Azi am fost în Cora, la shopping, să simt atmosfera sărbătorilor cum îmi cuprinde vena, să admir brazii de crăciun, cozonacii bauli și șampania ieftină clipocind în pahare.

Și cum mă plimbam eu alene printre standurile cu haleu, văd o doamnă care pur și simplu îmi rupe inima. Sărăcăcios îmbrăcată, împingea un căruț aproximativ gol, cu o pâine neagră ieftină, de cea colorată cu guașe și o supă fidelicioasă.

Se oprește doamna în fața galantarului cu carne, privește lung, suspină și merge mai departe. Și mai departe, trece de toate până la urmă și se oprește la raionul de pui. Se apleacă greu, respirând adânc și ia din galatar 2 pachete de gheare de pui.

Se uită la ele, le pune în coș, iarăși se uită la ele, se oprește, începe probabil să facă niște calcule, cu ochii în tavan și mișcându-și buzele spasmodic, se mai uită o dată la gheare, după care se apleacă din nou, greu, ia un pachet de gheare și îl pune înapoi. Deja costau prea mult.

Vă spun, aproape că îmi dăduseră lacrimile.
Am dat să mă îndrept spre ea, să îi iau ghearele de pui din mână și să îi cumpăr eu un pui gril, cel mai mare de acolo, să simtă și ea că vine black friday, când, cu un icnet, se puse în mișcare spre dreapta, ajunge în dreptul unui raft, ia un obiect de acolo, îl strânge satisfăcută la piept, după care îl depune victorioasă în coș.

Un rachiu aprig de câlnău…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

74 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Da, e clar, ne-ar trebui nitica prohibitie, asa vreo 20 de ani, ca sa ne civilizam si noi.

    • #2

      Se bea peste tot in lume viteazule, nu stiu daca ai realizat asta. :)))
      Altele sunt problemele.

    • #3

      Si nu doar la alcool…si la tigari. Chiar daca sunt fumator… Sa vezi atunci haos…

    • #4

      @Radu Sunt de acord cu tine ca se bea peste tot si ca nu s-ar rezolva toate problemele. Dar ar fi un inceput 😀

    • #5

      @Mark-3000: simti ca nu avem o mafie destul de puternica? Dupa prohibitie s-ar ridica niste organizatii nu foarte ortodoxe. Al Capone iti spune ceva?

    • #6

      OK, ce-ar fi atunci sa mai marim taxele pe alcool? 😀 Stiu ca exista productie proprie la tara, dar cantitatile sunt chiar mici pentru cat se bea.

    • #7

      Claudiu Bita – eu as vrea sa vad prohibitie la pasta de dinti, poate ii stimuleaza pe unii 🙂

      Asta si apropo de cei ce se plang ce scumpe-s toate, mancarea, pasta de dinti etc, in timp ce stau cu pachetul de tigari in buzunar si tigara in coltul gurii, pachet care costa cat 2-3 paste de dinti, (respectiv dublu cat consuma anual), sau cat cateva paini.

  2. M-ai tinut cu sufletul la gura . Stii, eu cred in happy-end si credeam ca s-a dus spre raionul cu smart-TV`uri

  3. #9

    Ba arhi esti mai bun Eminescu :))

  4. #13

    In Cehia prohibitia a rezistat parca maxim 1 luna. Dupa care au dat drumul iar la vanzarile de alcool +40grade. In acest timp de 1 luna nu gaseai NIMIC si NICIUNDE sa cumperi. Indiferent ca era magazin sau pub.

    • #14

      Dar fac pariu ca toata lumea avea acasa ceva de trosneala…..

    • #15

      Imi amintesc ca in primele zile nu mai aveau ce vinde noaptea (se termina berea si vinul) 🙂 se dadea spargerea mult mai devreme.

    • #16

      In Cehia prohibitia a fost determinata de nu stiu ce tampit care a pus in vanzare alcool metilic de daduse benga in bautori. N-a fost o masura de restrictie ci una de protectie pana l-au gasit pe ala.

    • #17

      Pe langa prohibitie au marit si preturile la tigari in aceeasi perioada, asta asa de fun. 🙂
      In ziua cand s-a ridicat interdictia la alcool, toate carciumile au fost pline, si toti erau beti manga…:)
      Cu cehii nu te pui la bautura…:)

  5. #18

    A ciordit sticla, a luat-o pe neve? Şi eu am furat , dar nu din Cora. Din Billa şi din Mega Image am furat. Din MEga image am luat ultima dată o ciocolată Heidi 85% i-am rupt aia de ţiuie când ieşi,şi am băgat-o în chiloţi la pulă. :)))

    • #19

      Ai mincat din ea apoi sau ai facut-o cadou?

