Acum vreo săptămână, cred, o jurnalistă, nu știu de unde, dar care, în interviuri, se numea și activist social, Paula Rusu, făcea flăcări pe nări pentru că oamenii ăia care construiesc spitalul pentru bolnavii de cancer au acceptat ajutorul unui producător de țigări.

Sper că nimeni nu mă bănuiește de fan al vânzătorilor de cancer. Așa că, activist antifumat fiind, pot să am o opinie.
Spitalul ăla de cancer este făcut pentru niște oameni care au cea mai îngrozitoare boală din lume. Oameni care au dureri pe care Paula Rusu nici măcar nu și le poate imagina. Oameni care știu că mor și pentru care fiecare zi este doar o victorie în luptă cu moartea și durerea.

Atunci când construiești așa ceva, nu îl faci ca să satisfaci orgoliile pipițelor de pe internet, vocale și agresive în căutarea lor de cățărare cât mai sus pe cadavre. Îl construiești pentru oamenii care au nevoie de el, oamenii pentru care orice minut în plus înseamnă un minut de durere infernală, un minut de chin, încercând să le oferi alinarea. Iar banii producătorilor de țigări sunt foarte buni. Ar fi la fel de buni și banii lui Escobar, cât timp se ridică acel spital. Asta nu înțeleg domnițele de pe internet, că lucrurile nu se mișcă pentru a le mângâia lor labia majoră.

Al doilea exemplu e Moise Guran, care pe 15 ianuarie pleca DEFINITIV din presă ca să devină coordonatorul campaniei USR, iar pe 12 martie revenea din presă, după ce scufundase campania USR. Bine, glumesc, e evident că a fost o pălărie prea mare pentru el și nu înțelesese că în politică nu merge să ai nici măcar vreo urmă de principiu. Să știți, în pofida diferendelor de opinie, mie mi-e simpatic Guran încă de pe vremea în care împăturea dolarul să ne arate turnurile gemene.

Ce voiam să spun?
Nu am încredere în “jurnaliștii” care sunt activiști sociali, care iau partea, în scris, inclusiv în materialele din ziarele unde lucrează, unei anumite cauze, unui anumit partid, indiferent dacă achiesez eu la respectiva cauză sau nu.

Ziaristul nu are dreptul la opinii personale. În momentul în care începe cu opinii personale sub semnătura sa de ziarist, nu mai face parte din tagma respectivă. Devine contributor, editorialist, orice vreți voi, dar nu ziarist.

Eu aștept de la ziarist informație pură și simplă, echidistantă și fără urmă de emoție. Fapte brute, din care eu, cititor, îmi extrag informația și, de acolo, decid ce înțeleg și care e calea de urmat.

Oamenii aceștia își erodează capitalul de încredere pe care l-au strâns în timp, aruncându-se, pentru bani sau din naivitate, în câte o barcă politică sau economică, realizează că au greșit, încearcă să se retragă dar, dacă reușesc, primesc lovituri ssubstabțiale în imaginea proprie. Adică serios, ce om poate să îl mai ia în serios pe Guran, după ce a declarat ritos că PLEACĂ DEFINITIV DIN PRESĂ? Cine poate să o asculte pe Paula Rusu relatând echidistant o știre sensibilă, atunci când ea își pune poalele în cap pe facebook, atacând diverse cauze?

În fine. Nu știu prea mulți ziariști în care să am încredere. Unul din ei e Iulian Enache, redactorul șef de la Libertatea, care a transformat ziarul din gunoiul imens făcut de Adrian Halpert în ceea ce ar fi trebuit să fie. Desigur, mai e de muncit, publicul unui ziar de un asemenea tiraj nu poate fi format doar din intelectuali de crevedia gen noi, dar e pe acolo

În rest, Rogozanu, Negruțiu, băiatul ăla de la ZF, care a distrus ziarul, pipița aia care a transformat Capital în hazna de presă, cu titluri clickbait demne de Mediafax în zilele bune de crosspromo cu Gândul?
Nimeni.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

17 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Și eu sunt extrem de surprins de direcția pe care a luat-o Libertatea. Mi-au plăcut niște articole de investigații pe care le-am citit acolo și chiar nu mi-a venit să cred că le citesc pe Libertatea.

    • #2

      in primul rand, și-au schimbat proprietarul, ăsta a fost începutul

    • #3

      Se pare ca nu-s sunt singurul care a constatat noua directie de la Libertatea.

    • #4

      si campania de repozitionare e marfa — aia cu „cauti fata de la pagina 5?”

