. Eu cred ca si asta e un indicator al intregii relatii, a ce vrea fiecare de la celalalt. Acum daca tu stai cu frica faptului ca iubita ta va face nazuri la pretul inelului mai mult decat s-ar bucura de gestul tau cred ca alte lucruri sunt gresite, nu cat costa inelul:))
Mai stiu eu una ce in facultate facea calcule d-astea si dupa facultate cand s-au casatorit si a pierdut el jobu au ajuns amandoi la mamica lui acasa prin techirghiol sau ceva de genu.
Eu am cerut-o de nevasta-mea de nevasta cu sârma de la dopul unei şampanii.
PS nu-s muiere dar sunt graţios. Ca un hipopotam pe gheaţă
Sau, un colier alb de plastic pe care-l ai intamplator in buzunar, si cand iti dai seama ca ai strans cam tare si degetul incepe sa se umfle sa te panichezi si tu si ea, sa tipi dupa chelner sa ceri un cutit, el sa te intrebe „pentru ce”, tu sa-i spui „avem o urgenta, adu mai repede un cutit care sa taie”, clientii din jur sa ciuleasca urechile si sa holbeze ochii, ea sa se smiorcaie ca-i e frica ca o tai degetul, si bonus, fiica celor doi sa asiste la sceneta impietrita. Un prieten.
Daca as fi in locul doamnei, nu pretul ‘inelului’ m-ar stresa…
Nu! Nici măcar nu m-a interesat inelul. (Aş putea scrie o poveste lacrimogeno-romantico-telenovelistică despre epopeea noastră; we’re so in love, azi, la 18 ani de când ne-am cunoscut şi 12 de la căsătorie). Şi la vremea aia nici măcar nu gătea şi nici nu bănuiam chiar că o să fie chiar aşa. Ba, dimpotrivă, toate şansele arătau că mai mare vagabond nu se născuse.
Same problem here. 🙂
Depinde FOARTE mult de asteptarile fiecarei „doamne”. Pe mine nu m-a interesat absolut deloc valoarea inelului. Nici nu l-am purtat dupa, era mare. Vroiam doar sa ma ceara odata. Dar eu nu port oricum bijuterii, nu dau (prea) multi bani pe haine etc. Poate il ajuta felul in care o cere (idei creative, efortul pe care il depune sa fie o cerere romantica, intr-un loc neasteptat etc etc).
eee, asta e mama tuturor raspunsurilor, adevarul feminin absolut: „Pe mine nu m-a interesat absolut deloc valoarea inelului. …. Vroiam doar sa ma ceara odata”
Asta e o idee de cerere de Craciun : 24life.ro/wp-content/uploads/2015/12/938676_925561824147728_2083674041_o.jpg
Daca nu m-a cerut nimeni si totusi mentionez ca nu ma intereseaza valoarea inelului e vreo problema?
Bine nu chiar o tinichea, la propriu, ca mi se irita pielea, dar un inelus din argint sau aur, dragut si decent (maxim juma’ din salariul mimin net) la pret e ok. Daca ma minte frumos ca „uite, are piatra de culoarea x ca se asorteaza cu ochii tai/stiu ca-ti place/mai stiu eu ce”m-am emotionat toata. Iar daca ii monteaza o piatra de rau „din excursia aia in care ne-am cunoscut/am facut nu stiu ce” inelul ala imi paraseste mana doar cu tot cu deget.
Mi-ar fi teama sa port tot timpul un inel foarte scump.
@Ady-p: un mesaj pentru prietenul tau: Cere-o mai repede, ca o sa-si schimbe parerea in maxim doi ani si ratezi ocazia
@Jordan, am aceeasi parere de vreo 10-15 ani, sunt deja prea batrana pt a schimba anumite idei.
juma’ din salariul mimin net…elegant. Adica nu, dar zic si io
Am zis „maxim” si asta pt ca habar n-am cat e un inelus de aur cu „piatra” de sticla. E ok si unul de argint de la tarabele de la metrou, de maxim 50 de lei.
Este irelavant pentru cea pe care o ceri. Este relevant pentru prietenele ei cand le va arata inelul.
sau iti alegi prietene pe aceasi minte. numa zic.
Vorba vânzătorului de la care am cumpărat eu inelul : Daca inelul este problema atunci nu inelul este problema.
Touche!
Inelul meu e din aur cu zirconiu și e una din cele mai dragi bijuterii (după verighetă).
Dar: cunosc femei care au returnat inelul și l-au înlocuit cu altul, pe motiv că nu le place. Cunosc și cazuri unde ”ăla” a fost bârfit în tot cercul de amici comuni, pentru că a luat inel cu ”diamanțel care abia se vede”.
Dacă aș fi bărbat, ăsta ar fi un indiciu prețios pentru mine. Și-aș lăsa-o pe respectiva-n baltă, să caute diamante mai mari.
Eu as face o mica diferenta intre „schimb inelul pt ca nu-mi place modelul, designul, d-astea cu ceva similar la pret sau mai ieftin” si „schimb inelul ca vreau ceva mai scump/mare”.
Eu nu. Să schimbi inelul de logodnă – ales de EL, pentru și cu gândul la tine – mi se pare de un prost-gust și un snobism atât de mari, că n-aș avea nicio dorință de-a trece peste.
Pe de altă parte, dacă un bărbat a ajuns să ceară în căsătorie o femeie care se pretează la așa ceva – și nu s-a lămurit mai devreme ce soi e, deși genul ăsta de caracter e strident, iese repede la iveală – își merită soarta. Ar putea face rată la bancă să nu-și dezamăgească păpușica 😀
Mda, nu m-am gandit la aspectul ala, dar am intalnit barbati atat de habarnisti si mai ales speriati de ideea de a alege incat inelul a fost ales de mama/bunica/iubita unui prieten (in cel mai bun caz) sau au luat ce le-a bagat sub nas vanzatorul, alegerile fiind „nefericite”, sa zicem. 🙂
Ca o paranteza…daca nu stii cat poarta la inelar si o ceri de casatorie eu zic ca trebe sa va cunoasteti mai bine intai…
Cine isi da seama daca piatra e zirconiu sau diamant ? Cate doamne sunt adevarate connoisseur … e ? De unde stie cat costa ? Ii dai inelul si ii spui ca o iubesti dupa care ii zici ca un romantic ca ai cheltuit 1.000 eur pe inel ? Eu am fost curios si am intrat intr-un magazin si am vazut unul langa altul un inel cu diamant si unul cu zirconiu si pentru ochiul meu fin sincura diferenta pe care o puteam vedea era aia de 500 eur.
PS: Un prieten a luat inel de logodna la 1.500 eur cu diamant frumos etc… a cerut -o in casatorie… i-a spus cat costa inelul dar nu-l poarta pe deget decat la zile speciale, Ii este frica sa nu-l piarda :))
PS2: www.youtube.com/watch?v=N5kWu1ifBGU
Probabil tot aia care dupa 2 saptamani de trait impreuna dau printesei parolele de la toate conturile.
Unii oameni nu fac diferenta intre chestiile care se spun si chestiile care nu se spun (bine aici trebuie sa recunosc, presupun ca nu toti sunt asa de incapatanati ca mine si dupa suficienta cicaleala intra in modul „bag **** ii zic si gata”).
Connoisseurs? In ce limba este asta? Nu mai bine ar fi „cunoscatori”?
Diamantu vine cu certificat bre….de-ala de-l cauti pe net, alea alea. Nu poti sa dai orice cataroi si sa zici ca-i Koh-i-Noor…
E o metoda excelenta de a afla, contra unei sume modice, daca merita s-o iei sau nu.
