Contul meu
În general, când vorbesc despre mine, mă laud despre cât de mult muncesc eu și cum toți banii mei sunt făcuți cu muncă multă și odihnă puțină și alte de-alea.
Dar, cu mâna pe inimă vă spun, cum muncește o femeie încăpățânată nu o face nimeni. A luat soția mea pauză de muncă doar 2 luni după naștere și atât. În ultimii 2 ani, și-a luat liber o săptămână pe an în care să nu muncească nimic. Stă 100% din timp cu micul plod, iar asta se vede, cu ajutorul și educația ei, fiica mea e cel mai inteligent copil pe care l-am întâlnit vreodată și nu mă laud, doar constat. Muncă noaptea, ziua când doarme copilul sau când e ocupat să se joace singur și, în general, în orice secundă pe care o are liberă.
Nu făceam programul ăsta de iad nici să mă împuști. Și totuși, sunt oameni care se înhamă la așa ceva din proprie voință, pentru că nu vor să piardă contactul cu realitatea și vor să fie și mame full time, nu doar în weekend.
Știți și voi oameni de genul? Sunteți unul?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Nu sunt chiar ca Luna :))
Din iulie de cand a inceput cresa, nu mai sta mama la mine, vine doar in weekend in vizita. Si inainte de asta, mama statea cu el si eu ma ocupat de treburi, cumparaturi, drumuri.
Munca am inceput-o de cand avea el 8 luni, pandemie – lucrat de acasa, dar oricum o incepeam. I-am ajutat la munca, desi eram in crestere copil, la 2 saptamani dupa ce am nascut. Am stabilit sa nu angajeze pe nimeni, ca imi tine managerul locul si eu ii ajut cand pot 😀
Mi-a prins bine sa am activitate pe langa copil (stii situatia).
In rest, cu bebele. Dupa ce il iau de la cresa, nu mai fac nimic, stau doar cu el.
Avantajul meu este ca mereu a dormit devreme (max 20;30) pana a doua zi, ceea ce mi-a permis sa mai lucrez seara si sa fiu si odihnita.
Mereu ma mir de Luna cum rezista si reuseste sa fie si vesela, mai ales ca ea are si nopti nedormite ne da si noua putere
NOU
Tu stii ca managerul era obligat sa iti pastreze locul, nu? Asta asa, fara sa aranjezi nimic cu el si el putea angaja inlocuitor. Fain manager xa a fost de acord sa nu dea bani altuia si sa il ajuti tu gratis.
NOU
Stiu, dar asa am vrut 😀
NOU
De aia nu am puradei. E prea mare investiția. Nu merita 🙂
NOU
Dar si daca o sa iti fie sete pe patul de Moarte, o sa mori deshidratat, nu ca astia cu copii care o sa aiba un grad adecvat de hidratare sau mai risxa si sa nu le fie sete.
NOU
Găsesc eu o moldoveanca de 20, care sa își dorească un apartament…
NOU
Bănuiesc că prin ”apartament”, înțelegi ”vilă la Izvorani”, nu?
NOU
Ce reușești sa faci când nu ai de ales îți depășește cu mult limitele pe care credeai ca le ai. Toate mamele au hei-rup-uri în primii ani de viata ai copilului, dar totuși acum înțeleg și eu de ce exista acești 2 ani de concediu de creștere copil. Chiar sunt foarte importanți în dezvoltarea lui și nu știu ce bona sau bunica ar putea sa suplinească la fel de bine o mama. Pot, dar nu la fel de bine, a nu se înțelege greșit, știu ca sunt cazuri când nu ai de ales.
În ceea ce o privește pe Luna… :)) eu o înțeleg ca poate, am mai ras eu cu ea ca a facut armata aia cu un scop se pare, dar se resimte și se va resimți tot mai mult. Aștept și eu gradinita pentru ea. :))
NOU
Nu am copii (inca?) dar din ce observ in jur, e foarte important ca copilul sa fie crescut de ambii părinți. Chiar daca unul lucrează, când vine acasă și în weekend ar fi bine sa “preia” el pe cel mic in primul rand pentru ca celălalt să aibă și el timp sa respire, și în al doilea rând, când mai creste copilul, sa nu fie doar “mama mama!” la orice “necaz”.
Iar legat de concediu creștere, eu sunt decis să împărțim concediul de creștere la 2, primul an mama, pentru că eu nu dau lapte, și na’, iar al doilea an eu.
NOU
@Zarax, normal ca atat mama, cât și tatăl trebuie sa se implice în creștere și formare, dar asa cum bine ai intuit și tu, mama e ușor mai indispensabila mai ales la început, și nu doar din perspectiva alăptatului. Tatăl este deseori un satelit, mama e vizata direct de mai multe lucruri care privesc nou născutul. Sunt tați puși în postura de a avea grija 100% de sugar și jos pălăria pentru ei, nu are cum sa fie ușor.
