Săptămâna aceasta am fost la Stejarii Country Club, unde s-a lansat un nou proiect imobiliar, Luxuria Domenii Residence. Atmosferă destinsă, relaxată, celebrități, oameni cu bani, ziariști și, nu în cele din urmă, noi. Ne-am ascuns Volvo-ul după un munte de Mercedes și ne-am dus.

La prima impresie, pare interesant. În spatele lui stau fonduri cu foarte mulți bani, cu experiență în construcții și voință de a duce la capăt proiectul.

Complexul Luxuria Domenii Residence este situat în zona de nord a capitalei, fiind totodată conectat la zona centrală şi la freamătul oraşului, prin parcul Herăstrău, restaurante şi cluburi, dar şi importante
clădiri istorice. Zona Domenii este tot mai cunoscută drept viitorul pol de business al oraşului, unde se
catalizează un important centru universitar şi de business. În plus, zona din preajma Bulevardului
Expoziţiei, unde este amplasat complexul Luxuria, permite ieşirea facilă din oraş (având în apropiere
gara, autostrada şi aeroportul).

Ce ne-a plăcut nouă este că e primul complex pe care îl vedem care are proiectate mai multe locuri de parcare decât apartamente, iar majoritatea lor sunt în subteran, acolo unde ar trebui să își aibă locul, de fapt.

Un alt punct interesant, din punctul meu de vedere, siguranța copiilor:

rezidenţii îşi vor putea lăsa copiii să se joace afară fără griji, pentru că nu va exista trafic, zona
este împrejmuită și păzită, iar clădirile sunt sigure, având o structură modernă capabilă să reziste
cutremurelor cu o magnitudine de 8 grade, și proiectate să reziste în caz de incendiu – pentru că nu se
va folosi polistiren, ci doar vată minerală naturală.

Și, se pare că și ecologic.

Blocurile din Luxuria vor fi printre primele clădiri din ECE care a obținut certificarea
ecologică BREEAM. Piatra, lemnul, geamurile cu 3 straturi, pereții izolați cu vată minerală naturală şi
zona verde care va acoperi 40% din suprafața terenului contribuie la această distincţie importantă
pentru Grupul Impact.

CARACTERISTICI GENERALE – Tehnice
Proiectul va fi dezvoltat pe o suprafață de 2,25 ha, într-una din cele mai bune zone din București, între
bulevardul Kiseleff și bulevardul Ion Mihalache
Luxuria va cuprinde 9 clădiri cu 630 de apartamente
Regim de înălțime – P + 8 / P + 11 / P + 12
Complexul rezidențial va avea peste 700 de locuri de parcare subterane pentru locuitori și locuri de
parcare supraterane pentru vizitatori.
Avantajele oferite de complexul LUXURIA DOMENII Residence:
Locația – Zona nordică a Bucureștiului, cunoscută drept Viitorul centru de birouri după zona Floreasca
Acces la alte zone ale oraşului
la 5 minute distanță de stația de metrou 1Mai
2 minute de mijloace de transport multiple (105 autobuze, 42 de tramvaie, maxi-taxi etc.)
Acces direct la Drumul National 1 Drumul National Ploiesti3 / Piata Victoriei / Podul Mare – Drumul
National 2 / Centura de circulatie – Mogosoaia
În apropiere se găsesc -bănci, şcoli şi universităţi, hoteluri, restaurante, unități medicale şi parcurile
Herăstrău, Bazilescu sau Kiseleff
Facilităţi premium oferite de proiect – la nivel de clădire
Clădirile vor avea certificate BREEAM – metoda cea mai utilizată pentru evaluarea și certificarea
impactului pe care îl au clădirile verzi asupra mediului
Servicii de securitate la intrare (Personal de pază şi serviciile de securitate centralizată, cu servere
proprii de monitorizare)
Concierge – Recepție – Lobby