Awww, o materializdă s-a simțit ofensată…
sau un sucker
Io-s mascul (feroce), dar cred ca stimabilele ar trebui sa fie atente mai ales la cum arata inelul ala, nu neaparat la pret. Daca inelul e frumos, de bun gust, inseamna ca omul alege numai chestii de calitate. Printre care si tu, fata 🙂
Evident, sunt single si fara speranta … 🙂
Nu, nu m-a interesat pretul inelului, de emotie nici nu l-am vazut bine (doar ca avea piatra rosie ca el stia ca imi plac inelele colorate). Nici acum nu stiu cat costa si nu are importanta, e un inel finut si cel mai frumos inel din lume pentru mine. Da, are si niste firimituri de diamante, dar asta am aflat ulterior :).
Eh, recunoaste ca a doua zi ai avut drum pe la amanet sa analizezi „situatia” la rece :))
Bai nu mai baga strambe…
Adevarul e ca stiam de unde l-a cumparat si am tot incercat sa trag cu ochiul in vitrina sa vad pretul (era expus modelul), dar ma tot tragea omul de acolo. Aveam drum pe acolo des. Intre timp ne-am mutat si a murit si curiozitatea, dar nici atunci nu avea nici o relevanta daca vedeam ca e 100 sau 1000 de lei. Si la verighete am ales un model simplut, fara diamante si briz-brizuri. Cred ca si inelul si verigheta sunt niste simboluri pana la urma, prea multe filme americant ne indobitocesc 🙂
Mi se pare nesemnificativ cat cost inelul sau daca exista un inel. Faptul ca o cere in casatorie este dovada de iubire, nu suma de bani pe care vrea sa o cheltuie cu asta.
Prietenul ala o fi cumva Mariciu? #numazic
Mie mi se pare funny ca ele intre ele nu fac deosebirea dacă una are un inel scump sau nu pe dejt. Dar au pretenții:)))
După care se mint una pe alta… uite, fata, e de platina. Sa mori tu ca știi cum arata platina?
Pai daca are un inel de platina pe deget e logic ca stie cum arata platina. /s
Nu am primit inel cu diamant. Dar chiar nu m-a interesat. Oricum a fost o mega surpriza. Desi eram de vreo 5 ani impreuna si locuiam impreuna a fost o mega surpriza. Nici in ziua de azi nu stiu cum a facut sa nu imi dau seama ce pune la cale.
Am primit un inel foarte simplu cu o piatra de sticla. Nu acel inel ne-a unit, nu acel inel ne-a despartit.
Am prietene care au pretins diamant in inelul de logodna.
Imi plac foarte mult bijuteriile dar sunt constienta la ce nivel mi le permit.
Pai, prima data m-as fi casatorit chiar de aveam un sac de iuta pe mine. Nu mi-a pasat de valoarea inelului care era cateva sute de lei. Intre timp am divortat. Acum nu mai ma intereseaza casatoria in mod expres,cred ca e mai important „cerutul”. Despre inel, acum ca si atunci, nu ma intereseaza valoarea lui si nu cred ca este reprezentativ pentru bunul mers al relatiei. Inel scump pot sa-mi cumpar si eu, dar nu e genul meu sa port grija bijuteriilor.Mai bine sa am grija amintirilor pe unde m-am plimbat.
Inelul l-am ales impreuna la vreo 3 luni dupa ce ma ceruse brusc de sotie in statia de tramvai. Eram amandoi tineri si rupti in fund, inelul l-am ales pe criteriul: sa fie dragut si sa ni-l permitem. Era doar un simbol. A trebuit sa-l tai dupa ce mi-am fracturat degetul inelar si nu l-am mai reparat/purtat niciodata de atunci. Cred ca e pe la socrela pe undeva, pastrat cu sfintenie, impreuna cu verigheta care a scapat intreaga din mainile doctorilor, cu pretul unor dureri atroce, nu stiam eu ce-nseamna „verigheta putem s-o salvam, doamna”.
Vrei diamante ia calmante du-te si sapa,
Vrei perle dezbraca-te du-te si inoata.
Si ia si o paine cand te intorci.
Nu e vorba de pretul inelului. Pentru relatiile intre tineri cel putin, e important sa te ceara in momentul in care amandoi va permiteti o nunta, o casa, o viata decenta. Daca te cere in timp ce inca mai primeste bani de la parinti sau in timp ce nu aveti bani destui sa va intretineti, putin conteaza inelul.
Ideea e cam asa: ne iubim, ne intelegem, relatia functioneaza, suntem intr-un punct din viata in care financiar ne permitem sa intemeiem o familie (asta include si situatia in care se intampla vreun accident si avem bani sa il crestem ok dupa) asadar am economisit un pic si ti-am luat si un inel mai dragut, potrivit cu bugetul nostru, cu care te cer de nevasta.
E dragut si intr-un moment de romantism cu garnitura de la vreo roata dar trebuie sa fie si realizabila casatoria si sa vina si un inel adevarat ulterior, in concordanta cu gusturile ei.
ulterior inel adevarat? de ce? ulterior, pentru el ce vine, in concordanta cu gusturile lui?
Pai ca sa ai ce sa porti. ca nu poti sa porti zilnic dopul de la sampanie. si inelul de logodna se poarta toata viata parca, se schimba doar mana cand pui verigheta. Adevarat nu inseamna si scump, doar sa nu fie sarma de la sampanie, ceva sa poti purta cu drag toata viata.
Pentru el vine o nevasta for life. Daca ma intrebi pe mine, la urmatoarea „ocazie” dupa cererea in casatorie (Craciun, aniversare, etc) dragut ar fi sa ia si nevasta ceva (ceas, bratara, ce poarta individul) pentru toata viata, sa aiba cam acelasi simbolistica. Ceva de genul, uite, eu am primit inel de logodna, primesti si tu ceasul asta frumos si rezistent sa marcheze momentul.
Just my 2 cents
Eu nu port inelul de logodnă, nici nu m-am gândit că trebe purtat toată viața. Pentru că mie nu-mi plac bijuteriile, port doar verigheta, ocd-ul nu-mi permite. L-am purtat atunci puțin, cred că jumătate de an. Şi mi-a fost furat. 🙂
Mi se pare că se acordă prea multă atenție unor obiecte. Eu şi dacă nu primeam niciun inel era perfect ok.
Eu daca-mi bag destu-n verigheta, dupa aia tre sa chem descarcerarea sa o scoata. 2003 – 70kg cu tot cu costum de mire, pantofi si par vs. 2016 122 kg fara costum de mire si pantofi. Si fara par…
Cred ca totusi imi mai vine, pe degetul mic macar.
Având în vedere contextul și locul (SV) de unde comentez, am zis să comentez cu diacritice… În comentariul de mai sus e vorba de păr. Păr pe cap. Nu de par.
Nici vorba nu m-a interesat. Chiar si o sarma de orice fel m-ar fi facut fericita.
Ghimpata?
Nici pomeneala, nu m-am gandit o secunda la cat a costat. Am fost impresionata ca s-a gandit sa îmi ia un inel altfel decat cele standard de logodna.
Consider ca un inel nu are de ce sa coste mai mult de 1000-1200 de lei, si daca as afla ca a dat mai mult i l-as da de cap – cu banii aia mai bine mergem undeva in concediu cateva zile.
E mai important ca forma pietrei sa fie pe placul fetei (gen nu ii iei lacrima cand ea are oroare de asa ceva) decat pretul.
