Demult, în vremuri imemoriale, când făcea plopul mere, răchita micșunele, yahoo avea filială în românia și șeful ei era un român, exista un site care se numea digg.com.
Situl acesta avea un singur scop, acela de a prezenta curated content de cea mai înaltă calitate, totul realizat prin voturile utilizatorilor săi. Pe scurt, tu, tilică, posesor de site, veneai și lăsai un link pe dig și, dacă conținutul era minunat, userii digg îl votau, situl tău urca în top până pe prima pagină, prin urmare aveai succes și trafic mult
Succes nu știu, dar trafic aveai, cu siguranță. La momentul respectiv se vindeau inclusiv hostinguri digg ready, care rezistau în care aveai, cumva, succes pe digg cu vreun articol. Și da, am avut și eu articole pe prima pagină în digg, dar era fix ca traficul de facebook, retenția vizitatorilor era zero, oamenii aceia foloseau exclusiv digg, nu se întorceau din proprie inițiativă pe site.
Atunci am observat prima oară că a apela la oameni pentru a ridica valoare pe internet este cea mai mare porcărie ever. Pentru că pe digg, de exemplu, s-au format grupuri care erau plătite pentru a urca situri pe prima pagină. Sau care furau formaturi de situri, creau situri proprii, după care le urcau artificial traficul pe digg, câștigând bani din adsense sau vânzându-le, cu trafic manipulat.
Între timp, digg s-a dus naibii, așa cum merita. Dar a rămas facebook, același exemplu al răului condus de bune intenții.
Timpul a dovedit că gloata, simpletonii majoritari, votează și vizionează doar gunoi. Sunt impresionați exlusiv de titluri idioate, știri pompoase despre manipulări, secrete, alienși, medicină alternativă tip olivia și tot restul gunoiului. Aceeași gloată respinge automat tot ce consideră că este peste nivelul ei de înțelegere, apărându-se ca un organism viu împotriva exteriorului dur și necruțător.
Și aici vorbim doar de crearea de așa zis trafic valoros prin intermediul rețelei sociale. Dar crunt este ce se întâmplă cu cenzura rețelei.
Pentru că, așa cum era și pe digg, au apărut grupuri de cenzură, care raportează tot conținutul ce contravine directivelor proprii, iar facebook reacționează pozitiv la majoritate.
Procedeul este simplu, 3 oameni pot deține mii de conturi, conturi care se pot crea automat, de pe care dau like, votează, raportează, fac tot ce este necesar în firmă. Asta pe lângă clasicele grupuri de cuțofili, mediciniști, dacopați și restul gunoaielor de pe facebook. Da, există firme care se ocupă cu asta, există un zvon că și domnul Mândruță și-ar fi adăugat o ramură la firma de postaci, dar cine stă să creadă zvonuri de astea, nu-i așa?
Da, am ajuns într-un loc în care cenzura gloatei impietează profund dezvoltarea siturilor sau a rețelelor sociale unde este luată în seamă. Oamenii nu mai scriu așa cum simt, nu se mai dezvoltă, comentatorii nu mai lasă comentarii care să însemne ceva, toți reacționează doar cu gândul la viitorul vot sau la viitorul like.
Și asta este o tâmpenie profundă.
Din păcate nu pot, ca publisher, să renunț la facebook, atâta timp cât clienții, cititorii și agențiile sunt toate acolo și așteaptă să te vadă că exiști și tu. Este un cerc vicios, iar pe mine nu mă cheamă Jerry Maguire.
Desigur, pot să încep să tund buruienile din curtea mea. Am șters, complet, pluginul de vot de pe site. Nu aveți dreptul și nu e calitatea voastră să apreciați pozitiv sau negativ comentariul altuia. Nu vă convine ceva, puteți să vă adresați public. Dar nu altfel. E un pas mic pentru om, dar mare pentru umanitate.
Care este viitorul?
Sincer, nu văd unul. Companiile, cele care decid jocul aici, văd implicarea userilor drept o mină de aur. Nu mai angajezi zeci de mii de oameni pentru a curăța situl, ci angajezi doar câteva sute care analizează raportările oamenilor. Asta plus niște algoritmi și pac, reduceri de cheltuieli de milioane.