Servicii de întreținere atât pentru spațiile comune, cât şi private (disponibile la cerere)
Sala de fitness la parter
Parcare subterană pentru rezidenţi va elimina traficul auto dintre clădiri, ceea ce înseamnă zone
pietonale mai largi, mai puţină poluare şi mai puţin zgomot
Facilităţi premium oferite de proiect – la nivel de locuinţă
Spaţii generoase – Toate apartamentele vor avea suprafețe mari – între 54 (studio) și 290 mp
(apartament cu 4 camere, Înălțime a camerelor cuprinsă între 2,80 – 3,00 metri
Atenţie la detalii şi finisaje – apartamente & duplexuri cu finisajele Premium Plus: ferestre din aluminiu,
marmura şi granit etc.
Lumina naturală – Conform studiilor privind expunerea naturală la lumină și soare, care au fost realizate,
a fost calculată și stabilită distanța optimă între clădiri, astfel încât toate apartamentele să aibă propria
lor cota de lumină naturală și expunere la soare în diferite momente ale zilei
Termen de execuţie a construcţiei şi amenajării (pentru întregul complex): ianuarie 2017 – iunie 2020
FAZA A1
Timp de dezvoltare: ianuarie 2017 – iulie 2019
Va include 4 clădiri cu 268 de apartamente

Cei care sunt interesați de mai multe detalii, le pot afla în acest weekend la Salonul Imobiliar București. Happy house hunting.

www.facebook.com/zearhi/videos/1476985432419375/

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

69 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    A fost invitat si prostul ala de misa…

    • #2

      da, ala a scazut mult media decentei participantilor.

    • #3

      Touche…in alta ordine de idei sa-mi scot si eu cizmele de cauciuc ca se pare ca revin in trend…

    • #4

      Inseamna ca printre invitati sau organizatori, Misa are valoare sau tandem-uri.

      Hai sa fim realisti, nimeni din cei prezenti nu s-au prezentat singuri, fara invitatie sau cine stie ce involburare cu altii.

      Chiar Segnor, evenimentul era deschis oricarui om?

  2. #5

    Sunt curios ce preturi vor fi, deși in zona cam lipsesc magazinele si creșele.
    Impact Developer & Contrator este dezvoltatorul proiectului rezidențial Greenfield ?

    • #6

      In zona Domenii lipsesc magazinele si cresele? Ion Mihalache e o mare strada magazin-banca-farmacie. Una dupa alta.

  3. #7

    Bai, da’ ce-a chelit Robi din Las Fierbinti! :))

  4. #8

    Misa are o fata de om care stie ca face magarii si ii place pt ca il face sa para puternic fata de pulime. O janghina de om.

  5. #9

    1500 – 2000 Euro / mp sa stai la bloc la piata 1 Mai.
    Misteaux.

  6. #10

    Si nu spune nimeni nimic de pret? Nu ca ar fi de interes pt cineva, trebuie sa ne placa ca oricum luam chiar daca e 65.000 de euro sau400.000 de euro.

  7. Marica ce plm facea pe-acolo?

    • #13

      Cred ca vrea sa-l convinga pe nea’ Ando sa cumpere impreuna ce vinde Negoita….

    • #14

      Din ce stiu Marica e bagat puternic pe imobiliare. Are o gramada de proprietati la inchiriat.

  8. #15

    lansare proiect imobiliar….cizme de cauciuc…. subliminal!

  9. #16

    Ce misto suna! Ce bine arata! Doar ca am un deja-vu.

    P+12 si mai multe locuri de parcare decat apartamente? Asta inseamna cel mai probabil ca va fi parcare pe toata suprafata complexului rezidential. Ce se intampla cand sub spatiul dintre blocuri e parcare subterana? Beton se intampla! Ce nu se intampla? Nu se intampla sa creasca vegetatie pentru ca radacinile plantelor nu se pupa cu placa de beton, o sa vedeti cel mult cateva fasii de gazon si vreo cativa “copaci” la ghiveci. Ca de exemplu: goo.gl/3gMXy9

    Imi aduc aminte de lista lunga de “avantaje la cheie” cu fantasme de gen sala de fitness, cofetarie, coafor, etc din care s-a concretizat doar un mini-market cu preturi ca in benzinarie. Placerea de-a locui intr-un bloc cu “izolatie fonica superioara” alaturi de alte 300 de familii? Nepretuita!

