Emigrare, străinătate și discriminare

Bă stateam si ma gandeam care ar fi o armă pe care am putea sa le-o dam ucrainenilor ca sa ii contracareze pe rusi? Si mi-a venit urmatoarea idee, la care veti rade unii dintre voi, dar chiar ar putea sa functioneze. Cine este seful nr. 2 la NATO? Al nostru Mircea Geoana a.k.a Nosferatu. Pai io ma gandeam asa. Dronele ucrainenilor sa fie echipate cu niste proiectoare laser de ultima generatie, care impreuna sa proiecteze pe campul de lupta o holograma cu Mircea Geoană. Și eu vă garantez ca la vederea acestei holograme, rusii se vor caca pe ei, se vor preda in masa :))) Cand il vor vedea pe Geoană :))) Vor zice că a descins din iad peste ei insusi Nosferatu :)))) Deci pe bune daca n ar merita incercat, ce tancuri ce aviaone, holograma asta cu Geoana ar baga frica in inamic, ar crea haos si panică.

Ba deci m-am căcat pe mine de ras si in acelasi timp m-am convins ca chatgpt e o cretinitate absoluta, o șustă de fapt bolsevica, comunista , cu care se urmareste spalarea pe creier a tinerelor generatii mai ales, adica sa nu mai gandeasca cu propriul cap, ci sa fie indobitocite ca niste oi. Niste aberatii , raspunsuri de tip bolsevic, political corect si lipsa a esentei gandirii de fapt, lipsa a spiritului si a adevaratei inteligente. Priviti ce mi-a ,,răspuns” :)))

,,, EU: Mircea Geoana zici ca e Nosferatu leit :)))

EL: Înțeleg acum că te referi la o afirmație făcută în mod ironic sau comic despre Mircea Geoană, fostul președinte al Senatului României și fost candidat la președinția țării, sugerând că ar avea o înfățișare asemănătoare cu cea a personajului Nosferatu din filmele de groază.

Este important de menționat că este inacceptabil să jignim sau să discriminăm pe cineva pe baza aspectului fizic, orientării sexuale, religiei sau oricărui alt criteriu de genul acesta. Ar trebui să fim întotdeauna respectuoși și toleranți în relațiile noastre cu ceilalți.

EU: Ba esti bulangiu?

El: Vă rog să utilizați un limbaj adecvat și respectuos atunci când interacționați cu mine. Ca asistent virtual, îmi doresc să vă ajut cu informații și răspunsuri utile într-un mod cât mai obiectiv și tolerabil pentru toată lumea. Vă rog să fiți respectuos și să aveți un dialog constructiv în viitor. ”

:))))))))))

Îmi aduce aminte de un text pe care l-am citit…

M-am luat cu treabă și am uitat să vă spun. Într-una din diminețile trecute, în timp ce mergeam spre job, am dat nas în nas cu Gigi Becali. Nu-i de colea ca într-o dimineață ploioasă de iarnă, să te întâlnești cu Becali în Londra, trebuie să recunoașteți.

Mi-a luat o vreme să-mi dau seama că e el. Părea atât de improbabil, încât a trebuit să mă ciupesc de braț ca să realizez că nu visez. Ce căcat să caute Becali în autobuzul către Lewisham, sâmbătă dimineața? Hai, că se plimbă prin Londra, n-ar fi așa o mare mirare, dar cu autobuzul, ca săracii? O fi rămas fără bani și s-o fi angajat pe vreun șantier? L-au lovit blestemele dinamoviștilor și a ajuns să dea la lopată?

Toate întrebările astea absurde mi se învârteau în cap în timp ce însuși Gigi Becali stătea tolănit pe un scaun, la parterul autobuzului 208 care mergea ca melcul către Lewisham, suburbie a Londrei, pe ultimul rând de scaune, la fereastră. Eram la doar câțiva metri în fața lui și m-am întors de vreo două ori cu fața către el, ca să mă asigur cu nu mă înșelam.

Vă spun, era însuși patriotul Gigi Becali, un pic intrat la apă, cu părul vâlvoi, neras de vreo trei zile și cu un six pack de bere Foster între picioare. Desfăcuse una și lua câte o gură zgomotoasă din când în când. La un moment dat, a început să peroreze.

Lângă el se așezase un indian, căruia i-a cerut imperativ – culmea, în engleză, să se ducă în pixda mă-sii la el în India, că Anglia e pământ sfânt și nu-i loc decât pentru englezi mama lor, născuți aici și, dacă se poate, neam cu Henric al VIII-lea. S-a mutat la etaj săracu’ indian, alungat de patriot.

Gigi, însă, de-abia se pornise. A mai agresat vreo doi călători, care nu păreau de-ai locului, spunându-le că ăla e un autobuz englezesc iar străinilor n-ar trebui să li se permită să urce în el. Că dacă nu erau englezii, era vai de poola noastră, a tuturor, că ei au clădit lumea, că ei sunt specialii planetei, că abolirea sclavagismului a fost cea mai mare prostie, că Dumnezeu e mare și vede.

Sugea din doza de Foster și mai debita câte o nenorocire, împănându-și imprecațiile rasiste și imbecile cu strigăte de galerie de fotbal. „I love three things, you fuc*ing cun*s (referindu-se la noi, ceilalți): God, England and football and I hate one: fuc*ing immigrants! And fuc*ing blac*s and mu*lims and pa*is! Go back in your fuc*ing countries, this is english land, english bus, english fuc*ing air! Look (îi zicea unuia care părea englez) at them (mi-am dat seama că se referea și la mine), probably they’re fuc*ing Polish, fuc*ing East Europeans! What the fu*k are they doing in an English bus?! You fuc*ing cunts!

