Exercitiu de globalizare

Scris de Ștefania

Sint romanca, mi se spune ca par sosia unei actrite franceze (nu, nu e BB), traiesc in Italia cu sotul meu , spaniol. Nu mai vorbesc nemteste de 25 de ani, am uitat aproape tot. Fiul meu va trebui sa invete engleza pentru a se putea intelege cu verisoara lui.

Maninc cu placere intr-un restaurant japonez, dar berea preferata e daneza. Cafeaua cea mai buna( columbiana, braziliana sau etiopiana, n-are importanta) e cea proaspat risnita.

N-am fost niciodata in Grecia, insa la granita cu Republica Moldova vamesul a facut ochii mari vazind pasaportul sotului. Prietenii cu care eram in masina au explicat “Stiti, ei au venit in vizita, dar daca tot aveam treaba in Moldova, a vrut sa vada si el cum e pe aici!” “Sh-o avut ci vidè!” a fost raspunsul, plin de naduf. Prin buzunar mi-au mai ramas niste forinti maghiari de acum multi ani, cind inca nu calatoream cu avioanele unei conpanii irlandeze. Da, e adevarat, austriecii au facut un simbol national din niste bomboane de ciocolata numite “Bilele lui Mozart”, dealtfel delicioase…

Am prietene peruviane (v-am spus ca administratorul blocului meu e de origine argentina?) iar cu patroana chinezoaica a buticului din colt, ne salutam cind ne intilnim la bar. Sa spun drept, cu colega poloneza nu m-am inteles prea bine. Cu cele albaneze, da..

Imi plac bijuteriile afgane, cu pietre colorate; statuile si tablourile “etnice” africane nu imi spun mare lucru. In magazinul suedez de mobila dezasamblata pierd o zi intreaga ca sa ies numai cu niste prostioare..

Sint pasionata de un serial american si urmatoarea carte de pe lista are un autor norvegian…dar nah, asta e haosul meu de superficiala care habar n-avea ca ascultind “Hallelujah” adora muzica unui canadez….

Nu cred in superstitii si rituri religioase, ii las in pace pe cei care au nevoie de un sprijin supranatural, intru in toate bisericile si lacasurile de cult din cale, sa ma uit pe pereti iar daca imi inspira armonie aprind luminari pentru mortii mei, intrebindu-ma care zimbeste si care strimba din nas cind vede de unde vine lumina…

Si pentru ca tot se apropie niste sarbatori , pentru unii religioase, pentru altii mai laice si cimpenesti (ziua muncii sau a chiulului , un an de cind s-au cunoscut — in sens biblic sau platonic– o nastere, un credit obtinut sau o promovare). voiam sa spun doar atit:
“Sarbatoriti, oameni buni! Cu orice prilej! Orice scuza este buna sa spui familiei tale ca esti multumit sa ii ai aproape.. Ca vrei sa ii vezi relaxati, macar pentru putin timp. Sa stati impreuna in tihna!”
(textul trebuia publicat inainte de Paste, my bad)

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt