Ce să facă, exact același lucru pe care l-a făcut dintotdeauna. Supraimpozitează salariile celor care muncesc.

Via Profit.ro
Și iată cum se duce pe penis toată munca celor dinainte de a scoate la suprafață munca la negru. Pentru că automat, toți cei ce au mai multe colaborări, toți cei care muncesc ocazional și sunt angajați cu 1 oră sau 2, vor trece pe piața neagră. Pentru că de la 144 de lei, contribuție angajator, cât ar fi acum pentru o angajare de 2 ore, se trece la 329. Iar dacă ai 3 colaborări de gen, ajungi să plătești 1000 de lei pe lună pentru ca asistații social, cerșetorii votanți ai psd să aibă din ce să își cumpere Mona. Mulțumesc frumos, dar nu.

Sursa Foto

Iarăși vom începe să ne deschidem offshoruri și asigurări private, iarăși vor veni duioasele vremuri psd, când dolarul fluctua și cu 100% într-o zi, iarăși va fi bine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

95 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Lucrand pe taxi interactionez cu multa lume…intr o zi,inainte de alegeri, l am intrebar pe un penaionar din Bucuresti daca si da seama ca toate pomenile astea promise de baieti nu au acoperire si o sa ia tot de la noi cei cativa care mai muncesc pe bune in tarisoara asta..mi a raspuns”Ce ma intereseaza pe mine de voi..am muncit atatia ani…TREBUIE sa suferiti si voi sa vedeti cum e”…n am mai intrebat pe nimeni nimic pe tema asta de atunci!

    • #2

      te-a gasit pensionarul si ti-a dat minus. tare as vrea sa-l cunosc si eu fata in fata, sa vad cum arata unul de genul asta.

    • #3

      @gigi: probabil că seamănă puțin cu Vișinescu

    • #4

      Sigur nu era o pensionară?.. tunsa scurt, si cu ochiul drept defazat, întreb pentru ca asa mi-a raspuns si soacra-mea.

    • #5

      Si el a lucrat. Cu job asigurat si casa asigurata. SI EL O LUCRAT! Gunoi de om.

    • #6

      Nu e frig pe taxi?

  2. #7

    Am incercat si eu sa inteleg aseara ce scrie in articolul asta de pe profit. Daca sunt angajat la 2 firme cu cate 4 ore (deci lucrez cu norma intreaga), o sa plateasca fiecare firma contributia pentru salariul minim de 8 ore sau nu?

    • #8

      norma intreaga este angajat la o singura companie

    • #9

      Burghez nenorocit. cum adica sa lucrezi in 2 locuri?! faci nota discordanta. cred ca deaceea ai si luat atatea minusuri. eu sincer sper sa nu te futa la impozitare (adica impozitare dubla)

    • #10

      Intr-o vreme, angajatii part time nu aveau concediu complet. DE ex, daca lucrai doar 4 ore la o firma aveai jumatate din concediul unuia cu 8 ore. Deci nu m-ar mira sa exista scapari din astea si in alte locuri prin legislatie.

  3. sa-mi bag! asta a venit la fel de bine in piata muncii ca un gainat de porumbel pe masina proaspat spalata.

    • #12

      Prin trapă, direct pe o cusătură a scaunului de la pasager. Na!
      Cînd în Piața Victoriei o să aibă bunul simț primul om, care nu a votat, să ceară scuze celor care protestează, o să încep să sper că este posibil să apară un aer nou în societatea românească și că românii pot avea încredere unii în ceilalți.

    • #13

      gainatul era de pescarus dupa ce-a mancat shaorma cu de toate

    • #14

      si in loc sa cada pe scaunul de piele crem te-a nimerit un pic in gura….

  4. #15

    Sa-mi fie iertata rautatea, INSA:
    sa arunci in stanga si-n dreapta banii pe cresteri salariale ale bugetarilor este reteta falimentului garantat.
    Ok, cresti salariile medicilor, poate prin invatamant, DAR, intai hai sa cuantificam munca, valoarea adaugata a muncii fiecarui bugetar din primarii si alte institutii ce vor avea majorari salariale.
    S-ar putea sa avem surpriza ca necesarul de angajati la stat sa fie maxim jumatate din ce e acum. Asta inseamna bani din privat, de la mine, de la voi, bagati in fundul a sute de mii de bugetari taietori de frunza la caini in birouri, angajati pe viata.
    Imi pare rau sa o zic dar, “dragi bugetari” majoritatea sunteti o ciumă, paraziti, si va bucurati de cresteri salariale pe spinarea unora care chiar muncesc pe branci, pt ca niciun privat nu te tine sa freci menta pe banii lui. Asa ca usor cu grandoarea si atitudinea zeflemista fata de platitorul de impozite.

    • #16

      “Imi pare rau sa o zic dar, “dragi bugetari” majoritatea sunteti o ciumă, paraziti, si va bucurati de cresteri salariale pe spinarea unora care chiar muncesc pe branci, pt ca niciun privat nu te tine sa freci menta pe banii lui”

      Ei bine mie nu imi pare rau sa o zic, cel putin jumatate sunt paraziti, restul tocmai isi pierd increderea in sistem si devin si ei ca ceilalti.

    • #17

      Eu zic ca tu si familia ta au beneficiat de un pompier, un profesor, un doctor, o asistenta, un politist pana acum. Nu esti tu ala singurul care munceste, mai gandeste-te inainte sa scrii.

    • #18

      Ai inteles gresit

    • #19

      Stii foarte bine ca nu la doctori si profesori se referea. Ci la cei angajati la stat, dar care munceau la sediul de partid. Adica dosarul actual a lui Dragnea.

    • #20

      Daca acum vi se pare nasol stati sa vedeti viitorul. Urmeaza la butoane generatia 50%. Sa-i vedeti pe ei in actiune in urmatorii 20-30 de ani. O sa va doriti sa plecati de pe planeta nu numai din romania.
      50% adica analfabetii functional pentru cine n-a inteles.

    • #21

      @Vlad
      Cu pompierul n-am avut de-a face dar la profesori, doctori si asistente am carat de mai multe ori decat or fi castigat ei ca bugetari. Iar toti militienii cu care am avut de-a face (cu o singura exceptie) aveau telefoane, ceasuri si pantofi mai scumpe ca ale mele si i-a durut fix in pula de problemele cu care venisem.