  2. #5

    Guran este mare figura, pai acum 2 luni tuna si fulgera ca nu se mai intoarce in presa ca el vrea sa schimbe Romania din postura de politician.Intre timp a vazut ca nu a prins loc la ciolan si si-a reevaluat principiile…cu altele.Rares Bogdan a avut mai multa vrajeala si a prins loc caldut.Macar daca ramanea in presa puteai sa ii reprosezi ca este doar prost si naiv dar acum putem sa il catalogam si jigodie oportunista care a avut ghinion si nu a prins ciozvarta.

    • #6

      Observ ca excluzi a priori orice scenariu in care Guran chiar a vrut sa schimbe ceva in politica, dar a realizat ca e prea greu. Practic suntem intr-un self-fulfilling prophecy: vrem schimbare, dar nu avem incredere in cei care vor sa o faca, bazandu-ne pe experienta cu cei care sunt deja la putere de niste ani. Ii atacam pe astia noi si orice persoana decenta incearca sa se fereasca de acest val de laturi. In acest fel, ii filtram exact pe cei care au o urma de bun simt si care vor sa intre in politica pentru a schimba ceva si nu pentru un castig personal imediat. Guess what: cei mai avantajati de acest scenariu sunt tot cei care au furat tara in ultimii 30 de ani…

    • #7

      @Bip…saracu

  3. #8

    Cu presa actuala trebe sa te porti ca si cum ai fi de la SRI: citesti aceeasi informatie din cel putin 3 ziare si apoi tragi singur o concluzie. Si daca e nevoie, mai dai un search si pe site-uri externe.

    Bine, pe astia de care ai amintit mai sus nu-i mai urmaresc din principiu.

  4. #9

    Ai dreptate in ceea ce privește jurnalismul și cât de jos s-a ajuns. Așa poate ne dăm seama de ce tinerii nu mai citesc presa( ziare nu prea mai exista)
    Pipița respectivă nu e de la Gunoiul tv aka RTV? Așa ne-am explica mult mai multe

    • #10

      Aaaaa…si sa nu uit, eu sunt subiectiv in comentariul meu pentru ca donez luna de luna la construirea acelui spital, am uitat, scuze. 😉
      Despre “comentatoare” nu spun decat….sanatate

  5. #11

    Aia cu spitalul nu sunt aia care au refuzat banii lu bitman ?? Pe motiv ca erau de la primaria pesedista sector 5
    ‍♂️

  6. Ai mult prea multe pretentii de la ziaristi pentru ca si ei “e oameni”. Chiar daca acum ne extaziem la articolele scrise de Mihai Eminescu nu trebuie sa uitam ca si el tot la un ziar de partid a cam scris (Timpul era ziarul oficial al Partidului Conservator).

  7. #13

    Departe de mine gândul de a-i lua apărarea în vreun fel Paulei Rusu, dar îţi recomand să te documentezi despre ea înainte de a da cu pietre în anumite privinţe. Îşi poate imagina dureri mai mari decât crezi, pentru că acum mai bine de patru ani incompetenţa unor doctori a dus-o pe masa de operaţie şi i s-a scos jumătate de plămân pentru a supravieţui. Nu vreau să fac din ea vreo martiră ceva, doar îţi spun situaţia în sine, detalii despre toată povestea poţi găsi căutând pe google Paula Rusu şi tuberculoza.
    Cât despre Guran, pentru mine, singurul lucru memorabil despre el a rămas cutremurul de 10 grade din aplicaţia lui

  8. #14

    Poate s-a schimbat seful Libertatea, ca proprietarul Ringier e acelasi de decenii.

    • #15

      well, s-a vrut o gluma cu Tolontan, dar se pare ca nu prea a iesit

  9. Si totusi care ar fi problema ca o companie producatoare de chestii ce duc la cancer doneaza bani pentru un spital anticancer ?

  10. #17

    sau mai e varianta in care moise guran doar a executat ordin venit de la gradati sa se infiltreze in usr si sa-l distruga din interior.

    altfel imi vine greu sa cred ca atunci cand s-a decis sa intre era absolut necunoscutor despre cum merg lucrurile in usr si cu ce se mananca politica. stia foarte bine si nu cred ca s-a gandit ca vai, daca cineva nu face ce spun eu sau se intampla chestii care nu-mi plac ma voi retrage.

    evident ca s- gandit la asta, orice om se gandeste cand face pasul asta.

    scopul insa era altul probabil.

    parerea mea e ca toti asta tolontan, moise, mandruta, ctp si altii sunt acoperiti ai serviciilor de informatii si se detoneaza doar in anumite momente in functie de ordinele primite de la gradati.
    sa nu uitam ca moise a avut un rol definitor in calmarea protestelor din 2017 si apoi a fost vioara 1 in datul in USR masiv in campanie.