Nu văd cum ai putea schimba această paradigmă, doar din dorința de a face internetul o lume mai bună. Mai ales după abolirea net neutrality, posedarea unor haite de zeci de mii de soldați care să distrugă orice fel de părere negativă despre tine este vitală și de preferat pentru oricine.
Eventual poate să renunțați la a folosi gunoaiele astea. Dacă nu le folosiți voi, companiile se vor îndrepta în altă parte, la fel și agențiile care le urmează, deci și publisherii vor scăpa de nevoia de a participa la acest dans stupid.
NOU
🙂 cine descopera citatul din faust? Este ascuns perfect….
NOU
Ascuns perfect unde?
NOU
eu l-am gasit in a 2a jumatate a articolului. la asta :”E un pas mic pentru om, dar mare pentru umanitate.” te gandeai, nu?
NOU
“…exemplu al răului condus de bune intenții” – Cetin
“(Ich bin) Ein Teil von jener Kraft, // Die stets das Böse will und stets das Gute schafft.” – Johann
NOU
+1000
NOU
Nu e nimic surprinzător aici. A lăsa cenzura (şi în general evaluarea unui conţinut media) la latitudinea maselor populare e echivalent cu a te aşeza pe scaunul frizerului şi a încredinţa briciul cimpanzeului.
NOU
Vorbesti despre democratie, cumva?…
NOU
Adica cum? 😛 🙂
NOU
Altfel
NOU
Facebook is for old people. Deja au inceput sa apara chestiile astea asa ca nu mai e mult pana ia calea hi5. Pur si simplu nu mai gasesti nimic pe facebook.
Daca vrei sa vezi bunaciuni tre sa fii pe instagram. Mi-a dat recent follow una de 16 ani si pur si simplu ma simt batran dupa ce ma uit la povestile ei.
NOU
Sharing is caring, dacă înțelegi aluzia mea fină…
NOU
Facebook-ul inca are peste 1.5 miliarde de utilizatori, instagramul doar vreo 800 de milioane, instagramul este nisat pentru tinerii sub 25 de ani, si destul de irelevant pentru cei peste aceasta varsta daca nu sunt celebritati, voi continuati sa uitati ca juma’ de planeta inca nu are internet, din zi in zi cate un oras, cate un sat mai uitat de lume sau mai populat isi instaleaza retea de internet sau wi-fi, cateva familii isi cumpara primele computere, primul lucru pe care il fac oamenii astia e sa intre pe google, sa isi faca cont de facebook si de youtube.
Hi5, MySpace, Yahoo Messenger au expirat pentru ca si-au trait perioada de glorie intre 2004 – 2009, cand numarul utilizatorilor de internet era inca relativ mic pe plan mondial ( si in Romania, inca nu se atinsese cred nici 45% )
. Facebook-ul a aparut odata cu cresterea masiva a internetului pe toata planeta, si oricum, si instagramul e detinut tot de el, iar Twitterul, la o adica, isi poate permite sa il cumpere cu nici 15% din averea pe care o are acum .
NOU
@ventor si ce vrei sa zici? Ce ai scris zici ca e de pe referate punct com. Facebookul poate sa aiba 30 de miliarde atata timp cat pur si simplu nu mai e interesant. Absolut toata lista mea de prieteni posteaza 85% din content pe instagram si doar 15% pe facebook. Pe insta ai siguranta ca postarea apare 100% tuturor celor care te urmaresc. Iar pe langa asta facebook a reusit sa nu mai fie absolut deloc interesant. Nu mai gasesc placere sa-l folosesc. Inainte sa sari…am peste 25 de ani.
NOU
@Ventor — si cati din cei 1,5 miliarde sunt activi sau reali? cate conturi sunt false (era o estimare ca ar fi in jur de 300.000.000 de conturi false), cate sunt facute pentru caini, pisici, papagali, etc?! facebook e o gogoasa umflata, va mai tine probabil 10-15 ani, dupa care va aparea altceva. Macar atat stim, ca pe internet nimic nu e vesnic.
NOU
Asta voiam si eu sa spun, ca am peste 25 de ani si stau numai pe instagram, fb il tin doar ca sa fie. Dar si pe instagram nu urmaresc pe oricine. Daca incepi sa cersesti atentie “follow me”, “see my new post”, “do you want me to post the pictures I did in x place?”, “multumesc x, y, z ca mi-ati dat share”, dau unfollow, chiar daca pozele sunt frumoase. Incerc pe cat posibil sa-mi creez un mediu in care nu sunt oameni disperati dupa atentie.
