Socrate a fost atât de rock’n roll printre filosofii greci ai Antichității, încât tot ceea ce a fost înaintea lui se cheamă „presocratic”. Printre fanii lui se număra însuși Oracolul din Delfi, care îl declarase „cel mai înțelept dintre greci”. Chestia asta avea să-i aducă moartea până la urmă, dar despre asta, mai târziu.

Se pare că era urât cu spume. Probabil și asta i-a netezit calea spre filosofie?

Cânteva concepte socratice: binele și răul sunt absolute, iar omul rațional va alege întotdeauna binele, pentru că doar binele îl va face fericit. Dacă va alege răul, e pentru că nu-l duce capul mai mult. Bogăția nu aduce fericirea, dar virtutea  da (*Christianity approves).

Ca o notă interesantă, printre persoanele care l-au influențat pe Socrate sunt numite și două femei: Diotima din Mantineea (o profetă) și Aspasia (o prostitu curtezană). Cum și de ce l-au influențat, vă las pe voi să aflați, că nu suntem la școală, să primiți totul mură-n gură.

Metoda socratică e un fel de moșeală a ideilor: îl ajuți pe celălalt să nască raționamente corecte punându-i întrebări. Metoda este folosită rar spre deloc în România postdecembristă, pentru că presupune să și asculți și înțelegi ceea ce răspunde interlocutorul, ceea ce știm foarte bine că e doar un semn de slăbiciune.

Ce-l face foarte simpatic pe Socrate, mai ales pentru generația noastră, este faptul că el a introdus ironia ca formă de dialog filosofic.

Ironia socratică este un fel de a face pe prostul și de a pune întrebări la prima vedere tâmpite, pentru a-l determina pe oponent să se contrazică singur. Este și astăzi o metodă excelentă de a trata cu semidocții, dacă ai răbdare. Cel mai cunoscut utilizator al acestei metode este detectivul Columbo.

Stilul ăsta de-a conversa nu l-a făcut deosebit de popular pe Socrate printre conducătorii Atenei, care se pare că treceau strada de fiecare dată când îl vedeau, pentru că erau șanse maxime să se blameze în discuția cu el. Drept e că și pe Socrate îl cam mâncau neuronii să îi vâneze. El zicea că ascultă de „vocea zeilor” (conștiința), că nu poate altfel, dar nah. Se pare că „aud voci” era un argument la fel de credibil în Grecia antică cum este și astăzi.

Problema s-a acutizat după ce Oracolul din Delfi l-a declarat cel mai înțelept om din Atena, când Socrate a zic ceva de genul: „Marș de-aici, Oracole, tot ce știu e că nu știu nimic!” După care s-a repezit pe toți politicienii și intelectualii vremii să le pună întrebări, cu rezultatul previzibil că i-a făcut maxim de rahat pe toți.

După exercițiul ăsta, Socrate a concluzionat că e, totuși, mai înțelept decât deștepții Atenei, pentru că măcar el știe că este limitat. Conducătorii Atenei au concluzionat că Socrate trebuie să moară.

Din fericire pentru ei, filosofului îi cam plăceau băieții tineri (mulți dintre ei, chiar elevi ai lui). Drept pentru care nu a fost foarte greu să fie judecat pentru „coruperea minților celor tineri” și „impietate” (necredință în zeii orașului”) și condamnat la moarte.

În final, Socrate a murit de o banală răceală. A băut un suc de cucută cu gheață și a făcut roșu în gât.

Nu a lăsat nimic scris, dar l-a avut discipol pe Platon, care a scris prima forma de fan-fiction din istorie, cu Socrate protagonist al Dialogurilor lui.

TL/ DR – Socrate

  • Naționalitate: Grec
  • A trăit: În Antichitate, prin secolul al V-lea î.Hr.
  • Școala filosofică: Raționalism
  • Cea mai cool idee: Un prost care știe că-i prost e mai puțin prost decât un prost care nu știe că-i prost
  • Hobbyuri: Conversațiile
  • Trivia: A fost căsătorit cu Xantipa, care a devenit celebră în filosofia greacă pentru că era tot timpul pusă pe ceartă.

„Filosofia pentru mileniali” este o serie în care voi descrie într-o oarecare ordine cronologică și până o să mă plictisesc istoria neexhaustivă a ideilor filosofice. 

Scopul este să înțelegi că orice idee care îți poate trece prin minte a fost gândită de altcineva înaintea ta. 

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.