    Serios vorbesc, cati dintre voi mai aveti vecine videochatiste adolescente, rupte in trompa marti la ora 14, ce lovesc 5ar-ul stralucitor al vecinului politician in timp ce incearca sa-si scoata masina dintre ruinele ghenei de gunoi pe care tocmai au lovit-o in timp ce urmareau un caine comunitar cu masina prin parcare, ca sa-l calce?

    Din fericire eu doar ma bucur de-o chirie modica in timp ce invat o lectie pretioasa despre importanta confortului in locuinta. Nu, nu e nici un lux sa locuiesti intr-un ansamblu rezidential de blocuri, poate cel mult premium daca locatia e deosebita sau constructia e de calitate si apartamentele sunt bine insonorizate.

    • #17

      Este nevoie de mai multe detalii în povestea cu vecina

    • #18

      Arata bine si copacii in ghiveci pusi peste parcare subterana:
      Palas Iasi media-cdn.tripadvisor.com/media/photo-s/0f/a2/c0/ee/palas-mall-iasi-romania.jpg

    • #19

      suna a scenariu de film ce zici tu acolo cu adolescenta la ora 14 si politicianul.

    • #20

      categoria C

    • #21

      eu zic ca povestea cu vecina adolescenta rupta-n trompe de la videochat si cu cainele fugarit prin curte ar merita un guestpost separat.

    • #22

      @Floo Luke, I am your father.

    • #23

      Mai multe detalii despre tipa beata ce se implanta in diverse incercand sa calce un caine cu masina (cititi si pagina 90): goo.gl/3Wvnn5

      @krakatau: eu nu contest faptul ca exista tehnologia de a planta copaci peste parcarea subterana, doar dezvaluiam convingerea mea ca in locul parcului din poze dezvoltatorul roman va tranti o placa de beton cu doua firicele de gazon. Daca vor parc, la +1500 euro / mp + TVA oamenii aia ar face bine sa-si treaca in contract conditiile de amenajare ale spatiilor comune + zonele de agrement si servicii promise. N-ar fi primii ce o iau in barba.

    • #24

      deci nu e bine daca ai parcari?

  10. Halatul boss, ai uitat de halat. Cat este halatul ?

  11. #28

    Ce?

  12. #29

    Interesanta oferta – “290 mp (apartament cu 4 camere, Înălțime a camerelor cuprinsă între 2,80 – 3,00 metri”.
    Din ceea ce am vazut pana acum majoritatea proiectelor incearca sa ingramadeasca in 1 mp tot apartamentul…

  13. #30

    M.am linistit cand am vazut ca dezvoltatorul e Impact. Rezultatul trebuie sa fie magnific , la fel ca in Greenfield unde totul e pefect, lux, conform promisiunilor.

  14. #31

    Nu e lux sa stai in ghetou cu alti 1 milion de prosti. Lux e maxim p+3 cu lift, 2locuri de parcare/ap, terase/ balcoane generoase si deschise, gradina cu verdeata, cel putin ca la cele comuniste.
    Floo vrem detalii cu vecina

    • #32

      Unde mai pui ca fiind atatea apartamente sigur in vreunul ajunge sa stea o baba comunista care pandeste pe vizor.

    • #33

      Aia ma miram si eu, lux si blocuri turn de 10 etaje + nu prea se pupa. O sa ne invidieze strainezii ca avem locuinte sociale asa de frumoase. Un coleg strainez care venise la noi in biznistrip m-a intrebat de ce au pus astia sediul firmei intr-un cartier cu locuinte sociale. I-am zis ca alea nu-s locuinte sociale, is locuinte normale si ca o colega de-a noastra sta intr-unul din blocurile alea, cu sot corporatist si el.
      Omul nu intelegea de ce ar accepta cineva de buna voie sa traiasca la etajul 7 si sa mai si dea bani pentru asta. La ei blocurile de upper-middle class erau cu 4 apartamente de cca 100mp fiecare pe cladire. 2 parter si 2 etaj.

  15. #34

    Cand am vazut-o pe fata cu ochelari din poza no. 3 am crezut ca este chelnerita cu sortul galben si cu tava in mana si mi-am zis “ia uite Arhi ce egalitarist e, face poze si la clasa muncitoare, nu doar la aia care au bani'”. Dar cand am vazut-o mai tarziu cu microfon in mana mi-am dat seama ca doar eu am fantezii pesediste cu poze cu clasa muncitoare si doar bogatii apar in poze.

