Educația copiilor e un moft

Probabil că la articolul precedent s-a înţeles din comentariile mele că sunt împotriva ideii de femei care au grijă de copii. Adevărul e că de foarte multe ori am fost nevoită să explic oamenilor că mamele ştiu să facă acest lucru mai bine decât taţii, astfel încât nu mă simt confortabil cu această părere preconcepută că dacă doresc ca viaţa unei familii să fie prezentată realist înseamnă că sunt împotriva femeilor care au grijă de copii.

Unele lucruri ar trebui să rămână private, dar mă simt datoare să spun că bunica mea din partea tatălui a trăit doar din banii pe care îi aducea bunicul, ea având grijă de copii, copii şi soţ care n-au fost în stare să-i facă un ceai când ea de-abia putea să se târască până la budă. Deh, aşa e când ai cancer de col uterin în ultima fază şi nu mai eşti util. Pe vremea ei nu avea altă alternativă, iar problema e că încă avem în jurul nostru oameni cu mentalităţi de acum 40 de ani, copii care au pus în practică ce au văzut la părinţii lor şi care nu s-au gândit că se poate şi altfel. Eu zic că poţi avea grijă de copii, casnică sau nu, atâta vreme cât copiii învaţă ori de la tine ori de la şcoală ori din anturaj că se poate şi altfel, iar unii copii chiar nu primesc această informaţie nici de la părinţi şi nici de la anturaj.

E datoria noastră, a celor care am evoluat o picătură, să-i tragem după noi pe restul. Cam asta e, mai logic de atât nu ştiu să explic.

Daca situatia materiala iti permite, stai acasa cu copilul non stop! Daca nu, te duci la munca si-l lasi la gradinita sau la bunici, ca nu ai de ales.

Abecedarul ala e chiar o problema, pt ca in societate ramane ideea ca mama trebuie sa se ocuoe de copil, si barbatul e barbat si gata!
De curand, vorbeam o prietena care nastea si i-am cerut sa-l ia si pe tata la nastere ca sa vada si sa stie despre ce evorba si cata durere implica. Raspunsul ei Vai, nu, nu o sa ma mai vada niciodata frumoasa sau iubita dup-aia. Il traumatizez daca il pun sa vada asa aceva.
Si femeile rabda si tac… barbatii isi vad de viata lor.

Eu nu sunt de acord nici cu gandirea “am facut un copil, traiesc pentru el”, nici cu femeia care sta acasa de curu copilului pana se marita. Ba dimpotriva. Cred ca in calitate de parinte trebuie sa fii cat mai relaxat, fara sa fii nepasator, Doamne fereste. Sa vorbesti cu copilul, sa stii ce i se intampla, ce note ia la scoala, cu cine se imprieteneste sau unde iese, dar nu sa stai in cap dupa el. Parintii ultraprotectori pot distruge un copil, si nu exagerez.
Mi se pare foarte exagerat sa stai 2 ani acasa cu copilul, mi se pare exagerat ca statul sa dea atatia bani degeaba, mi se pare exagerat sa nu iti dai copilul la gradinita ca poate se imbolnaveste sau injura.
Faptul ca un om a facut un copil nu inseamna ca scopul lui in viata a devenit numai cresterea copilului. Vrei ce e mai bun pt el, e normal. Il educi cat poti de bine, vorbesti cat mai mult cu el, dar nu faci doar asta. Copilul TREBUIE sa mai si greseasca, trebuie sa se mai dea si cu capul de pragul de sus, sa mai faca cate o gafa (nu de genul gravida la 15 ani sau SIDA la 18, dar s-a inteles ideea). Iar tu ca parinte, sa mai si traiesti pentru tine si cel de langa, nu doar pt copil/copii.
In fine, cel putin in Ardeal gandirea e cam asa, stiu ca in sud lumea cam pica in cur cum apare ala micu. Naspa.