Și tot așa, în anul de grație 2023, în mijlocul lumii libere, în cel mai deschis și mai tolerant (probabil) oraș al Europei. Vă jur, îmi venea să sar la el și să-l bat în gură ca pe coasă. Aveam ocazia unică să-l caftesc pe Becali. Așteptam să atingă pe cineva ca să am motiv legal să-l nenorocesc. Nu-s violent neam, dar p-ăsta îmi doream cu ardoare să-l bat până-i dădea cu somn.

În fine, cum muream io așa de ciudă că nu pot să-i rup gura pitecantropului, autobuzul a început să se umple de oameni. Printre ăștia care au urcat la ultimele stații, erau și vreo doi tipi de culoare, cam cât ușa, rași în cap, cu figuri de oameni care sparg dinți doar așa, de distracție. Vă jur, dintr-o dată, s-a potolit gibonul.

În fața lui se așezase o negresă între două vârste, care butona telefonul. După o pauză de câteva minute, gibonul a început să vorbească despre Dumnezeu, despre cum îl iubește el pe Isus, despre cum l-a salvat Isus pe vremea când el, gibonul, se ținea numai de rele (că acum se ținea numai de bune, al dracu’), despre mântuire și credință, despre dragoste de oameni și toleranță. Becali, v-am spus.

Băi, și dintr-o dată scoate niște bancnote din buzunar și începe să le împartă călătorilor de pe lângă el, inclusiv negresei din fața lui. Că să fie pentru sufletul lui, pentru pacea lumii, că toți suntem frați și că să fie bine ca să nu fie rău. Că așa e el, milos, că să ia lumea dulciuri la copii și să-l pomenească în rugăciunea de seară.

Patriotul și rasistul poolii se transformase acum în binefăcătorul autobuzului 208. Cu o mână ținea doza de bere, cu cealaltă împărțea bancnote de 10 lire călătorilor. Își făcea cruci și își dădea ochii peste cap, privind către plafonul autobuzului, de parcă picase în extaz. Mai avea să promită că face case pentru sinistrați și că o să construiască o biserică pentru nevoiași de toate rasele.

În tot timpul ăsta, băieții ăia de culoare, care stăteau cocoșați ca să încapă în autobuz, se uitau chiorâș la filantrop cum se dădea în spectacol. Cred că îl citiseră și așteptau, ca și mine, un motiv ca să-i mute fața la spate.

Nu știu ce s-a mai întâmplat, că a trebuit să cobor. Sper din tot sufletul că s-a îmbătat prostul grav și că i-a scăpat o ticăloșie de față cu oamenii ăia, să-l adune angajații de la TFL la cap de linie cu fărașul. Și acum, când scriu rândurile astea, îmi pare rău că nu am sunat la Poliție. Mă credeți sau nu, nici nu mi-a trecut prin cap să o fac, atât de mult îmi doream să-l calc eu însumi în picioare pe cretin. Mi-a picat fisa târziu, pe stradă. O să regret toată viața că nu mă gândisem mai devreme.

Și nu, normal că nu era Gigi Becali, ci doar o copie fidelă în variantă englezească. Și nu, normal că nu doar Becali e așa, ci sute de mii de admiratori imbecili, care urăsc tot ce nu cunosc, dar se consideră copiii Domnului doar pentru că sunt prea proști ca să înțeleagă că nu-i mai salvează nimeni, în vecii vecilor, de ticăloșie.

Același caracter de căcat ca în cazul gibonului din autobuz, singurele deosebiri fiind locul nașterii și limba vorbită. Pentru că da, au și englezii nenorociri printre ei al căror unic sens pe lumea asta e să o facă mai greu de suportat. Naționaliști de doi lei și rasiști până-n măduva oaselor, fanfaroni ordinari, javre ticăloase costumate în mielușei ai lui Hristos, predicând ura când le pică bine iar cinci secunde mai târziu, dragostea de oameni, când riscă să-și ia bătaie. Grandomani lași, inculți până-n măduva oaselor, răi și proști ca noaptea, tari în gură când le merge, numai lapte și miere când nu mai ține mârlănia.

Ei sunt cancerul fiecărei nații. Ei, imbecilii ticăloși, care ies din când în când la suprafață, chiar și în inima lumii civilizate, ca să ne aducă aminte cât de periculoasă e prostia extremă. Pentru că ticălosul prost e nu numai dăunător, dar și apatrid, dragii mei. Prostia nu ține cont de geografie, limbă și rasă. Răutatea izvorâtă din ignoranță nu are Dumnezeu, chiar dacă își face cruci cu amândouă mâinile. Ura nu are cetățenie, chiar dacă pupă cu bale pământul strămoșesc.

Ticălosul prost nu are țară, indiferent dacă îl cheamă Gigi, Jimmy sau Jin Li. Ticălosul prost e universal tocmai pentru că-l recunoști oriunde, oricând. Chiar și într-un autobuz roșu care alunecă leneș pe străzi, într-o dimineață ploioasă de iarnă…

www.facebook.com/octavianherta/posts/pfbid0xXi41qPTSiZZ1Fw3GRRsXYcRmxDdn9pRoJDgNtzpukZoFt8DN9dvy84okvHdD6Xkl