Sincer ma indoiesc ca cineva o sa recunoasca „da, ma…mi-o trebuit diamant cat roata carului”. Pe mine personal nu m-o interesat prea tare, mai ales ca banii ii aveam de multa vreme la comun si as fi privit un inel scump ca pe o gaura in buget.
Presupun ca e mai mult pentru prietene treaba cu valoarea inelului, poate reuseste sa compenseze printr-o cerere inedita, sa aiba ce povesti. Eventual una care sa nu se suprapuna cu un alt eveniment gen craciun, anul nou, la evenimentele astea fetele se mai asteapta la „surprize”.
Daca relatia depinde de cat de mare/valoros e inelul sau pietroiul de pe inel atunci mai bine o lasi balta..
Da, sunt triste care se uita nu doar la inel ci si la cont bancar/masina/casa, asta ca sa simta dragostea si fluturii din stomac !
Mi se pare irelevant. Femeia oricum ştie ce bani ai când te ia de soţ. Ştie chiar mai bine decât tine. Dacă eşti rupt în fund şi îţi dai toţi banii pe inel, mai mult o enervezi. Nu o să îţi zică direct, normal. O să fie toată o dulceaţă „Vaaai, iubitule, cât de fumooo…” Aham. În mintea ei e fix pe invers „‘te-n gât de ţăruş! Cu banii ăştia făceam şi noi nunta la oraş.”
Cel mai ușor de agățat sunt familistele astea
Cu inel
Cam la 6 luni-un an de la nuntă
Nu corespunde soțul ,nu corespunde familia soțului ,nu corespunde viziunea ei despre viață si familie și după ce faci nuntă e cam greu să recunoști ce tâmpenie ai făcut
Singurul lucru care m-a deranjat in relația cu familistele astea a fost o coborâre de la etajul doi ,bal con- balcon- terasă ,asa că mi-am jurat să agăț doar gagici de la parter
Concluzia e că toate femeile o au la fel si niciuna n-o are orizontală
Nu uita ce-a patit Rasputin. De la escapade si escalade de astea i s-a tras.
A contat pentru ca a dat mult prea mult: jumatate din bursa lui de student! Daca nu ne-ar fi legat o amintire extrem de frumoasa de acel inel, il puneam sa il returneze.
La 6 ani dupa acel frumos moment, nu am schimbat inelul, il port in continuare cu cel mai mare drag chiar daca au venit si diamante dupa. Este inelul meu preferat si va fi pentru totdeauna 🙂
„chiar daca au venit si diamante dupa”
Matache?
@Dani Corban hahahaha, nu, multumesc :))
P.S.: cand a primit Matache inele ieftine?
Tocmai am primit respectivul inel, de cateva saptamani, si nu, nu m-a interesat catusi de putin cat a fost de scump. M-ar fi deranjat mai mult un inel mare si scump, care nu mi se potriveste, care nu e stilul meu deloc, ca ar arata ca nu ma cunoaste. A facut alegerea perfecta cu un inel subtil, din aur alb, cu un diamant micut si un design modern. Mi-ar fi placut si daca era din argint si cu zirconiu sau ce-o fi mai ieftin, dar mi se potrivea personal la fel de bine.
Tre’ sa fii un pic nebuna sa nu te mariti fara inel scump, si un pic nebun sa ceri un asemenea specimen. Nu zic, daca iti permiti, fara efort, un inel scump, go nuts. Dar daca inelul e aspectul cel mai important… ceva nu e in regula.
Pentru mine nu a contat pretul inelului cu diamant, cand l-am primit, dar mi-a placut ca are diamant si ca el a inteles ca nefiind purtatoare de bijuterii, merit ceva fin, dpmdv :).
Cred ca daca iubesti pe cineva si vrei sa mentii o relatie cu cineva despre care STII ca nu isi permite (acum/niciodata)sa iti ofere anumite lucruri, atunci nu ai niciun motiv si niciun drept sa-l faci sa se simta prost ca nu-ti poate darui un diamant, de exemplu!
Si daca prietenul se teme sa o ceara in casatorie cu un inel modest, atunci ori nu isi cunoaste partenera( care poate nu e materialista sau nu se pricepe la diamante) ori o cunoaste prea bine si stie ce isi doreste, dar el nu ii poate oferi acum. Ar putea sa o ceara cu orice inel,cu promisiunea ca si dragostea lui va creste tot mai mult pentru ea, cu cat el va creste si va avea posibilitatea sa-i ofere mai mult, mai bun, mai frumos, atata timp cat exista iubire sincera intre ei 🙂
Dacă e bărbat adevărat o cere cu o șaibă grower și de restul banilor se cinstește … cu prietenii :D.
N-ar trebui sa conteze pretul, pentru mine nu a contat, nici nu am intrebat detalii. Cred ca e important ca el sa fie atent la detalii (aur alb sau galben, in functie de ce poarta ea frecvent), la personalitate (o tipa conservatoare sau dimpotriva) si la stilul vestimentar. Pentru mine a fost mai important sa ma surprinda si sa ia ceva ce voi purta in permanenta, cu tenesi sau cu tocuri. Nu prea vad cum poti gresi dimensiunea, mi se pare ca e usor sa iei un inel de-al ei si sa te raportezi la el.
Una cu diamante:
priceonomics.com/post/45768546804/diamonds-are-bullshit
Pe scurt, diamantele sunt niste bucati de carbon fara prea mare valoare.
Si a doua: copiii din Africa mor ca sa aveti voi diamante.
Excelent articolul. Pentru lenesi exista varianta video (youtube: Adam ruins everything – diamonds).
Probabil nu înțelegi ce înseamnă valoarea. După cum sugerezi nici banii nu au valoare. Diamantele ar avea valoarea diminuată de ex. Într-un razboi mondial, dezastru nuclear, când economia ar fi la pământ.
@Andrei: in articol se spunea ca pretul de revanzare e relativ mic, deci inelele cu diamant sunt mai degraba o cheltuiala decat o investitie.
„Some diamonds are perhaps investment grade, but you probably don’t own one, even if you spent a lot.”
Aş vrea să le văd pe persoanele care susțin asta, că refuză să vândă un diamant de 20.000 -30.000, primit la un concurs sau câştigat. Oare câți care susțin teoria asta ar arunca piatra aia de carbon fără valoare?
Ce spui tu are mai multă legătură cu consumerismul. Oamenii cumpără foarte multe lucuri inutile.
@Andrei: daca ai primit un diamant cadou si il vinzi, nu conteaza suma pe care il vinzi, tot ai castigat ceva. Orice cadou e un castig. Dar aici vorbim despre cheltuieli si investitii, de diamante pe care le platesti din buzunarul tau. Deci argumentul tau nu e in chestie.
Referitor la aruncat: evident ca nu arunci diamantul, asa cum nu arunci un Porsche 911 cumparat de nou care dupa 5 ani mai valoreaza 30% din cat ai dat pe el. Normal ca incerci sa il vinzi la un pret cat mai bun. Dar asta nu inseamna ca e o investitie facuta cu cap.
Si nu am spus ca diamantele nu au valoare deloc (la urma urmei au valoare intrinseca pentru ca au si aplicatii industriale). Am spus ca nu sunt atat de valoroase pe cat crede lumea.
Probabil amicul tau stie foarte bine ce pretentii are prietena lui, d-aia mai asteapta. Nu ma incadrez deloc in tiparul femeii clasice, dar imi place subiectul, asa ca povestea mea este : dupa ce am hotarat de comun acord ca ar trebui sa ne casatorim, viitorul sot mi-a adus un inel pe care l-a primit cadou de la un client vechi d-al lui care aducea si bijuterii din Turcia. M-a intrebat daca imi place si i-am spus ca imi este indiferent, dar o sa il port pana la casatorie ca sa am ce arata cand ne intreaba prietenii/rudele ce inel mi-a dat cand m-a cerut de sotie.