    • #20

      Am mâncat-o, normal. Da asta nu e nimic. Odată am ciordit 3 ciocolate Heidi, tot aşa le-am băgat in chiloţi pe neve, la cur şi la pulă. Are cineva tupeu să mă controleze acolo? :))) Dar atenţie, dacă vrei să faci şi tu aşa, ia aminte de la mine- înainte de a le băga, vezi să nu aibă din ăla care ţiuie la ieşire. Rupi ăla, frumos pe neve, apoi le bagi.orice ai ciordi. Pe mine m-a prins de exmplu acum câţiva ani, în Diverta la ciordit de cărţi. Am ciordit şi un mouse tot din diverta. m-a prins cu o carte, dar am băgat vrăjeală că sunt nebun, cleptoman şi nu mi-a făcut nimic :)))

    • #21

      inteleg, ma bucur ca acum va da si internet la spitalul de nebuni. mai downloadezi si tu un torrent ca altfel ti se umfla vena..

  6. #22

    Dupa primele randuri daca imi cereai si mie o sponsorizare pentru tanti, ii dadeam cu placere…………Insa viata e ca in bancuri, ….ceva de genul avem 1000 de lei din 990 ii dam pe bautura iar restul pe paine……….., Aoleu,…dar ce facem cu atata paine ?

  7. #23

    Ti-ai pus intrebarea poate fara sticla aia acasa lua omor de la puhav? E si asta o varianta, nu?

    • #24

      baxt » neah. o privea cu atata dragoste si o strangea la pieptu-i de arama, era dragoste acolo, era iubire, era amor, era daruire

  8. #25

    Daca erai om bun ii dadeai sa-si ia si ghearele, rachiul arde pe stomacul gol.

    • #26

      Paul » urasc alcoolicii. te prefer drogat, dar nu alcoolic

    • #27

      da ce, alcoolul nu e drog sau ce?

    • #28

      blas » nu

    • #29

      daca e sevraj atunci e drog 🙂 nici mie nu-mi place ca cannabisul e trecut ca drog de neo-nazisti si trebuie crescut indoor cu topping, fimming, lst, scrog etc

    • #30

      blas » atunci si zaharul e drog.

    • #31

      americanii au zis ca e o boala

    • #32

      blas » si iarba e o boala. grea:)

    • #33

      cannabisul treaza “simptome ca greaţa sau durerea sau chiar boli grave, ca epilepsia şi cancerul” ca fumez tu e alta poveste, dar la cannabis nu ai sevraj cum nu este nici supra doza. cu alcoolui ai sevarj si coma alcoolica

    • #34

      esti tu sigur ca nu ai sevraj la cannabis?

    • #35

      fumezi tu* nu m-am referit la tine, generalizez

    • #36

      trateaza* da, sunt sigur!

  9. #37

    OFFTOPIC :

    Cetin, salveaza-mi viata ! Lasa-mi link-ul postului in care ai facut tu selectia aia de melodii bengoase din anii ´80 – ´90 (cu video de YouTube). Am cautat la search cu ¨selectie melodii¨, ¨playlist¨ etc dar nu mi-a aparut nimic :(. Poate ar trebui sa iei mai in serios tag-urile posturilor.

  10. #41

    pai eu cred ca a facut bine. pai din ghearele alea maninci de 2-3 ori prost, pe cind rachiul te tine fericit si uiti de toate mult mai mult timp. vorba cintecului: cita luciditate atita drama. daca sunt sarac, macar sa ma imbat sa uit. e corect.

    • #42

      PCH
      mi-a trebuit sa ajung pana aici ca sa citesc primul comentariu pertinent. bravo.
      este un lux si un privilegiu sa nu fi alcoolic in Romania…

  11. #43

    Stii cand am realizat ca ai imaginatie? Cand mi-am dat seama ca in Cora (Pantelimon sau whateva) frigiderele sunt un pic mai departate de raionul cu bauturi 😀

    • #44

      Georgica » ia du-te tu in cora si vezi unde sunt frigiderele cu gheare si unde e raionul de alcool. ghearele sunt exact in capat, pe peretele perpendicular cu frigiderele cu carne, exact langa alcool

