Idiocracy a fost un film mare. Un film definitoriu pentru vremurile în care trăim. Îl bănuiesc de geniu pe autorul scenariului, pentru că e mult prea real, mult prea adevărat și, ce e mai crunt, e mult prea posibil.

Se dă simularea la bacalaureat din românia.Bine, nu doar asta, ci și ultimele examene reale. La care simulări și examene, elevii pică pe capete. Într-o lume normală, locuită de oameni normali, care gândesc normal, autorii actului de învățătură, profesorii, conducătorii din minister, ar realiza că sunt proști, șpăgari și incapabili și că sistemul actual de predare al cunoștințelor este decrepit și bazat pe menținerea la catedră a mumiilor care au făcut școala pe vremea lui Gheorghiu-Dej.

Se pare că nu.

Rezultatele “dezastruoase” la simularea bacalaureatului demonstrează că învăţământul continuă să involueze şi că modalitatea de evaluare trebuie schimbată, întrucât cu programele şcolare actuale, elevii nu pot fi mobilizaţi să înveţe mai bine, a declarat luni preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

Înțelegeți?
Tradus, să facem teste mai ușoare, pentru că noi nu suntem capabili să îi facem pe copii să învețe. Practic, el și cei pe care îi reprezintă, se exonerează de orice vină. Elevii sunt de vină, noi încercăm, dar ei nu pot fi mobilizați.

Mi se pare corect.
Noroc că profesorii pot fi mobilizați, pentru salarii mai mari, pentru drepturi mai multe, pentru șpăgi mai grase.

Altfel, domnul Hăncescu și-ar fi pierdut sinecura bine-plătită, de sindicalist și ar fi trebuit să revină la catedră, să constate că elevii sunt atât de tâmpiți, încât nu pot fi mobilizați.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

32 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ce bine!! Asa mai multa lume poate face facultate!

  2. #2

    Parerea mea este ca atat educatia in scoala cat si cea de acasa sunt la pamant. Respectul din partea elevului pentru profesor este egal cu zero in cele mai multe licee (cel putin asa pare din exterior), iar cand smecheria, furtul, “pitiponceala” si “descurcareala” sunt promovate ca “metode” de a “te ridica” in societate, cu greu poti motiva un elev sa invete. Sunt profesorii vinovati? Probabil…dar cu siguranta nu sunt singurii, ci cauzele sunt ceva mai complexe (bani alocati educatiei, startegie pentru educarea elevului pe parcursul a 12 clase, programa scolara, metode de predare/evaluare, etc.). Se vorbeste de mobilizarea elevilor, dar aceasta nu poate fi realizata fara ca profesorul sa fie respectat de catre acestia. Cand elevul te injura in rasetele colegilor lui, cum poti tu, ca profesor, sa motivezi acei elevi sa invete?

    • #3

      fara suparare … dar daca ai cunostinte pedagogice poti reusi … vin la catedra multi inadaptati care nu-si gasesc de munca in alte parti, putini mai fac din profesorat o pasiune.

    • #4

      Si cand te gandesti ca biserica vrea mai multi bani din PIB…

    • #5

      In teorie ai perfecta dreptare dar….. suntem o societate in care te adaptezi sau nu. E ca cu spaga la medici, toti o codamnam pana cand mergem in spital cu mama,tatal, copilul etc si fara cracnire pregatim plicurile…
      Vanitatea pacatul meu preferat spune nenea Al Pacino intr-un film mediocru parca

    • #6

      @Lau: eu fara cricnire nu pregatesc nimic, decat un multumesc din suflet la final. Ma indarjesc sa nu dau nimanui nimic, nicaieri, si functioneaza lucrurile la fel de bine. Si daca chiar trebuie sa dau, prefer sa dau la privat pe factura si chitanta.

  3. #7

    Ceea ce se intampla in educatie e reavointa si spihopatie din partea celor care ar trebui sa stie mai bine. Sau pur si simplu prostie. Nu stiu care e mai grava.

  4. #8

    Acum cativa ani, un fost ministru al educatiei (Doamna Cati pentru prieteni) sustinea cu convingere ca loazele care picau bac-ul sa poata da totusi la facultate, urmand sa sustina examenul de bacalaureat ulterior. Intre doua restante!

  5. #9

    nu mai vrea copii sa invete!

  6. #10

    “Țara te vrea prost! ”
    A fost valabila aceasta sintagma şi înainte de 89 şi este valabilă şi acum.
    Altfel manevrezi în campania electorala (şi nu numai) o masă de semi-analfabeți și altfel te tratează o mulțime de persoane educate.
    La asta se reduce totul, restul e praf în ochi şi discurs politicianist.

  7. #11

    Tipul zice ca “modalitatea de evaluare trebuie schimbată”. Asta nu inseamna ca scade exigenta. Oricum sistemul bazat pe examene, fie ele de admitere sau de bacalaureat, e o prostie.