    Pe singurul in tricou din poze, domnu’ Razvan, nu stiu unde sa il incadrez, la proletari sau la aia cu bani.

  16. #35

    Meh.
    Lux de Dambovita.

  17. #36

    Lasa detaliile inutile zi-ne si tu daca ai mancat o scoica, o stridie, un mic inmuiat in caviar ca oricum noi suntem prea saraci pentru asemenea locuinte.

    • #37

      @RobertD: Vorbeste, bai, pt tine! Pai suntem comentatori de Arhiblog sau nu mai suntem?

    • #38

      De exemplu pe mine ma interesa daca stridia era din Metro sau de la Selgros, astfel de detalii sunt foarte importante mai ales cand vrei sa cumperi o casa.Vinul era la temperatura camerei?Lacramioara, secretara, era sub 25 de ani asa cum prevad normele?Ce modele de mertzane erau in parcare?
      Asta vrea publicul nu ce ne pe prezinti tu.E ca si cum ai merge la meci si tu ne povestesti despre partida si nu despre cocalarii de langa tine care scuipa seminte si isi bat nevestele in acelasi timp.

    • #39

      Nu am vazut poza si nu stiu daca oysters e stridie sau nu, dar astea uneori sunt tinute in forlmaldehyde din aia si nu e chiar buna de consumat. Asa ca aveti grija daca va ofera cineva d-astea pe gratis.

  18. #40

    Nu prea e nimic de lux in proiectul acela.

  19. #43

    Si nici nu s-a blocat circulatia din cauza copacelului cazut pe alee !

  20. #44

    Who cares?

  21. #45

    Miș-a pus pata: “unde se catalizează un important centru universitar”

  22. #46

    Misa a fost sa vada ce poate sa cumpere din banii de spaga sau de la cine sa ma ia o spaga?

  23. #47

    Nimic despre structura, fundatie, beton/fier folosit. Secretosi oameni, asa cum se cuvine pentru o tara seismica.

    Vrajeala cu “rezista la 8 grade” arata lipsa de profesionalism. Cladirile nu sunt proiectate la grade ci la acceleratie. Iar la un seism de 8 grade, cladire mai mare cateva etaje poate doar Casa Poporului sa mai ramana in picioare.

    • #48

      Eu bagai 2 pa’are de armagnac de vreo 40 de grade si n-am nici pa dracu’.
      Bine, scriu comment-uri offtopic, da’ nu e ca si cum ar fi prima data.

    • Urci cu liftul și coborî cu scara Richter :)))

  24. p+12 e lux poate in guangzhou sau shenzen , megalopolisuri de 20-30 mil locuitori.

    in Romania unde vom fi 15 mil de locuitori in 2050 , e cocaliris luxosus.

    iar faptul , ca dezvoltatorul e impact, e deja destul

    sunt convins ca se vor vinde eanyway.

    • #51

      eu cred ca deja suntem 15. doar ca 2/3 s-au dus in afara si 1/3 spre Bucuresti/Cluj/Timisoara/iasi si atunci e mai greu de observat daca stai intr-unul din orasele de mai sus.

    • #52

      15 milioane, corect, doar in bucuresti
      1 in restul tarii

  25. #53

    Daca as putea sa caut nod in papura, de fapt trei:

    1- Denumirile (general vorbind) in engleza, ca un tot, sunt dovada suprema de analfabetism voalat si a superficialitatii pudrate pe capete seci. Imi place Britania dar importul cultural semantic o sa doara mai rau pe termen lung & ceea ce e foarte rau e ca sunt lucruri subtile specific indoctrinarii. Ne dam cu teslea proverbiala in OO si continuam sa ne vaitam degeaba de analfabetism.

    2- Arhitectura minimalista inventata de un german comunist este absolut demoralizanta si putrezeste (la propriu) rapid. Cine ma stie, eu am fost in Britania, am vazut blocuri minimaliste de zici ca au fost construite de comunistii nostri (ca forma), diferenta fiind ca astea la noi (cele vechi evident) sunt mai solide, in timp ce in Britania arata mult mai deplorabil. Acum vad ca importam arhitectura minimalista de ceva timp si, ohooo, ce surprize neplacute vom avea in 8-12 ani.

