Filosofia pentru mileniali. Socrate

Uhh, in capitolul asta avem o problema: daca sofistii (si in general scolile de filozofie) prezinta Adevarul (oricare ar fi fost el) in pachete gata confectionate, ( ai platit si monologul e al tau, gata sa-l memorezi), Socrate are nevoie de dia logos (cuvintare intre doi interlocutori), pentru ca, zice el “munca mea de mos seamana foarte bine cu cea a moaselor, doar ca ele lucreaza cu femei iar eu cu barbati, ele pe corpuri iar eu pe suflete ” (Socrate considera ca sufletul e adevarata esenta umana si ca el era constrins de catre zeul Apollo sa faca pe-a mositorul de idee , fara sa intervina cu teorie proprii, pentru a-i ajuta pe cei din jur sa gaseasca Adevarul in ei insisi )

Nu a scris nimic pentru ca zicea “nestiind nimic, ce as fi putut scrie? Scrisul e asemanator cu pictura: asa cum figurile pictate nu vorbesc atunci cind sint intrebate, la fel cuvintele scrise nu pot raspunde decit intr-un singur mod : cel ales de scriitor cind a scris cartea”

Ca era urit, au spus-o toti, poate si pentru ca era o discrepanta enorma intre infatisarea exterioara si bunatatea de suflet, tenacitatea, inteligenta, toleranta si coerenta (adica un fel de Ghandi al grecilor) . Nascut in primele zile ale anului 469 (carevasazica Capricorn) intr-o familie mic-burgheza (tatal era sculptor, mama era moasa – ati inteles acuma de unde vine povestea cu maieutica?)

Persoana simpla, mereu cu aceeasi tunica, fara sandale (in garderoba mai puteai gasi maxim o manta de stofa), indiferent in fata luxului (se zice ca intr-o zi s-a oprit in fata unui magazin, privind vitrina ” Ia uite cite lucruri de care n-am nevoie!”) , ostas rezistent si curajos (i-a salvat viata lui Alcibiade, purtindu-l in circa printre dusmani, catre tabara ), preocupat de a nu face cuiva vreo nedreptate. Insa nu se dadea in laturi de la petreceri, putea bea pina cind ceilalti cadeau lati in timp ce el inca raminea treaz si, daca se prezenta ocazia, nu refuza o partida de amor cu fetele care insufleteau atmosfera….
Trebuie spus insa ca homosexualitatea pe timpul grecilor era normala, mai tirziu se va vorbi de “iubire greceasca”. Morala crestina a fost cea care a stabilit ca sexul era doar pentru a face copii si a considerat ca fiind pacatos orice alt tip de raport sexual, urmind apoi persecutii si prejudecati. Maithun aminteste de Alcibiade, fara sa spuna insa ca nu a fost Socrate cel care s-a indragostit de elev, ci dimpotriva, dupa cum marturiseste ca s-a chinuit nitel, dupa multe intilniri singuri ( in care el astepta discursuri de indragostit iar maestrul vorbea urmind firul logicii apoi il lasa balta si pleca) pina a avut curajul de a-l invita la cina si convinge sa ramina peste noapte in camera lui…

S-a casatorit pe la 50 de ani, mai mult ca sa aiba un fiu, nu ca tinea neaparat sa aiba nevasta. De Xantipa nu cred ca e nevoie sa va amintesc, numele ei ar trebui pus in dictionar ca sinonim pentru ” mereu circotasa”. Cica a adus in casa si o amanta, de la care a avut alti doi copii. Se certau astea doua , pentru ca si domnul se amuza sa le asmuteasca una impotriva celeilalte, pina intr-o zi cind au incetat sa se mai traga de par una cu alta si amindoua impreuna au scos fulgii din filozof….

Acuzarea de “corupere a mintii celor tineri” de fapt are un alt substrat: intre elevii sai, Crizia si Alcibiade (pe cine nu lasi sa moara , nu te lasa sa traiesti) cind au ajuns la putere nu s-au comportat tocmai bine, era o perioada foarte tulbure pentru Atena, intre razboiul cu Sparta, pierderea democratiei, instaurarea oligarhiei, ca sa zici? Derbedeii cu scoala fac daune mai mari decit sarantocii… Unul a tradat si a fugit, celalalt a devenit un tiran si a murit intr-o lupta… Problema e ca de numele lor se va folosi acuzatorul pentru a afirma ca Socrate a educat si inspirat acei tineri in tradarea valorilor …

Reinstaurata ordinea si democratia, ia ghiciti cine a propus judecarea lui Socrate?
Un negustor bogat, certat de catre filozof ca isi scoleste feciorul doar pentru a cistiga bani si nu pentru a-si imbogati sufletul, in cirdasie cu un politic, au convins un scriitor falit sa lanseze acuza publica de empietate si corupere a mintii celor tineri” …
Procesul e o poveste in sine. Ce stiti deja e ca Socrate nu a acceptat sa scape nici cu subterfugii, nici cu exilul, nici macar sa evadeze (da, prietenii corupsesera gardianii, planul era deja stabilit). A baut cu demnitate si seninatate cupa de cucuta.
La citeva zile dupa moartea sa atenienilor le-a parut rau de ce au facut, au condamnat la moarte acuzatorul si in exil pe cei doi “autori morali”….