    • #22

      @Vald nu esti cel mai ascutit cutit din sertar nu-i asa? sau cel putin esti confuz amestecandu-ti convingerile astfel incat iese de cele mai multe ori o ciorba.

      dar hai sa ne jucam pe terenul tau:
      doctor, asistenta: – toata familia mea are asigurare de sanatate privata. avem dreptul de exemplu la 1 RMN gratis pe an, dentist cu reducere, consulturi prioritare de specialitate conform unei programari, etc, etc.
      de ce? pai uite de asta de ex:
      ro.wikipedia.org/wiki/Infec%C8%9Bie_nosocomial%C4%83
      www.hotnews.ro/stiri-esential-21752163-ministrul-sanatatii-florian-bodog-vrea-program-prevenire-infectiilor-nosocomiale.htm
      www.hotnews.ro/stiri-esential-21752151-ministrul-sanatatii-romania-sunt-multe-spitale-care-nu-aparatura-iar-altele-detin-nu-pot-folosi-sunt-manageri-slab-pregatiti.htm
      profesori: inca nu am copii la scoala dar deja ma gandesc serios sa ajunga fie la home-schooling, la niste scoli private sau poate unele chiar in strainatate.
      stirileprotv.ro/stiri/actualitate/concluzia-specialistilor-elevii-romani-invata-numai-pentru-note-parinte-nu-stiu-daca-le-ramane-ceva-in-cap.html
      parca mi-as dori ca acei copii sa invete ceva folositor in viata s nu sa ramana in cap cu chestia ca resemnarea este o caracteristica a poporului roman ( remember Miorita?)
      pompieri -nu am avut inca nevoie dar am cumva o vaga banuiala ca se poate si in sistem de voluntariat cu sustinere publica asa cum se poate face asta si cu alte meserii de genul de ex politist. – cel putin in alte tari mai evoluate se poate si asta.
      iar daca te uiti mai sus, vei vedea ca nu mi se pare ca toti sunt paraziti doar jumatate +. si vina e exclusiv a sistemului de tip socialist ” fiecare dupa puteri”. ei bine daca niste oameni care nu sunt capabili sunt angajati in sistem ce crezi ca se intampla? hai ca nu e greu vezi rezultatele zi de zi peste tot. zi-mi daca ai nevoie de ajutor cu exemple la asta.

    • #23

      valoarea muncii bugetarului este de necontestat. este o onoare sa lucrezi in sistemul public al unui stat european, ca atare salariul trebuie sa fie adecvat.

  5. #24

    Romania este zona crepusculara, atat timp cat PSD va exista sub forma de partid activ ci nu doar de amintire, ei vor primi voturi. Nu mai aruncati asta pe batrani, pe asistatii social, pe cei cu interese sau altii. PSD primeste foarte multe voturi si de la oamenii foarte normali, a caror aparenta nu tradeaza preferintele lor politice . Cercul asta e, PSD intra la putere, regresam, dupa 4 sau 8 ani vine altcineva, creste iar economia cu vreun 5 hai 10 % dar deja exagerez mult, astia incep sa se simta confortabil si sa creada ca gata, de atunci inainte o vor duce bine, in ziua alegerilor se duc la mall si la schi, PSD iese iar, you know the rest.

    Avem doua solutii, intram peste ei in parlament si facem ” The Purge ” sau ne inscriem in PSD, il pupam pe Dragnea sau pe vreun baron local in cur vreo 1 an 2, ne dam pe langa astia cu mai multa influenta, ne gasesc si noua un locusor cald si bun de unde putem sa stoarcem bani in nesimtire, si pornim pe calea gresita dar foarte indestulatoare a coruptiei. It’s our choice !

    • #25

      Coae, eu mai astept in fata parlamentului sa facem curatenie? cand veniti?

  6. #26

    Radem, glumim, dar de Mona nu ne batem joc!!!

  7. #27

    Pai da nu? Gura lor nu trebuie sa imbuce ceva?
    🙂

  8. #28

    #numaifitisaraci

  9. #29

    Producatorii de plicuri sunt in delir.
    Cash rulzzzzz !!!

  10. #30

    Cu impozit marit sau nu, vinul pe partie si vacanta in grecia tot e. Cu alte cuvinte “ma pish pe el de vot”.
    Sa nu uiti Marie: 5.06.2016, 11.12.2016, cele doua zile care au dat lovitura de gratie unei romanii muribunde.
    31% prezenta la locale in bucuresti
    39% prezenta la parlamentare pe tara.

    Romania trebuie sa moara de tot!

    • #31

      Asta dacă încă mai crezi că rezultatele alegerilor au fost vreodată lăsate la voia întâmplării.

    • #32

      sigur prietene. in tara dacilor liberi, toata planeta a conspirat sa iasa psd-ul mereu. romanii nu au nimic de-a face cu asta, drept urmare mai bine si-au petrecut alegerile pe partie si la mall, nu?
      romania are a 3-a cea mai mica prezenta la vot din lume, dupa 2 tari africane.
      In T1 la alegerile din Franta prezenta a fost de 81%, ai dracu’ naivi, dom’le, astia cred ca votul lor conteaza nu ca desteptii de romani care s-au prins ca votul nu conteaza.

    • #33

      De acord cu voi dar statistic, parca era cun calcul undeva, gen 4 milioane de pensionari, 2-3 milioane de bugetari si asistati sociali, aia plecati afara care voteaza cum pot cand pot ca e greu cu votul in diaspora si prezenta scazuta la vot din partea “dreptei” ha ah ace am ami ras la asta si cine sa iasa in afara de ce voteaza majoritatea celor de mia sus.
      Sigur in 4-8 ani de psd pensionari dat coltu, un pic de ” numia vota psd ca te bate dumniezo mamaie” poate e vreo sansa sa vina unii. Apoi cat va dura curatarea sistemului de capuse si paraziti? inca 10 ani?
      Plm am imbatranit scriind….