  8. #14

    Repeat after me: copiii cu note mari = meditatii.
    In proportie de 90% copii cu medii de 9 si 10 presetaza meditatii din greu.
    Schimbarile programei scolare din 90 pana in prezent au generat haos in programa scolara.
    Ce inseamna – subiecte grele si subiecte usoare? Cand nu inveti nimic, cand nu aprofundezi si nu te instruiesti in particular, orice subiect este greu.
    Atentie, scoala este gratuita nu calitativ-gratuita.

    • #15

      Ce mi s-a parut mie absolut incredibil a fost cand am vazut testele alea PISA de anul trecut saud e acum 2 ani, la care liceenii din Romania avusesera rezultate foarte proaste. La testul de matematica, jumatate din intrebari nici macar nu presupuneau vreun calcul, nici macar adunare, tot ce trebuia era sa citesti, corect, un grafic. Era o problema cu o masina, graficul respectiv includea viteza masinii, timpul, numarul de kilometri parcursi. Pur si simplu trebuiau corelate respectivele date pt a afla raspunsuri. Si marea majoritate a copiilor de liceu NU AU FOST IN STARE. Nu pot sa inteleg de ce, nu-mi dau seama ce se intampla, dar clar e ceva foarte in neregula cu modul in care li se predau materiile daca 50 la suta din elevii de 15 ani nu sunt capabili sa citeasca un grafic.

  9. #16

    * am ratat un ‘i, la a doua propozitie. mea culpa.

  10. #17

    Acum cate milioane de ani a-ti terminat liceul de a-ti uitat cum functioneaza ?
    Rezultatele sunt proaste pentru ca nimeni nu este pregatit sa sustina examenele in aceasta perioada plus ca subiectele sunt in general mai gerele decat cele care se vor da in vara. E un fel de “treziti-va oo si pune-ti mana pe carte”.

    Nu inteleg de ce trebuie sa discutam aceleasi balarii in fiecare an…

    • #18

      da, asa e, are dreptate Mihai a-ti terminat liceul demult, mai pune-ti dracu-lui mana pe carte

    • #19

      Acum am vazut ca am scris ca un idiot. Scuzele mele.

    • #20

      @arhi:a-i gresi-t, corect e draculu-i

    • #21

      Fiecare scrie aşa cum este.
      Sau invers…

  11. #22

    Arhi, vina este a baietilor de aici www.youtube.com/watch?v=ALFH3OWCvcc.
    Prea multa cratima :))

  12. #24

    Si ce anume s-ar putea rezolva daca profesorii isi iau catedrele pe pile pentru ca dupa ce au terminat o facultate nu pot lua o nota de trecere la un amarat de examen de titularizare, ale carei subiecte sunt mai usoare decat ce au dat la BAC? Sau cu elevii carora le plang de mila parintii ca au prea mult de invatat si ca e prea multa materie. Si bietii de ei mai trebuie sa invete si comentarii de pe rost, de parca asta inseamna sa te pregatesti pentru un examen. Sau altii se plang chiar ca au luat 7 la engleza pt ca i-a ascultat profa, desi daca invatau putea sa le dea si 10, ca doar nu da de la ea profa aia

  13. #25

    nu sare nimeni cu nici un exemplu de om realizat cu succes chiar daca nu stia sa scrie??
    c’mon!

  14. #26

    De parca vreun om inteligent si cultivat a ajuns cineva in tara asta…
    Aici trebuie sa fii prost si cu tupeu, daca vrei sa ai succes, iar tupeul si prostia nu se invata la scoala.

    • #27

      prostia se invata,deci. sunt ceva cursuri online?
      printre primele lectii te invata cum sa nu fii destept in comentarii,probabil.

    • #28

      Andrei, bine totusi ca tu ai invatat ce e tupeul… si prostia.

  15. da părinţii? părinţii unde sunt în ecuaţie? că la 18 ani cică e major. ce mai poate să-i facă un profesor? E obligat să-l dea jos din pat şi să-l aducă la şcoală? cică ei sunt generaţia care visează să studieze afară. ei nu ştiu dacă iau bac-ul da trimit scrisori de intenţie.

    • #30

      Nu liliana, profesorul sa stea cu lula expusa catre soare, si sa se planga ca “elevii e naspa, nu vrea dom’le sa invete”… Stii care-i principala problema din sistem/principala VINA a profesorilor? Ca prostii dracului ii trec pe dobitoci clasa timp de 11 ani, dupa care se trezesc cu ei in fata BAC-ului si realizeaza ca aia nu stiu nimic, ca i-au trecut clasa pentru o punguta si un buchet de la mamica, si se scot cu scuza ca “nu vor elevii sa invete”….

    • #31

      Am avut cazuri de genul asta in clasa cat cuprinde, elevi care erau 100% incapabili sa-si exprime un cacat de opinie in (macar) 10 randuri in CLASA A 12-A, dar care au trecut clasa in fiecare an, desi subiectul in cauza tine de materia clasei a 9-a, daca nu chiar de scoala generala. Cine i-a trecut pe aia clasa? Dracu’? Nu tot aceiasi profesori care se plang de ei in prag de Bacalaureat si se spala pe maini de orice vina?

  16. #32

    Deci, care mai vine cu mine anul asta in Danemarca ?