NOU
Daca urmaresti 10-20 de conturi pe instagram atunci poti aveam siguranta ca vezi 100% din ceea ce posteaza. Din pacate, de cand a fost cumparat de Facebook vezi si acolo destul de multe reclame, apar profile de firme/companii pe care nu le-am vizitat niciodata, nu mai zic ca la 3-4 stories apare un ceas, o haina, un bitcoin. Urmaresc vreo 400 de conturi pe instagram si nu pot spune ca vad nici macar 50% din postari. Poate doar daca verific cele 400 de profile unul cate unul, zi de zi. Acelasi lucru se intampla si cu cei care ma urmaresc pe mine, sunt convins ca nu sunt mai mult de 30% cei carora le apare postarea mea direc.
NOU
@Radu: sigur ai 26 de ani. Ce “content” pe instagram, boss? Poze din concediu? Pe fb ai un follow la o stire, evenimente, una alta. Sunt mancaruri complet diferite.
NOU
Pai tocmai pentru ca ai follow la evenimente si chestii il face sa devina plictisitor. Cand intru pe instagram nu o fac in nici un caz ca sa caut evenimente. Doar daca te uiti la cate taburi ai pe facebook, taburi pe care nici macar nu ai dat click de curiozitate sa vezi ce e acolo iti dai seama cat e de in afara realitatii.
Si o alta dovada ca facebook se duce la vale e faptul ca a iesit la suprafata manipularea. Gen una e sa fii manipulat de o aplicatie care iti ofera ce iti place si te ghideaza spre mai multe poze cu pisici si alta e sa vezi ca esti manipulat prin faptul ca ti se limiteaza accesul la informatie. Spre exemplu eu abia am vazut pe facebook ca au fost proteste in romania weekendul asta.
Cam toate platformele astea au un timp pana expira de-a binelea. Cand ma uitam la televizor eram mereu pe cartoon network si animal planet plus discovery. Acum nici macar nu le mai caut in rarele ocazii in care ajung in fata unui televizor. Asa si cu facebook, daca imi spune nu de prea multe ori, nu il mai deschid.
Si facebook a mai facut o chestie, a facut sa para dubios sa te bagi in seama cu cineva pe care nu il cunosti. Gen daca ii dau friend req lu gina din satu mare s-ar putea sa nu raspunda. Pe instagram te uiti si dai follow cui ai chef.
NOU
Eu n-am intrat niciodata pe Fb-ul tau. Dar intru zilnic pe blog. Facebook e foarte util pentru reclama platita, daca stii sa o faci targetat si catre cine te intereseaza. Daca nu, zbieri ca restul ca te fura Facebook ca de ce nu iti afiseaza la fanii tai ca tu ai platit likeul 🙂
NOU
A lasa cenzura la votul maselor e cam acelasi lucru cu a lasa algerea presedintelui/parlamentului la votul poporului. Prevad, cam in 100 de ani, ca o sa se schimbe masiv sistemul de vot. Ca e nasol sa lasi viitorul unei tari la votul lui nea Vasile care e in birt mai mereu.
NOU
Adica sa mai las FB si sa intru direct pe site?
NOU
ai putea, da. dar si pentru alte activitati
NOU
Mă bucur că ai scos pluginul de vot, nu mi-a plăcut niciodată, din păcate l-ai mai scos de câteva ori și ne-am trezit cu el la loc. Sper să fie definitiv de data asta.
Că tot veni vorba, mă enervau articolele alea care spuneau că facebook nu este ca să-ți pui poze din concediu, nu interesează pe nimeni pozele tale din concediu, facebook este pentru o mai ușoară urmărire a brandurilor. Firește, eu intru pe facebook să văd cu ce se mai laudă prietenii mei, eventual ceva știri, mă lasă rece ce mai face brandul meu preferat. Aparent și Zmahărberg și-a făcut ceva prieteni și vrea să le urmărească activitatea, de unde și schimbarea recentă. Brandurile să scoată banu’ dacă vor.
NOU
i-am dat delete de pe host, ar trebui sa fac eforturi ca sa il instalez. deci nu:))
NOU
Ti-as fi dat un like la postarea asta da nu mai am cum :). Uite cat timp consum acum doar sa-ti spun ca sunt de acord cu tine.