Pe mine cand m-a cerut, asa spontan, a fost cu dopul acela rosu de la berea de sticla Groslch :))) si acuma rad cand imi aduc aminte. Si mai am dopul amintire
Ulterior am primit si inelul the original. Nu am fost dezamagita de cate carate are sau nu are, doar ca nu prea m-a palit la gusturi atunci. Mie nu imi place aurul galben ci cel alb sau argintul. Dar l-am primit si l-am purtat si desi a fost cu ideea sa il schimbam nu am mai vrut eu caci mi-a devenit drag.
Din pacate, odata cu sarcina, mi s-a modificat grosimea degetului si nu imi mai intra pe deget. Sper sa il mai port, pe langa verigheta.
Daca el nu cumpara ceva din motivul mentionat de tine Arhi inseamna ca stie ca are o arivista si o materialista pe langa ea. Ceea ce e naspa. Cred ca important ar fi sa o nimereasca la gusturi nu la cat de grea e piatra sau scumpa.
Cand m-am maritat eu (au cam trecut 2 decenii) nu se prea practica chestia asta cu inelul de logodna. Adica, poate ca erau oameni care, stiu eu, cumparau inel de logodna, dar in general erau verighetele, pe care le puneai dupa ce semnai la primarie, si cam atat. Verighete am avut, le-am si pierdut (mai intai sotul, dupa vreo 2 ani si eu). Dar nu, nu ar trebui sa conteze nici pretul inelului, nici cati bani au el sau ea sa arunce pe nunta, poze, muzica, rochii, costume, alte rahaturi… Dintre cuplurile pe care le cunosc eu, alea care s-au dat peste cap sa aiba inelul perfect, sa organizeze nunta din povesti, au divortat la scurt timp dupa. Dupa parerea mea, daca simti impulsul sa aloci atata timp, energie si bani in ceva atat de lipsit de importanta (un inel, o petrecere de cateva ore), inseamna ca incerci sa ingropi ceva, o nemultumire, o lipsa, un gol… Incerci sa planifici nunta perfecta, ca si cum de aia ar depinde viata ta… e creepy!
Raspunsul din partea femeilor era subinteles – declarativ toate sunt interesate doar de sentimente si orice altceva e neimportant.
Eu pun alta problema: daca nu ai bani de un inel (neimportant daca il iei sau nu)…la ce plm te mai gandesti sa te casatoresti? Ce rezolvi cu patalamaua? Poti lua mai usor un credit sau care e motivatia?
PS: sa curga cu thumbs down-uri.
Este mai usor sa iei credit daca esti casatorit. Veniturile sunt mai mari si iese scoringul mai bine. 🙂
@John, pai, eu am recunoscut ca nu a contat pretul, dar a contat diamantul, pt ca amandoi am considerat ca merit (si ne permitem) dupa 12 ani de relatie :)) Si mai recunosc un lucru, eu imi apreciez sotul si pentru sufletul lui bun, dar si pentru inteligenta si motivatia cu care munceste pentru tot ce are, inclusiv pentru banii pentru un diamant micut sau pentru doua bilete la teatru 🙂
Si nu, nu am contribuit la credit, ma gandesc sa fac si eu unul ( total off topic: o fi oare un moment bun? :))
adica saracii n-au voie sa se casatoreasca, sau cum?
John: si daca nu te casatoresti, ai mai multi bani, sau cum? Intrebarea de care zici tu ar trebui sa ti-o pui inainte sa faci copii, nu inainte sa te casatoresti. Eu si sotul meu ne-am casatorit in anul II de facultate si nu aveam bani mai deloc, ceea ce n-a fost asa de mare tragedie, ca au trecut anii, am terminat facultatea, au venit diverse joburi, bani, cateodata mai multi, alta data mai putini….Cu ce ne-ar fi ajutat, dpdv material, sa amanam sa ne casatorim, daca sentimental si personal eram decisi ca aia ne dorim?
John, analogia cu „daca nu-ti permiti intretinerea ei, n-ai bani de masina respectiva” nu merge si la inele.
Ah si am vrut sa mai spun ca si eu cunosc o persoana care nu vrea sa o ceara pana nu ii cumpara nu stiu ce inel cu diamante care costa destul de mult. Interesant este ca o cunosc f bine pe tipa si o doare la patina daca primeste inel de 5000k sau 5 lei. E tipul mai simplu, nu se machiaza, nu poarta accesorii de inele, lanturi… nu ii inteleg stresul de a-i cumpara un inel scump daca tipa nici macar nu are pretentia asta.
E o scuza sa n-o ceara. Scuza pentru el, ca aia care nu vor sa aiba copii si se mai linistesc cand o baga pe aia ca nu pot sa le ofere conditii decente.
Si asta e posibil. Nu inteleg de ce se tot coieste, ca doar impreuna stau de cel putin 2 ani impreuna, de iubit o iubeste enorm… poate ii este frica de pasul urmator
Avand in vedere ca vrea sa o ceara, cred ca prietenul tau ar trebui sa-i stie deja gusturile in materie de bijuterii & stuff. Asta, evident, daca nu o cere a doua zi dupa prima intalnire 🙂
In cazul meu, nu m-a interesat pretul sau din ce material e piatra. A contat momentul (care a fost unul neasteptat) si faptul ca avea pietricica albastra – eu fiind innebunita dupa culoarea asta. L-am purtat 6 ani, zilnic, pana cand a fost schimbat cu verigheta. 🙂
6 ani a durat sa te ceara???
Intr-o relatie conteaza cel mai mult primii 50 de ani, apoi restul vine de la sine.
@Arhi – ha, nu nu! 3 ani i-a luat sa ma ceara, 6 ani ne-a luat pana sa facem nunta :)) Nu inteleg graba asta de a face nunta sau a cere pe cineva. Pe toti pe care ii stiu care au facut nunta in primii 2 ani de relatie… well… au divortat la alti cativa ani (maxim 3) de casatorie. Dar nah, acum depinde si de caracterul fiecarui om in parte. 🙂
Noi am hotarat sa ne casatorim. Nu a existat o cerere romantica cu fundal misto, inel, genunchi murdari si toate celelalte clisee. Apoi, la cateva luni de la hotarare, de ziua mea onomastica, s-a trezit el sa imi faca propunerea. Stia ca imi plac inelele mamei lui, asa ca a luat unul care stia ca imi place mie mult, mi l-a pus pe pat si a asteptat sa merg in pat.Era sa zboare atunci cand am ridicat pilota, insa l-am vazut.
Habar nu am cat valoreaza inelul, nu stiu sa fac diferenta intre diamant sau sticla, aur alb sau argint.
In concluzie, nu conteaza valoarea inelului, modul in care acesta este inmanat sau locul, ci intensitatea sentimentelor de iubire si respect existente. Daca acestea exista de ambele parti, parerea celorlalti sau pretentiile pentru diamante/aur/platina etc nu ar trebui sa fie importante.
Da, eu i-am pus in vedere sa NU imi apara cu diamante – nu am chef sa imi amintesc de comertul cu copiii care sapa in mine de cate ori ma spal pe mana. Sa fie cu ce vrea el, poate fi si din jocurile video pe care le jucam impreuna, ce-o fi. Mai important e cand binevoieste „sa trecem la treaba”.
Iata ca aparu si oengista de serviciu!
FYI, mai nou se sapa in mine cu androizi. Tot de dimensiunea unui copil, ca sa se pastreze traditia.