    • #34

      aici eu as introduce obligativitatea votarii, cu o noua optiune pe buletinul de vot ” nici unul din cei enumerati” si care vot sa se anuleze. poate atunci cand ar vedea cate voturi se duc pe pula ca nu ii reprezinta mai misca ceva si ei.
      oare niciun partid nu ar saliva sa obina cele sa zicem30-40 de procente din votanti?

    • #35

      plm, la oile de romani asa ar merge, cu forta.
      uite, in T2 in franta au fost 4,5 milioane de voturi anulate. Va dati seama? aproape 5 milioane de oameni au fost la vot sa-si anuleze votul si sa dea un mesaj ca sunt cetateni nereprezentati de nimeni. La noi ce sa intelegi cand 60% nu merg la vot? ca ii doare in cur de ce se intampla! aia intelegi.
      In Ro sunt 18 milioane de votanti, vreo trei milioane sunt plecati afara, 4 milioane e bazinul maxim PSD. 2 milioane voteaza dreapta si 10 milioane isi baga pl! 10 milioane carora li se rupe de toti si de toate. 1/2.
      ce plm schimbare in bine vreti? nu vedeti ca solutia pentru a avea o viata decenta cat de cat e emigrarea? mai sunt 2 milioane care trebuie sa plece din tara si cercul se inchide. 30% idioti – 70% indolenti. tara perfecta! Mandra Dacie!

  11. Sa nu uitam totusi si de cei care au pe cartea de munca 4-6 ore si presteaza cate 12-14….Daca ar fi sa asteptam cresterii salariale care sa vina din partea privatului o sa ramanem la acelasi nivel multe decenii de aici incolo sa fim realisti…

    • #37

      aia cu 4 ore la care faci referire sunt de cele mai multe ori ” privatii” la care faci referire.

    • #38

      dar de unde vin cresterile alea salariale, ti le da guvernul? ba, voi ganditi putin inainte de a elimina deseuri de astea verbale?

    • @lau: exact dome’!! eu si nevasta stam cu 4 ore ca sa pot sa imi angajez oamenii care vin la 8 si pleaca la 16 cu norma intreaga, cu bonuri si prime la fiecare craciun, zi de nastere, inainte de concedii si la pastele ma-sii…
      aia care au 4 – 6 ore si presteaza 12 sa se duca la ITM sa faca reclamatie ca abia asteapta aia de cand s-au scos ghiseele si trebuie sa-si justifice cumva posturile.
      chiar ai impresia ca aia cu 4 – 6 ore nu primesc banii pentru 12 ore lucrate? ba da doar ca pe aia ii iau la negru. atat!!
      am ajus sa dau test de ruleta la angajare ca nu stiu sa citeasca o ruleta ca sa nu mai spun ca dimensiunile sunt in mm si pe ruleta e in cm iar pentru transformare le trebuie calculator.
      hai ca mi-ai stricat duminica in care am venit la lucru…
      sunt un animal de antreprenor aia sunt…

    • #40

      @Lau: Daca stai sa ASTEPTI cresterea salariala… da, e cam nasol la privat. Dac si faci ceva pentru asta exista riscul sa descoperi ca privatul plateste performanta.
      Asteptatul e la bugetari. Iar idiotenia cu marirea artificiala a salariului minim in ideea hilara ca ” publicul va face concurenta privatului” o sa ne puna in genunchi pe tori in foarte scurt timp.

    • #41

      asta a fost din putul gandirii. mai Lau, conform tie, statul roman isi plateste angajatii la negru.

      bine, daca stau sa ma gandesc nu m-ar mira, teleormanu si vasluiul sunt mari.

  12. Nu toţi votanţii sunt cerşetori şi asistaţi. Unii doar au o minte excepţional de inocentă.

  13. #43

    Asta îmi aduce aminte de ce zicea zoso că de ce în românia e într-un fel (cu produsele) şi dincolo e altfel.

    Ăsta mi se pare unul dintre motivele elocvente:
    În mijlocul anului, guvernul vine şi anunţă modificări în codul fiscal, le anunţă în mai, că intră în vigoare în iulie.

    Şi da, de asta vom avea tot timpul salarii mici, şi vom fi exploataţi maxim de multinaţionale.

    Pentru că nimeni nu riscă să investească serios într-o ţară care taxele fluctuează odată cu nivelul ploilor şi te poţi trezi blocat de la o lună la alta practic.

  14. #44

    Să fie într-un ceas bun!

  15. #45

    Mintea cea de pe urma: bai tata, NU mai votati javre. 3 decenii acusi si noi romanii ne tot impuscam in picior cu analfabeti si mafioti la conducere.

    Back to Square One (ok, bate putin cam spre Doamne-Doamne, dar omul era intr-o biserica, oricum treaba cu Socialism vs Capitalism e super):

    inliniedreapta.net/horia-roman-patapievici-eu-sunt-foarte-pro-capitalist-cum-putem-sane-lecuim-de-socialism/

    Ar fi misto un text de asta sa fie lectura+test obligatorii inainte de fiecare vot! 🙂

  16. Mai este un aspect care ar fi interesant de discutat pe cifre oficiale insa: numarul celor care primesc ajutoare sociale, persoanele cu handicap, venitul minim garantat etc etc etc….am o presimtire vaga ca toturi nr nu este egal sau mai mare fata de alte tarii…procentual vorbind, din contra….Sintaxa cu stat de asistati social nu stiu de ce dar cam scartaie…..Repet e doar pararea mea neacoperita de cifre concrete desi cred ca el sunt publice nefiind secret de stat 🙂

  17. #49

    Eu cred ca din cauza pomenilor facute multinationalelor s-a ajuns aici. Referitor la chestia asta de ce tac toti malc. Cara profitul afara multinationalele astea si nu le face nimeni nimic. Stati linistiti ca saracii nu traiesc din ajutoarele sociale. Daca se dau sa fie primite dar nu o sa moara ei de foame daca o sa le taie macaroana.

    • #50

      Ori esti proasta, ori esti troll cu level maxim. Inclin spre prima varianta, deci o sa iti raspund ca atare. In mortii *beep* de asistata sociala, dar banii in tara asta de unde intra? Se caca dragnea&co aur si il exportam? Nu meritati sa aveti drept de vot, imbecililor. Vreti sa stati acasa sa va uitati la acces direct si sa va vina banii, imputitilor. Imi e scarba ca am aceeasi cetatenie ca voi, jeguri sociale care au impresia ca trebuie doar sa primeasca fara sa ofere nimic in schimb. Pentru ca ei traiesc in cacat mereu sunt vinovat altii.