Oricât de implicat este un tata în creșterea copilului, multe lucruri depind doar de mama tocmai fiindcă celalalt mai trebuie sa și lucreze și ritualurile, rutina atat de importante pentru un copil la început (și pt liniștea parintilor) sunt făcute de mama/cel care sta acasă full time și deci copilul e obișnuit cu acel parinte pentru respectivele treburi. La început orice schimbare cat de mica le da peste cap tot programul și nu mai are nimeni liniște. :)))
Also, da, e vital sa fie și tatăl implicat și sa aibă habar sa spele copilu, sa îl hrănească, sa îl schimbe și sa îl bage la somn sau mai stiu eu ce. Dacă vreau sa plec 3 zile de acasa, trebuie sa ma poată suplini fără probleme. Și asta se întâmplă doar dacă e asa cum zici tu, când ești acasă te ocupi și tu de copil, nu stai la TV ca ești obosit de la munca. Oricum, these days tatii sunt implicați și înțeleg ca a sta cu un copil nu e relaxare, asa ca mai eliberează mamele atunci când pot. Cel puțin în bula mea, pe care o consider bună din punctul asta de vedere.
NOU
@Laurra, permite-mi sa nu fiu de acord. In afara de alaptat, nu vad ce poate face mama iar tatal sa nu poata face la fel de bine. Daca copilul e pe lapte praf, deja nu mai conteaza.
P.S. am vazut situatii in afara bulei in care are grija de copii aproape exclusiv mama in timp ce tatal se da “obosit”.
NOU
@zarax, primele luni din viata, aka al patrulea trimestru de sarcina practic, a sta în bratele mamei are un efect de calmare pt copil pe care nu reușesc alte brate sa îl aibă. Indiferent cine sta mai mult sau mai puțin, copiii au perioadele lor de “vreau la mama” în care tatii sunt efectiv neputincioși. Desigur, la nivel de îngrijit pur și simplu se pot ocupa, dar nu vrei sa știi ce înseamnă un copil de pana intr-un an indispus ca nu sta cu cine vrea sa stea. :)) You Will See.
Și la mine a fost cu lapte praf, cu un tata care poate sa facă orice fac și eu copilului, dar când copchila a vrut sa stea cu mine, a vrut cu mine și pace, numa’, când se apropia ta’su sa o ia sa o schimbe începea sa urle. Asa ca ne-am conformat. Între timp acum sunt eu baubau și toata ziua vrea la ta’su. Sunt faze și faze, dar de multe ori, cel puțin la început, mama este indispensabila.
NOU
Comunism anii 80, tata plecat cu vaporul sa ducă cartofi fraților africani in nevoie, mama muncă in port 08 cu16. Ajunsese efectiv teleghidata. Si asa a dus-o luni de zile. La 5 ani stiam sa fac omletă si cartofi prăjiți. Câtă zacuscă, pește marinat sau mâncare de cartofi sa mananci!
NOU
Si tot te-a crescut ca si cum erai a lui.
NOU
Glumele astea cu sotiile marinarilor sunt deja de autobaza, print intunecat.
NOU
Cunosc si eu o eroina – mama.
Din pacate, in ziua de azi e mult mai greu sa faci asta pentru ca nu e usor sa cresti si sa intretii o familie cu un singur venit. Oricum, felicitari celor care pot.
Luna, keep up the good work!
NOU
O reteta de cum sa gasim la fel n-ai pune si tu, doar sa te lauzi :)))
NOU
o reteta de cum sa construiesti o relatie la fel n-ai cauta si tu, doar ai lua de-a gata… 😉
NOU
Mersi de sfat, o sa ma las de gatit :))) aparent retele mele nu sunt bune
NOU
In tinerete am vrut sa ma fac erou cand voi fi mare. Sa ajut lumea etc.
Iata cum am devenit anti erou:
Cand am plecat de acasa am vazut ca cu cat ma comportam mai eroic, mai cu grija pentru ce ar fi vrut altii, cu atat se acumula frustrarea, cu unele rabufniri chiar de nervi (cand nu ma vedea nimeni).
Dar frustrarea asta se vedea si ce credeti? Persoanele pe care vroiam sa le multumesc erau nemultumite de frustrarea mea si tot nu era bine nicicum.
De abia apoi am inceput sa pun pe hartie in clipele libere: ce vreau EU de fapt de la viata?
Am mai avut tentative de ajuta pe altii mai mult mi-am facut mie rau sfidand anumita lume si pt nimic, persoanele in cauza aveau probleme si atunci au si acum. Mai bine lasi omul sa invete singur sa se apere.