Rog binevoiti a scoate Gravatarul/mailul la comentariul anterior, preferabil sa nu apara in searchuri acest comentariu daca are vreo idee.
pentru mine n ar conta deloc inelul. Daca se poate, mi ar placea sa fie fara inel. sa fie un orice altceva, simbolic si semnificativ pt relatie. pentru amandoi.
o cratita
In cazul meu inelul a fost initial o frunza de lalea, rupta din gradina de langa locul unde isi infipsese genunchiul. A urmat un inel din staniol si la ceva vreme dupa a ajuns si inelul care, ce-i drept, are un mic diamant. I-am spus da din toata inima si chiar nu cred ca are importanta intr-o decizia ca asta daca exista inel si de care, cred ca sunt alte lucruri mult mai importante.
Inelul de logodna si nunta care-i urmeaza nu au reprezentat niciodata si nu sunt nici in momentul da fata elemente care sa aiba vreo legatura cu dinamica unui cuplu, ci imaginea exterioara a partenerilor, fie impreuna, fie separat. Si ei stiu mai bine ce caracter si cat e de importanta imaginea asta, si prin ce grupuri se invart.
Pe de alta parte ne sta in natura ca oameni sa vrem sa iesim in evidenta in fata celorlalti, sau macar sa ne „pastram imaginea” si cel mai simpla si neoriginala metoda este de-a cheltui.
E o minciuna sa spui ca nu conteaza pentru o femeie cum un barbat isi dovedeste afectiunea, sau cat de mult din timpul lui dedica pentru asta. Iar inelul de logodna asta e o un instrument de a face vizibila aceasta dovada pentru cei din jur.
Ideal n-ar trebui sa conteze, real insa, suntem cu totii animale sociale si avem nevoie de acceptiunea celorlelti.
Vestea buna e ca iesitul in evidenta poate fi facut si altfel decat cu inele de logodna de mii de euro, vestea proasta e ca ia timp si costa la fel de mult.
faaaac, tocmai mi-am dat seama că nu i-am cerut inelul înapoi când am divorţat…
Căsătoria e ceva mai rău decât închisoarea. Inelul ăla de pe degetul femeii sau al bărbatului (verigheta) sunt echivalente cu cătușele pe care le-am avut eu la mâini acum doi ani.
Da, d-asta prefer de fapt fara inel de logodna. Macar cu verigheta treaba e reciproca.
Apreciez răspunsurile și cred că sunt sincere, însă trebuie avut în vedere că oamenii și mai ales femeile care citesc arhiblogul nu fac parte din marea masă a României. Cam cum e și cu politica… Ai impresia ca toată lumea e implicata, toată lumea vede prin PSD când defapt ești doar tu în bula ta și deconectat de masa ce vrea salarii mari și sa nu ne mai fure străinii pe noi, dacii mândri.
O vorbă înțeleaptă spune că cu cât inelul e mai scump cu atât uniunea durează mai puțin.
Nu si daca tufla e banana. 😉
… babana (fmm de autocorrect!)
cum nu a comentat nimeni de asta, ma bag eu in seama si spun ca treaba cu diamantul e o sarlatanie de marketing si industria diamantelor e o mafie (google De Beers):
– industria diamantelor e organizata ca si cartel si controleaza pretul diamantelor pe care il umfla artificial adunand diamante si dandu-le drumul pe piata intr-un ritm mai incet decat cererea, pentru ca pretul lor sa fie mare
– sunt sanse mari ca diamantul cumparat sa vina din zone de conflict, cel mai probabil din Africa si sa finanteze razboaie sau oprimarea anumitor categorii de oameni
– chiar si diamantele care sunt certificate ca sunt din zone libere de conflict e posibil sa nu fie, certificare respectiva se refera doar la situatii in care rebeli se lupta cu guvernul, in cazul in care guvernul unei tari e in razboi cu cineva si face genocid/incalca drepturile omului, diamantul e certificat ca fiind curat/etic, desi finanteaza acel genocid
– pe la inceputul si mijlocul secolului trecut industria diamantelor a investit enorm in publicitate pentru a induce ideea ca marimea si pretul diamantului sunt direct proportionale cu dragostea fata de viitoarea nevasta, iar inelul cu diamant e metoda standard de a arata acea dragoste, culminand cu Marilyn Monroe si „Diamonds are a girl’s best friend”. De asemenea, e vorba de diamante noi si nici decum inele mostenite sau luate second hand, alea certifica de fapt ca viitorul sot e un porc zgarcit
– in acelasi timp cartelul diamantelor e destul de vocal contra diamantelor artificiale, care desi au cam aceleasi proprietati fizice (sunt si mai pure) si sunt relativ ieftin de produs, nu pot fi vandute scump si nu sunt cotrolate de cartel, plus ca lipseste acel je-ne-sais-quoi sentimental ca sunt produse industrial si nu au fost produse in scoarta Pamantului acum milioane de ani in niste conditii extraordinare (trebuie ca lava sa aiba o anumita temperatura si sa iasa din pamant cu o anumita viteza ca atomii de carbon sa formeze legaturile cristaline pentru diamant si nu pentru grafit etc.)
TLDR: industria diamantelor e o mafie
PS: sunt perfect constient ca toata treaba cu diamantele e doar o conventie, ca daca nu erau diamantele era altceva scump si rar (ffs, bijuteriile din aluminiu erau extrem de scumpe inainte sa se inventeze electroliza si prelucrarea industriala a aluminiului). Totul e la nivel de epatare sau de „valoarea mea”. Sunt oameni carora le pasa sau care au prieteni care le pasa (genul de oameni care se simt bine doar daca altii vad ca ei se simt bine) si sunt oameni mai putin afectati de marketing si de presunea sociala care pot sa inteleaga ca toata treaba asta e doar o conventie sociala facuta sa aduca profit unor terti (la fel cum atunci cand faci nunta, vin un card de oameni sa te jupoaie de bani, iar pana la urma toata lumea se preface ca se simte bine, desi putini se simt cu adevarat bine). Desigur, pana la urma traim intr-o sociatate si trebuie sa pastram niste aparente ca ne-am integra bine in ea, asa ca as recomanda o cale de mijloc: n-as lua inel chiar din Melli Mello cu 15 lei, dar nici n-as da mai mult de un sfert, maxim jumatate de salariu pe inel (desi 1000 de euro mi se pare cam mult pentru o bijuterie), iar daca prietena mea nu accepta asta, inseamna ca nu e potrivita sa imi fie nevasta pentru ca avem conceptii diferite fata de viata.
PPS: Iar pentru femei e simplu, constient cred ca nu le pasa asa de tare de inel (eventual le pasa de parerea celor din jur), dar inconstient e gandul ala ca daca isi permite sa risipeasca bani pe un simbol care pana la urma e cam inutil, inseamna ca are suficienti bani si o anumita stabilitate financiara.
In acelasi timp, in multe muzee ale lumii, care contin bijuterii de prin evul mediu, e plin de bijuterii care au si diamante.
A naiba masinarie de marketing cum mergea prin secolul 15
Mă iei la mișto fără să fii informat. În evul mediu diamantele erau rare, de aceea erau scumpe și foarte puțini și le permiteau și inelul cu diamant la căsătorie nu era tradiție. Între timp s-au mai descoperit niște teritorii, a mai evoluat tehnologia, până când au devenit un pic mai comune. Monopolul pe diamante a început pe la 1900, la fel și tradiția de a oferi inel de logodnă cu diamant, De Beers are și acum 35% din producția de diamante, cu tot efortul anti-monopol. Marketingul a fost să promoveze inelul de diamant la căsătorie, nu diamantul în general și a fost făcut în paralel cu scoaterea de pe piața si punerea la păstrare a unei cantități mari de diamant.