    • #51

      Multinationalele care profitul in afara tarii dupa ce isi platesc toate impozitele. Dupa ce dau de lucru la mii de oameni, si platesc toate taxele pe salarii. Proasta clasei…

    • #52

      Asta cu multinationalele care fac rau sunt pentru retarzi incapabili crescuti de tarani ajunsi la oras care cred ca romania era buricul pamantului inainte de 89. Sper ca pensiiile acestor mucegaiuri de oameni sa fie platite din contributiile doar declarate si niciodata achitate ale elitei politice care le-a facut posibila existenta.

    • #53

      @Marius. Unde isi platesc multinationalele toate taxele in Romania prietene? Toate companiile mari platesc impozit 5% pe dividente. Lasa ca din 2019 intra directiva europeana si vor trebui baietii sa verse morman, adik 16-19%. Guitza rau cand aud de platit impozit ca in restul tarilor din UE. V-ati gandit de ce avem asa multe corporatii. Si in ce perioada au intrat ele in tara. Nu cumva epoca marinarului?

    • #54

      Auzi Corina, dar banii trimisi IN TARA de cei 4 milioane de romani care lucreaza afara sunt buni?
      Intreb doar…

    • #55

      hai cu roexitul corina, sunt curios de unde ar mari guvernele socialiste pensiile, salariile bugetarilor dupa ce s-ar cara din Romanica Dacia, Ford, Continental, Drexelmaier, etc, etc.

  18. Si asta e doar inceputul. Cei de la PSD de abia au inceput guvernarea. Mai au cativa ani la dispozitie sa aduca tara asta la sapa de lemn.

    • #57

      Aștept în orice moment reintroducerea impozitului forfetar calculat in funcție de ce zic astrele in ziua respectivă.

  19. Daca la prima poza este trecuta sursa Via profit.ro , la a doua ar trebui sa fie Via calculator-salarii.ro . Asa, ca sa fie fair.
    arhiblog.ro/poze/2017/05/contributii-angajator.jpg

  20. #59

    in italia ponderea taxelor incasate de stat pe seama salariului sunt undeva pe la 50% indiferent de sectorul de activitate
    in tarile nordice cred ca e si mai mult

    doar ca:
    – aia au spitale ultramoderne, noi avem biserici
    – aia au medici super bine platiti, noi dam spaga pt ca ai nostri au salarii de cacat
    – aia au autostrazi, noi avem un pisat de bou
    – aia au invatamant, noi avem SRL-uri deghizate in universitati care scot carne proaspata pentru call centere
    – pensionarii alora pleaca pe vase de croaziera la 70 de ani, ai nostri pleaca la pomeni sau poate isi mai iau un job
    – aia investesc in agricultura, industrie, comert, turism etc – noi investim in panselute, luminite moldovinesti, figurine si statui
    – aia au plati si formulare online, noi avem cozi

    • #60

      Te-ai uitat la PIB-ul lor si cat a intrat in bugetul lor de pe urma taxelor si impozitelor?

      Totodata, legislatia UE interzice ca statele membre sa sponsorizeze firme, industrii, fiindca se intelege ca e concurenta neloiala sau favoritism. Ma rog, eu m-am linistit ca nu vom mai avea productia in masa (chiar si aia brutala de pe vremea comunismului) care sa nu fie cu binecuvantarile unei corporatii sau multinationale straine.

      Hai sa incerc sa diseminez putin ca sa avem o perspectiva critica despre ce vorbim (Senior chiar imi pare rau ca o sa fie un comentariu lung)

      ”- aia au spitale ultramoderne, noi avem biserici”
      ”- aia au medici super bine platiti, noi dam spaga pt ca ai nostri au salarii de cacat”

      Asa este. Spitalele alea ultramoderne au o oarecare notorietate in lume (stii tu, fiecare cu medicul lui minune care se descurca la cate-o chestie). Dar mai e o chestie: spitalele alea moderne costa bani, multi bani… de unde, daca tu esti la nivelul unei tari cu renta pentru forta e munca ieftina? Doctorii aia trebuie platiti bine dar majoritatea se uita la numerar & la denominatia monedei.

      ”- aia au autostrazi, noi avem un pisat de bou”

      Aici s-ar putea sa fie cea mai mare problema a infrastructurii decat lipsa de cladiri si facilitati adecvate.

      Care e treaba: sa zicem ca ai mostenit casa bunicilor dupa o lunga batalie pe la curtea de judecata impotriva rudelor tale si, intr-un final, ai reusit sa demonstrezi ca bunicul tau te-a simpatizat mai mult decat verisorii tai. Mai tarziu (sa zicem la un an sau cativa ani) afli la stiri ca se demareaza un proiect de constructie a unei autostrazi care, ce sa vezi, e aproape de tine.
      O luna mai tarziu, te pomesti ca-ti bate cineva la poarta… niste oameni in costum… de la guvern… cica, ti-au spus ca proiectul autostrazii de care ai auzit implica demolarea casei tale (ma rog, a bunicilor, a stramosilor) ca acea autostrada sa poata sa fie construita.
      Ce faci? Zici: ”Bine fratilor, totul pentru tara, stati sa-mi adun lucrurile intr-o saptamana si aveti unda verde sa demolati casa bunicilor”…
      …Sau zici ”Daca mai veniti la mine cu propunerea asta si daca imi faceti rau, o sa ma duc la CEDO, la oricare curte de instanta posibila, si va acuz de abuz, de coruptie, de santajare, de maltratare s.a. si am sa va fac sa-mi platiti de 10 ori mai mult decat costa autostrada aia pe care vreti s-o faceti.”

