Cum e femeia perfectă?

Maddame, esti prea filosoafa pentru o femeie, o femeie ‘reala’ e ca mercurul, daca nu e legata, nu sta.
Si o relarie perfecta e ca dansul in doi pe sarma..cu sincronizare merge, insa si fara sa pice e o gramada de stres, de multe ori ascuns.

Dau si eu cu o experienta personala din perspectiva unei femei care invata de rupe (crede ea), sta acasa in concediu de studiu si are 2 examene profesionale peste 4 zile: nu prea ma ocup de casa, desi nici nu ies din ea, pentru ca sunt mult prea absorbita de stresul examenelor (ca fapt divers uit sa si mananc) si deci cam toata treaba ramane pending… Consortul, in loc sa preia conducerea, prefera sa nu prea intre in casa (gaseste motive sa fie oriunde altundeva decat acasa) si se plange cand il rog sa ma ajute, aruncandu-mi-o pe aia cu “dar tu esti toata ziua acasa”. So confirm si eu ce se aude mai sus cu faza cu sustinutul si whining cum ca ramane pe seama barbatilor resposabilitatea, oricare ar fi ea aia.
Acum femeia perfecta si-o imagineaza fiecare cum vrea, si daca nu vrea sa o vada pe aia de langa ei ca perfecta asa cum e ea, nu or sa fie niciodata multumiti. Nici ei, nici ele, ca nu se poate sa nu se lase cu comentarii macar putin.
Parerea mea.

Majoritatea covârşitoare a masculilor pe care îi cunosc sunt exact aşa cum i-a crescut societatea: pentru ei femeia (în special nevasta, că “soţia mea” spune unul singur pe care îl cunosc) se ocupă de treburile casnice: curaţenie, spălat, călcat, mâncare şi alte îndatoriri, ăsta este rolul ei, punct. Prietene, tu bagi la spălat ? Cine, eu ? Nici nu ştiu de unde se porneşte maşina de spălat. Cu aspiratorul dai ? Vase speli ? Şi se uită aşa, cu un semizâmbet de superioritate şi oarecum complice, fară să spună nimic. Practic când le spun că gătesc atat de bine încat mă laudă până şi mama, care până acum nişte ani era mastercheful suprem pentru mine, ca fac curăţenie impecabil, spăl întind şi străng rufe, mă ocup de tot ce înseamnă reparaţii, de la o ţeavă înfundată pană la altele mai complexe…..realizez ca discut cu un univers paralel, habar nu au cum să continue discu»ţia, majoritatea întreabă: păi şi dacă tu faci toate astea, EA ce mai face ? De făcut face şi EA destule, dar nu e cazul sa detaliez în acel gen de discuţii, nu duc nicaieri. Şi ce consider mai grav, aşa îşi cresc copii – mă-ta e cu treaba, cu servici gospodarie curaţenie spălat călcat mâncare etc, noi, tata şi cei trei băeţi mergem să jucăm fotbal, să ne relaxam facand alt gen de activităţi tipic masculine, mă-te e acasă şi ne asteptă cu masa pusă, curaţenie facută, haine curate. Şi copii aşa au crescut, nu participă la activităţi “feminine”, chiar sunt protejaţi de tată si încurajaţi să nu ajute.
Vor creşte mari, vor considera ca soţiile lor, cănd vor avea, au rolul lor la cratiţă, curaţenie, etc, şi la fel işi vor creşte copii, în acest fel situaţia se perpetuează timp de multe generaţii.

Madame nu a dat prea multe detalii despre realizarea aia fantastic a nevestei din articol, asa ca o sa dau 2 exemple cu “asa da” si “asa nu”.
Primul, el ceva bugetar, ea contabila free lancer. Ea muncea pe rupte 10-12 ore pe zi, facea o groaza de bani, el castiga un salariu decentel dar nu impresionant. Datorita programului de gravida de la stat el avea timp sa duca si sa aduca plodul de la scoala, sa faca de mancare si chiar un pic de curat (d.p.m.d.v. era curat dar femeile au cu totul alt standard, asa ca se implica si ea), facea cumparaturile si tot ce necesita umblat prin oras si chiar se deplasa el la clientii ei cu acte si alte chestii, ca sa ii fie ei mai usor. Ea era de facto providerul in casa, persoana cu cariera, el era ajutor. Omul nu se plangea si il inteleg perfect.
Cazul doi, el ingineras la multinationala (coleg cu yours truly), ea mare carierista intr-un domeniu socio-uman pe care nu il numim ca sa nu il facem de rusine pentru ca e practicat de oameni foarte respectabili. Ea face copil de tanara ca – deh – asa a batut-o ma-sa la cap ca e mai bine (era inca studenta, el proaspat absolvent, o intretinea). Absolva facultatea si se inscrie la o a doua, ca titlul de la prima nu suna bine. Invata mult acasa, deci avea nevoie de suport permanent din partea sotului mai ales cu copilul. Rezultate remarcabile, doar 9 si 10. Dupa aia mai face si master, intre timp incepuse asta cu masterul de 2 ani, o prinde fix la mijloc, licenta de 4 ani si master de 2. Il absolva si pe ala magna cum laude. Intre timp, copilul maricel, tatal se impartea intre orele suplimentare la corporatie si dus/adus de la gradinita, hranit, imbracat etc. Nevasta intre timp se gandeste la doctorat (deja avea binisor peste 30 de ani). Isi luase intre timp un job la stat, cu program de gravide ca sa le poata imparti. O intreaba colegul cat ii aduce in plus la salariu doctoratul, ca la stat conteaza. Ea ii da replica fatala: nu vrea sa ramana la jobul ala la stat, ea face doctoratul ca vrea cercetare. Pai si cat castigi in cercetare? Nu o face pentru bani, o face din pasiune. Pai bine si vrei sa te intretin eu? Nu ma intretii tu, castig suficienti bani. Mai femeie, castigi suficient sa iti iei ce pantofi vrei si sa faci plinul cand iei tu masina, dar facturile? Daca tot depinzi de mine financiar nu vrei macar sa imi iei complet grija copilului de pe cap? Pai ce-s eu bona? Traim in sec. XXI si ma vrei casnica? Daca nu voiai o femeie de cariera nu trebuia sa te insori cu mine. Rationament impecabil, de doctorand am putea spune. Barbatul i-a dat si el dreptate si a mai dat si divort. Copilul a iesit cel mai chinuit. End of story.
In concluzie, doamnelor carieriste, ganditi-va bine cui foloseste timpul si efortul pe care il investiti in cariera. Pentru un barbat adevarat, cariera aia de succes e un mijloc pentru a atinge scopul final, acela de a va asigura voua si copiilor un trai cat mai confortabil. Si pentru o femeie adevarata ar trebui sa fie la fel. Responsabilitatile intai, hobby-urile dupa aia.