    3- Eu cred ca nu sunt singurul care s-a prins de schema si nu cred deloc ca gresesc. Blocurile astea nu sunt facute pentru noi. Astea sunt facute pentru rezidenti ”speciali” si pentru bogatasii care si-au facut averea din banul public.
    Democratie originala, capitalism original…

  26. Offtopic: ce, credeti ca doar pe grupuri de gospodine se poate rade copios pe seama comediei umane, as nenica :)) luati bre, de va minunati 😀 :))) .
    eutim.ro/am-aflat-lucruri-despre-tine-vrajitoare-trebuie-sa-vorbim

  27. #55

    Who te fuck is Misha?

  28. #56

    “Zona Domenii este tot mai cunoscută drept viitorul pol de business al oraşului”

    Care Pol? Nord, Sud sau de Romania?

  29. #57

    Luxe, calme et volupté

  30. #58

    nu inteleg asta cu: mai multe parcari decat apartamente. este obligatoriu sa faci mai multe parcari decat apartamente, deci….

  31. #59

    dragi compatrioti, iubitori de bun simt (cati oti mai fi)

    NU va cumparati apartament, indiferent cat costa si indiferent de zona
    intotdeauna, dar absolut intotdeauna veti da peste un vecin cretinoid care va va deranja fix cand va e lumea mai draga

    sfatul meu, pentru cine are bani de ordinul zecilor/sutelor de mii cash: cumparati CASA in care sa locuiti voi si famillile voastre

    sau emigrati intr-o tara in care sa nu va bateti joc de banii vostri

    • #60

      Problema este ca daca iti cumperi casa la porumb nu ai utilitati.Ok sa zicem ca ai utilitatile dar ce faci cu naveta sau iarna sau cand ala micu incepe scoala sau cand ai nevoie de un spital aproape.

    • #61

      ma refeream la oameni care dau gen 400k eur pe un apartament

      pe strada mea, la gen 800m de banu manta si-a tras unu casa cu 200k si terenul l-a facut 150…
      mai baga 50 in mobila si finisaje si-l doare la basca

      nu-i critic pe cei care-si cumpara apartamente de 400-500 de mii de euro sau 1 milion
      Poti avea vecini cretini si la sume mai mari
      Crezi ca andone e vreun gentleman? sau marica? :))

      in fine, deviez, am zis ce aveam de zis

  32. #62

    Ansamblu rezidential exclusivist cu 630 de apartamente. Si 12 etaje. Poate nu mai stiu eu ce inseamna exclusivist.

  33. #63

    amuzant. locuri de parcare un pic mai multe decat apartamente. pentru ca se stie, romanii care si-ar permite un apartament acolo au exact 1 masina de familie. casa nu ma mentionam ca vor fi 630 de masini cu acces doar prin ulitele alea care sunte deja aglomerate :)). greenfield anyone?

  34. #64

    @Tim: de ce mai zici ca e offtopic? Inca nu te-ai prins?

  35. Si domnul Zoso stie ca ai mers? Ca el era impotriva la cartierele astea :))

  36. #67

    “Rezidenţii îşi vor putea lăsa copiii să se joace afară fără griji, pentru că nu va exista trafic, zona”.

    Cine a zis asta nu cred ca a trecut cu masina pe acolo in timpul zilei. In afara de weekend e prapad pe acolo.

    • #68

      in rezidentiale traficul extern e inchis cu bariera si paza. acum, acolo, e doar un teren.

  37. #69

    Macar bine ca specifica de la inceput ca e accesul restrictionat. Am fost sef de santier la un complex de genul asta, 360 apartamente, 540 locuri de parcare (360 subterane si 180 supraterane). Cele 180 locuri de afara erau prevazute pentru vizitatori (la parter sint vreo 8 spatii comerciale, un mic ABC, ceva sedii de firmulite, o agentie de turism). Asta era specificat in proiectul pe care s-a obtinut autorizatie de construire. Acum sint doua bariere acolo, si daca ai treaba in blocurile respective parchezi la mama dracului. 540 locuri de parcare la 360 apartamente nu sint destule. Iar 700 la 630 apartamente suna chiar mai rau…