      Pe urma, la vreo doua luni, afli ca si altora li s-a facut propunerea asta si toti au refuzat (unii chiar i-au amenintat pe oamenii aia in costum cu bataia si maortea) si o saptamani mai tarziu afli ca proiectul autostrazii nu se mai completeaza din cauza unor ”erori tehnice”.
      Laolalta, Romania e cumva bizara: nu are inceput si nici sfarsit (in afara de granite). In momentul in care intri, daca esti sofer, in dreapta vezi case, in stanga tot case… aproape lipite de strada cu o banda sau doua benzi.
      Vreti sa mai ridicam miza sa fie vorba de un bloc de oras si nu casa bunicilor? Ca pot, dar rezultatul e acelasi.

      ”aia au invatamant, noi avem SRL-uri deghizate in universitati care scot carne proaspata pentru call centere”

      Pai, stai asa, universitatile de top mentin/pastreaza legatura cu firme, industrii, corporatii si multinationale. Aici as zice ca gresesti, situatia e la fel, numai ca strainii nu au nicio grija.

      ”pensionarii alora pleaca pe vase de croaziera la 70 de ani, ai nostri pleaca la pomeni sau poate isi mai iau un job”

      Aia isi permit fiindca n-au stat in comunism. Uita-te la comentariul lui Ahile (primul de sus) ca sa intelegi perspectiva lor. Ori pensionarii lor n-au avut probleme fiindca, tot asa ca la noi, au muncit pe branci toata viata ca, apoi, sa se bucure de vacante. Noi… na…

      ”aia investesc in agricultura, industrie, comert, turism etc – noi investim in panselute, luminite moldovinesti, figurine si statui”

      Nu au voie, favoritismul si concurenta neloiala nu permite asta la nivel European. Intreaba-i pe greci cand au incercat sa-si salveze industria transportului aerian.

      ”aia au plati si formulare online, noi avem cozi”

      Te-ai gandit ca nimeni nu vrea sa plateasca online si oamenii chiar vor sa-si simta banii la maini decat intr-o bucata de plastic? Si eu pot sa platesc online dar nu o fac… ma simt mai bine daca stiu ca banii nu depind in inventarul bancii. Nu stiu, banuiesc ca suntem mai multi, ne simtem bine asa.

      Deci… cam asta suntem… Cateodata stau si ma gandesc daca noi suntem adevaratii prosti, faptul ca toti hotomanii au acaparat tot si si-au facut case pe afara si conturi offshore… stau asa si meditez, daca asta trebuia sa facem si noi… ce dracului sa traiesti din comunism, dupa ce ca nici populatia nu vrea sa ramana in tara s amodifice ceva? Eu o sa am o oarecare patima impotriva alora 3 milioane si ceva dar deviez discutia. Ma opresc aici.

    • #61

      Hai lasa-ma in pula mea cu retorica
      Suntem la aproape 30 de ani de la ‘revolutie’ si tara asta aproape ca nu a evoluat deloc. Avem resurse naturale extraordinare – aur, cupru, metale rare (cel mai mare zăcământ de wolfram din Europa btw), solul #2 dupa francezi, potențial energetic geotermal imens pe lângă multe altele. Si tu-mi spui mie ca am iesit saraci din comunism si vai bietii de noi? In 89 a fost anul zero pentru mai multe tari, nu doar Romania.
      Ce i-a oprit pe jegurile care au fost la cârma vreme de 27 de ani sa duca Romania intr-o directie buna?
      Iti zic eu: interesele personale si zero patriotism.
      Cat despre investitiile si cadrul legislativ care sustine economia unei tari membre UE, iti sugerez sa te uiti la modelul francez in ceea ce priveste agricultura, cam ce subventii si facilitati se acorda fermierilor sau la italieni in ceea ce priveste industria. Prietene nu exista oras in italia fără o fabrica, oricât de mica. Si da, unele dintre ele au si acționariat public.
      In Romania exista resurse dar NU se dorește nimic altceva decât un haos dirijat

    • @Vlad: sa-ti dau o bere ca ai zis-o bine
      @Maraka: problema nu sunt taxele, ci ce se face cu banii aia. ca daca stiam ca am spital calumea si nu trebuia sa astept pentru un RMN 8 luni fara sa-l platesc (ar fi singura chestie de care am vrut sa beneficiez de cand platesc asigurari sociale si asta fac de la 16 ani de cand am carte de munca) nu ma agitam. spuneam ceva de genul: las ca stiu ei de ce fac asta dar nu si atunci intelegi de ce suntem nervosi? ca ni se ia tot mai mult din banii care ne mai raman sa ne “descurcam”

    • #63

      Ba Vlad, in primul rand ce-i aia luminita moldovineasca? Aia ce ti-ai luat-o peste ochi?
      2. Trebuie sa amintim si sursa raului: parintii nostri au fost lasi si idioti. In ’90, 90%, adica toti, au votat pe linie cu iliescu si fsn. Practic, au iesit din comunism si au votat numai comunisti. Se uitau la Dallas, iubeau capitalismul si votau ca prostii. Au fost idioti ca nu si-au dat seama si lasi cei care si-au dat seama si au votat “liniste” de parca iesisem dintr-un razboi mondial in plm de tarani tampiti.

    • #64

      @vlad ”Suntem la aproape 30 de ani de la ‘revolutie’ si tara asta aproape ca nu a evoluat deloc.”

      Lectie de istorie: Silviu Brucan (un comunist jegos si securist) zicea ca o sa trebuiasca sa parcurgem echivalentul a 4 Munti Himalaya ca tara asta sa ajunga la un minim acceptabil in comparatie cu Vestul. Eu nu stiu ce inseamna aceasta echivalenta a 4 Munti Himalaya, daramite unul singur, dar mi-a ramas asta de la un comunist convins.

      ”Avem resurse naturale extraordinare – aur, cupru, metale rare (cel mai mare zăcământ de wolfram din Europa btw), solul #2 dupa francezi, potențial energetic geotermal imens pe lângă multe altele.”