NOU
doar mie mi se pare ca singurul care mai tine internetul viu e porn-ul? nu sariti…ideea e ca utilizatorul obisnuit a ajuns la punctul la care isi ia absolut totul de pe facebook- informatie (proasta), divertisment (si mai si), socializare (duuh..), unica activitate care il mai obliga sa tasteze un .com sau ceva e porn-ul. sau poate nu-s eu pe grupurile potrivite…
NOU
Nici pornul nu mai e ce era odată. Și nu vorbesc numai de viteză. Pe vremuri făceai rost de liste de conturi și parole pe saiturile de profil, care parole dispăreau repede, deci trebuia să te grăbești să găsești ceva, sau te duceai pe saiturile free unde găseai numai spurcăciuni, grase și click bait, nelipsitele reclame cu ești vizitatorul 100000, ai câștigat marele premiu, dă-ne mailul și pinul de la card. Acum te duci frumos pe unul din tuburi sau pe x hârciog și alegi ce-ți place. Game over.
NOU
+10000 (pornoul bate faustul indiferent de situație). Da, acum căutarea de pornoșaguri care să mă scoată din saturația senzorială e din ce în ce mai anevoioasă. În ultima vreme am o abordare mai puțin riguroasă estetic, îmi plac chestiile ridicole și prost făcute, eventual cu dialoguri bizare sau titluri interesante (gen “Bulgarian men bought and paid for”, “Intoxicated Latino neighbor”).
NOU
firmele nu vor renunta niciodata la hoardele de aplaudaci, niciodata inseamna ca nu vom vedea vreodata in urmatorii 100 de ani vreun review perfect real al unui produs sau serviciu pe net sau aiurea;
nu vor renunta niciodata de bunavoie
NOU
Am renuntat la social networks. Astept ziua in care fb o ia in freza….O hazna
NOU
Degeaba ne amagim, societatea reala e formata in proportie de 80% din dobitoci, iar restul de 20% s-au adaptat ca sa poata trai si ei in aceasta societate. De aceea, orice facebook/digg/reddit (inlocuitorul actual de digg) lasat la voia intamplarii va fi un rahat pe masura. La fel si orice sectiune de comentarii lasate nemoderate.
NOU
Facebook este in viata din aceleasi motive pentru care PSD este inca la putere. Pentru ca majoritatea nu vede o alternativa viabila. Instagram e un fel de USR, arata ceva-ceva dar meeh. Va cadea Facebook in momentul in care apare ceva care sa-l inlocuiasca. Nu uitati ca Hi5 era tare pana sa apara FB.
NOU
Ce știu sigur e că s-au dus vremurile în care pierdeam ore în șire scrollând pe Facebook. Și cred că nu-s numai eu. Intru în feed maximum 30 de secunde, dau scroll și văd că nimic din ce e acolo nu mă vizează și nu mă interesează, după care fie caut manual paginie/persoanele pe care vreau să le văd, fie intru în browser.
Deci da, se duce dracu. Eu una așa sper.
NOU
Când aproximati ca va crapa Facebook si ce anume ii va lua locul si de ce ?
NOU
Ii ia locul mai mult timp liber. Fuck facebook.
NOU
Pentru mine totul s-a dus la vale de când Google a tras pe linie moartă Reader-ul. Acolo aveam bloggerii aleși de mine, articolele erau marcate ca fiind citite, adăugam și ștergeam constant site-uri. Aveam controlul (zici că sunt ca-n reclama aia cu “Pot Altfel” :D).
Niciun serviciu de pe nișa aia n-a fost în stare să fie la fel, cel puțin pentru mine. Așa că am renunțat treptat la conținutul ales de mine. Problema s-a agravat când Facebook a început să ofere conținut pe bază de algoritm. “Hai că știm noi ce-ți place”. Momentan, singura gură de aer este Flipboard (am ales acolo niște arii de interes, plus câteva site-uri), însă numai pentru modul în care prezintă informația. Așadar, are cineva recomandări de un RSS reader bun pentru Mac/iOS?
NOU
da, are. feedly. am importat opmlul din greader si merg de atunci cu el. nu as putea rezista stand la dispozitia modelului facebook
NOU
Cumva ai șters de pe server și fața zâmbitoare cu arătător care scrollează sus. Cea din colțul dreapta jos.