  12. #45

    SF

  13. #46

    Istorioara ta, plina de tâlc, îmi aminteste de o bătrânică pe care o vad 1 data, maxim de 2 ori saptamanal in zona prin care am eu traseu de cumparături.
    Stă la marginea trotuarului, la graniţa acestuia cu spaţiul verde, având 3-4 buchete de flori de grădină şi câteva legături de verdeţuri (pătrunjel, mărar, leustean).
    Asa oropsită de soartă, apăsată de greutatea anilor, dezgustată probabil de suma mizeră cu titlu de pensie, din care face minuni pentru a-si plăti cheltuielile, şi-a păstrat, mandria/onoarea, NU cerşeste, doreste să vânda ceva în schimbul bănuţilor pentru pâinea ieftină la care te refereai.
    Unii o ignoră , alţii cumpără chiar dacă nu au nevoie, dar cei mai multi, plătesc “marfa” uneori la un preţ peste cel cerut (nu cere mult, intre 50 bani şi un leu) şi “uită” să mai ia produsul, gândindu-se că-i este mai de folos ei decât lor. Bătrâna doamnă multumeşte dar insită să iei măcar ceva, fiindcă oricum ai plătit pt mai multe produse, evident făra succes, apoi multumeşte din nou şi-ţi roagă de sănătate.
    Uneori, primeste câte ceva de la “clieţi” (produse alimentare diverse) şi iarăşi pentru ca să se simtă împăcată cu sine propune omului un fel de troc cu produsele ei, evident rămâne cu acestea, îi vor fi folositoare, aşa cum ziceam unii mai şi cumpără.
    N-am văzut niciodată prin cele 2 plase în care-şi tranportă marfa şi “darurile”, pitită pe undeva vreo sticla de rachiu şi nici n-am auzit că ar cheltui “câstigul” pe ceva de genul. De fapt, mândria despre care zicem ar opri-o dintr-o astfel de tentativă.
    Merită respect, mulţi i-l acordă, din păcate trezeste multă compasiune, când te gândeşti că la cei peste 80 de ani după o viaţă deloc roză (a prins anii crunţi ai războiului, cei de după, apoi constructia societăţii multilateral dezvoltate plus anii postdecembristi), ar merita puţină liniste şi o viată ceva mai onorabilă, dar asta desigur e puţin cam mult pt rromania, “tara in care nici apocalipsa nu vine”, dacă-mi permiţi să te citez.

    • #47

      Centurion » din pacate, ca ea sunt multi. oameni care nu au nici un fel de liniste si pace pana cand vor inchide ochii. pacat…

    • #48

      Da, păcat că doar noi “civilii” vedem, ăia de se cheamă “cârmuitorii” naţiei separe ca NU, d-aia calcă in picioare până şi demnitatea fiinţei umane. Parcă la constituţia rromâniei zice pe undeva de asigurarea unui trai decent cetăţenilor…

    • #49

      Centurion, esti nou pe aici?

    • #50

      Da…e cumva o invitatie la o bere? 😉 vad ca ai 2…sau tre sa dau eu ca-s nou p-aci si vorba aia, frantuzeasca “nobletea obliga” 😀

  14. #51

    aaa, de astea am avut si eu parte cand mi-am schimbat locul de munca langa o piata – am cunoscut toti cersetorii zonei, care s-au dovedit betivi, din piata – la inceput le dadeam bani de mila , mai apoi…nu

  15. #52

    cum era sa te faci partas la un ritual de voodoo…

    • #53

      raul rual » macar daca era tanara si frumoasa, sa imi bea…sangele

  16. #54

    UIte aşa trebuie să tratăm femeile.

    www.gandul.info/magazin/video-actorul-omar-sharif-a-palmuit-o-femeie-la-un-festival-de-film-din-qatar-8912522

    Şi eu vreau să o ard pe una cât de curând. Îi dau palme şi o şi scuip.

  17. #55

    io am ajutat un nene sa treaca strada, era tare amarat. M-am uitat la mine in plasa, ce sa-i dau ca aveam doar bere si bani luasem ficsi la mine, deci nu mai aveam nimic.
    Asa ca i-am dat o bere. Mi-a multumit si a zis ca se duce sa o imparte cu baba lui ca ei nu-si permit sa dea bani pe bere ca medicamentele sunt scumpe si viata la fel.
    Asa ca i-am mai dat una sa aiba un pahar si a doua zi si i-as da o bere zilnic daca l-as mai vedea.

  18. #56

    Trist cu adevarat a cand vezi batrani care cumpara gheare sau gat de pui si spun ca sunt pentru pisica/caine.
    S-ar putea ca alcoolul ala sa fie pentru vreun nenorocit cu care-si imparte viata.
    Nu e bine sa judeci amarati, indiferent.

    • #57

      Dar bogatii e bine sa ii judecam nu? Adica, daca tot judecam pe cineva, macar sa fie bogati, grasi si urati eventual. Sa nu ne para rau dupa ei?

    • #58

      Dar bogatii este bine sa ii judeci? Cu cat mai bogat, mai gras si mai urat cu atat mai bine? Care sunt legile judecatului?