Ba existau inele cu diamante si in evul mediu si in epoca moderna (din nou, sa ne uitam prin muzee).
Obiceiurile de nunta se schimba de-a lungul timpului (e drept ca mai exista excentrici – multi dintre ei probabil mai scriu si pe aici care prezinta camasa, striga darul, iau mireasa cu lautari de acasa etc)
tu esti analfabet functional? unde am scris ca nu existau inele cu diamant in evul mediu? am zis doar ca nu erau traditie de nunta (sau daca erau, erau doar pentru nobilimea inalta pentru ca erau al naibii de scumpe). repet, poate intelegi, traditia cu inelul de diamant ca si cerere de casatorie a fost pornit prin 1900 si ceva si a fost o gaselnita de marketing a firmei care detinea monopolul pe diamante. nu zic ca e ceva rau, ca daca nu era diamant probiabil era altceva scump,
plm, ia citat de pe wiki: „In 1938, the diamond cartel De Beers began a marketing campaign that would have a major impact on engagement rings. During the Great Depression of the 1930s, the price of diamonds collapsed. At the same time, market research indicated that engagement rings were going out of style with the younger generation. While the first phase of the marketing campaign consisted of market research, the advertising phase began in 1939. One of the first elements of this campaign was to educate the public about the 4 Cs (cut, carats, color, and clarity). In 1947 the slogan „a diamond is forever” was introduced. Ultimately, the De Beers campaign sought to persuade the consumer that an engagement ring is indispensable, and that a diamond is the only acceptable stone for an engagement ring.”
@Perkele: a comentat subsemnatul la #75. Cu link la articol si tot ce trebuie.
@F:
Noi vorbeam de diamantele din ziua de azi, nu de cele din evul mediu. Minele de diamante din Africa de Sud nu erau descoperite si exploatate in Evul Mediu.
In plus, obsesia pentru diamante in defavoarea altor pietre pretioase (safire, smaralde, rubine etc.) e rezultatul marketingului agresiv. Obsesia pentru a cumpara diamante cat mai mari e din nou rezultatul aceluiasi marketing agresiv. (Observa ca multe dudui care au scris pe aici prefera de fapt inele mai usor de purtat, dar sa fie de bun gust, deci preferinta pentru pietre mari nu e neaparat naturala).
btw, am uitat sa scriu in comentariul de mai sus, dar eu sunt mai antisocial in sensul ca nu vreau sa am nevasta careia sa ii pese ca nu am dat nu stiu cate mii de euro pe un inel si nici nu vreau sa am prieteni care sa ma desconsidere ca nu am cheltuit nu stiu cat pentru un inel. cu familia e mai nasol, ca pe aia nu poti sa ii schimbi, dar de restul se poate scapa usor.
:)) Perkele… singur?
the amount of burn…
Chiar nu eram ironică. :))
Inelata…. maine ii gata.N-am gasit alta rima.
Am fost ceruta de sotie intr-un castel din Austria, cu un inel de 8 euro de la magazinul de suveniruri. Am zis da. Sapte ani si doi kinderi mai tarziu, inelul ala este inca bijuteria mea preferata. Domnul este din generatia ta iar eu am cu un an mai putin decat Luna 🙂
heeeeeey, romanticilor:)
Meh, Romania… 🙂
Uitati numai cum se face peste Ocean si luati aminte, fetele: daca el nu cheltuie 3 salarii pe inel, e de porc si ea se face de ras in fata prietenelor. (Am zis salarii, dar hai sa adaug si atributul brute, caci e important.) Si inca ceva: cand el o cere, trebuie sa fie undeva decor de film – la Venetia in gondola, ori in Parcul National Yosemite, cu presedintii pe fundal, chestii…
Te doare operatia cand vezi ce cacaturi au in cap damzelele!
Io nu i-am luat inel. Un buchet de flori si-o sticla de spumos, to seal the deal. Da’ nici n-a durat… 😉
Pai spumosul da durere de cap 🙂
Pentru ta-so am luat spumosu si lu’ ma-sa i-am dat florile. Noi aveam o sticla de vin rosu, tocmai ca sa nu doara capul… 😉
Eu unul sunt celibatar convins fraților, sau cum se mai numește- burlac. Sunt pro-burlăcie. Ce pula mea îmi trebuie mie femeie? Am mașină de spălat, am mașină de călcat, curățenie fac singur, mâncare îmi fac singur, știu să fac până și ciorbe, prăjituri, mâncăruri complexe etc, plus că există și restaurante pt mâncat. Deci la ce să-mi trebuie mie femeie cu care să locuiesc în casă? Să-mi facă capu calendar? Eu nu suport frate să mă toace una la cap, să ridice cuvântu în fața mea. Și-așa că mai bine singur. Decât să ajung să-i dau vreuna sau cine știe ce mai rău s-o mierlesc, mai bine evit. Că io nu suport să comenteze o femeie în fața mea. Nu mai vreau să fac pârnaie. Că pârnaie d-aia am făcut, din cauza muierilor. Așa că mai bine îmi văd de treaba mea.
Cum e masina de calcat ca vreau si eu?
Si cu hatzaneala cum faci? (daca intelegi eufemismul).
Alex, marci banu, in 30 de minute te duci in Nirvana si mai ai si timp sa te intorci. Stai totusi departe de masina de calcat, aspirator, etc, ca sa nu-ti vina idei.
@Alex:
1. Mă refeream la asta, boss… www.emag.ro/fier-de-calcat-philips-perfectcare-azur-talpa-t-ionicglide-2800-w-0-35-l-200-g-min-alb-albastru-gc4924-20/pd/DC990YBBM/
2. La capătul lu 21 sunt niște țigănci ca lumea, 50 de lei scurtu, 100 tacâmu
Si daca mie, de exemplu, imi plac roscatele cu ochii verzi, de unde gasesc tiganci de alea?
destul de ontopic:
eu am o mare curiozitate, la bulangii cum se cere, tot cu inel cu piatra pretioasa? Ca mai tarziu, cu verigheta as putea sa o inteleg, dar atunci, la inceput, cand se prepune ca e virginel si il cere de nevasta in genunchi cum e inelul, tot cu piatra?
Nu te uiti la modern family, nu? E un episod pe tema asta
La astia le place altfel de inele. Piatra trebuie sa fie de-aia acra – de la frizerie – sa opreasca sangerarile in caz ca se fisureaza inelul. Doar zic.
@ioana nu ma uit, ca de la o varsta incolo devii mai selectiv cu petrecerea timpului liber. Singura exceptie pe care o fac este arhiblogul. 🙂
eu voi recunoaste ca am primit un inel superb cu un diamant maricel. si apreciez asta. si nu mi-e rusine nici ca imi place piatra mea mare, nici ca a fost scump. asta a crezut el ca merit. e chiar asa de rau? astept minusuri :))
ah..cand citesc asta cu „astept minusuri” nu ma pot gandi ce astepta el cand ti-a dat inelu ala mare. Sigur nu o masturbare ca risca sa il zgarie
Mai, Oana… de ce nu o fi crezut el ca meriti un inel cu 2-3 diamante mari?
Cel mai misto e cand stii bijutier care sa iti faca inelu exact cum vrea peleul tau 😀
Era vorba de inele de pus pe deget, mah…
Poi si ce…crezi ca dupa ce ii pui inelu nu mai futi?