Fast forward cativa ani si a aparut copilul. Job full time amandoi din strainatate, ajutorul familiei cateva luni dupa care a urmat pandemia. Ce am observat: dupa o zi cu program full la servici (am supravietuit la 3 reorganizari majore in jobul actual deci nu tai mereu frunza la caini), dupa care mai incerc sa ies si cu copilul pe undeva, si in perioada in care eventual mai invat si pentru examene, se ajunge rapid la burnout si nu e bine pt nimeni.
Asa ca acum fac cat consider ca e ok si pt mine, am program cam 3-3.5 ore cu copilul dupa servici, si apoi il las pe mana jumatatii, si imi pun limite. Daca am deja o zi naspa nu ma mai duc si pe coclauri se mai sta si acasa, se mai poate juca juma de ora si singur etc. Se mai comanda mancare, se mai lasa dracu curatenia, sa supravietuim toti intregi la cap.
Cateodata plec si de acasa sa pot sa invat cateva ore legat in liniste.
Am invatat ca energia mea nu e infinita si ca toate au un pret.
NOU
Stim chiar si tati full time 🙂
NOU
Eu ma bucur ca s-a mobilizat in cele din urma Luna si ati renuntat la ideea de a o da la gradinita saptamanala. Desi cred in continuare ca o pregatea mai bine pentru viata, dar na, voi stiti mai bine
NOU
Un titlu care spune multe despre tine, despre relatia voastra de cuplu, inainte de a vorbi despre calitatile ei (rabdare, devotament, determinare).
Inafara de respect si recunoasterea meritelor, vad colaborare (banuiesc ca tu te ocupi de nevoile celorlalti doi copii mai mari in timp ce Luna e cu cea mica). Iar asta inseamna incredere. Care pentru dragoste actioneaza precum drojdia in aluat: face sa creasca tot mai mult.
Iar unde e dragoste, e curcubeu in fiecare zi, de aia te minunezi.
NOU
Cunosc. Nevasta-mea. Primele 6-8 luni dupa ce a venit primul copil era titirez, lucra ziua, noaptea, proiecte multiple, de acasa, cu copilul langa ea. Dar fiind un job care necesita o oarecare concentrare, la un moment dat nu a mai mers sa munceasca printre picaturi si ajunsese sa acumuleze multa frustrare (e artist grafic, nu merge sa dea o pensula, apoi sa plece 10 minute, apoi sa revina la plansa, ca intre timp acuarela s-a uscat). S-a reorientat catre alte tipuri de proiecte care se pot finaliza lucrand printre picaturi, dar dupa ce a venit al doilea copil si dupa inca un high din asta de vreo 4 luni a fost prabusire totala, burnout, si mental si fizic, concomitent cu debutul pandemiei, ianuarie anul trecut. Dupa aia a fost stop joc, nu s-a mai atins nici de creion nici de stylus, ceea ce e nasol pentru astia mai artistici, dar sanatatea e mai importanta.
NOU
Cine nu mai doarme azi pe preş, cine, cine?
NOU
asta e articolul scris dupa ce a citit Luna postarea de pe FB de ieri. aia cum ca daca se supara pe el si nu ii mai vorbeste, el nu mai face nimic, ca asa are liniste. Ete, se pare ca linistea nu e asa faina cand vine la pachet cu o anume privire
NOU
Posibil, habar n-am ce-i aia fb
NOU
Un tiktok mai vechi, un hi5 mai nou. Dar tot cu mIRC futeai mai mult
NOU
Cat de adevarata e asta cu mircu’!
NOU
Foarte frumos ai descris situatia! Eu ma intreb cum de nu da cea mica buzna peste laptop… ai mei la varsta asta ar fi fost calare pe el de nici nu mai vedeam ecranul. Cum ai reusit, Luna?
NOU
E posibil sa se fi obisnuit deja cu obiectul si sa nu mai prezinte interes. De obicei (zic de obicei ca am invatat deja ca nu exista regula generala) daca ii lasi sa investigheze sub supraveghere obiectul, sa isi satisfaca curiozitatea, daca au obiectul ala in jur destul de des, (and I am guessing ca la ei acasa e mai mereu in jur) devine parte din decor, asa ca frigiderul :))) Mai ales daca are chestii mai interesante pentru varsta ei prin jur.
Sau poti sa lasi niste fire electrice neizolate pe laptop si in scurt timp ajunge la aceeasi concluzie ca e neinteresant
NOU
Daca stie din capul locului ca acolo este serviciul lui mami /tati nu se urca pe el. Noi avem 2 calculatoare si un laptop in casa si ai nostrii nu sunt calare pe ele pt ca stiu ca acolo e munca parintilor nu jucarie.