      Uzinele si firmele de la stat + echipamentele s-au privatizat, le-au cumparat altii, alea de exploatare (care erau, cate erau). Dupa ce au fost privatizate, aia i-au tras de mana ca ”Dom’ne, haide, da-ne si drepturile subterane, se poate?” si exact asta au si primit. Strainii au cumparat uzine si firme pe alune (e foarte corecta si preciza vorba asta, nu e exagerata) SI drepturile subterane pentru exploatare. Cea mai cunoscuta fapta din asta (stiu ca a fost subiect de discutie foarte intensa) e aia cand am castigat la Haga, impotriva Ucrainei, dreptul resurselor de titei din M-rea Neagra (poate ai auzit cand s-a spus de platforma continentala a Marii Negre), pe urma s-au grabit ai nostri sa gaseasca un cumparator sa exploateze. Uita-te la articolul asta de pe ZF, chiar eu l-am postat aici: www.zf.ro/eveniment/brua-40-mld-euro-care-este-adevarata-miza-a-gazului-de-la-marea-neagra-ce-discuta-guvernul-cu-directorii-omv-petrom-exxon-in-spatele-usilor-inchise-16222908

      Uite ceva in plus: www.zf.ro/zf-24/vast-resources-a-inceput-testarea-productiei-de-aur-si-argint-de-la-mina-din-manaila-16248707

      ”Si tu-mi spui mie ca am iesit saraci din comunism si vai bietii de noi? In 89 a fost anul zero pentru mai multe tari, nu doar Romania.”

      Da. Imi vine sa-mi cer si scuze cand zic lucrurile astea, dar tu chiar nu stii in ce hal e tara asta, cat de distrusa e. E incomensurabil si absolut execrabil.

      ”Ce i-a oprit pe jegurile care au fost la cârma vreme de 27 de ani sa duca Romania intr-o directie buna?
      Iti zic eu: interesele personale si zero patriotism.”

      Nu te supara, dar i-as baga in oala si pe cei care au plecat afara si acum se gasesc pe facebook sa dea lectii.
      Mi-a zis un prieten de-al meu un banc sec-cinic niste zile in urma. De ce romanii isi boteaza odraslele cu nume de accent & scris strain (Edi, William, Peter, David, Sebastian samd)? Ca sa le fie usor strainilor sa le pronunte numele viitorilor iobagi/iloti pe plantatie sau sa le fie usor patronilor, de afara, la care lucreaza.

      ”Cat despre investitiile si cadrul legislativ care sustine economia unei tari membre UE, iti sugerez sa te uiti la modelul francez in ceea ce priveste agricultura, cam ce subventii si facilitati se acorda fermierilor sau la italieni in ceea ce priveste industria.”

      Uita-te mai bine, subventiile alea sunt oferite din bugetul UE, nu din bugetul francez: www.euractiv.com/section/agriculture-food/news/france-told-to-pay-back-1-1-billion-in-eu-farm-subsidies/

      Si uite de fain zic despre contractele cu statul a serviciilor: www.euractiv.com/section/data-protection/news/romanian-eu-funded-project-accused-of-data-protection-violations/

      ”Prietene nu exista oras in italia fără o fabrica, oricât de mica. Si da, unele dintre ele au si acționariat public.
      In Romania exista resurse dar NU se dorește nimic altceva decât un haos dirijat”

      Asta e, la urma urmei, strainul primeste ceea ce strainii doresc… pentru ca ”suntem la periferia Europei”, pentru ca ”suntem saraci”, pentru ca ”nu se vrea”, pentru ca ”nimenea nu vrea sa se schimbe, dar are pretentii la schimbarile altora”.

      Deci, da, suntem penibili. Capul plecat sabia nu-l taie si ”mai bine lucrez la patron strain decat la patron roman”.
      Iti urez bafta cu viata ta. Nu se va schimba nimic nici inurmatorii 50 de ani. #amzis

      Si, la urma urmei… de ce sa le pese politicienilor de tara daca nici populatia n-ar vreo tragere de inima (ce dracului, au plecat peste 3 milioane de insi afara)? Cum sa construiesti piramide daca populatia nu vrea? Te descurci cu ce ai si induri injuraturile, si la fie injuratura, mai bagi in buzunar cate ceva ca bacsis pentru umilinta (ca la gunoieri cu sporul de rusine).

      @Emi Nu contesc ce zici.

    • #65

      @Vlad sistemul social extrem care descurajeaza initiativa e de vina. patriotismul e considerat din ce in ce mai desuet ( din cauza de multiculti, pan europeanism, etc) si in viitor ma astept sa fie interzis chiar. daca arunci o privire in urma partidele socialiste au condus Romania la greu. deci de ce naiba te miri ca economia este unde este.
      mi se pare ca esti putin confuz, in sensul ca in comenturile tale vad multa aplecare spre stanga, gen sa fie de toate pentru toti, dar ignori cu desavarsire ca mizeria pe care o vezi zilnic in jur este tocmai rezultatul guvernarilor de tipul socialist.
      daca zice cineva de dreapta va scuipati in san, cum adica sa se promoveze valorile nationale sanatoase? concurenta?capitalism adevarat? eu sincer cred ca multi au nevoie de o mica lectie de ce insemna curentele politice. ce inseamna politicile de stanga, centru si dreapta cu implicatiile lor sociale cu tot. dar nu m-as simti confortabil sa incerc sa scriu eu o asemenea scriitura. nu de alta dar cand cineva incearca sa deschida ochii cititorilor sunt toti in dezacord cu el. ca si exemplu arunca o privire cate dejete in jos a primit DanC cand da linkul catre respectiv. pun pariu ca niciunul dintre ei nu a citit articolul si apoi 5 minute sa-si fi petrecut sa-l rumege daca are dreptate sau nu articolul respectiv.
      poate totusi se incumeta cineva sa scrie asa ceva?! asa la modul impersonal. sau puneti mana si informati-va singuri
      en.wikipedia.org/wiki/List_of_political_ideologies
      en.wikipedia.org/wiki/Political_spectrum

      eu inca sper ca lumea se trezeste, dar incep sa ma simt cam singur.

    • #66

      @bigone: stai jos, ai 4

      luminite moldovinesti = cacaturile puse de firea in bucuresti, pe foarte multi bani

      2.
      poate ma-ta si tactu au votat psd/fsn etc
      ai mei n-au votat niciodata asa ceva si n-au facut parte din nici o structura mucilaginoasa de dinainte sau de dupa 89
      asa ca suge-o

    • “resurse” avem doar sare. restu sunt acolo sa nu lipseasca.