„am un prieten care nu își cere femeia în căsătorie pentru că nu are bani de un inel extrem de scump, cu diamante and shit” – pana la urma e pretentia lui fata de el si nu cred ca ea are vreo vina. Daca el considera ca valoarea inelului este direct proportionala cu intensitatea da-ului pe care il va primi iar e problema lui. Poate chiar nu o cunoaste indeajuns de bine si atunci ii e frica. Invatati-va oameni buni cu lucruri simple si spontane intrun cadru frumos. Peste ani nu te mai gandesti valoarea inelului de atunci……nici eu nu stiu ce ar fi fost daca as fi ramas cu primul meu prieten. Vaduva sigur dupa o perioada…dar ma gadesc cu drag la toate scrisorelele zilnice pe care inca le mai tin, la florile presate culese de prin excursii, ….Cu sotul ne-am cumparat in zbor inele pentru casatorie fix cu o zi inaintea nuntii…..mai mult bijutierul ne-a spus ce sa luam ca noi le alegeam fix pe alea de erau mai aproape de iesire din magazin ca mai aveam multe altele de cumparat
Eu l-am cerut pe el. Inelul mi l-am luat tot eu.
Dupa citi ani? Intreb pentru un prieten…
Eu nu port bijuterii de niciun fel, sunt o fire pragmatica si nu suport chestiile inutile. Nu ma intereseaza nici inelul in sine, daramite valoarea lui.
Pentru mine nu a contat deloc valoarea inelului.m-a cerut in casatorie in ajunul Craciunului,acasa,fiind doar noi doi.a fost un moment perfect.si mi-a cumparat un inel finut,cu piatra :). A zis ca daca nu imi place sa il schimb.nu l-am schimbat si nici nu vreau sa il schimb vreodata pentru ca si-ar pierde valoarea sentimentala.si cred ca daca tipa il iubeste si vrea sa isi petreaca viata cu el,poate sa o ceara in casatorie si cu un inel de plastic si nu ar conta.cel putin asta e parerea mea.
Băi fraților, văd că mulți comentați, da nimeni n-o zice pe față, frate. toți o dați după cireș, o dați cotită, o dați ca la Ploiești. Adevăru vi l spune fratele vostru care e. Femeile nu le interesează inele și d-astea. Astea-s cardeli mai mult, cum zicea nea Gică de la pârnaie. Femeile le interesează pula , frate, asta le interesează de bază- pula. Dacă le lovești bine, ești tare-n pulă, nu le interesează inele. Astea așa la cardeală mai mult, să te vrăjească pe tine cu romantisme cu iubire, cu căcaturi d-astea să te agațe. La pulă frate, la cucurigu, acolo e interesu femeii. Îmi spuneți mie, auzi… Păi aveam un țigan la pârnaie Gilbert, avea 6 bile pe pulă. Zicea că îl caută femeile cu salteaua de cînd are bile. Și-avea nevastă , venea la el in vizită. I-a dat ăla inel la țigancă în viața ei? I-a dat bile.
Si-a dat lui inel. Si struna.
Inelul e în cutie și-acu. Mi l-a luat mic și când am fost sa mi-l facă pe măsură degetului am văzut și prețul. M-am ofticat ca dăduse asa mult pe el și nici măcar nu-mi place. Bine, eu nici nu mi-am dorit sa ma ceară . Dar mi-am dorit sa ma ceara unul anume acu câțiva ani si de mi-ar fi pus o sarma pe deget ii ziceam ca da. Ghinion de neșansă ca nu m-a cerut.
Prietenul lui Cetin, cere-o! Ca nici bărbăția și nici iubirea nu stau în valoarea inelului. Când oi avea mai mult i-oi lua altul.
„[…]am un prieten care nu își cere femeia în căsătorie pentru că nu are bani de un inel extrem de scump, cu diamante and shit. Nu vă zic mai mult, pentru că nu vreau să vă influențez opiniile.”
Prietenul zice ca nu are bani de inel scump pentru ca vrea EL sa-i ia inel scump, sau pentru ca vrea EA ca el sa-i ia inel scump?
Pentru mine personal nu a contat valoarea inelului ci gestul în sine de a mă cere de soție. Nici nu mă gândeam că el avea în plan să mă ceară că știam că nu e genul de om să pună preț pe nuntă and shit.
Inelul mi l-am cumpărat singură, am fost amândoi la câteva magazine și mi-am ales ce am vrut eu, ceva subțire și mic care să arate bine lângă verghetă. Puteam să aleg altceva, diamant de exemplu, dar chiar nu a contat, nu aveam de gând să mă laud cu prețul inelului.
Dar cunosc și femei care se lăudau cu orice ocazie cu inelul lor plin de pietre. Contează ce femeie e și cât de deschisă e relația lor.
Cel mai important e să fie bună mărimea :))
Da, are importanta.
Am refuzat o persoana care m-a cerut in casatorie acum multi ani fix din pricina asta. Eram cu cineva de care, foarte tanara fiind, m-a convins sa ma despart ca el imi poate oferi mult mai mult, ca ma iubeste. A fost una din cele mai bune decizii din viata mea. Nu i-am spus nici de ce, nici nu am mai vorbit dupa.
Inelul cu care m-a cerut era o chestie ordinara, care valora probabil cat o zecime din salariul meu de atunci si mult mai putin, de exemplu, decat ceasul lui de la mana. Mai putin si decat pantofii in care era el incaltat.
Nu aveam nevoie de inelul ala, imi permiteam sa-mi cumpar singura mai scumpe, la o adica. Nici nu port bijuterii.
Cand te lauzi , te angajezi si etalezi stil si eleganta, e bine sa ti-l poti respecta.
Sunt amuzanti toti acei care jongleaza cu telefoane scumpe si cu chei de masini premium si care ma invita „in oras”. Cand intreb, mai exact unde, imi vorbesc de vreo spelunca de doi lei. Sunt nevoita sa refuz politicos pentru ca e acelasi principiu.
Imi permit sa platesc eu nota la un restaurant bun si nici nu am probleme in a manca la o cantina „impinge tava”, dar am o problema in a ma asocia in orice fel cu oameni care afiseaza si promit lucruri pe care nu pot sa nu intentioneaza sa le onoreze.
In plus, inteleg femeile, fetele, care nu au nimic si concep ca e echitabil sa-si puna bazele unei relatii cu un individ cu potential, chiar daca nu are nici el nimic concret de oferit chiar atunci, dar nu toate femeile ” de maritis” sunt rupte in fund.
Si zici ca mergea bine pe centura, dadeau tiristii ca in oala cu fasole, dar nici nu se compara cu videoceat, este?
@Hellfire: duduia are si ea dreptate, adica ala spargea o groaza de bani pe ceas si pantofi, era adica „big spender” si pentru persoana iubita nu dadea un sfant? Aia spune ceva despre el.
@MIki: expresia „rupte in fund” are si niste conotatii mai putin fericite.
dar mai iubibile
Io am gasit un inel din ala modern de inox (cre’ca otel chirurgical ii zice) intre ruinele cetatii Rozafa din Shkoder, Albania. Tot acolo sint si ruinele unui mare rezervor de apa subteran (cu ceva apa inca in el) in care lumea arunca monede si isi pune dorinte. Am aruncat si io si ea cite o moneda. Patru luni mai tirziu ii puneam un inel – de aur de data asta – in deget si o puneam sa semneze cu martori. Alte cinci luni mai tirziu umblam pe la evidenta populatiei sa-mi inscriu printesa. Inelul e pus bine. O sa-l primeasca fiica-mea cind mai creste si dupa ce ii zicem istoria lui.