    • #59

      Sa imi fie cu iertare, am comentat de doua ori acelasi lucru. Imi intrase in moderatie si nu mi am dat seama. Ideea ati inteles-o 🙂

  19. #60

    Eu stiiiiiuuuuuu ….
    Ghearele le cumparase pentru bietele suflete necuvantatoare pe care le adapostea sub acoperisul sau , iar alcoolul il luase pentru jumatatea ei, ce se afla acasa, suferinda de batranete si reumatism . Urma sa il frectioneze pe la toate incheieturile cu alcool. Se spune ca este mai bun alcoolul “comestibil” decat cel sanitar. :))))))))))))

  20. #62

    Zici ca sunt gheare de pui la Cora? Ca m-a innebunit socrela ca vrea sa faca nu stiu ce piftie de pui si ii trebuie gheare. Eu i-am zis ca nu se gasesc, dar daca tu zici ca sunt la Cora…

  21. pai tre sa stinga greata cu ceva

  22. #64

    Am avut-o în mână ca Hitler pe englezi la Dunkirk, şi nu i-am dat-o. E , băga-mi-aş pula-n morţii ei, să vezi ce omor îi dau când o prind. N-o mai iert.

  23. #65

    Mi-ar placea sa traiesc intr-o lume unde pana si saracii sa aiba acelasi drept de a bea spirtoase ca si bogatii fara sa riste sa nasca in acestia din urma sentimentul de stanjeneala. Cu gandul acesta si in spiritul sfintelor sarbatori de blackfriday va urez un calduros “fuck the poor!”

  24. #66

    Poate avea nevoie de alcool ca sa parlesca puful de pe gheare.

  25. #67

    mancarea-i fudulie, bautura-i temelie!

  26. #68

    De data asta n-am mai citit toate comentariile, sper că nu repet ce a zis altcineva, dar niciun om care își permite să aibă vicii ca pachetul zilnic de țigări sau jumatea zilnică de tărie, nu merită milă! Sincer spun, eu nu mi-aș permite să ard lunar 350 lei pe țigări sau să beau 500 de lei. cum de obicei cel care are viciul cu băutul fumează, se însumează o sumă încredibilă de 850 lei pe vicii absolut inutile!
    nu spun că apreciezo băutură bună, dar de aici până la a da zilnic sume considerabile pt băutură…… lung drum! Să nu mai spunem că respectivii își permit să dea 850 de lei pe țigări și băutură, dar pastă de dinți cumpără un tub pe an, șampon exclusiv de-ăla de urzici, mănâncă parizer de-ăla portocaliu și alte multe rabaturi absolut inacceptabile, doar pt a susține un viciu!
    Viciul ar trebui să îl aibă doar oamenii care și-l permit!

  27. #71

    Daca se ducea acasa fara rachiu, barbat’su o rupea cu bataia. Si apoi avea pretentia si de o masa calda…

    Cam asta e stilul.

  28. #72

    Nu dau un ban pt cineva care are forta si sanatate sa munceasca. Merita toata atentia mea cei bolnavi, care se lupta cu boli … aproape incurabile .

  29. #73

    Am fost si eu martor acum cativa ani la ceva asemanator intr-un mic magazin de cartier. Intrasem sa cumpar o paine/un suc. In fata mea tatal si cel mic (vreo 8-10 ani). Tatal ceruse deja ceva de mancare si, in timp ce mai cerea si ceva de baut si ceva de fumat, cel mic, cu fata lipita de vitrina, ii spunea ca ar vrea si el o ciocolata/o napolitana (probabil ceva ce costa 2-3 lei). Raspunsul tatalui m-a lasat masca: “Nu mai am bani”. Ma gandeam deja sa-i iau eu ciocolata, ma gandeam cum cacat i-a putut spune ta-su ca nu mai are bani … Au luat produsele si au plecat repede, iar eu am ramas 10-15 secunde fara sa zic/sa fac nimic. Si acum imi pare rau ca nu i-am luat aluia mic ciocolata. Si mie mi s-a spus atunci cand eram mic ca ‘Nu-ti pot lua ca nu am bani. Daca as avea bani ti-as cumpara fara sa-mi ceri tu’, dar la mine in familie chiar era lipsa de bani, nu investitie in alcool si tutun. Poate din cauza asta am ramas blocat si n-am putut actiona in niciun fel. Probabil o sa-mi aduc aminte cat oi trai de faza asta.

  30. #74

    pai a facut bine calculele pentru ca, daca e sa ne luam dupa nutritionisti, un gram de carne are cca.4kcal, iar un gram de alcool cca.9kcal. Deci aprigul e mai satios :))