    • #68

      da, dar e sare de aia buna, nu mizerie de aia de himalaya

    • #69

      Vlad boule, 90% inseamna toti. Nu ma refeream in mod special la ma-ta si tat-tu care n-au pus niciodata gura pe pula. Daca n-as sti ce dement au scos te-as crede. Ti-ai schimbat avatarul dar esti acelasi muist rasist.

  21. Da, sa stii ca sistemul de dreapta e unul care merge spre eroare adica se finalizeaza in vrie adica in o eroare profunda…
    Cand zic sistem de drepta nu poti sa nu te gandesti la cei din v, aceia care au daruit omenirii sistemul nazist de a zarii realitatile si de care Europa e molipsista… nu vreau sa dezvolt subiectul. UK e dumirata si s-a carat dn asa zisa uniune benevola eu.
    Stii, eu sunt un caz unic si din propie experienta iti spun ca dreapta( care n-are cum sa nu imprumte calitati naziste) ca si curent filozofic de mers a unei natii, planete, what ever e un failure si va duce catre un failure. Nu zic ca rusia e o alternativa, ori China care acum apoape prin ani ’89 avea populatia in sarcie lucie ca acum sa fie 2% sub pragul saraciei, impletind economia de piata cu cea socialista…
    Si da, trebuie sa jucam tare in UE, altfel ne iau de prosti…
    Si da merita cei ce muncesc sa fie solidari cu semeni lor, astai de muncesc si pot trebuei sa iasa din bula lor, si daca nu vor statul o va face echilbrand intre diferite stari de agregare a populatiei ce da forta si consistenta staului peren numit Romania. Stiu e greu de inteles, dar asistati sociali in caz de razboi ori ceva sunt ca si cei ce muncaesc adica buni de apararea statulie in speta perenitatea si supravietuirea lui. E binecunoscut rolul jucat de tarani in ww1 cand dupa ce regele le-a promis pamant le-a rupt fasul germanilor, dovedind ca niste trepadusi, niste cetateni de mana a doua caci asa ereau socotiti de cei cu fetze spalate, au salvat onorea si cinstea plus integritatea nationala romaneasca… stiu, uneori potifi frugal si nu poti izvorai in afara carapacei tale or ia bulei unde salasluiest idar un stat are mai multe veleitati, una din ele este eqitatea intre paturile sociale, un eqilibrum perpetuum care rar se vede de catre cetateanul neinstruit ori pus pe haterisme.\
    Da, socilismul luminat e calea si da, se merita o redistribuire de valori, bani ori bunuri in speta impozitrea bogatilor si hranirea saracilor… panis et circus for all… care va sa zica… or bust!

    • #71

      Pentru limba română apăsați tasta 1.

    • #72

      Dude, ce ai vrut sa scrii?
      Cat de rupt esti? Da si tu un fum, nu fii chitra.

    • #73

      :))) e bine, e clar, sistemul de dreapta/capitalist e cu un picior in groapa, trage sa moara, un esec ce sa mai…

      spre diferenta de succesele rasunatoare ale stangii: uniunuea sovietica, cuba, venezuela, bolivia, mozambic, albania, cambodgia, coreea de nord, china…

    • #74

      In primul rand nu a “rupt nimeni fasul” nemtilor in WW1, chiar apucasem sa capitulam in fata lor in 1917 la Buftea, dupa aceea ca niste fete de centura ale istoriei, am reintrat in lupta cand aliatii deja castigau. Iar daca socialismul este asa de tare de ce nu te muti in China, Vietnam, Coreea de Nord, unde ne-ai scutit de comenturile tale fiindca o duci atat de bine incat nu ai ce comenta sau ai accesul blocat, ca acolo cam asa e…

    • #75

      Aș vrea să cred că ești de o prostie rară, dar din păcate nu e rară deloc, ca tine-s mulți.

    • Adevarul o sa iasa ca de obicei la suprafata, prost- neprost asta e pararea voastra… pararea mea nu e de turma sau mai rau manipulata in ani de zile de societatea asta romaneasca care atata poate atata face: sa tinda spe V.
      In orice caz, o sa va manance cainii, deja peste 5 milioane au parasit corabia ca sobolanii…spre v, asta e. Adevarul doare la fel ca prostia, nu?
      Ps.
      Taman ce ma intorsesm de la un party… asa se explica o oarecare lipsa de coerenta si de acuratete cu lb romana :)) …

    • #77

      bai tim, in mortii matii, aia 5 mil. ce-au plecat nu-s sobolani. sunt aia care-au fost in stare sa-si ia viitorul in piept pt. o viata mai buna.

      o sa ramaneti numa voi, clone de dragnea si tim in RO – sa vedem cu cat avant ii imbuibi tu pe asistati social din munca si sanatatea ta. vierme socialist analfabet.

      mortii matii de analfabet, ai dat next > next in ubuntu?? fmm de prost.

    • #78

      Tim repeta dupa mine social inseamna de stanga. nu trebuie sa ma crezi neaparat pe mine.

      ro.wikipedia.org/wiki/Partidul_Social_Democrat_(Rom%C3%A2nia)
      ro.wikipedia.org/wiki/Social-democra%C8%9Bie

      initial vroiam sa iti dau link in engleza ca e mai credibil dar ma gandeam ca poate nu stii engleza iar swahili ( limba ta) din pacate nu o vorbesc.
      legat de capacitatea ta deh ce sa zic ” fiecare dupa posibilitati”. cel putin asta se cere pe scara larga. in rest sper ca ti-ai revenit dupa chef.

    • #79

      cred ca petreci foarte des

    • Nu mai fiţi răi! Nivelul ăsta de tâmpire se atinge în mod normal după 65 de ani. Tim este precoce.

    • #81

      Trolu’ pulii!

    • #82

      aha… deci 5 milioane de socialisti pleaca din raiul socialist spre vestul ala catastrofal de capitalist, il aduc in pragul falimentului prin impunerea de politici socialiste dupa care deplang starea deplorabila si esecul capitalismului.

      seems legit!