Pe mine m-a cerut nevasta-mea. N-am stiut ca trebuia sa primesc si inel. Ii voi atrage atentia
Well, cred ca depinde unde esti in viața când faci pasul asta: lucrezi pe bani putini, esti tânăr si neliniștit, merge si o sarmulita. Mai încolo in viața, devenim mai mercantili si apreciem lucrurile frumoase. So, In momentul in care amândoi ne permitem si apreciem lucrurile frumoase, se cade sa ne uitam si la valoare.
Plus ca se poate upgrada! Cunosc pe cineva care e la al 4-le-a upgrade de inel, cu același soț! Valoare inelului e direct proporționala cu adâncimea buzunarelor soțului. 🙂
Daca e prea scump – mi-e si frica sa il port si ma si gandesc ce lucruri frumoase faceam impreuna de banii aia. Deci nu conteaza pretul, ci sa se poriveasca cu gusturile mele 🙂
Treaba cu inelul, cum zicea cineva mai sus, este sa arate bine. Pentru mine conteaza foarte mult sa aiba un design aparte, sa nu fie un inel simplu si finut cu pietricica. Daca tot urmeaza sa port inelul asta pe deget pentru cel putin cateva luni, mi-as dori sa fie un accesoriu cool, care sa starneasca reactii de genul „ce misto e inelul tau, de undeeeeee” si, mai ales, care sa se potriveasca cu stilul meu vestimentar si restul accesoriilor pe care le port. Din fericire, avem.extrem de mult designeri romani de bijuterii talentati care produc inele minunate la un pret mediu de 400-600 lei.
Pe de alta parte, cam cat de nasol e ca noi, femeile, chiar trebuie sa.purtam aceasta bijuterie aleasa de cele mai multe ori stangaci, doar ca sa nu va ranim sentimentele? Pentru ca eu nu stiu femeie care sa isi dea jos inelul de logodna pentru ca.nu se.potriveste cu outfitul ei. Cam cat de minunate suntem ca purtam in weekend pantaloni de trening si inel cu diamant?
Bottom line, as dori sa inventam un accesoriu bling si ridicol si pentru barbati, un ghiul sau un ceas de buzunar cu lantic auriu, special pentru logodna. And whatever you do, sa nu poti sa il scoti pana la nunta.
Puncte and spelling cause mobile and fat fingers.
Nu prețul inelului contează, ci felul în care a fost ales special pentru ea. Unii prieteni ai mei au creat ei un design simplu cu o simbolistică (un cerc, semnul infinit) și l-au făcut la bijutier din aur simplu sau roz, după preferințe, subțire și fără pietre. The best, să știi in sinea ta că nu numai și-a luat inima în dinți, dar a și creat ceva pentru tine.
Partea feminina a mea vrea un inel frumos cu o piatra mare. Vestea buna e ca as chiar prefera ca piatra sa nu aiba nicio valoare (ceva gen cubic zirconia ar fi perfect). Motivele sunt urmatoarele:
1. N-am chef sa ma stresez daca-l pierd.
2. Sa fim seriosi, nimeni nu vede diferenta cu ochiul liber. Si atunci, ce naiba?
Plus ca, daca trebuie sa dai un pumn zdravan, masa si duritatea pietrei ii maresc efectul.
Prietenul meu m-a cerut acum trei saptamani, fara inel :)) Asta pentru ca a fost ceva spontan. Inelul a venit de Mos Nicolae. Nu a fost ieftin, e adevarat, dar putin m-a interesat cat a costat. M-a interesat sa fie cat mai simplu si mai finut. Pretul chiar nu are vreo relevanta. De altfel, am vazut in magazinele de profil inele foarte scumpe, dar pe care nu le-as fi purtat niciodata.
Pe scurt, „nu ma intereseaza cat costa numai ieftin sa nu fie”.
Gresesti, chiar nu m-a intersat cat a costat. Am aflat ulterior, de la prietenul lui cu care a fost prin magazine sa-l aleaga.
Gresesti, chiar nu m-a intersat cat a costat. Poate nu m-am exprimat eu clar. Am aflat pretul ulterior, de la prietenul lui cu care a fost prin magazine sa-l aleaga si asta doar pentru ca el credea ca stiu asta, oricum.
inelul vietii a fost in filmul „contele de monte cristo” -sfoara/ata aia pe deget. care logic n-ar fi rezistat etc. filmul a fost mistoc. sper sa nu fi gresit filmul. in carte era altceva. niste futaiuri cu astea „adopted” . ahaa. exa…iegzat.numa eminescieni alergand prin iarba, diminetile pline de roua cu niste casti wireless ascultand „garden of eden” si .logic fiind culcati langa izvor./baeti fiind.
ps: westworld???
Ce se intampla daca ‘ea’ il cere pe ‘el’ intre timp? (cunosc o prietena, care are o prietena, care are o prietena….. :)) )
probabil te-a inselat prietena cu prietena.hmmm.
Si daca ma cerea cu cheita de la doza cola spuneam DA. Pt. mine chiar nu conteaza.
ne-am ales inelul de logodnă împreună. a fost 200 lei. pur și simplu modelul ăla mi-a plăcut. dacă mi-ar fi plăcut unul de plastic, unul de plastic mi-aș fi ales. de banii de un inel mai fancy am mers în vacanță undeva frumos cu plaje multe. ce să fac cu o piatră șlefuită când putem să ne lăfăim la soare de banii ăia?
Tu nu porti inele in general nu ? altfel 200 lei la femeie pe mana… hm
Decat un inel prea scump, mai bine da banii pe o excursie si sa ma ceara cu o sarma sau cheita de la doza.
Oricum, nu vad de ce mi-as etala diamantul de pe inel pe linia lui 14
Nu conteaza pretul inelului dar am foat foooaarte fericita cand am aflat ca al meu a fost mai scump decat al unei prietene 😀
*13 680 lei ce bine sunaaa….
Dar as fi fost fericita si cu unul de 1000 lei.
Ok sa fiu sincera as fi fost dezamagita daca era sub 1000 de lei pt ca stiu ca isi permite mai mult.
@Hellfire. Nu-mi permit sa-ti intorc ce-ai zis intr-o replica, ca nu mi-ar face cinste sa te jignesc.
@alex – evident, ma gandeam la sensul mai figurativ al expresiei, dar ala de-l vezi tu nu cred ca e deloc nefericit daca nu e cu viol. I se spune diversitate
Eu am deja inelele mele- multe. De Ag port din generala, acum aur si aur alb.
Daca baiatu’ ar fi sarac mi as cumpara singura din banutii mei inelul cum imi place.
Dar insa daca el are 1500-2000 euroi, haine de fitze, masina si mie imi vine cu o sarma de argint asta arata ce barbat e si cum nu am ce sa ma incurc cu el in viata.
EXACT!
O inutilitate mai mare decat un pietroi pe o bara de metal si o pacaleala mai mare nu am vazut. Da, acum sute de ani si chiar acum 50 de ani can societatea era diferita si femeile se bazau mai mult pe ceea ce produceau barbatii un inel era asigurarea lor – un fel de plasa de siguranta. Insa acum, intr-o relatie fericita unde oamenii se inteleg si isi doresc un viitor frumos impreuna, mi se pare iresponsabil si o risipa sa cheltui atatia bani pe niste inele scumpe. Nu sunt garantia decat a faptului ca vor valora cu 30%mai putin imediat ce ai iesit din magazin. Prietenul meu si cu mine avem inele din lemn de abanos cu argint. Am cheltui oricat pe educatie, vacante, sanatate, experiente, viitorul nostru. bijuteriile sunt un lucru inutil.