Avem în limbajul comun niște aberații conceptuale scremute de niște Murakami care nu știau ce vor deveni pe care efectiv nu le mai pot suporta, când aud câte o prostie flască de asta, îmi vine să o iau la fugă.

Există un timp și un loc pentru toate
Vine ea și vremea ta
Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face.
Toate se petrec cu un scop
Munca e brățară de aur și te înnobilează.
Răzbunarea e arma prostului
Lauda de sine nu miroase a bine.
Mai bine mai târziu decât niciodată.
Cine nu are un bătrân, să își cumpere.
Întoarce și celălalt obraz
Bine faci, bine găsești.
Cine se scuză, se acuză.
Excepția care confirmă regula
Haina nu îl face pe om.

Mai sunt o tonă, mi-e lene să îmi aduc aminte de toate.
Ce remarc eu din ele este că majoritatea sunt îndemnuri la îndobitoceală, la pus genunchiul în praf și la mândrie stupidă că ești sărac dar cinstit (sic!).
Nu, nu există un timp și un loc pentru toate, nu, vremea ta, dacă nu a venit, nu va veni niciodată, nu există niciun scop nicăieri, e doar o jalnică alunecare spre moarte, munca nu e deloc nobilă și este apanajul săracilor, singurii care se mândresc cu asta, în rest, cei care fac bani și trăiesc bine sunt, de fapt, cei inteligenți, care au găsit o modalitate de a ușura munca celor care, altfel, și acum ar construn ferarri cu barosul, bătrânii s-a cam demonstrat deja ce valoare au, sigur, iei bătaie, dar întoarce și celălalt obraz, așa vei demonstra ce cetățean bun ești, nu te răzbuna, ca să nu îi deranjezi fengshuiul, nu te lăuda, fii modest, lasă să te laude alții, de ce să spui cât ești de bun, e rușinos, nu fi excepția care confirmă regula.

Și haina ÎL FACE pe om, întotdeauna și dintotdeauna.