    • Stiu, eu cand spun adevarul doare ca sunt uneori prea sincer, iar cei sinceri nu prea au prieteni, eu de unde vin , sistemul politic e unul socilaist iar acolo curge cu adevarat lapte si miere in comparatie cu mlastina asta unde sunt acum… acolo e raiul pe pamant… nu numai din cauza avantului tehnologiei, nu numai din cauza libertati ce vine firesc dupa o perioda in sanul unei societati eminamente socialiste, care e mai toleranta cu semenii de mii de ori fata de cea americana de pilda. Oamenii din locul unde vin au un tel nobil, e mai greu sa va explic dar expansiunea acelui tip de societate socialista care nu are nimic in comun cu negativitatile celei leniniste de pilda… a dus la o inflorire fara precedent… atat pot sa va spun. Stiu ca s-au facut experimente si calea dreptaca dupa mii de studii da intotdeauna in vrie, din motive pe care le stiti… uitati-va mai atant la cei din v si o sa va dumiriti asta daca nu sunteti lobotomizati si salivati ca un caine pavlovian la bogatiile vestice si nu realizati mocirla in care s-au afundat astia, euuropenii vietii, niste infami nazisti deghizati…

    • #84

      @Vlad: mai usor cu istoria pe scari. Vezi ca pacea de la Buftea s-a semnat in mai 1918. Tratat care nu a fost ratificat in parlament si nici semnat de Ferdinand, deci fix pix. Sase luni mai tarziu, cu o Germanie in degringolada, o Austro-Ungarie rupta si ofensiva Antantei pe toate fronturile trebuia sa fi fost prost sa nu “mergi cu valul”. Revenind la pacea de la Buftea, ea s-a semnat DUPA ce ofensiva Puterilor Centrale asupra Moldovei fusese oprita. De ce a fost semnata? Pai e simplu. Marea Revolutie Socialista din Octombrie. Nu mai aveam aliati, iar ajutor militar francez nu mai avea pe unde sa vina. Deci…
      Sigur, e important sa vedem si ce i-a motivat pe taranii romani sa le “rupa fasul” nemtilor in 1917. Fara promisiunile de improprietarire facute pe front de Ferdinand, probabil ca razboiul s-ar fi terminat rusinos pentru Romania mult inainte de vreme.

    • #85

      Am gresit: tratatul a fost ratificat de parlament, dar nu semnat de Ferdinand. Deci tot fix pix.

  22. #86

    Stiai ca statistic avem cel mai mare numar de angajati part time??? Ca “privatii” s au optimizat fiscal prin metoda part time?? 90% din contractele part time sunt de fapt evaziune fiscala, aia care au un job cu norma intreaga si mai au si part time nu vor plati nimic in plus. Astfel de discutii au fost si cu scaderea tva la alimente, iar toti “dreptacii” au urlat ca mergem la faliment, dar pana la urma s a dovedit a fi o masura buna.
    Ps: toti se plang de functionarii publici ca nu muncesc, ca nu fac, ca nu dreg dar plm cand castiga 1300 de lei pe luna ce ai vrea sa faca??? Dar sa nu marim salariile lor, ca nu merita, marim doar la medici ca pleca din tara, la profesori ca avem copii, iar de functionari ne plangem pe net.

    • #87

      cand castiga 1300 de lei pe una ce sa faca? sa mearga in plm la mega image sa se angajeze la casa de marcat ca iau 25 probabil, da e mia bine sa nu faci nimic pe 1300 decat sa iti rupi spatele 8-10 ore pe 2500.
      A si atata timp cat din taxele mele sunt platit parazitii astia iaru eu nu am drumuri, scoli, spitale, etc evaziune scrie pe mine, le negru, off shore, sa va palteasca altcineva statu degeba si taiatu de hartii parazitilor….

    • #88

      mvai ce imi plac oamenii care spun ca e ok sa nu iti faci treaba daca esti platit prost :))

    • #89

      Care scadere in pula mea ca painea de exemplu costa la fel, sau asta nu avea TVA “redus” cum zici?

    • #90

      scaderea tva o masura buna. tu pe ce lume traiesti? a fost buna pentru cine? pentru “patronii” care au bagat diferenta in buzunar? ca pentru mine, consumatorul final, diferenta a fost fix 0.

    • #91

      În momentul ăsta da, am 2 firme împreună cu un cetăţean străin pe care l-am impresionat că muncesc de la 17 ani (capitalistul de mine) şi sunt optimizat cu 4 ore la fiecare.

      Huo capitalistul de mine. (imaginaţi-vă pe vocea lu’ Floricica dansatoarea 🙂
      Huo capitalistul de mine.

      Acum că ne-am lămurit din cauza cui nu are statul bani de mărit salariile funcţionarilor publici care merită ei mai mult decât mine să li se mărească salariile, te anunţ că din Cluj este avion regulat spre Sofia.

      Bine, n-o s-o facem pentru că nu ne fac ăia câteva sute de ron în plus, dar dacă tot pe ideea asta că ce mai contează o taxă aici, una dincolo, atunci mă urc în avion, eu din cluj, cetăţeanul străin din oraşul lui, şi în 1-2 zile am rezolvat problema, după care eu suspend tot aici.

      Ca mine sunt mulţi, mulţi de tot. Dar măcar nu vom mai face evaziune fiscală, vom fi complet legali. Cu firma închisă, angajaţi în altă ţară UE complet legal 🙂

      Sănătate şi la salarii cât mai mari, să ajungă la toată lumea!

    • #92

      sa stii ca la sofia ma gandeam si eu

  23. #93

    @vlade
    mi-aduc aminte discutia cu un prof de istorie, prin 88 parca ,un politruc cretin care se apucase să ne explice că indusria româniei socialiste e capabilă să producă orice
    după ce l-am intrebat de ce totuși au venit canadienii la cernavoda, mi-a răspuns că e capabilă dar nu produce ,că ăia au mai multa experiență in domeniu
    adica e nevoie si de calitate, de respectat niste standarde, norme de siguranță…..

    așa că te pisi pă ele de resurse , relief, oameni( cei mei buni si mai drepti dintre traci), dacă noi nu suntem in stare să ne IMPUNEM conducătorii pe care-i merităm

  24. #94

    Pesedeii ăştia ar merita bătuți peste dinți cu Lucille.

    • #95

      Sau macar cu varul lui Lucille din Vaslui, toporul Vasile.